Mângâietorul şi starea noastră de orfani, Mitr. Antonie Bloom

Am spus că Sfântul Duh este şi Mângâietor. Acest cuvânt, în limba greacă [Paráklitos] este destul de complex. Înseamnă „cel care aduce mângâiere, cel care dă putere, cel care dă bucurie”, şi toate aceste trei caracteristici sunt deopotrivă de importante. Este Mângâietorul, Cel Care aduce mângâiere celor care pot spune dimpreună cu Apostolul Pavel: „pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig” – pentru mine viaţa este Hristos, fără Hristos nu există viaţă şi, de aceea, moartea e un câştig (Filipeni 1, 21 şi Romani 7, 24). Îi mângâie pe cei care sunt în stare să înţeleagă că sunt orfani – starea de orfani se datorează absenţei lui Hristos din cele văzute ale lumii şi faptului că prezenţa Lui nu mai are concreteţea pe care o avea pe când se afla în mijlocul Ucenicilor Săi, în timpul vieţii Sale pământeşti. Suntem orfani, oricât de aproape de noi ar fi Hristos, oricât de mult ne-am fi unit cu El. Atât timp cât procesul acesta încă nu s-a încheiat, atât timp cât Biserica şi omenirea nu au devenit în mod real, esenţial şi adevărat Hristosul universal, există în noi un dor şi o tânguire, precum şi un sentiment că suntem orfani şi că avem nevoie de cineva care să fie alături de noi, să ne mângâie, să ne dea curaj, să ne întărească. Şi, într-adevăr, Duhul Sfânt este Cel Care dă din belşug putere: putere să îndurăm condiţia noastră de orfani; putere să trăim în lume, unde am fost trimişi în numele lui Hristos, câtă vreme noi suntem atât de departe de ceea ce, întru El, ne dă putere să trăim în lume, deşi am fost chemaţi să fim în El, fără ca în acelaşi timp să fim şi în afara Lui. Există în noi o contradicţie dureroasă, un simţământ jalnic că facem parte concomitent din două lumi, câtă vreme ar fi trebuit să reunim în noi aceste două lumi, aşa cum le-a reunit Hristos.
În acelaşi timp, însă, Sfântul Duh este această Persoană Care aduce bucuria: bucuria cunoaşterii lui Hristos, bucuria participării la viaţa lui Dumnezeu, bucuria de a fi om viu tocmai datorită Duhului Sfânt. Aşadar, în felul acesta, simţim prezenţa Duhului Sfânt, dacă suntem destul de creştini încât să avem conştiinţa absenţei (relative, dar în acelaşi timp reale) a lui Hristos; dacă suntem destul de creştini încât să dorim garanţia pe care nu o avem, dar la care am fost chemaţi. Duhul Sfânt este Cel Care ne va da puterea să îndurăm fiecare încercare – şi încercările vor fi multe şi diverse – şi, deşi suntem orfani şi supuşi ispitelor, să ne bucurăm aşa cum Apostolul Pavel ştia să se bucure în mijlocul prigoanelor, chinurilor, foamei şi fricii. Duhul Sfânt este Cel Care ne va arăta ce este al lui Hristos – adică învăţătura Lui şi, încă mai mult, cunoaşterea lui Dumnezeu, cunoaşterea Tatălui. În ultimele Lui cuvinte, Hristos spune, adresându-Se lui Dumnezeu-Tatăl: „Şi le-am făcut cunoscut numele Tău” (Ioan 17, 26). Şi dacă citiţi cu atenţie acest fragment, veţi vedea că numele lui Dumnezeu este Dragoste, Adevăr, Viaţă – însă toate acestea trebuie să fie înţelese, trebuie să fie arătate. Şi Hristos, vorbind Tatălui, spune: „toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele” (Ioan 17, 10). Astfel, Duhul Sfânt, descoperindu-ne ce este Hristos, ne descoperă adâncimile dumnezeirii.
Apostolul Pavel spune că va veni vremea când vom cunoaşte aşa cum noi am fost cunoscuţi. Acest lucru începe încă de acum. Şi în acest sens, Duhul Sfânt este, tot El, semnul lumii ce va să fie vie, al vremii ce va să vie.
Am spus de mai multe ori că Sfârşitul, într-un anume sens, a şi avut loc încă de când Hristos a venit în lume prin întruparea Sa; şi, în acelaşi timp, sfârşitul este încă înaintea noastră, îl aşteptăm. Însă între cele două veniri ale lui Hristos, între smerenia primei veniri şi slava celei de-a doua, există o creştere continuă în cunoaşterea lui Dumnezeu cu inima, cu mintea (nous) şi cu întreaga existenţă a fiecărui creştin. Şi această cunoaştere nu este o cunoaştere care poate fi câştigată din cele ale lumii acesteia, ci o primim de la Însuşi Dumnezeu. Are dimensiunea veşniciei. Are dimensiunea vremii care va să vie. Are dimensiunea deplinătăţii celei de pe urmă şi celei mai îndepărtate. Duhul Sfânt este semnul că veşnicia se revarsă precum o cascadă în timp şi că timpul este îmbibat de veşnicie. Ca să folosesc expresia lui Olivier Clement: „când vorbim despre timp acum, ne întemeiem pe dogma de la Calcedon care a adeverit că Dumnezeu şi Omul sunt acum una în Hristos”. La fel – însă prin analogie –, în măsura în care timpul este mai plin de veşnicie, în aceeaşi măsură şi veşnicia îmbrăţişează timpul. Veşnicia şi timpul sunt acum unite indisolubil în chip nevăzut, încă dinainte de venirea lui Hristos şi de darea Duhului Sfânt la Cincizecime. Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, Care ne revelează pe Hristos ca Adevăr şi care ne îngăduire să distingem Adevărul, în măsura în care Adevărul poate fi exprimat prin cuvinte în Sfânta Scriptură.
Potrivit experienţei noastre, deosebirea duhului este, probabil, după dragoste, cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omului. Şi din pricina faptului că Duhul Sfânt ne uneşte cu Domnul nostru Iisus Hristos în acest chip de negrăit şi minunat, ne poate şi învăţa să Îl numim pe Dumnezeul cerului „Tată”, „Tată al nostru”. Poate să împlinească acest lucru tocmai datorită unităţii pe care Duhul o plineşte între noi şi Hristos, datorită unei unităţi care ne călăuzeşte treptat la timpul în care omenirea va fi ajuns la măsură vârstei ei, când fiecare dintre noi va fi ajuns la măsura maturităţii la care a fost chemat să ajungă şi când noi toţi, uniţi întru Hristos şi plini de Duhul Sfânt, vom fi devenit ceea ce Sfântul Irineu de Lyon numeşte „Totus Christus”, Hristos deplin, despre Care vorbeşte şi Sfântul Ignatie al Antiohiei încă din primul veac. Şi când vom fi devenit „Totus Christus”, atunci, dimpreună cu Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, vom fi devenit şi noi – şi acesta este probabil cel mai îndrăzneţ cuvânt al Sfântului Irineu – fiu unul născut al lui Dumnezeu.

(Anthony Bloom, «Η εν Θεώ ζωή μας» [„Viaţa noastră în Hristos”], ed. Εν πλω, pp. 29-35)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului