Pastorala IPS Justinian Chira, la Nasterea Domnului

Iubitii mei fii sufletesti, 

In Noul Testament, in Sfintele Evanghelii, nu se gaseste nici cel mai mic element de basm sau de istorioare omenesti, nici o urma de fabula, de legenda sau mit. Totul este natural si supranatural, totul este firesc si supraomenesc. In Sfintele Evanghelii se intalneste naturalul cu supranaturalul, caruia oamenii ii zic miracol sau minune, dar acestea nu sunt decat realitati sau fenomene care se desfasoara pe alte dimensiuni, ce depasesc legile pe care omul le poate atinge.

Pentru înaintasii nostri, realizarile de azi ale ratiunii omenesti ar fi niste miracole, niste minuni, însă ele nu sunt minuni, ci realitati materiale si naturale, pe care omul le-a descoperit, cu puterea ratiunii primita de la Puterea care este mai presus de puterile noastre, atunci cand aceasta Putere a hotarat ca a venit timpul sa se descopere omului.
 Dar sunt infinit de multe taine in lume pe care omul nu le-a descoperit inca. Niciodata nu ne vom putea ridica la starea Celui pentru care nu exista nici o taina necunoscuta sau nestiuta. Dumnezeu este atotputernic, atotstiutor, etern, Stapan desavarsit al cerului si al pamantului, precum ne-a spus Fiul Tatalui care S-a intrupat. Fiul, ca si Tatal, a dovedit ca are putere nelimitata, putere infinita.

Faptele cele suprafiresti, care pentru noi erau minuni, erau miracole, pentru El, care este Dumnezeu intrupat, actele suprafiresti, minunile pe care le-a savarsit aici pe pamant, erau lucruri firesti. Pentru Hristos erau fapte naturale, pentru ca El, pe langa firea de om pe care si-a insusit-o de bunavoie, avea si fire dumnezeiasca, adica putere egala cu Tatal, cu Dumnezeu cel etern, nelimitat, nemarginit. De aceea, tot ceea ce facea, lucruri mai presus de puterea omeneasca, pe toate le facea cu puterea dumnezeiasca, care nu are nici un obstacol.

Zamislirea, nasterea, viata, moartea, invierea, inaltarea, atotprezenta, fac parte din faptele lui Dumnezeu, Care a acceptat sa se intrupeze, adica sa primeasca si firea omeneasca. Si toate acestea pentru ca a dorit sa-l innobileze pe om cu darurile lumii perfecte, cu toate darurile unei fiinte eterne si fericite, ale unei fapturi indumnezeite, prin Iisus Hristos, prin Fiul, Care l-a facut pe om sa devina si el fiu al lui Dumnezeu.

De aceea Fiul lui Dumnezeu a acceptat toate conditiile unei fiinte omenesti, a acceptat toata umilinta, toata suferinta unei fiinte omenesti. A facut Fiul lui Dumnezeu un pogoramant necuprins atunci cand S-a supus conditiei vietii omenesti. Insa prin zamislirea Lui s-a ridicat mai presus de toti oamenii, pentru ca El nu S-a zamislit din samanta barbateasca, ci El S-a zamislit fara de pacat de la Duhul Sfant, asa cum i-a spus Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria: “Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc. 1,35). 

Iubiti frati si iubite surori,

Viata personala a lui Iisus, in mare parte necunoscuta de oameni, e cunoscuta numai de mama Lui, de Fecioara Maria si de dreptul Iosif, care de la inceput, de la zamislirea Pruncului, au stiut ca au in fata lor pe Fiul lui Dumnezeu. Cand S-a culcat si cand S-a sculat, cand a fost treaz si cand dormea, cand lucra si cand manca, Mama Lui si batranul Iosif intotdeauna priveau la Iisus ca la Dumnezeu, ca la Cel ce era un adevarat Mesia, Mantuitorul lumii, Cel prin Care s-au facut toate cate s-au facut. Cu cata sfintenie si profunda adoratie priveau la El Iosif si Maria. Mama privea la Cel care dupa trup era Fiul ei, dar in realitate era Fiul lui Dumnezeu.

Cata grija a avut de El Maica Lui in fiecare zi, in fiecare moment; pentru ca Maica Domnului a fost constienta de la inceput ce raspundere are ea fata de viata Fiului Evei. Ea era constienta ca Iisus, Fiul ei, este Mesia, este Mantuitorul lumii, Cel asteptat de tot neamul omenesc, de cand Adam si Eva au cazut si au fost alungati din Eden. Maica Domnului era constienta ce sarcina i-a dat Dumnezeu, ce raspundere are fata de intreaga omenire. Salvarea depindea de Cel ce S-a nascut, de Cel pe care ea L-a tinut in brate si i-a aparat viata, fugind cu El prin pustie ca sa-L salveze de slugile lui Irod si de toti dusmanii lui Dumnezeu. Ea a trait cu Iisus intre straini, retrasa, iar la intoarcerea din Egipt, dupa porunca dumnezeiasca, s-a asezat in Nazaret, intr-un sat de oameni fara suflet, fara inima, care se uitau la aceasta femeie saraca cu neincredere si cu ura.

Aici, in Nazaret, a fost primit in casa lui Cleopa, fratele batranului Iosif, care avea patru feciori si mai multe fete. Toti acestia erau nevoiti sa-L primeasca la masa cu ei, dar Il priveau pe Iisus cu dispret, pentru ca nu era ca ei. Il credeau fara minte si Il invidiau pe Iisus pentru ca ii intrecea pe toti prin rabdare, prin bunatate, prin intelepciune si frumusete, in timp ce mama Lui, neinteleasa de fiii lui Cleopa, Il alinta si-L privea cu infinita dragoste si respect.

Toate purtarile fiilor lui Cleopa, care era fratele batranului Iosif, trebuia sa le suporte Mama lui Iisus in tacere si cu mare grija, ca sa nu divulge taina cea mare, ca sa nu spuna oamenilor ca acest tanar, Iisus, fiul ei, este Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul lumii. Daca acest lucru l-ar fi aflat nazarinenii sau fiii lui Cleopa ,“fratii Lui” (Mt. 13,55), nimeni nu ar fi crezut sau inteles marea taina si L-ar fi ucis, azvarlindu-L in prapastie, pe cand El implinise majoratul. Poporul Il cinstea si-L asculta cu dragoste, cu speranta, cu incredere. Intreaga Palestina incepuse sa-L admire, mai ales dupa ce Ioan Botezatorul Il primise la Iordan sa Se boteze, iar a doua zi dupa botez, vazandu-L pe Iisus trecand pe cale, in auzul tuturor, Ioan Profetul a strigat: “Iata Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii” (In. 1,29).

Intr-una din zile, Hristos a cerut in sinagoga din Nazaret cartea profetului Isaia si a deschis-o la cuvintele: “Duhul Domnului este peste Mine, ca Domnul M-a uns sa binevestesc saracilor, M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc celor robiti slobozire si celor prinsi in razboi libertate” (Isaia 61,1). Dupa ce a inchis cartea, Domnul a spus: “Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre”(Lc. 4,21), adica “aici Isaia vorbeste despre Mine”. Atunci, indata, nazarinenii s-au revoltat grozav si au sarit toti sa-L ridice si sa-L arunce in prapastia care exista atunci la marginea Nazaretului. Numai cu puterea dumnezeiasca, pe care Iisus o avea de la nastere, a iesit dintre ucigasi.

Iata, in ce pericol ar fi fost Iisus daca Maica Lui ar fi divulgat marea taina a Fiului ei, ca El este Cel prevestit de toti proorocii si asteptat de tot neamul omenesc. Sarcina de a pastra aceasta taina o avea Fecioara Maria. Ea stia ca de pastrarea acestei taine depindea mantuirea lumii, depindea viitorul omenirii. De aceea Ea a pastrat cu grija aceasa taina a lui Iisus. Fecioara Maria a dovedit ca stie si este in stare sa pastreze taina pe care i-a incredintat-o Dumnezeu Tatal, Taina Fiului Sau, pe care Tatal L-a trimis in lume, in lumea care era dominata de puterea satanei. Desi Domnul Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa se nasca ,,intre ai sai” (In.1,11) - adica in mijlocul poporului ales, in mijlocul fiilor lui Israel-, acestia nu L-au recunoscut si nu L-au primit. Din nefericire, acesti fii s-au indarjit si, ca pe un talhar, L-au dat in mainile paganilor, dar El coborand in mormant, a treia zi a inviat.

Prin Invierea Sa a dovedit ca Cel ce S-a nascut intr-o pestera saraca in Betleem si a fost tinut in brate, este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. Alungat fiind din casa Lui, S-a intors cu fata catre neamuri, iar neamurile L-au primit ca pe Mesia ce se numeste Hristos, Fiu al lui Dumnezeu. Pe ceea ce L-a nascut, toate neamurile pamantului o numesc Nascatoare de Dumnezeu, toata lumea o venereaza, o lauda, ii preamaresc numele cu recunostinta, de doua mii de ani.

Iubitii mei fii sufletesti,

In aceste zile binecuvantate de Dumnezeu ale marelui Praznic al Nasterii Domnului ma rog la Maica Domnului pentru toate femeile din Romania, pentru toate mamele si copiii lor, pentru toti tinerii si pentru viitorul lor. Am incredere in viitorul acestor tineri care se vor ridica si vor spala pacatele prin care am trecut in acest secol. Lumea a trecut prin multe si mari greutati, dar Dumnezeu a fost si este cu noi, cu poporul roman, pentru ca acest popor este drept si credincios, iubitor de Maica Domnului si de Iisus Hristos.

Mileniul doi a fost cel mai greu mileniu din viata omenirii. Eu ma rog si cer la Dumnezeu ca mileniul trei pe care l-am inceput sa fie un mileniu intinerit, stiinta si credinta sa se infrateasca si oamenii sa-L gaseasca pe Iisus Hristos, sa-L asculte si sa-L iubeasca. Toata viata pentru aceasta am trait si cu speranta aceasta ma despart de voi, de toti fratii, de toti fiii lui Adam, care vor deveni fratii lui Iisus Hristos si fiii lui Dumnezeu.

Noaptea Nasterii Domnului este tot asa de frumoasa ca noaptea Invierii Domnului, pentru ca si in aceasta noapte a Nasterii Domnului ingerii au coborat si au venit intre noi, au petrecut cu noi. Au venit la pastorii din Betleem si le-au vestit zicand: “Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Lc. 2, 10-14).

Si in noaptea Invierii, dupa ce a inviat Hristos, au venit ingerii si au rasturnat piatra de pe mormantul in care Iosif si Nicodim, in prezenta Maicii Domnului, au pus trupul lui Iisus. Dupa ce Domnul a inviat, ingerul Gavriil a venit si a rasturnat piatra de pe mormant si le-a aratat mironositelor si apostolilor, si prin ei tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate locurile, ca mormantul este gol, ca Iisus Hristos a inviat si S-a aratat multora. Atunci, toti cei ce au auzit acestea, au venit din Ierusalim si din imprejurimi, au alergat si au vazut mormantul si multi L-au vazut si pe Domnul, dintre care cei dintai au fost Maica Domnului si ucenicii Domnului, care s-au bucurat si au plecat in toate partile lumii, ei fiind martorii Invierii Domnului. Toti apostolii si cei care au crezut, de atunci si pana in timpurile noastre, si-au dat viata pentru Iisus Hristos bucurandu-se. Dintre acestia au facut parte si Voievodul Constantin Brancoveanu si cei patru fii ai sai. Martori ai Nasterii si Invierii lui Hristos au fost milioanele de martiri care in cele doua mii de ani si-au dat viata marturisind ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a nascut in Betleem, S-a jertfit pe cruce si a inviat din mormant.

Nasterea si Invierea Domnului sunt temelia credintei noastre, a vietii noastre, a nasterii noastre, a tuturor celor ce facem parte din Biserica lui Hristos. De aceea ne bucuram toata viata ca suntem crestini si marturisim mereu, prin faptele noastre, prin viata noastra, ca noi ne bucuram in fiecare an la Nasterea si la Invierea lui Hristos. Cauza si izvorul bucuriei noastre de la toate sarbatorile si in toate zilele de aici vine, din Nasterea si Invierea Domnului.

Nasterea si Invierea lui Hristos au fost speranta neamului omenesc. Craciunul si Pastele sunt speranta si mangaierea noastra si acum. Greutatile vietii vin si trec asa cum vin si trec norii intunecati, dar dupa furtuna vine intotdeauna vreme buna, cerul se insenineaza, anii trec, copiii cresc, se schima tot ce-i omenesc si noi intinerim - zic crestinii. Copiii de acum sunt cea mai frumoasa bucurie a noastra, tinerii sunt mandria si speranta noastra, barbatii din Romania sunt mandria si puterea de azi si de maine, pentru tara, pentru pamantul acesta pe care l-am mostenit de la strabuni si pe care l-au ravnit multi straini sa ni-l fure.

Cu incredere ca Dumnezeu imi va asculta si acum rugaciunile, va doresc in anul care vine, la voi cei de fata si la toti cei ce sunt departe de casa parinteasca, sa aveti sanatate trupului si sufletului, sa aveti sarbatori linistite, sarbatori fericite si bucurii mai multe. Pentru toate acestea se roaga batranul vostru Arhiepiscop Justinian din Maramures. “Sa ne rugam la Dumnezeu ca toate armele sa fie date la fier vechi”. Asa i-am indemnat pe toti tinerii din Romania. De aceea va rog si va sfatuiesc si pe voi, asa cum am sfatuit pe cei 3.500 de tineri, care in zilele de 3-6 septembrie au vizitat tara si frumosul nostru oras Baia Mare, ca in fiecare seara, cand puneti capul vostru obosit pe perna, gandul sa-l indreptati spre Dumnezeu.

† Justinian Chira
Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului