Poezii, Sâmpetrean Luca

Dumnezeu

Văd o Lumină, cred în ea,
O aștept să mă atingă,
Sper că mă va salva.
Aud un Cântec, îngân și eu,
Pun tărie în cuvinte și le transform în
Păsări, ca un zmeu.
Cred în El, vorbesc și mă ascultă,
Sper, nu mă lasă să aștept,
Și nici să hoinăresc.

Vreau să iertați!

Și de-ar fi ca-n clipa următoare flacăra să mi se stingă,
Trupul să-mi fie mâncat de timp și sufletul de păcat
ori de vreo boală de muritori creată,
Vreau să știți!

Multe am greșit cu ori fără intenție,
Vorbe s-au spus fără de mine și
gânduri negre am avut.
Vreau să iertați!

Când pare că nu-mi pasă,
Când ochii parcă-mi emit o răutate care nu e a mea
venită din dedesubturi, adânci,

Vreau să iertați
Când sunt ceea ce nu Sunt!

Rază

Alee pavată cu indiferență
Și o ramură de măslin, verde, tăcută,
Martori îmi sunt, de marea n-am s-o trec
Ori de sufletul n-am să-l prăfuiesc,
Totul ori nimic.

Vorba rostită de Univers pecetluită
Gândul avut de lume înrobită floare a speranței.
Tăcere și răspuns dintr-un neant apus,
Tremur de răcoare,
Frică de un nou apus.

Lume nouă are să răsară
Dacă vrem. Ori de nu vrem,
A noastră are să fie răzbunare, de nevoie,
Nu de plăcere.
Cer roș’-albastru, Tu ce zici?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului