Treceți la conținutul principal

Arhiepiscop Justinian Chira - Singurătatea

În Pastorala mea de Crăciun am vorbit despre singurătate. Mulți se simt singuri, suferă de singurătate, de spaima singurătății. Caută să fugă de ea și nu-i poate vindeca nimeni și nimic - nici prietenii, nici familia. Se află în familie, dar se simt singuri. Poate că sfințiile voastre n-ați avut o astfel de ispită. Eu am gustat din acest pahar, e o ispită foarte vicleană. Se poate ajunge chiar până la sinucidere. Dar noi nu suntem singuri. Hristos e totdeauna prezent lângă noi.

Știți că, în Tradiția Bisericii, este o întâmplare cu un credincios care avea ispite mari și, atunci când era gata să aibă o cădere gravă, a simțit cum îl sprijină puterea lui Hristos. Și a întrebat:

- Doamne, dar unde ai fost până acum, de m-ai lăsat în ghearele satanei, de m-o chinuit atâta?
- Aici am fost, lângă tine.

Cu alte cuvinte: „Te-am lăsat să dovedești că ești ostaș, că ești un luptător. Că nu primești gratuit fericirea veșnică". Nu ți se pune cununa doar din dar. Că atunci, fericirea nu-i fericire, dacă ți se dă gratuit. Numai când ai câștigat-o cu lupta, cu jertfa ta, atunci te simți împlinit și ai o pace lăuntrică.

Eu, aici, mă simt ca în cea mai serioasă, cea mai selectă societate. Pentru că am absolută convingere că-i plin de îngeri în jurul nostru, dar și de demoni. Ce înseamnă văzduh? Văd duhuri! Văz-duh. Adică, privind în jur, văd o lume de duhuri. Ne înconjoară miliarde de puteri îngerești; sunt și celelalte duhuri, rele, care și ele umblă cu niște fuste strâmbe ca să te păcălească, să râdă pe urmă de tine. „Te-am câștigat, călugăre! Te poți tu ruga oricât, că Dumnezeu oricum nu te mai iubește. Și nici nu vei reuși să te mântuiești", spune satana. Iar călugărul îmbunătățit zice: „Nu-i nimic! Și dac-oi ajunge-n iad, eu tot în Dumnezeu voi crede și mă voi închina Lui, și-L voi iubi, iar tu tot diavol vei rămâne, tot nefericit vei fi. Eu, dacă Îl am pe Dumnezeu, și-n iad tot fericit mă voi simți, necuratule". Când un om are un pic de înțelepciune, de bărbăție, nu se simte singur; suntem însoțiți de atâtea chipuri sfinte.

(fragment din volumul Arhiepiscop Justinian Chira -Trăiţi frumos şi-n bucurie”)

Sursa: Vremuri vechi și noi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.