Treceți la conținutul principal

Entuziasmul ca Prezenţă a lui Dumnezeu în noi

Cristina STURZU

În articolul de astăzi mă voi opri asupra unui ingredient minune prezent ca şi caracteristică a personalităţilor remarcabile, alături de motivaţie. Motivaţia şi entuziasmul sunt prezentate în psihologie ca forţe ce ne împing spre acţiune şi ne aduc la succes. Ele se manifestă ca dorinţă şi interes în întreprinderea unor paşi ce vor duce la atingerea unor ţeluri. Lipsa de motivaţie şi lipsa de entuziasm stau la baza unei vieţi serbede, aducând cu ele indiferenţa, nefericirea şi insatisfacţia.
V-a atras atenţia vreodată energia unei persoane, senzaţia că se simte ca peştele în apă, făcând lucruri în faţa cărora vă vine să spuneţi doar „uau!“ de admiraţie, mai ales când vi se par atât de greu de atins? V-aţi simţit prins ca de curent şi parcă gata să vă apucaţi şi voi de acel lucru, să-l sprijiniţi cu toată disponibilitatea? Iar mai târziu, nemaifiind acea persoană prezentă, să vă gândiţi că de fapt nu prea vă interesează acel aspect?

Este vorba de entuziasm. Entuziasmul este contagios, atrage ca magnetul, făcând parte din caracteristicile ce ne determină să spunem despre un om că ar avea charismă. Este una dintre condiţiile succesului, conform specialiştilor. Şi uneori vedem că este tocmai ceea ce ne lipseşte pentru a porni la acţiune.

De ce e atât de greu să ne păstrăm entuziasmul?

Poate şi pentru că entuziasmul nu e doar ceva ce-ţi clădeşti singur când îţi lipseşte. Nu e doar o caracteristică de achiziţionat prin cursuri de formare personală ori de team-building, prin paşi de urmat şi prin exerciţii de autoîncurajare. Într-adevăr, există tot felul de tehnici care îl menţionează şi încearcă să-l dezvolte ca şi cărămidă sine-qua-non în piramida succesului. Pentru că îl iau ca fiind un atribut, o calitate a omului, ce poate fi lucrată aşa cum lucrezi un muşchi prin exerciţiu, prin efort, prin voinţă.
Şi totuşi, dintr-o anume perspectivă, este o neînţelegere a principiului entuziasmului, ce poate fi depăşit dacă pornim de la etimologia cuvântului. În vechime, cuvântul entuziasm desemna o credinţă nebunească într-o revelaţie primită, a urma nebuneşte o inspiraţie ori har, favoare de la Dumnezeu. În limbajul actual a rămas doar ca o stare de însufleţire puternică, înflăcărare, pasiune, exaltare, implicare şi, cum spuneam mai sus, se caută dobândirea lui prin mijloace artificiale sau interioare omului, ori prin „molipsire“ de la alţi oameni.

La origini, adică în limba greacă, de unde provine cuvântul, entuziasmul era văzut ca insuflare divină, ca o aflare sub influenţa unui zeu. Cuvântul e format din particula en (în, înăuntru) şi theos (Dumnezeu). A avea entuziasm e a-L avea pe Dumnezeu înlăuntrul tău.
Pornind de aici, îmi vin în minte episoadele în care Apostolii erau acuzaţi că „sunt plini de must“ (FA 2, 13), atunci când predicau copleşiţi de Duhul Sfânt, dar şi avertizarea Domnului că „Fără Mine nu puteţi face nimic“. Oare n-am putea privi şi din această perspectivă?

Mă simt împlinit de succesul obţinut?

Din nefericire, în viaţa socială de zi-cu-zi - ca angajat sau ca elev/student - s-a încetăţenit doar ideea că efortul susţinut, uneori peste puteri, lucrarea perseverentă, voinţa nestrămutată, buna definire a ţelului pe care cineva doreşte să-l atingă, exemplul unor persoane pe care le admirăm şi încă altele de felul acesta sunt cele care ne propulsează spre succes şi ne-ar ajuta în recuperarea entuziasmului atunci când acesta dispare. Şi se caută educarea lor tocmai în vederea împlinirii pentru că într-adevăr, pe termen scurt, dau rezultatele aşteptate. Doar că această împlinire, nu de puţine ori, este departe de a răspunde la chemarea pe care o are omul angajat în acest demers. (Poate şi deoarece interpretăm „chemarea“ ca fiind ceva ce vine din interiorul meu, de la tradiţia familiei - a munci să devii doctor pentru că toţi din neamul nostru au fost doctori â sau de la trendurile sociale - să te faci inginer, doctor sau avocat pentru că acestea sunt meserii/profesii de viitor -, şi uităm de chemarea pe care ne-o face Cineva în vederea împlinirii unei lucrări).

În accepţiunea comună, „vreau succes“ este echivalent cu muncesc cu toate forţele pentru a-l obţine. Şi îl şi obţin pe măsura acestor eforturi şi chiar confund asta cu entuziasmul. Dar mă simt împlinit de succesul obţinut?... Ei, aici e altă poveste. În loc ca satisfacţia să vină din lucrarea efectivă şi împlinirea lucrului însuşi, cum ar fi un gând de bun-simţ, de multe ori ea vine din oglindirea în ceilalţi: cutare mă admiră, cutare mă invidiază, cutare ar vrea să fie ca mine, cu reversul de rigoare: nu observă nimeni ce am făcut, că am succes, intru în depresie, sau pur şi simplu nu mi se potriveşte lucrul în care am succes.

Sau, există situaţii când se încearcă o mimare a entuziasmului. Poate aţi văzut vreun comis-voiajor atât de „entuziasmat“ de calităţile produsului pe care vrea să-l vândă, de te întrebi unde a absolvit cursul de artă teatrală şi te apucă mila, pentru că nu mai poţi vedea omul care vrea să-ţi transmită ceva dincolo de atâta tehnică. Sau un şef de birou care este atât de absorbit de aspectul propriului entuziasm cu care vrea să-şi motiveze echipa, încât nu observă că în loc să inspire, soarbe energie de la echipă, care astfel devine parcă şi mai lipsită de avânt.

Şi mai este un caz, când omul se simte condamnat de Dumnezeu într-o anume poziţie şi participă la ea fără… entuziasm (a se citi „fără Dumnezeu“).

Toate au rostul şi momentul lor. Şi efortul, şi munca, şi perseverenţa. Am avea poate mai mult succes în dobândirea entuziasmului dacă am încerca să-l obţinem de la „sursă“. Cum ar sta lucrurile dacă am apela la insuflarea divină pentru tot ceea ce facem? Vă propun să cereţi entuziasm de la Domnul, să vedeţi dacă-l primiţi. Să experimentaţi entuziasmul ca Prezenţă. Cum anume? Printr-o rugăciune simplă, spusă înainte de fiecare activitate pe care o aveţi de făcut. Rar, cu atenţie pe fiecare cuvânt, auzindu-l în minte, deschizându-vă cu adevărat spre inspiraţia Duhului Sfânt. Şi observaţi cum lucrează, mai întâi pe parcursul unei zile, apoi mai mult… până când veţi putea hotărî dacă ajută la entuziasm:

„Împărate ceresc,
Mângâietorule,
Duhul Adevărului,
Care pretutindenea eşti
şi toate plineşti.
Vistierul bunătăţilor
şi Dătătorule de Viaţă
vino şi te sălăşluieşte întru noi
şi ne curăţeşte pe noi
de toată întinăciunea
şi mântuieşte, Bunule,
sufletele noastre“.

Sursa: Doxologia.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.