Când dependența vine la Bal Mascat

“Și deci cum știi ce acțiuni vin din dragoste și care acțiuni sunt determinate de dependență?”, m-a întrebat cineva tocmai după ce livrasem o întreagă filosofie înțeleaptă despre viață.

M-am blocat.

Îmi aminteam că obișnuiam și eu să pun întrebarea asta destul de des, la terapie și în grup.
Dacă dependența se maschează atât de bine într-o dragoste romantică de cinema, cum știi să filtrezi cele două sentimente?

Problema începuse să apară în capul meu pe măsură ce intram mai adânc în terapie: psiholog, grupuri de terapie și Al-Anon. Totul părea foarte clar cât eram acolo, iar psihologul sau moderatorul grupului explica într-o voce foarte armonioasă despre lucrurile pe care nu le putem controla, despre izvorul inimii sau despre comportamente adictive și distructive. Toată lumea dădea din cap, se gândea cum să își îmbunătățească dragostea de sine, cum să se accepte mai bine pe ei și pe restul lumii, iar grupurile se terminau într-o armonie totală între cine eram și cine îmi doream să fiu.

Doar că imediat după grup trebuia să mă întorc în realitate, acolo unde lumea nu vorbea în voce joasă și plăcută despre suflet și despre dragoste. Aveam colegii, care îmi însoțeau orice acțiune de comentarii răutăcioase, dar băteau în retragere imediat ce încercam să aflu adevăratele lor gânduri. Aveam prieteni care se plângeau că nu ne mai vedem deloc, deși ne vedeam de două-trei ori pe săptămână. Și mai aveam șefi care mă băteau pe umăr și îmi spuneau “Sara, ești extraordinară, numai tu poți face ceea ce faci”, pentru ca două minute mai târziu să îmi dubleze sarcinile de lucru.

Cum să reacționez la toate astea? Dacă nu îmi confruntam colegii – oare asta însemna că accept că nu îi pot schimba sau mi-era frică să nu ajung călcată în picioare? Dacă le spuneam “nu” prietenilor, să fi fost un semn al sănătății emoționale sau oare am luat-o razna și mă izolez de lume? Dacă explicam faptul că sarcinile suplimentare îmi depășesc disponbilitatea, oare însemna că îmi știam adevărata valoare sau că eram o angajată nesimțită?

Și mai ales, când mă îndrăgosteam (se întâmpla săptămânal), simțeam dragoste sau simțeam dependență?

Nu primeam niciodată un răspuns clar de la ceilalți: cum faci diferența?

Dar la un moment dat nici nu mi-am mai pus întrebarea. Pentru că făceam diferența pur și simplu. Când făceam lucrurile din iubire, nu simțeam decât mai multă iubire; iar când simțeam dezamăgire îmi dădeam seama că gesturile mele nu fusesere necondiționate, ci erau încărcate de așteptări de reciprocitate.

Și poate că nu acesta este răspunsul cel mai corect. De fapt, tot timpul ăsta știusem care e diferența dintre dragoste și dependență. O voce plălpândă în mine îmi tot șoptea că nu e bine, că nu e așa, că nu trebuie să fie așa. Când am început să o ascult, mi-a dispărut și întrebarea.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului