Treceți la conținutul principal

O vorba neortodoxa: “Asa mi-a fost scris!”


Laurenţiu Dumitru

(extras din cartea Tinerii, între cer şi pământ, Ed. Egumeniţa, 2008)

„Aşa mi-a fost scris!”. Vorba aceasta am auzit-o cu toţii. Unii dintre „clienţii” penitenciarelor au obiceiul de a folosi această expresie pentru a-şi justifica faptele reprobabile. Refuzând să-şi asume responsabilitatea pentru faptele săvârşite, socotesc că ceea ce li s-a întâmplat a fost de fapt scris …undeva, în Cartea vieţii sau poate a morţii, deci, lucru lămurit, aşa trebuia să se întâmple, nu aveau de ales, nu-s ei vinovaţi, El e vinovat!
„Dar n-a scris-o El, ci tu, omule! El n-a dorit-o, tu ai dorit-o, tu ai săvârşit-o…”. „Da, dar El ştia…”. „Ştia şi şansa ta de a privi spre cer. Ştia că poţi alege. A sperat că vei alege binele… Da, El în atotştiinţa Sa ştia ce vei alege, dar încă mai spera că vei alege ce-i bine… A riscat ruina ta pentru a nu te transforma într-o marionetă…”. Cât trăim alegem! Alegem ceea ce dorim! Îndemnul „lăuntric” de a săvârşi o faptă e de la Dumnezeu sau de la diavol sau din obişnuinţa firii…
Părintele Stăniloae, citând pe Vl. Lossky, spune: „Dumnezeu riscă ruina eternă a celei mai înalte creaţii ale sale, ca să poată fi cea mai înaltă. Paradoxul este ireductibil. Chiar în măreţia sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil să poată cădea” (1).
A predestina pe unii la bine şi pe alţii la rău, câtă nedreptate! Cum poate fi această faptă demnă de un Iubitor de oameni ca Dumnezeul nostru?…
Dar nu numai „clienţii” penitenciarelor folosesc această expresie, ci şi mulţi dintre cei ce frecventează Biserica, deşi sintagma „aşa mi-a fost scris!” n-are a face cu învăţătura lui Hristos, dimpotrivă – trădează chiar un soi de necredinţă.
După atâtea veacuri de mărturisiri, ne schimonosim fără să ştim credinţa, de fapt ne întoarcem la concepţiile anticilor: fatum, moira, diferite nuanţe, însă aceeaşi temă: destinul implacabil al omului… Deşi Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a mărturisit Vestea cea bună, a pătimit, a murit şi a înviat, deşi ne-a dat îndreptar de viaţă, noi încă mai considerăm că suntem nişte simpli roboţei. Toţi aceia care zic că există predestinare ar trebui să-şi pună întrebările: „De ce oare a mai vorbit Bunul Dumnezeu despre alegerea faptelor bune sau despre Judecată, dacă totul e o loterie?”; „De ce oare Adam a fost găsit vinovat pentru neascultare, căci, de bună seamă, şi el putea spune: aşa mi-a fost scris!?”.
Dumnezeu vede şi ştie tot ce vom face în viitor pentru că este atotştiutor. Vede desăvârşit, nu ca intuiţie, nu pentru că noi oamenii am fi previzibili (cum se exprima oarecând neinspirat N. Steinhardt), ci pentru că are acest atribut dumnezeiesc! Cel ce a făcut timpul este înafara lui, nu e condiţionat de el. Dumnezeu vede în timp, aşa cum, de exemplu, noi vedem în spaţiu!
Domnul ştie toate cele „scrise” de noi în cartea vieţii, însă nu El le scrie, ci noi înşine, fiecare în parte.
Teologia noastră a sintetizat aceasta în sintagma arhicunoscută: „Dumnezeu preştie toate, dar nu le predestinează (predetermină)”.
În discuţiile ce se nasc pe tema acestei apoftegme care aparţine Sfântului Ioan Damaschin, am observat că mulţi au comentarii „logice” de făcut… „Stai puţin, dacă Dumnezeu ştie şi vede cele rele pe care le fac sau care mi se pot întâmpla (exemplul cărămizii care cade de pe bloc direct în cap l-am auzit deseori, deşi nu cunosc astfel de cazuri…), aşadar, dacă le ştie şi nu face nimic pentru a le împiedica să se întâmple e ca şi cum le-ar fi predestinat…”. „Profeţii nu vorbeau de cele ce aveau să se întâmple, nu vedeau cele viitoare? Iată predestinarea!”. Apoi, negreşit, cei ce cred în destin, încep să enumere toate grozăviile consemnate de istoria lumii de la începuturile ei şi până azi, grozăvii pe care Domnul le ştia înainte de a se întâmpla şi totuşi le-a îngăduit să fie. E adevărat că sunt multe situaţii şi întâmplări nefericite pe care nu le provocăm noi înşine, însă avem de suferit din cauza lor. Dumnezeu îngăduie suferinţa întotdeauna cu un rost, chiar dacă de cele mai multe ori nu-l pătrundem, dar nu o pregăteşte anume pentru noi, nu o predestinează, multe astfel de încercări şi grozăvii (cutremure, inundaţii etc.) sunt îngăduite de Dumnezeu cu scopul de a ne mai învăţa câte ceva. Apoi, noi, oamenii, avem obiceiul de a identifica suferinţa cu răul, lucruri de altfel distincte, de aici şi acuzele aduse lui Dumnezeu. Rău în sens propriu e doar păcatul, iar alegerea sau nealegerea lui ţine de noi, de libera noastră voinţă. Ştim că Dumnezeu ne-a dat darul libertăţii. Dumnezeu a vrut ca noi să putem să-i spunem şi „Nu”, deşi sunt încredinţat că aşteaptă întotdeauna „Da”-ul nostru la chemarea Lui. Dumnezeu caută să-l unească pe om cu El, caută să-i dea locul pe care i l-a gătit, tânjeşte după privire şi-o inimă îndreptată spre El şi se bucură aidoma unui copil – îndrăznesc a spune prin cuvinte omeneşti, căci bucuria copiilor e curată şi deplină – împreună cu îngerii, când află că omul întinat de păcat vine spre El cu pocăinţă…

Dându-ne nouă libertate, El şi-a îngrădit-o pe a Sa, pentru că nu ne poate constrânge să alegem cele bune. Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa 3, 20). El vrea ca toţi oamenii să se mântuiască: Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu? (Iezechiel 18, 23). Unde este aici „aşa mi-a fost scris!”?
Dacă ar exista destin implacabil, istoria omenirii ar fi o farsă. Pentru cei ce cred astfel, amintim cuvintele apostolului Ioan: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). În cazul fatalităţii, nu era nevoie de întrupare. La ce bun să dai şansă omenirii dacă pedeapsa sau bucuria ai scris-o înainte?

Omule, tu ai ceva de scris şi, vrând-nevrând, vei scrie. Vei scrie mărturia ta în cartea vieţii sau în cea a morţii. Nu o scrie Dumnezeu, ci tu însuţi. De-I vei îngădui, El va scrie împreună cu tine ca şi odinioară Gură de Aur după şoaptele Apostolului, va scrie de va auzi cuvântul-cheie pe care Hristos ni l-a spus în rugăciunea Tatăl nostru: „facă-se voia Ta”. Omul se va goli de sine, va face astfel loc lui Dumnezeu, încredinţat fiind că voia lui Dumnezeu împlinindu-se, oricare ar fi ea, bine vremelnic şi veşnic va aduce. Auzind aceasta, Tatăl va lucra cu tine şi voia ta va fi voia Lui în măsura în care cuvintele tale exprimă starea inimii şi puterea voinţei. Cel deplin încredinţat lui Dumnezeu nu va avea de rostit decât: „Facă-se voia Ta!”, „Miluieşte-mă, că netrebnic sunt!”, „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”.

***
Cândva, la ora de Religie, m-am folosit de o reprezentare, ce ar putea fi catalogată de unii drept prea îndrăzneaţă, pentru a mă face mai bine înţeles de ce noi nu credem în fatalitate, în destin. Socotesc însă că, departe de a fi smintitoare, poate folosi multora.

Filmul istoriei umanităţii, dar şi al fiecăruia în parte, nu este regizat de Dumnezeu, ci de fiecare dintre noi. Ca într-un sneak preview (premiera unui film într-un cerc restrâns, de obicei pentru a reface unele scene şi a hotărî sfârşitul), profeţii din vechime au avut parte de vizionarea unor secvenţe din marele film. Dumnezeu, la ceas de taină, în răcoarea serii, le mărturiseşte că, de fiecare dată când i s-a cerut cu stăruinţă ajutorul, a intervenit cu bucurie, din păcate nu i s-a cerut prea des, omul obişnuindu-se să trăiască fără a-L lua în calcul. „Pururea le port de grijă. De câte căderi nu i-am ferit, tainic, prin Duhul Sfânt? De câte ori nu i-am purtat pe braţe, dar tot Eu, Cel ce i-am iubit desăvârşit, port vina în ochii multora” ar spune Domnul.
Filmul, de-ar fi fost regizat de Dumnezeu, ar fi fost desăvârşit, însă paradoxal, ar fi avut un mare neajuns: noi, oamenii, am fi fost nişte simple marionete, nişte actori puşi să joace când într-un fel, când în altul.

Profeţii din vechime, vorbind despre cele viitoare, nu lasă să se înţeleagă că această curgere a vieţii lumii, deseori haotică, este predestinată din veci de Dumnezeu. Ca ei să-şi întocmească profeţiile, Domnul le descoperă cele viitoare. Creatorul îi invită pe profeţi la această vizionare în premieră, sneak preview, a acestui film al umanităţii. Dumnezeu îl oferă profeţilor spre vizionare în curgerea lui firească, însă, totodată, le arată şi alte variante, „soluţii alternative”. „Ia priviţi, sfinţii mei, Eu aşa aş fi făcut!”. „Doamne, atunci fă Tu cum este mai bine!”. „Ce pot face? Ei, oamenii, au ales calea păcatului, au ales înstrăinarea de Mine!”. „Eu preştiu toate pentru că văd alegerile oamenilor. Preştiinţa mea e una potenţială, ştiu ce vor face, dar nu-i pot sili spre ceva. Oricând le este lor în putinţă să-şi schimbe viaţa prin conlucrare cu harul Meu”.

Profeţii văd îngroziţi scena distrugerii cetăţii Ninive… „Doamne, miluieşte-i!”, zic proorocii. „Dar n-au pocăinţă!”. Unul dintre prooroci, Iona, ascultând pe Domnul, anunţă cetatea şi iminenta ei distrugere… Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: „Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!” (Iona 3, 4). De observat că referatul Scripturii („filmul”) nu dă de înţeles că Domnul şi-ar schimba voia. Proorocul anunţă ce a văzut mai înainte, anunţă sentinţa Domnului!
Ninivitenii însă au nădejde, postesc şi se îmbracă în sac! Hotărârea de pocăinţă este a regelui, care, împreună cu poporul, vrea să-L înduplece pe Dumnezeu (Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim! – Iona 3, 8).

„Minune! Doamne, iată-i, se pocăiesc!”. Dumnezeu a hotărât să-i piardă, dar nu o va mai face! Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit (Iona 3, 10). Profeţii văd mai apoi scena trădării Mântuitorului! În sneak preview văd clar că Iuda este vânzătorul… „Ooo, Doamne, fă ceva pentru Fiul Tău, nu lăsa să fie vândut! Opreşte nelegiuirea! Schimbă lucrurile, ca şi în cazul ninivitenilor!”. „Ninivitenii au aflat voia Mea şi s-a cutremurat, s-au pocăit, iar eu mi-am schimbat sentinţa”. „Fă-l pe Iuda, Doamne, să nu-L vândă pe Fiul Tău!”. „Iubiţii mei, nu pot răpi libertatea Iudei”. Şirul evenimentelor a născut profeţia: Cineva Îl va vinde! Iuda a împlinit-o! Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar scrie Zaharia (11, 13) despre Iuda trădătorul. „A fost Iuda predestinat să-L vândă, e Iuda nevinovat?”. Dacă Iuda nu l-ar fi vândut pe Domnul, scena din „film” n-ar fi arătat astfel. Iuda a „jucat” scena, Dumnezeu n-a îngrădit libertatea Iudei şi a nici unei făpturi. De aceea exista profeţia, pentru că Iuda l-a vândut pe Domnul… de altfel, în ciuda profeţiei, putea să schimbe cursul evenimentelor din sneak preview, ca şi ninivitenii… Aşadar e doar o aparentă contradicţie între libertatea de acţiune, dată de Dumnezeu, pe care Iuda o avea ca orice om, şi faptul că gestul său de a-L vinde pe Hristos a servit ca parte a planul de mântuire a lumii. „Dar Doamne, tu spui: Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? (Romani 9, 21). Dacă tu ai vase alese spre slavă, ai şi vase stricate, alese pentru iad. Aşa-i?”.

„Iuda n-a fost ales din pântecele maicii sale să-L vândă pe Fiul. L-am numit fiul pierzării (cf. Ioan 17, 12) văzând faptele lui. Am hotărât mai înainte, ceea ce am cunoscut mai înainte.
Scris este: Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său (Romani 8, 29). I-am hotărât pentru că i-am cunoscut tânjind după Mine, pentru că le-am ascultat inima… de aceea i-am hotărât mai înainte, pentru că i-am aflat căutându-Mă. Tot de aceea unii sunt numiţi vase alese ale lui Dumnezeu sau aleşi încă din pântece. Faptele lor au născut alegerea Mea!”.

Iuda nu se putea justifica la judecată menţionând existenţa profeţiei care „trebuia să se întâmple”, nu putea deci spune „aşa mi-a fost scris”. Putea fi Iuda, putea fi altcineva, iar la urma urmei nu era necesar ca cineva să fie vinovat, preaînţeleptul Dumnezeu găsea căi potrivite pentru a ne mântui. Nu putem afirma că mântuirea era intrinsec legată de decizia unui apostol! Iuda nu a împlinit dorinţa lui Dumnezeu.
Apoi, dacă nici Iuda, sărmanul, nu putea spune: „aşa mi-a fost scris”, şi dacă argumentul „e vina lui Dumnezeu” nu i-a folosit nici lui Adam, noi de ce ne îndârjim şi ne numim pe noi înşine marionete supuse destinului implacabil?

Notă:(1). Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p. 283.

Sursa: http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/07/03/o-vorba-neortodoxa-asa-mi-a-fost-scris

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.