marți, 28 februarie 2017

Bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm

Sursa:net
Vom mai avea probleme, dar nu ne vom mai îngrijora pentru ele, pentru că acum știm că ele sunt inerente vieții și că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: Cu Domnul sau fără El. În același timp, am văzut și vom mai vedea că problemele se împuținează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învățăm de la Domnul să avem răbdare și să ne smerim în fața celui de lângă noi. 

Când „luptăm pentru dreptatea noastră” necazurile se înmulțesc și viața devine un adevărat iad. Când binecuvântăm, cedăm din dragoste și cu rugăciune și învățăm să iertăm și să cerem ajutor de la Domnul, totul se schimbă.


Să nu ne întristăm când încă mai cădem în capcana „enervărilor” pentru că ele au trasee bătătorite în creierul nostru. Important este să respirăm calm atunci și să arătăm Domnului starea, și Domnul ne va da înțelepciune. Omul înțelept recunoaște că a greșit când greșește, cere iertare, se răzgândește dacă e convins că nu are dreptate, spune că nu știe când nu știe un lucru și se bucură să învețe de la oricine oricând. (Maica Siluana)

via Gânduri de la Maica Siluana

sâmbătă, 4 februarie 2017

„Sufletul viu şi Dumnezeul său, asta înseamnă a fi monah şi monahie”

”Cuvântul „monah” vine din cuvântul grec care înseamnă singurătate. Dar înseamnă nu doar singurătate, ci şi împlinire. Persoana unificată stă înaintea Celui Sfânt, Care este El Însuşi unitate, şi se împărtăşeşte cu El în această unitate, cu desăvârşire, prin Dumnezeul cel Viu, Cel în Trei Persoane, iar puterile omului sunt toate puse în armonie datorită acestei comuniuni cu Dumnezeu. Dar, pe de altă parte, o comuniune cu Dumnezeul iubirii, Dumnezeul Care L-a dat pe Fiul Său cel Unul-născut pentru ca lumea care L-a trădat să fie mântuită, nu-l poate însingura pe om în acea lume pe care Dumnezeu nu doar că a dorit-o, ci a iubit-o dorind existenţa ei şi dându-Şi viaţa pentru ea.

Am întâlnit o ilustrare, care cred că merită menţionată, a acestui raport despre care vorbea Sfântul Teofan Zăvorâtul atunci când îl caracteriza pe monah: „Sufletul viu şi Dumnezeul său, asta înseamnă a fi monah şi monahie”. În cărţile Părintelui Sofronie există o relatare despre Sfântul Siluan Athonitul.

Sfântul Siluan avea sub supraveghere un atelier. Spre surpriza altor supraveghetori, cei aflaţi sub autoritatea sa munceau din greu, cu onestitate, fără să încerce să fugă de muncă, în timp ce în atelierele lor, în ciuda unei supravegheri aspre, oamenii nu munceau cu la fel de multă conştiinciozitate şi responsabilitate. Pe când se aflau la masă, l-au întrebat pe Sfântul Siluan cum de reuşea să facă acest lucru. Iar el a răspuns că se trezea înainte de a se aduna muncitorii – acei tineri veniţi din toate colţurile Rusiei – şi se ruga pentru fiecare dintre muncitori şi pentru toţi la un loc. Iar la timpul potrivit, intra în atelier şi-i privea cu o inimă plină  de compasiune şi de iubire şi de grijă adâncă faţă de ei, fiindcă aceştia erau tineri ţărani care veniseră din toate colţurile Rusiei ţariste, tineri care-şi lăsaseră în urmă familiile, satele, fiind prea săraci pentru a se întreţine şi pentru a-i ajuta pe cei iubiţi ai lor. Ei veniseră acolo pentru a lucra un an, doi, trei poate, ca să strângă ceva bani ca, atunci când aveau să se întoarcă acasă, să-şi ajute familiile mai bine decât o făceau înainte de a pleca la muncă în Sfântul Munte. Şi, prin urmare, el îi privea cu grijă părintească, fiindcă erau singuri, erau străini în pământ străin, le era frică pentru familiile lor şi, fiind şi needucaţi, nu puteau nici măcar să le scrie scrisori.

Aşadar, a spus Sfântul Siluan, el le împărţea şi sarcinile de lucru, încercând să ţină cont de darurile lor, de înzestrările lor, de puterea lor, în funcţie de dispoziţia lor: râvnă sau întristare. Şi apoi, după ce făcea aceasta, se retrăgea în chilia sa şi, în decursul orelor în care oamenii munceau, el se ruga pentru ei.

Iar apoi descrie cum se ruga. Se aşeza înaintea lui Dumnezeu şi grăia: „Doamne, pomeneşte-i pe Nichita, pe Mihai sau pe toţi ceilalţi, pomeneşte familia aceluia, a lăsat în urmă o nevastă, un copil nou-născut. Cât de tristă trebuie să fie inima lui! Cât de îngrijorat este pentru ei! Cât de disperată trebuie să fi fost sărăcia lor, cât de disperat trebuie să fi fost el ca să-i părăsească şi să-i lase în grija oamenilor şi la mila lui Dumnezeu...”. Şi a spus că s-a rugat şi s-a rugat pentru acel om, pentru acea femeie, pentru acel copil, pentru satul lor şi, pe măsură ce se ruga tot mai profund cu compasiune şi iubire crescândă, prezenţa lui Dumnezeu devenea tot mai copleşitoare şi, la un moment dat, simţirea prezenţei Sale a biruit orice şi a uitat de tânărul muncitor, de familia şi de satul acestuia şi a fost purtat ca de un şuvoi învolburat, cum spune el, în adâncurile lui Dumnezeu. Şi acolo, în inima dumnezeieştii iubiri, l-a găsit pe tânărul muncitor, pe copilul lui, satul lui, i-a aflat pe toţi îmbrăţişaţi de Dumnezeu. Sfântul Siluan şi-a venit în sine ca şi cum ar fi fost purtat de un val, s-a întors pe pământ plin de iubirea, compasiunea, purtarea de grijă şi mijlocirea lui Dumnezeu pe care el le-a adus jertfă lui Dumnezeu. 

Acesta, cred, este un lucru foarte important de amintit, anume că celibatul consacrat, monahismul, nu este înstrăinare de lume, ci un alt mod de a o aborda, dinlăuntrul lui Dumnezeu împreună cu El, într-o altă relaţie.”

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Asceza și căsătoria, Editura Doxologia, 2014, pg. 132-134)

Dragostea nu se laudă, deci nu se depărtează de persoanele iubite, nici prin invidie şi nici prin laudă

Dragostea nu se laudă, deci nu se depărtează de persoanele iubite, nici prin invidie şi nici prin laudă. Nu se distanţează nici prin trufie, care, la fel, este o evidenţiere a depărtării, a izolării de ceilalţi oameni. Cel ce se laudă se distanţează de ceilalţi oameni, aşa cum se depărta de oameni fariseul din pilda evanghelică, zicând: „Doamne, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni!”.

Se credea într-o situaţie privilegiată, specială, căci continua arătând cum sunt ceilalţi oameni: „hrăpitori, nedrepţi, necredincioşi în căsătorie”, şi-I mulţumea Domnului pentru faptul că nu era ca vameşul de faţă, cel care, căindu-se, nu lua seama la cei din jurul său, ci se bătea cu pumnul în piept şi-şi cerea iertare pentru păcatele lui. Fariseul îl dispreţuia pe acest vameş, iar aceasta se întâmpla pentru că fariseul se lăuda şi se trufea. Or, dragostea „nu se laudă, nu se trufeşte”.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 13-14)

vineri, 3 februarie 2017

DESPRE FURT în Sfânta Scriptură

”Nici un furt, oricât de mic ar fi nu poate fi neglijat. În plus paguba trebuie recuperată îndoit, împătrit etc. Asta lipsește în România: recuperarea pagubei care este esențială.”

DESPRE FURT în Sfânta Scriptură

Ieșire 20, 15: SĂ NU FURI!

(Ieșire 22, 1-15):

1. De va fura cineva un bou sau o oaie şi le va junghia, sau le va vinde, să plătească cinci boi pentru un bou şi patru oi pentru oaie!
2. Dacă furul va fi prins spărgând şi va fi lovit încât să moară, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de moartea lui.
3. Iar de se va face aceasta după ce a răsărit soarele, va fi vinovat şi pentru ucidere va fi ucis. Cel ce a furat va trebui să plătească tot şi de nu are cu ce, să fie vândut el pentru plata celor furate.
4. Iar de se va prinde furul şi cele furate se vor găsi la el vii, fie bou, oaie sau asin, să plătească îndoit.
5. De va pricinui cineva pagubă într-o ţarină sau vie, lăsând vitele să pască, stricând ţarina altuia, să plătească din ţarina sa potrivit cu stricăciunea; iar de a păscut toată ţarina, să plătească despăgubire cu ce are mai bun în ţarina sa şi cu ce are mai bun în via sa.
6. De va izbucni foc şi va cuprinde spini şi, întinzându-se, va arde clăi, sau snopi, sau holdă, să plătească despăgubire îndoit cel ce a aprins focul.
7. De va da cineva vecinului său argint sau lucruri să le păstreze şi acelea vor fi furate din casa acestui om, de se va găsi furul, să le plătească îndoit;
8. Iar de nu se va găsi furul, să vină stăpânul casei înaintea judecătorilor şi să jure că nu şi-a întins mâna asupra lucrului aproapelui său.
9. Pentru tot lucrul care s-ar putea fura: bou sau asin, oaie sau haină, sau orice lucru pierdut, despre care va zice cineva: "Acesta este al meu!" pricina amândurora trebuie să fie adusă înaintea judecătorilor, şi cel ce va fi osândit de judecători să plătească aproapelui său îndoit.
10. De va da cineva spre pază aproapelui său asin sau bou, sau oaie, sau alt dobitoc şi va muri, sau va fi vătămat, sau luat fără să ştie cineva,
11. Să facă amândoi jurământ înaintea Domnului, că cel ce a luat pe seama sa nu şi-a întins mâna asupra lucrului aproapelui său, şi aşa stăpânul trebuie să primească jurământul, iar celălalt nu va avea să-l despăgubească;
12. Iar de se va fura de la el, să plătească stăpânului despăgubire.
13. Dacă însă va fi sfâşiat de fiară, să-i aducă ceea ce a rămas ca mărturie şi nu va plăti despăgubire pentru vita sfâşiată.
14. De va împrumuta cineva de la aproapele său vită şi aceea se va vătăma sau va pieri, şi stăpânul ei nu va fi cu ea, să o plătească;
15. Iar dacă stăpânul ei a fost cu ea, să nu o plătească. Iar dacă a fost închiriată cu bani, se va socoti pentru chiria aceea.

Rugăciunea pentru neam

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive. Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!

(Rugăciunea pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu)