Se afișează postările cu eticheta Post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Post. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Puterea postului

Azi mi-am amintit despre un cuvânt dintr-o predică a unui părinte care vorbea printre altele și despre puterea postului.
Spunea că a venit la biserică o femeie care avea necazuri în căsnicia ei și l-a rugat să-i dea un sfat. Părintele i-a spus să se roage, să se spovedească, să postească... Femeia i-a spus că ei nu obișnuiesc să postească, dar că va face așa. După un timp s-a întors la părinte și i-a spus că acum în casa ei e mai rău decât înainte, nu se mai înțeleg deloc unul cu altul, nici soții între ei, nici copii...și nu știe de ce.
Atunci părintele i-a spus că celui rău, care se simțea bine în casa lor, nu-i convine deloc că ei au început să postească și încearcă tot ce poate ca să-i învrăjbească... dar ei să continue să se roage și să postească.  
Au mai trecut câteva zile și femeia a venit iar la biserică și i-a spus părintelui că acum e bine în casa lor, e liniște și armonie, se înțeleg și se bucură împreună de toate.
 Ramona

miercuri, 14 noiembrie 2012

Măcar acum în post...

"Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refe­reau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.

Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dim­potrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă „văd paiul din ochiul fratelui” şi îl judecă, dar „bârna din ochiul lor - da, o ditamai bârnă - nu o iau în seamă” (cf. Matei 7, 3). Zice: acest părinte sau acesta s-a făcut vinovat de cutare sau cutare păcat. Ei, şi ce? E om, şi nu este om care să nu greşească. „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (1 Ioan 1, 8). Eşti tu, oare, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii?

Dacă aş începe să-ţi caut viaţa, „la bani mă­runţi”, raportând-o la cuvântul lui Dumnezeu, ţi-aş putea condamna şi eu păcatele, multe şi grele, cu propriile tale cuvinte. Aş putea să te învinuiesc de trufie, de îngâmfare, de necredinţă, de iubire de agonisire, de desfrânare, de tâlcuire anapoda a cuvântului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, de ră­ceală în credinţă şi de câte altele. Ţi-aş găsi, poate, nu o singură „pată”, ci întreg trupul tău devenit o imensă pată neagră, fiindcă ochiul minţii tale este viclean.

Cât de mult mă scârbeşte această drăcească satisfacţie de păcatul altuia, această infernală strădanie de a demonstra păcatele, adevărate sau închipuite, ale omului! Şi când te gândeşti că cei cărora le place să se ocupe de aşa ceva îndrăznesc să susţină că o fac din respect şi că încearcă, prin toate mijloacele să îndeplinească porunca lui Dumnezeu despre iubirea aproape­lui! Despre ce iubire poate fi vorba când cauţi cu orice preţ să vezi şi să gă­seşti chiar şi la oamenii de seamă şi la sfinţi pete negre şi când, pentru un sin­gur păcat, cauţi să le ponegreşti toată viaţa, refuzând să li-l treci cu vederea, chiar şi atunci când ar fi cazul.

Uitat-aţi oare că dragostea „toate le rabdă” (1 Corinteni 13, 7)? Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moraliza­tori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşile, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui. Frate! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea” (Romani 14, 4). "

(Sfântul Ioan de Kronstadt -Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii, Viaţa mea în Hristos)

*

”Argumentele sunt ca niște ciomege în capul aproapelui. Argumentele sunt nevoia noastră de a avea ultimul cuvânt, de a avea dreptate, de a-l birui pe celălalt. Niciodată nu vom birui prin argumente. Singurul fel în care putem să trecem printr-un conflict și să beneficiem de tensiunea pe care o aduce acesta, este să ascultăm, nu să vorbim. Să ascultăm ca să vedem, să înțelegem, pe de o parte ce voiește fratele meu de la mine și, pe de altă parte, ce vrea Dumnezeu de la mine în situația respectivă. Și dacă zice „iartă-mă”, să iertăm, dacă vrea cămașa, dă-i și haina… Dar să nu le luam ad-literam, că vor fi puțini cei care ne cer haina de pe noi. Ci, metaforic: dacă cineva vrea ceva de la noi, să-i dăm mai mult decât se așteaptă. Acest „mai mult” poate fi un zâmbet, un cuvânt bun, o iertare, o renunțare la „evidenta” noastră dreptate…

Argumentele sunt cei mai puternici vrăjmași ai minții noastre, pentru că acolo, veți vedea, nu urmărim decât să-l punem pe celălalt în inferioritate. Rivalitatea dintre oameni își are izvorul în nevoia omului căzut de a fi mai bun decât celălalt. Pentru asta judecăm, acuzăm, ne scuzăm pe noi înșine... Argumentele nu fac decât să spună: „nu vezi că eu am dreptate, nu vezi că eu sunt mai bun, nu vezi că eu sunt mai grozav?”. Și ăla nu vede pentru că el vede că el e mai bun și mai grozav, nu are cum să vadă. Dacă va fi biruit va fi umilit, dar nu va fi convins de superioritatea ta, ci doar siluit, abuzat. Convingerea prin argumente este o formă de abuz!

Dacă de la început cedăm și nu aducem nici un argument, ci încercăm doar să-l înțelegem pe celălalt, celălalt, simțindu-se înțeles, va simți și el nevoia să ne asculte, să ne înțeleagă. A înțelege pe cineva nu înseamnă a fi de acord cu el. Să zicem că vine cineva la mine și zice: „Maică, mi-a plăcut la o conferință de-a mata și vreau să mă însor cu mata. Că sunt singur și văd că înțelegi ce e dragostea și te rog să-mi acorzi mâna.”. Dacă-l voi asculta, voi înțelege că suferă că n-a avut „noroc” în dragoste, că nimeni nu l-a înțeles, că simte că eu îl înțeleg… Și zic: „Te înțeleg – și chiar îl înțeleg – dar eu nu pot să mă mărit: că sunt monahie, că sunt bătrână, că nu doresc să mă mărit…”. Și zice: „Ia uite, da, săraca, m-a înțeles, da’ nu poate și nici nu vrea.”. Dar dacă îi spun: „Nu ți-e rușine, să-ți treacă așa o prostie prin cap?”, el se va simți rănit, nu?

Să reținem așadar: înțeleg, dar nu sunt de acord. Pentru că eu altfel văd problema. Acesta e punctul tău de vedere, acesta e punctul meu de vedere, nici o forță nu mă va putea obliga să fac ca tine, dar te înțeleg. Să vedeți câtă armonie aduce acest fel de a fi între noi. Copilul zice: „Vreau să mă duc la discotecă, vreau să fiu cu X…”. „Înțeleg. Dar nu te las.” Dacă tu zici: „Iar începi…? Că acolo se întâmplă tot felul de dezmățuri…”, îl cerți degeaba. Nu se duce acolo pentru dezmăț, ci ca să nu fie singur, sau să fi e cu Măriuca. Atunci poți să-i spui: „Înțeleg că vrei să fii cu copii de vârsta ta. Dar mie mi-e frică să nu ți se întâmple ceva rău și de frică, nu te las.”. Atunci se va simți înțeles și te va înțelege și pe tine… Sunt exemple copilărești cumva, dar e foarte important să nu argumentăm și să ne înțelegem unul pe altul. Respectul pentru punctul celuilalt de vedere aduce armonie și înțelegere.”

 (Maica Siluana- Cât de important este să argumentezi când te cerți cu cineva?)

* 
Cum răspundem când suntem vorbiţi de rău?
*
 Dacă îmi vor vorbi de alţii, mă voi ridica să plec

luni, 18 iunie 2012

Acatistul Sfinţilor Apolstoli Petru şi Pavel


29 iunie
După obişnuitul început, se zic:


Condacele şi Icoasele:

Condacul 1
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuvioase, să lăudăm pe întâi stătătorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă Petru şi Pavele, Apostolilor!

Icosul 1

Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi, trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu mai înaltule;
Bucură-te, decât iconomii duhului mai întâiule;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe acesta Adevărat Dumnezeu l-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră a Bisericii prea nesfărâmată;
Bucură-te, temelie a mărturisirii prea întemeiată;
Bucură-te, începătura cea în chipul stihiilor a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, prin care Hristos s-a slăvit;
Bucură-te, prin care satana a fost ruşinat;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 2-lea

Vederea ta cea înţelegătoare curăţind-o, ai intrat în sânurile părinteşti, o, minune, şi printr-însele ai văzut, fără ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, propovăduindu-L pe Dânsul cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Luminat fiind de fulgerări neapropiate înţelegerii, când ţi s-a arătat din cer Lumina, care biruia lumina soarelui, ai fost tras, Pavele, spre credinţa îndumnezeită, şi vas alegerii te-ai făcut. Pentru aceea auzi:
Bucură-te, privitorule al luminii celei nemărginite;
Bucură-te, tăinuitorule al tainelor lui Hristos;
Bucură-te, ritorul cel bine grăitor al Bisericii;
Bucură-te, preaînţelepte propovăduitor al lumii;
Bucură-te, că întru tine vieţuieşte Hristos, Care pentru lume S-a răstignit;
Bucură-te, că până la al treilea cer te-ai suit;
Bucură-te, că la înălţimea Raiului ai fost răpit;
Bucură-te, mare învăţător al neamurilor;
Bucură-te, al credincioşilor prin duhul născător;
Bucură-te, cel prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, cel prin care întunericul s-a alungat;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 3-lea

Trecând toată firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos cel iubit al tău, şi te-ai arătat împreună cu dânsul un duh, numai lui Hristos vieţuind, pe Hristos îndrăgind, pe Hristos socotindu-L răsuflare, lumină şi dragoste, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Intrând în norul cel mai presus de lumină al privirii, ţi-ai muiat buzele tale, Petre; şi umplându-te întâi de dumnezeire, ne-ai împărtăşit pe noi de dumnezeiescul dar, cu graiurile tale cele de Dumnezeu scrise; pentru aceea glăsuim ţie acestea:
Bucură-te, îndumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, născutule al lumii celei neînserate;
Bucură-te, pescarule, al pescarilor mai întâiule;
Bucură-te, cerule decât cerurile mai înaltule;
Bucură-te, că te-ai arătat al dumnezeieştii firi părtaş;
Bucură-te, că pe fii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;
Bucură-te, sfătuitorule de trebuinţă al bisericii;
Bucură-te, bătrân folositorule al turmei lui Hristos;
Bucură-te, îndulcire preadesfătată a minţilor;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, cel prin care credinţa s-a lăţit;
Bucură-te, cel prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 4-lea

Graiuri de viaţă veşnică a rostit Petru către piatra Vieţii zicând: L-a cine, afară de Tine, vom merge şi să fim vii? Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a grăit către El cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ai fost răpit la înălţimile cele veşnice şi ai trăit, Pavele, în afară de cele simţite şi gândite, nu cu gândul, ci întru Duhul care era unit cu trupul, sau era fără de trup, Dumnezeu ştie; pentru aceea glăsuim ţie acestea:
Bucură-te, îndrăgirea lui Hristos cea neoprită;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut taina răpirii;
Bucură-te, cămara tăcerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, că pentru Hristos pe toate gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că toate le-ai făcut ca pe cei mulţi să îi mântuieşti;
Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult încăpător;
Bucură-te, Apostole al darului celui din lege arătător;
Bucură-te, al lui Hristos deasă îndeletnicire;
Bucură-te, al lui Iisus dulce gândire;
Bucură-te, miros de viaţă purtător pentru unii;
Bucură-te, miros omorâtor pentru alţii;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 5-lea

Luminile cinstitelor tale trimiteri, în toate zilele îndumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei înţelegători cu adevărat ajung la îndumnezeire şi oglindesc slava lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

N-ai câştigat la brâu aur sau argint de-al tău, pe pământ, o, Simon Petre, ci având înfricoşător numele lui Iisus, ai împărtăşit zestre fericită şi prinr-Însul minunile lucrai celor ce grăiesc ţie acestea:
Bucură-te, străină hrană a sufletului;
Bucură-te, prea dulce băutură a trupului;
Bucură-te, dumnezeiască alifie a celor orbiţi;
Bucură-te, neauzită doctorie a celor ce bolesc;
Bucură-te, că pe Tavita, care murise, vie ai ridicat-o;
Bucură-te, că pe Safira moartă dintr-o dată ai arătat-o;
Bucură-te, cel ce pe Anania, dintr-o dată mort l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce numai cu un cuvânt pe slăbănog l-ai îndreptat;
Bucură-te, izvor care varsă sănătate;
Bucură-te, fântână odrăslitoare de vindecări;
Bucură-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunea pe Simon ai omorât;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al-6-lea

Tras ai fost, Petre, de frumuseţea dumnezeirii lui Hristos, care a fulgerat în munte. Pentru aceea văzând-o împodobită ca pe o cămară de nunta cu strălucirile lumii celei nemărginite, bine este a petrece aici înspăimântat ai grăit, cântând: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preaînalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scoţându-le din cele neapuse, le tâlcuieşti mai presus de fire, ridicând pe cei credincioşi cu minune a grăi ţie:
Bucură-te, minunea Apostolilor cea lăudată;
Bucură-te, frumuseţe cea încuviinţată a scripturii celei noi;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepţite de Dumnezeu;
Bucură-te, înaltule tâlcuitor al dumnezeieştii întrupări;
Bucură-te, carte închipuită de Dumnezeu, minţii la vedere înspăimântătoare;
Bucură-te, cămara dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, materia cea trebuincioasă a celor învăţători;
Bucură-te, cel ce ai luat spre propovăduire neamurile;
Bucură-te, cel ce săvârşeşti minuni dese;
Bucură-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat mare meşter al cortului nou;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al-7-lea

Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat cu săltările ca şi cu nişte cântări, lăudând Treimea aşa: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Popor nou ai făcut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia naşterii de Dumnezeu înnoindu-l, pururea pomenite Petre, şi locaş darului arătându-l, asa grăind:
Bucură-te, surpătorule al umbrei legii;
Bucură-te, stâlp întăritor al adevărului;
Bucură-te, cel ce pe Israel din slavă l-ai schimbat;
Bucură-te, cel ce întru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că în Tabor lumina Dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că alt soare cu totul luminos te-ai făcut;
Bucură-te, cel ce ai fost ales să auzi glasul părintesc;
Bucură-te, cel ce legea duhului ai luat;
Bucură-te, cel ce ai fost numit fericit de Hristos;
Bucură-te, cel ce în cuvinte te-ai îmbogăţit de stăpânire;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi în răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al-8-lea

Străin pe munte, îndoită patimă ai pătimit, după simţire şi gândire, Petre; căci biruite fiind de asupreala luminii cele fireşti ale tale, singur Dumnezeu se vedea prin suflet şi prin trup. Căruia şi căzând jos îndumnezeit ai cântat: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Cer înţelegător te-ai arătat, tuturor povestind Pavele, slava lui Dumnezeu; şi vestirea ta a iesit în tot pământul, propovăduind pe Treimea cea nezidită, şi pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce glăsuiesc aşa:
Bucură-te, cel ce cu adâncurile duhului te îmbogăţeşti;
Bucură-te, cel ce cu cunoştinţa cea nejefuită te făleşti;
Bucură-te, casa cea preacinstită a Treimii;
Bucură-te, Biserica celor două firi;
Bucură-te, necuprinsă lăţime a dragostei celei îndoite;
Bucură-te, lungime a dumnezeieştii rânduieli celei mai înalte de veci;
Bucură-te, neapropiată înălţime a teologiei;
Bucură-te, nevăzută adâncime a iconomiei;
Bucură-te, văzătorule al sfaturilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte ascuţită a descoperirilor;
Bucură-te, focul atotvederii de Dumnezeu;
Bucură-te, fântână adâncă a înţelepciunii de Dumnezeu;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al-9-lea

Cu dor pipăind ascunsurile cele nemăsurate ale adâncului celui preaînalt, o, Pavele, ai aflat în acestea mărgăritare, tăcere înţelegătoare, spaimă şi uimire, odihnă şi bucurie, împreună a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Pe ritorii cei zădarnici în cuvinte şi înţelepţi, ca pe nişte neînţelepţi i-a arătat Petru cel simplu, luând grai al înţelepţirii de Dumnezeu şi limbă de foc a Dumnezeiescului Duh, şi ridicând pe cei ce cred, a cântat Lui din inimă:
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, limba cu foc îngrădită;
Bucură-te, doborarea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, Petre, porumbiţa cea albă a bucuriei;
Bucură-te, de Dumnezeu închipuită tăbliţa tuturor fericiţilor;
Bucură-te, primitorule al cheilor Împărăţiei Cerurilor;
Bucură-te, vistierul tainelor lui Hristos;
Bucură-te, cugetarea cea veche a credincioşilor;
Bucură-te, podoaba darului cea preamărită;
Bucură-te, sărătură a focului ceresc;
Bucură-te, învăţătură a Luminii celei neasemănate;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 10-lea

Semn al dragostei Sale arătând Hristos paşterea oilor, ţi-a zis ţie: Dacă Mă iubeşti Petre, paşte cu osârdie oile Mele. Pe care le-ai şi păscut, bucurându-te pentru dumnezeiasca îndrăgire şi cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ce-mi este mie bogăţia şi slava şi desfătarea, cea care se strică, Biserica lui Hristos grăieşte. A mea bogăţie şi slavă şi desfatare este Pavel, dulce grăind şi preaînalt ritoricind; pe care şi sărutându-l glăsuim unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara teologiei;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce grăitoare;
Bucură-te, rânduneaua lui Hristos, cea mult glăsuitoare;
Bucură-te, vioara care ai viersuit Evanghelia lui Luca;
Bucură-te, organ însuflat de suflările Mângaietorului;
Bucură-te, limba de foc suflătoare care faci să răsune cele dumnezeieşti;
Bucură-te, canon, alăută, şi muză a duhului;
Bucură-te, îndulcire cuviinţă a urechilor mele;
Bucură-te, odihnă a tâmplelor mele;
Bucură-te, cel prin care de idoli m-am slobozit;
Bucură-te, cel prin care lui Hristos m-am logodit;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 11-lea

Covârşind doimea materiei cea care este cu nerânduială, ai cunoscut doimea firii lui Hristos, şi curăţindu-te la cele trei părţi ale sufletului, singur văzător, nematerialnic al Treimii te-ai văzut, fără materie unindu-te, şi Acesteia din inimă cântând, Pavele: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumina cea întâi, care din Fecioară a strălucit, lumină a doua, pe tine, Petre, te-a arătat lumii, cu fulgerările cele prealuminoase ale cunoştinţei de Dumnezeu luminând pe toţi şi deşteptând cu laude mulţumitoare a cânta ţie:
Bucură-te, lumina celor întunecaţi;
Bucură-te, calea celor rătăciţi;
Bucură-te, al minunilor lui Hristos mai întâiule propovăduitor;
Bucură-te, al patimilor Lui preaalesule mărturisitor;
Bucură-te, că tu singur lamureşti a iadului pogorâre;
Bucură-te, că tu întâi ai vestit popoarelor învierea;
Bucură-te, cel ce ai cuvântat revărsarea Mângâietorului la popoare;
Bucură-te, cel ce ai învăţat Evanghelia pe Marcu;
Bucură-te, cel întâi luminător al neamurilor;
Bucură-te, calul lui Hristos cel preaales alergător;
Bucură-te, disc luminos al soarelui;
Bucură-te, urmare a neurmăritului Dumnezeu;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 12-lea

Te bucuri negrăit întru cele înalte, o, Petre, cu Hristos iubitul învăţător ca un Dumnezeu, fără mijlocire cu Dumnezeu cel din fire, care cu punerea acum stai, şi de slava cea dumnezeieşte începătoare te umpli cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cânţi lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce vieţuire, cântarea cea întreit Sfântă, Pavele, şi cu duhul, cu cuvântul şi cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvânt şi pe duh prin închipuire pe cel întâi chip, Dumnezeu spre Dumnezeu; pentru aceea auzi:
Bucură-te, icoană a frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, descoperirea din nou a lumii celei gândite;
Bucură-te, arătare a celor gândite;
Bucură-te, gura cea grăitoare de Hristos, răsuflarea lui Gură de Aur;
Bucură-te, preaîndumnezeită zare a minţii lui Dionisie;
Bucură-te, privitorule al vederilor celor nevăzute;
Bucură-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;
Bucură-te, cel plin de roadele Duhului;
Bucură-te, cel îndestulat de darurile Lui;
Bucură-te, cel prin care Treimea a fost propovăduită;
Bucură-te, cel prin care Unimea a fost preaslavită;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 13-lea

O, preadulce Petre şi preaiubite Pavele, Părinţii cucerniciei noastre, primiţi această scurtă cântare, ca pe o gângurire de prunci mici, şi slavei celei veşnice învredniciţi pe cei ce viersuiesc: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi:Fără de început fiind…şi Condacul întâi: Pe cei ce împreună cu oamenii … si optusul.

Acatistier

luni, 21 martie 2011

Despre ispite şi despre învingerea lor

În toiul acestui post al Învierii Domnului, care este şi o şcoală a mântuirii noastre, este bine şi folositor să ne îndulcim sufletul cu câteva „dulciuri” şi „prăjituri” pe care ni le oferă Sfinţii Părinţi din învăţăturile şi experienţa lor duhovnicească.

Este cunoscut faptul că odată cu începerea acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi se încep şi ispitele. Potrivit învăţăturii patristice diavolul ne ispiteşte cu diferite arme potrivit caracterului şi poziţiei sociale a fiecăruia dintre noi. La serviciu prin mânie faţă de cei angajaţi sau de colegi, acasă prin certuri pentru lucruri de nimic sau pentru întâmplări neprevăzute, dacă eşti profesor te ispiteşte prin copii ca să te atragă la mânie, dacă eşti medic te încearcă prin neglijenţa şi neatenţia faţă de bolnavi, dacă lucrezi cu acte te ispiteşte prin pierderea lor ş.a.m.d. făcându-te să crezi că nu ai nici o scăpare. În toate diavolul lucrează prin casnicii tăi, aşa cum ne învaţă Mântuitorul (Matei 10, 36).

Ce să facem în cazurile în care fără de veste vin peste noi rele şi tot felul de ispite?

Să facem ce-a făcut şi Mântuitorul atunci când a fost ispitit de diavolul în pustiu. Să punem în toate ispitele cuvântul Sfintei Scripturii care ne este pentru mulţi prea puţin cunoscut. Domnul nostru Iisus Hristos i-a răspuns diavolului în toate ispitele cu cuvântul lui Dumnezeu, adică cu Sf. Scriptură. Când L-a ispitit cu foame a arătat că: „nu numai cu pâine va trăi omul ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Când L-a ispitit cu mândria ducându-L pe aripa templului şi îndemnându-L cu viclenie să se arunce în jos, El i-a răspuns: „Scris este să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (Matei 4, 6). Când l-a ispitit cu bogăţia şi slava şi lumească, arătându-I că i le va da numai dacă i se va închina lui, El i-a răspuns: „Piei satano! Căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti!".

În toate răspunsurile pe care le-a dat Mântuitorul satanei, i-a răspuns din Sf. Scriptură. De exemplu, în primul caz Mântuitorul i-a răspuns cu un cuvânt scris în Deuteronom, a cincea carte a Pentateuhului pe care Dumnezeu îl adresaseră evreilor: „Te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe care nu o cunoşteai şi pe care nu o cunoşteau nici părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine trăieşte omul, ci că omul trăieşte şi cu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului” (Deuteronom 8, 3). Sau atunci când L-a ispitit cu mândria care se arată în nădejdea prea mare în Dumnezeu şi în ispitirea lui Dumnezeu, Mântuitorul i-a răspuns printr-un citat de la Deuteronom 6,16: „Să nu ispitiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa”. În al treilea caz, când diavolul îl ispiteşte pe Mântuitorul cu iubirea de arginţi şi cu slava deşartă Mântuitorul îi răspunde cu prima poruncă din Lege (Deuteronom 6,13; 10,20): „De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri”.

Dar noi creştinii din zilele noastre ce să-i răspundem diavolului când noi abia de ştim „Tatăl nostru”? Iată aici rădăcina multor rele şi necazuri, crime şi decăderi morale: astăzi creştinii noştri nu citesc mai deloc Sfânta Scriptură! Şi când se întâmplă să aibă ispite ei cad în mrejele diavolului pentru că nu ştiu deloc Sfânta Scriptură, nu o citesc. Mare chin este pentru ei să ia Biblia în mînă. Ce zic tinerii în astfel de cazuri: „Orice numai nu asta! Mai bine ascult nişte muzică sau mă plimb ca să mă liniştesc, mai bine beau şi mă îmbăt de ciudă decât să citesc Biblia! Că doar nu-s baptist!” aşa zic mulţi creştini când îi îndemni să mai citească Sf. Scriptură pentru a lor folos şi mântuire.

Cum să reacţionăm în cazul în care avem ispite?

Sf. Apostol Iacob ne răspunde: „Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea; Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic” (Iacob 1, 2-4).

Ispitele sunt pentru întărirea credinţei noastre. Sunt îndemnuri de a ne lepăda de păcat şi momente de conştientizare a stării noastre de păcătoşenie.

Sf. Apostol Pavel ne învaţă că ispitele sunt un semn că încă nu ne-am împotrivit păcatului până la sânge: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte" (Evrei 12, 5-7 ).

Ispitele au ca scop fortificarea noastră duhovnicească.

Ce spune Sfânta Scriptură despre ispite?

„Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea s-a înrădăcinat în inima lui” (Is. Sirah 3, 27).

„Vasele olarului le lămureşte cuptorul; iar ispita omului cugetul lui”. Is. Sirah 27, 5

„Pe cel care se teme de Domnul, nu-l va întâmpina răul, fără numai ispita şi iarăşi îl va izbăvi”. (Is.Sirah 33,1).

„Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (I Corinteni 10, 13).

„Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacob 1, 12-15).

Ispitele vin pentru a ne învăţa smerenia

Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: “Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător”. Diavolul este foarte iscusit în a ne ispiti. El este tot. Bătrânul Iosif atrăgea atenţia nevoitorilor asupra următorului lucru: “Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul, dar cu credinţă pusă în lucrare. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.

Pe cei căsătoriţi diavolul îi ispiteşte îndemnându-i cu gând viclean ca să se călugărească ca mai apoi să-i atragă pe ambii soţi în curvie, iar pe monahi îi ispiteşte prin gândul la căsătorie ca să-i înşele şi să-i facă să se lepede de mănăstire. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într­o mănăstire, preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos”.

Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: “Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: “Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului”.

Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: “Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaş şi vă va părăsi”. Bătrânul Iosif zicea că întâistătătorii puterilor întunericului “nu pot fi înfrânţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu râuri de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârşită şi o răbdare nesfârşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere”.

Pe lângă alte încercări, diavolul încearcă cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovnicească. Bătrânul Daniel zicea referitor la acest subiect: “Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire – cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile. Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a avea gânduri salvatoare”.

E nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele

Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: “Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem al fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!”.

Acelaşi Bătrân insista: “În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic”
 (I.P.S. Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Alba Iuliei, Cuvintele Bătrânilor”, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia 2004, p. 24-26).

Preluat de aici

Alte cuvinte de folos:
Despre ispite- Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul
Părinte, ce să fac în vreme de ispită ca să nu mă biruiască?- Părintele Paisie

luni, 2 august 2010

luni, 23 noiembrie 2009

Nu vom posti cu prisosinţă,de nu ne vom feri de tot păcatul-Sf. Ioan Gura de Aur

Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice.

De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul.

Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru.

Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fară greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite.

Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.

A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. “Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte” – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri ruşinoase.

La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?

Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârşirile noastre, dacă ne-am spălat de greşeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit.

Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: “E aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat”.

Ceea ce foloseşte negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belşug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârşim, fară să ne gândim la nimic şi cum o fi.

Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit – şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.

Sf. Ioan Gura de Aur

Post si rugaciune-Sf. Ioan Gura de Aur

din “Parinti, copii si cresterea lor

Mai exista si un alt medicament: postul. Copilul trebuie sa învete sa posteasca, cel putin de doua ori pe saptamâna, miercurea si vinerea. Sa mearga apoi la biserica iar seara, când se termina spectacolele, tatal sa-l ia de mâna si sa-i arate lumea care iese de la teatru. Sa râda de batrânii care s-au dovedit mai fara minte decât tinerii, chiar decât cei foarte tinerei, pentru ca n-au alungat flacara dorintei trezita în ei. Apoi sa-l întrebe pe copil: “Ce crezi ca au câstigat toti acesti oameni? Nimic altceva decât rusine. S-au facut de râs si de ocara în ochii lumii care-i va judeca aspru”. Facând aceasta, tatal îi va spori mult sila copilului fata de spectacolele si de muzicile desuchiate.

Si mai exista unul: rugaciunea. Copilul trebuie învatat sa se roage cu caldura si cucernicie. Si sa nu-mi spui ca nu va voi, pentru ca un copil care are o gândire corecta si este si plin de viata, se roaga cu usurinta. Exemple? Câte vrei: Daniel si Iosif. Nu-mi spune ca Iosif avea 17 ani. Gândeste-te ca el a reusit sa-si atraga iubirea tatalui sau mai mult decât ceilalti frati.

Iacov, nu era si mai tânar? Sau Ieremia. Daniel, nu avea doar 12 ani? Solomon, iarasi tot 12 ani avea când a rostit acea minunata rugaciune. Iar tânarul Samuel îsi învata el însusi învatatorul. Sa nu deznadajduim! Unui copil nu-i place sa se roage daca este foarte tânar ca suflet, nu ca vârsta, adica daca sufletul lui nu este format.

Un copil trebuie sa învete sa se roage cu cucernicie si pe cât îi este posibil, sa ia parte la privegheri, în general sa ne straduim sa-i insuflam caracterul unui om sfânt. Un copil care nici nu jura, nici nu vorbeste urât, nu înjura si nu uraste, ci în loc de toate acestea posteste si se roaga, va fi cu siguranta un om foarte întelept.

Sf. Ioan Gura de Aur

miercuri, 26 noiembrie 2008

Virtutiile medicale ale postului

Omul, prin procesul chimic de metabolism, incorporeaza elemente chimice din mediul exterior in mediul interior pe baza individualitatii organismului sau. Astfel, substanta primita din exterior este metabolizata, transformata in compusi chimici din care se alcatuieste trupul omenesc, devenind tesuturi si organe. Dar tesuturile si organele noastre mor in fiecare clipa si, de aceea, sunt inlocuite, tot in fiecare clipa, prin procesele chimice permanente de la nivelul celulelor.
Principala functie a celulei este nutritia, termen care poate tine locul termenului de "metabolism". Nutritia inseamna viata. In cadrul proceselor metabolice de nutritie, celula furnizeaza organismului si energia de care acesta are nevoie.

Pentru a fi utila organismului, deci celulelor, hrana trebuie radical transformata in compusi chimici care pot fi primiti de catre celule. Celula primeste proteine, zaharuri si grasimi, iar cu ajutorul enzimelor, ea divizeaza acesti compusi in fragmente din ce in ce mai mici. Apoi, tot celula recompune fragmentele in substante complexe, pe care le incorporeaza in propria sa substanta, realizand astfel permanenta inlocuire a tesuturilor noastre.
Schimburile chimice la nivelul celulelor isi mentin ritmul si in cele mai vitrege conditii, adica si in situatia in care organismul nu mai este hranit. In acest caz, celula consuma substante din rezervele organismului.

Orice schimb chimic produce deseuri la nivel celular. Cand aceste deseuri devin importante, ele perturba mecanismele de nutritie, in special in prima lor componenta, aceea de fragmentare a substantelor primite de celula. Mai pe intelesul tuturor, celula rupe aceste substante conform unor scheme precise pentru a obtine niste compusi precisi; exactitatea este esentiala, fiindca altfel acesti compusi nu pot fi folositi mai apoi.
Din diverse cauze, printre care se numara si acumularea acestor deseuri, celula face la un moment dat o greseala: in loc sa rupa corect o substanta, o fragmenteaza aberant, ceea ce rezulta din aceasta operatie fiind un compus pe baza caruia nu se poate sintetiza nici o substanta utila, fiind si nociv in acelasi timp. Asemenea compusi aberanti sunt celebrii "radicali liberi", iar nocivitatea lor este data de faptul ca pot afecta ADN-ul, informatie genetica necesara celulei pentru a functiona.
Deci, nutritia, esentiala vietii, este in acelasi timp cauza imbatranirii si mortii si se afla la originea unor afectiuni extrem de grave, cum ar fi cancerul.

Revenind la problema bolii, trebuie facute cateva precizari:
*bolile infectioase sunt boli de atac, produse de agresiuni asupra organismului; ele sunt rezultatul virusilor si bacteriilor patrunse in corp. Chiar si o banala "raceala" este, in realitate, o viroza, iar o amigdalita este o infectie bacteriana;
*bolile degenerative sunt rezultatul fie al lipsei unor hormoni (de pilda cazul diabetului), fie al absentei unor vitamine sau a altor elemente chimice necesare organismului;
*bolile fara leac cele mai grave au la origine ceea ce am putea numi "auto-intoxicatia", adica prezenta in organism a unor substante nocive produse chiar de tesuturile umane.
Cea mai mare parte a cazurilor de cancer se pot explica prin aceasta notiune de "auto-intoxicatie" prin care radicalii liberi pot deregla informatia genetica a celulei, prin afectarea lantului ADN, perturband ritmul de multiplicare a celulelor, in urma careia se formeaza tesuturile.
Tumorile maligne sunt dezvoltari aberante ale unui tesut, rezultate in urma unei multiplicari celulare incorecte.

Perturbarea procesului de diviziune celulara se datoreaza erorilor ivite in mecanismul de nutritie, iradierilor puternice sau indelungate, atmosferei din ce in ce mai poluate din orase, stilului de viata caracterizat prin stress, supraalimentatie si sedentarism.
Mancam si bem ceea ce ne place, nu neaparat ceea ce ne face bine. In tot ceea ce priveste stilul de viata, ne-am departat de natural, de ceea ce-i prieste organismului. De pilda, unele mecanisme fiziologice esentiale, numite functii adaptative, sunt din ce in ce mai putin folosite. Prin aceste functii, organismul se adapteaza la modificarile mediului exterior, mecanismul de termo-reglare fiind una din aceste functii.

In atmosfera vietii modeme de astazi, aceste functii au ajuns aproape nefolosite, ele fiind inlocuite cu mecanisme artificiale, de investitii ale omului in perpetua sa cautare a maximei placeri prin efort minim.
Stingerea functiilor adaptative duce la disparitia functiilor fiziologice importante. Organismul nostru, creat de Dumnezeu cu legi precise de functionare, este dereglat datorita acestor schimbari petrecute intr-un interval foarte scurt de timp.

Am inlocuit din dieta noastra produsele naturale, imbuibandu-ne cu o gramada de otravuri bine ambalate. S-a perturbat de asemenea pana si ritmul alimentatiei. Frecventa si mai ales abundenta meselor noastre au facut sa dispara o functie esentiala a organismului nostru, aceea de adaptare la lipsa hranei. Societatea contemporana, facand din ce in ce mai putin efort fizic, ar fi normal sa manance mai putin. S-a intamplat insa invers: sedentarismul lumii contemporane este asociat unei abundente alimentare incredibile.
Singurul obicei bine incetatenit, prin care s-a pastrat functia de adaptare la lipsa de hrana, este postul. El este urmasul normalitatii alimentare pe care am uitat-o de mult.
Exista o ordine, o intelepciune in asezarea posturilor:
*postul Pastilor se tine primavara si reprezinta cea mai benefica si mai radicala cura de dezintoxicatie, fiindca in mesele zilnice apar o multime de plante cu efecte depurative (diuretice); *postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si postul Adormirii Maicii Domnului deschid vara si, respectiv, anunta venirea toamnei, dispunerea lor fiind deosebit de utila in cadrul igienei alimentare din acea perioada a anului;
*postul Craciunului este ultima perioada de detoxificare din cursul anului.
Acestor intervale de post le corespund perioade fara oprelisti alimentare, in care gastronomia romaneasca se desfasoara in toata bogatia sa.
In timpul unei perioade de post negru intra in actiune o multitudine de mecanisme subtile in care este implicat intregul organism, pana la nivelul celular:
-lipidele din tesuturile sub-cutanate sunt consumate;
-arderile se obtin si pe seama proteinelor din tesutul muscular;
-tot ce este in exces in trupul nostru se consuma, tot organismul participand la efort.

Cea mai mare parte a "miraculoaselor" vindecari de cancer sunt asociate unui regim alimentar foarte sarac in proteine animale, grasimi si zaharuri. Sub numele de cancer se ascund diverse tumori maligne caracterizate de inmultirea aberanta a unor celule care au degenerat; acestea invadeaza tesutul in care au aparut si, prin metastaza (fiind transportate prin vasele de sange sau prin sistemul limfatic), prolifereaza in noi zone ale organismului. Interesant este insa faptul ca organismul nu poate, practic, lupta impotriva acestor tumori. Sistemul imunitar nu reactioneaza cum ar trebui, fiindca nu considera noile tesuturi surse ale unei agresiuni. Ele nu sunt in mod fundamental straine organismului pe care-l invadeaza si de aceea nu sunt distruse.
Medicina, in lupta impotriva unui inamic atat de perfid, cunoaste trei mari mijloace:
-extirparea chirurgicala a tumorilor;
-chimioterapia prin citostatice;
-radioterapia.

Solutia chirurgicala se preteaza in situatiile in care cancerul a fost depistat devreme, iar celelalte mijloace au ca scop incetinirea sau chiar stoparea multiplicarii celulare in tesuturile canceroase, adica oprirea dezvoltarii tumorilor, fie prin substante chimice, fie prin iradiere.
Exista, in medicina populara, atat de dispretuita astazi plante cu efect anticancerigen, o parte din aceste plante urmand a fi prezentate in aceasta lucrare. Dar la fel de important este regimul alimentar.
Tumorile sunt considerate de catre organism tesuturi normale si, din acest motiv, sunt perfect irigate; toate substantele necesare dezvoltarii lor le parvin din abundenta. Dar, intr-o perioada de abtinere de la hrana, organismul incepe sa consume din propria sa substanta, tot ce este in exces contribuind la acest efort de a mentine necesarul energetic fara "aprovizionare" din exterior.
Dupa ce lipidele din tesuturile subcutanate sunt consumate primele, organismul foloseste, intr-o ordine precisa, tot ce poate fi necesar arderilor. Din moment ce pana si proteinele din tesutul muscular sunt consumate, este logic ca tesuturile bolnave, tumorile maligne, sa fie si ele utilizate.
Explicatiile de mai sus, asa simplist cum au fost enuntate, sunt singurele care pot arunca o raza de lumina asupra asa numitelor "vindecari miraculoase" in care postul apare ca o constanta. Natura este cel mai bun medic si abtinerea de la hrana a organismelor bolnave este o regula. Sa ne aducem aminte de reactia in fata bolii a unui animal bolnav care este mult mai normala decat a noastra. El refuza orice fel de hrana, multumindu-se cu putina apa.
S-a observat, chiar si statistic, ca in "vindecarile miraculoase" exista o relatie intre aceste cazuri si ceea ce se numeste "stare de rugaciune", "starea mistica". Indiferent daca suntem credinciosi si intelegem ca rugaciunile pot fi implinite sau daca suntem rationalisti si ajungem la concluzia ca auto-sugestia face minuni, realitatea ramane: exista oameni care se vindeca in cazuri pe care medicina le considera pierdute, iar, in vindecarea lor, o anumita stare de spirit - specifica momentelor in care ne rugam cu credinta nestramutata - are o importanta covarsitoare.
Trebuie sa fim convinsi ca vindecarea adevarata nu se datoreaza doar regimului alimentar, stilului de viata si ceaiurilor de plante pe care le-am baut; toate acestea nu ar fi de ajuns fara acea convingere intima stimulata de rugaciune, ca bunatatea lui Dumnezeu se poate revarsa asupra omului in suferinta, vindecandu-l.
Mergand pe firul acestei dimensiuni spirituale, putem cita in continuare cuvintele Mantuitorului nostru: "Eu sunt calea, adevarul si viata" si tot Domnul nostru Iisus Hristos ne indeamna: "Rugati-va neincetat". Mantuitorul nostru este viata pentru ca ne-a rascumparat din pacatul savarsit in urma neascultarii protoparintilor nostri Adam si Eva, care au creat pe pamant boala si moartea.

Mantuitorul ne-a repus la dispozitie energiile harice necreate ale Duhului Sfant, care vor ajuta celulele organismului nostru sa-si implineasca functia de nutritie normal, suplinind in acelasi timp lipsa de energie rezultata in urma abtinerii de la mancare.
In anul 1940 cercetarile americanului Edward Howell au adus o noua lumina fudamentului stiintiific al rigorilor ascetice crestine, prin descoperirea faptului ca enzimele sunt purtatorii si producatorii de viata in alimentatia noastra. Enzimele pot fi gasite numai in hrana vie, nefiarta, care, de altfel, a fost utilizata de toti sfintii nevoitori crestini de-a lungul timpului. Ele sunt niste fermenti specifici ce sustin scanteia de viata, actionand viata vegetativa, toate celulele vegetale si animale, imprimand oricarei fiinte particularitatea specifica, individualitatea proprie, cladind organele acesteia, mentinandu-le functiunea, neexistand nici o divizare celulara, nici o crestere si nici o reproducere fara ele. Acestea sunt administratorii si executorii pe care Creatorul i-a pus in orice creatura vie. Ele dirijeaza procesele chimice in fiecare organ al omului, al animalelor si plantelor, ca si cum ar putea gandi.

In corpul uman exista doua categorii de enzime. Dintr-una fac parte asa-numitele indogame, numite si fermenti. Acestea sunt realizate de glandele digestive si reglementeaza astfel digestia. Celelalte enzime propriu-zise, care intereseaza in problema noastra, sunt exogamele. Acestea conduc actiunile mai sus amintite si indeosebi realizeaza metabolismul in celule, fiind mult mai importante decat vitaminele care exercita mai curand functia de substante ajutatoare ale enzimelor si de "curieri" ai acestora.

In contrast cu fermentii digestivi, corpul nostru nu poate produce singur aceste exogame, fiind procurate din afara, cu ajutorul alimentatiei, ca si vitaminele. Toata aceasta putere si frumusete scanteietoare, pe care le-au desfasurat enzimele, intai intr-o planta tanara, gata sa incolteasca, in zarzavat sau in fruct, ni le ofera noua, fiindu-ne daruite ca parti componente ale alimentatiei de cruditati, in noul lor cerc de actiune, si anume in celulele propriului nostru corp, pentru vietuirea noastra sanatoasa. Aceasta determinare inteleapta a enzimelor nutritive constitute legea naturii. Acesti gestionari vii controleaza toate functiile corpului. In glande, de exemplu, conduc cu mana indemanatica procurarea hormonilor, in ficat functioneaza ca chimisti inteligenti, in rinichi si glandele pielii enzimele ingrijesc ca sangele sa fie curatat bine.
Cu cat alimentatia noastra contine mai multe enzime proaspete, cu atat mat multa viata noua se rezerva in corp si pot fi formate mai multe celule tinere. Acestea inseamna energie, mai multa rezistenta, mai multa imunitate impotriva bolilor, inseamna frumusete, o buna functionare a glandelor si, ca atare, o buna reglementare a greutatii corporale, curatire a sangelui si a tesutului celular de tot felul de substante reziduale, de aici vindecare de artrita (una din cele mai neplacute depozitari), calculi biliari, arteroscleroza, boli de inima, vindecare de cancer si de o serie de alte boli (hipertensiunea, anghina pectorala si impiedica infarctul miocardic).
Daca poate curata si vindeca, prezenta enzimelor va putea cu atat mai mult sa fereasca de toate aceste suferinte, mai ales in ceea ce priveste neplacerile varstei. Cu cat omul este mai tanar, cu atat corpul este mai bogat in enzime. Prin imbatranire, acestea scad si, odata cu ele, scade si puterea de viata. De aici rezulta ca persoanele mai in varsta au indosebi nevoie de o alimentatie bogata in enzime. Astfel, vor fi ferite de oboseala si de neplacerile batranetii.
Pierderea cea mai importanta, ca urmare a lipsei de enzime, o constitute devalorizarea sarurilor nutritive, ca: fosforul, calciul, sulful, fierul si multe altele, din care cauza iau nastere boli suparatoare si altele sunt favorizate. Chimistii sustin ca prin fierbere se distrug sarurile nutritive. Ei au dreptate, dar ceea ce se pierde la fiert, sunt enzimele, care sunt legate organic de saruri. Fara enzimele corespunzatoare, aceste saruri nu pot fi transformate in corp. De aceea raman, in cea mai mare parte, fara valori organice, transformandu-se in saruri minerale anorganice.

Alimentatia naturala (nefiarta) fereste de carii dentare si de multe alte boli distrofice ca: artroza, sciatica, dureri ale articulatiilor soldurilor si ale coloanei vertebrale.
Paralel cu lipsa de saruri minerale, inainteaza umplerea sangelui si a organelor cu sedimente, ceea ce are ca urmare o alta serie de boli. Alimentele fierte dovedesc o mai mare cantitate de deseuri si acizi care ajung in sange, pentru ca apoi sa fie eliminate, cum este normal. Dar, deoarece organele excretoare nu sunt dezvoltate pentru o asa mare cantitate, acestea se depun in mare parte in corp si pricinuiesc suferinta. Unii acizi care se strang in muschi si in incheieturi se cristalizeaza si dau nastere la reumatism si artrita. Alte substante nefolositoare se depun in alta parte si dau nastere la arterioscleroza, hipertensiune arteriala, boli de inima, calculi biliari, boli de piele si nenumarate alte suferinte.
Acelasi cercetator american, Edward Howell, sustine ca si cauza tuturor bolilor infectioase este aceeasi: sedimentarea din cauza unei rele alimentatii. Se arunca vina pe un germen de boala sau pe un asa-numit virus; cauza bolii este tot sedimentarea, fara de care virusul nu poate face nici un pas. Deci, un corp curatat prin cruditati nu se imbolnaveste, creandu-se imunitate paraimunologica.

Gripa constitute o "solutie de nevoie", la care face apel natura, pentru a curata din cand in cand corpul, pentru ca boala aceasta obliga la nemancare.
Se poate obiecta: "Cum se face ca oamenii care mananca totul fiert mai pot vietui ?" Aceasta depinde de puterea de adaptabilitate a organelor. De fapt, biologii au descoperit ca pentru metabolismul unor anumite alimente sunt necesare acele enzime care sunt legate organic de acestea. Dar, daca enzimele respective lipsesc, corpul stie sa se ajute, luandu-si in ajutor ferment digestivi, mai ales cei produsi de pancreas. Din pacate, nu pot inlocui decat in mica masura procesul natural. Sunt persoane care poseda bune aptitudini mostenite, mananca moderat si in toate privintele dovedesc cumpatare, reusind sa ajunga la batranete si cu o alimentatie obisnuita. Dar rareori sunt ferite de bolile si de infirmitatile batranetii.
Prin urmare, se poate afirma ca postul nu este numai un mijloc de prevenire a bolilor, intre care cancerul are un loc de frunte, ci si cea mai naturala cale de vindecare.

Sursa: Virtutiile medicale ale postului de Mihai Popa

Ce este postul?

Pr. Vasile Gavrila

A vorbi despre post si chiar a-i da o definitie pare foarte simplu deoarece postul este cunoscut in toata lumea, in toate traditiile si culturile lumii. Stim, de asemenea, ca se refera la un anumit set de reguli restrictive din punct de vedere, mai ales alimentar.
Iata in ce fel au inteles si au definit postul unii dintre cei mai mari asceti ai crestinismului, de la care ni s-au pastrat fie cuvinte de invatatura, fie simple sfaturi sau cugetari sub forma de sentinte:
"Fratilor, imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul si infranarea este bogatia sufletului; deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor."
"Fiilor, bine este a-l satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti."
"A intrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature..."
"Acolo e adevarata sarbatoare, acolo unde e mantuirea sufletelor, unde e pace si intelegere, unde e alungat orice gand lumesc, unde e izgonit strigatul, zgomotul, umbletele bucatarilor, taierile de animale; unde in locul acelora salasluieste linistea, pacea, dragostea, bucuria, bunatatea si alte nenumarate bunatati ... Postul este hrana sufletului; si, dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti."
Desi exemplele pot continua, ne oprim la aceste cateva cugetari alese dupa un singur criteriu: in cuvinte putine si simple, autorii lor surprind problema postului in profunzime. Plecand de la acestea, va invit sa incercam foarte pe scurt - sa intelegem care este continutul si sensul postului, in general.

Dupa cum am semnalat deja si dupa acum constatam din spusele sfintilor citati, avem impresia ca postul se refera, mai ales, la mancare sau asa cum intelegem foarte multi dintre noi, numai la mancare. Doresc sa afirm dintru inceput ca postul nu poate fi limitat la mancare, ci are un aspect material si un aspect spiritual, el reprezentand un mijloc si o cale de desavarsire a omului, care este si trupesc, dar si sufletesc. Din punct de vedere material, se refera, intr-adevar la hrana omului si, in general, la "miscarea trupului", iar din punct de vedere spiritual la hrana sufltului si la miscarea sufletului, avand in vedere desavarsirea trupeasca si sufleteasca.
De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal. Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma "dupa asemenarea cu Dumnezeu" (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.

Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: "Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra" (Facerea 1,29) si "Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cinostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este oermisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata. Omul trebuia sa fie contient si convins de aceasta si prin renuntare sa transofrme foamea si setea materiala intr-o foame si sete spirituala - dupa Dumnezeu, urmad a trai in Imparatia lui Dumnezeu ca ingerii din ceruri, unde nu se mananca, nu se bea. Insa, omul s-a inselat gandind ca prin mancare poate sa ajunga asemenea lui Dumnezeu - "in ziua in care veti manca din el (pomul cunostintei binelui si raului) vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facerea 3,5) si nu prin ascultare si renuntare de bunvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai vazut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vietii, inlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mancarea. Aceasta logica inoculata de diavol va fi dezmintita de Dumnezeu, Care i-a hranit pe iudei in chip minunat in pustie: "Te-a smerit si te-a pedepsit cu foamea si te-a hranit cu mana ... ca sa-ti arate ca nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura Domnului" (Deuteronomul 8,3) si de Hristos, confruntat cu foamea si cu setea materiala si ispitit de diavol cu aceeasi logica a lui, aratand falsitatea acestuia: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).
Deci, daca in rai postul consta in primirea cu bucurie si cu multumire din cele ingaduite de Dumnezeu, si avea menirea de a-l spiritualiza pe om si de a-l conduce la comuniunea deplina cu Dumnezeu, el va avea acelasi rol si dupa caderea in pacat , cu o singura diferenta: in urma pacatului, omul a dobandit o si mai mare pondere materiala, devenind carnal, inclinat spre placere, spre patima si in consecinta, postul va avea menirea de a converti patimile in acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea initiala si la afirmatiile Sfintilor Parinti citati, postul alimentar este doar prima etapa, dupa care urmeaza cel spiritual si deprinderea virtutiilor. Una din cantarile bisericesti din Postul Mare spune: "De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratandu-te, in desert te lauzi cu mancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de indreptare, ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor cei mai rai te vei asemana, care niciodata nu mananca. Deci, cauta sa nu faci netrebnic postul pacatuind; ci nemiscat sa ramai spre poruncile cele fara cale, parandu-ti ca stai inaintea Mantuitorului Celui Ce s-a rastignit si mai ales, ca te rastignesti impreuna cu Cel Ce s-a rastignit pentru tine, strigand catre El: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta".
De aceea, putem concluziona ca postul este renuntarea, de bunavoie, a omului la placeri si primirea cu multumire si cu bucurie a tot ceea ce-i da Dumnezeu in viata, avand ca motivatie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat si neprihanit.

Sursa: Ce este postul?

vineri, 14 noiembrie 2008

Post si libertate

Ier. Savatie Bastovoi

Ce poate fi mai absurd decat postul, intr-o religie care se grozaveste sa-i redea omului libertatea? Cum poti sa te numesti liber, cand trebuie sa te abtii de la lucrurile care iti plac, cand trebuie sa faci ceea ce nu vrei! Postul este abtinerea nu doar de la mancaruri, ci si de la toate placerile trupesti. Cum sa nu vezi in aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din cate le are omul - libertatea?
Daca postul este o obligatie, atunci Evanghelia este o capodopera a literaturii absurdului. Constientizand aceasta, protestantii au hotarat sa renunte la post. Insa, oricat de multe citate nu s-ar aduce din Apostolul Pavel si chiar din cuvintele Mantuitorului Insusi, indemnul la postire sta ca un ghimpe in ochiul celui care cunoaste cat de cat Scriptura. Toti dreptii de pana la Hristos au postit. Postul era premergator intalnirii cu Dumnezeu sau unei descoperiri. Moise s-a suit pe munte dupa patruzeci de zile de nemancare si asa a vorbit cu Dumnezeu. Noul Testament nu este deloc altfel, el incepe cu un postitor - Ioan Botezatorul. Mantuitorul Insusi a postit inainte de a iesi la predica. Nu putem, asadar, sa dam la o parte postul pornind de la cateva versete biblice, atunci cand chiar cei care le-au rostit au fost ei insisi niste mari postitori; mi se pare mai decent sa punem la indoiala puterea noastra de intelegere a acelor versete.

Hristos a fost intrebat odata de ce ucenicii Lui nu postesc (Mt. 9, 14). De aici multi au inteles ca apostolii si Mantuitorul Insusi erau niste mancaciosi (Mt. 11, 19). Insa intamplarea in cauza ne descopera, de fapt, ca apostolii si Mantuitorul umblau tot timpul flamanzi. Aceasta se vede foarte bine si din conflictul pe care l-au avut cu Iudeii din cauza ca ucenicii au mancat spice sambata. Apostolii erau atat de ocupati cu predica, incat uitau sa manance, iar faptul ca au rupt spice arata cat erau de flamanzi si ca obisnuiau sa manance pe unde apucau. Mantuitorul insa nu a mancat cu ei, reprosul fiind indreptat numai impotriva ucenicilor; El era pilda de postire. Ca ucenicii mancau putin, reiese si din scena inmultirii painilor, de unde aflam ca aveau numai cinci paini si doi pestisori. Desi erau departe de localitate, in imposibilitate de a-si procura hrana, ei sunt gata sa dea si acest putin multimilor (nestiind ca ele vor fi inmultite!), ceea ce ne descopera ca ei erau obisnuiti cu foamea mai mult decat oamenii de rand. Asadar, Mantuitorul si apostolii posteau, atata doar ca ei nu numarau zilele ca fariseii. La intrebarea lor, Hristos, totusi, le zice ca, desi "fiii nuntii nu au motive sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei, vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei, in zilele acelea vor posti" (Lc. 5, 34-35). Zilele "acelea", in care Mirele S-a luat, sunt miercuri, ziua vinderii si vineri, ziua rastignirii. La anul 50, apostolii convoaca un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul in aceste zile pentru credinciosi.

Asa ca, protestantii au inteles bine ca postul nu este o obligatie. Postul de sila nu are motivatie, ca orice lucru gratuit si lipsit de sens. Acesta, insa, nu este motiv de a blama postul. Postul trebuie inteles in toata nobletea lui, pentru ca el este manifestarea suprema a libertatii umane. Anume asa intelegeau postul primii crestini, sens care s-a pierdut in zilele noastre. "A manca - scrie Sf. Efrem Sirul in veacul IV -, tine de legile firii, dar a posti tine de libertate". Cine se poate lauda ca mananca doar pentru ca "asa vrea el"? Nu, tu mananci pentru ca nu poti sa nu mananci, vointa ta reiese din instinctul firesc, nu din libertate. Sigur ca nu este nici un rau in aceasta, nici un pacat, dar nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al libertatii. "Orice lucrare care nu se face dintr-o desavarsita libertate - spunea parintele Sofronie Saharov (+ 1993) -, nu poate avea valoare vesnica". Postirea este alegerea libera de catre om a unei vieti mai nobile, care are in ea ceva din realitatile vietii vesnice [...].

Sursa: Post si libertate

Alte pagini recomandate:
Despre post - Pr. Arsenie Boca
Postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului)
Postul ca parte a duhului ascetic, esential vietuirii crestinesti
Sfantul Grigorie Palama, “tulburarea” caldiceilor si despre cum sa petrecem Postul Nasterii Domnului

Postul Nasterii Domnului

A inceput Postul Craciunului- Postul Nasterii Domnului

Incepand cu data de 14 noiembrie, crestinii ortodocsi intra in Postul Craciunului. Acest post, primul din anul bisericesc si ultimul din anul civil, se incheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dum­nezeu scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Astfel, cresti­nii postind 40 de zile, se invredni­cesc sa primeasca pe Cuvantul lui Dumnezeu intrupat si nascut din Fecioara Maria.

Postul Craciunului - perioada de pregatire pentru Nasterea Domnului

A inceput Postul Craciunului. A inceput restaurarea chipului tot mai palid al lui Dumnezeu din om. Ce minunat lucru se petrecea inainte de caderea in pacat. Omul raspundea lui Dumnezeu fara sa se ascunda. Iar raspunsul sau era unul bineplacut lui Dumnezeu. Iar ca omul sa ofere neincetat raspuns bun, primeste porunca de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului. Stim ca omul nesocoteste porunca data, iar bunurile pamantesti inceteaza a mai fi o sursa de comuniune cu Dumnezeu. Astfel, relatia dintre om si lume duce la stricaciune progresiva si la moarte. Concentrandu-si interesul asupra simturilor trupesti isi inmulteste satisfactiile trupesti, dar ii creste nefericirea. Ajunge sa isi identifice existenta cu mijloacele si confortul pe care le are la dispozitie. Iar cand le pierde pe acestea, simte ca isi pierde insasi existenta. Iata unde a ajuns omul.

Prin post, prin limitarea cantitatii de hrana precum si a placerilor, credinciosul se impotriveste legii pacatului si-L introduce pe Dumnezeu in viata sa. Isi doreste ca nimic sa nu mai fie fara voia Sa. Iar aceasta dorinta aduce adevarata odihna. Din contra, confortul material provoaca paralizie spirituala. Il tine pe om prizonier cotidianului si cand este strigat de Creator, omul nu mai poate raspunde decat sub aceasta forma: "Sunt gol si m-am ascuns".

Dezlegari in Postul Craciunului

Dupa randuiala din pravile, in timpul acestui post, miercurea si vinerea nu mancam cu untdelemn si nu bem vin. In aceste doua zile postim pana la ora 3-4 p.m., cand manacam hrana uscata sau legume fierte. Daca se intampla sa cada miercuri si vineri un sfant care sa aiba Doxologie mare, dezlegam numai la untdelemn si la vin si mancam o singura data in zi. Daca s-ar intampla miercuri sau vineri sa cada un sfant care are Priveghere, dezlegam la untdelemn, la vin si la peste. Si daca se va intampla pomenirea sfantului al caruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mancam peste.

Marti si joi nu mancam peste ci numai untdelemn si vin. Daca se intampla sa cada un sfant marti sau joi, care sa aiba Doxologie mare, atunci mancam peste.

Sambetele si duminicile mancam peste.

La sarbatoarea Intrarii Nascatoarei de Dumnezeu in Biserica, in orice zi se va sarbatori, chiar daca va fi miercuri sau vineri dezlegam si la peste.

Din ziua a 20 a pana in ziua a 25 a lunii decembrie, chiar de va fi vreun sfant , in ziua de sambata si duminica nu mancam peste.

In tipicul Sfantului Sava intalnim urmatoarele precizari: "Deci suntem datori in aceste 40 de zile sa pazim in fiecare saptamana, trei zile postindu-le fara untdelemn si vin: luni, miercuri si vineri. Iar daca se va intampla vreun sfant mare in aceste zile intru pomenirea lui dezlegam si facem praznic pentru dragostea sfantului. Adica in ziua a 16-a, a 23-a si a 30-a ale lunii noiembrie. Si in zilele 4,5,6, 9, 17 si 20 ale lunii decembrie. Daca aceste zile se vor intampla marti sau joi atunci mancam peste iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste nu mancam in afara de faptul daca se va intampla sa fie hramul Bisericii. Deci daca se va intampla hramul vreunui sfant dintre acestia in manastire atunci dezlegam la peste si la vin in orice zi ar cadea. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc sa postim si la peste, sa nu mai facem nici un fel de dezlegari, in afara de sambata si duminica si de va fi hramul vreunui sfant (cand se dezleaga)."

Randuieli liturgice specifice Postului Nasterii DomnuluiIn timpul Postului Nasterii Domnului, incepand cu data de 21 noiembrie, se introduc in cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nasterii Domnului, care se canta pana in data de 30 decembrie inclusiv. In aceasta perioada a Postului Craciunului, la Ceasuri si Pavecernita nu sunt cantate stihirile si nici troparele, ci toate sunt rostite. Daca ajunul Craciunului cade sambata sau dumnica, slujba Ceasurilor Imparatesti se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind aliturgica. De asemenea, daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri se va oficia in aceasta zi Liturghia Santului Vasile cel Mare, urmand ca in ziua praznicului sa se savarseasca Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va fi sambata sau dumnica, in ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua Craciunului - Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Adrian Cocosila

A inceput Postul Craciunului - Postul Nasterii Domnului

sâmbătă, 2 august 2008

Folosul postului

Sfantul Ioan Gura de Aur

Temeiul postului
Nu-i nici o vinovăţie să mănânci. Domnul fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesăţioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot aşa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greşeală. Greşeala e a te da beţiei şi a fi necumpătat, a-ţi perverti folosinţa minţii. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău.
Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.
Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleşeală şi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre şi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceşti…

Folosul postului


Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?
Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.
Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.
Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.
Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.
Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.
Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.
„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.
Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.
Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos. (“Problemele vietii”, Sf. Ioan Gura de Aur, Editura Egumenita)

Sursa: Folosul postului

Mai multe cuvinte ziditoare despre post:
Sfantul Ioan Gura de Aur- Despre post
Parintele Arsenie Papacioc - Despre post (VIDEO)
Parintele Galeriu - Despre post si infranare (VIDEO)
Parintele Nicolae Tanase: Postul in viata de familie - VIDEO (VIDEO)

vineri, 1 august 2008

Astazi incepe Postul Adormirii Maicii Domnului

Crestinii ortodocsi intra incepand de astazi, 1 august, intr-o perioada de post ce tine pana in ziua de 15 august cand se praznuieste Adormirea Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului, ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata. Originea lui trebuie pusa prin sec. V, cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot ; unii (in partile Antiohiei) posteau o singura zi (6 august), altii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim) ; unii (in rasarit) posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie (apusenii, cum fac si astazi), iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca, unde sta in nemijlocita apropiere de Fiul ei iubit. Data si durata postului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pana la sarbatoarea Adormirii (15 august).
(CrestinOrtodox)

luni, 7 iulie 2008

Indemn la post si rugaciune



Drag popor creştin ortodox,

Tot mai întunecoase umbre se lasă asupra neamului nostru creştinesc. Şi, ca întotdeauna, darul Duhului Sfânt a venit peste noi, în urma nevoinţelor şi rugăciunilor poporului de pretutindeni şi din tot locul.
Se cere de la puterile de sus să ne îndreptăm cu rugăciuni stăruitoare pentru ca Duhul Sfânt să lumineze Sfântul nostru Sinod să ia în consideraţie mila şi aşteptarea neamului nostru, întru rugăciuni şi post, ca Domnul să aleagă cei mai buni dintre ierahi şi creştini să fie puşi în fruntea Bisericii şi să corespundă la strâmtorarea care se manifestă dinăuntru şi dinafară – ca prin harul lui Dumnezeu şi voinţa poporului – să avem lucrători vrednici în ogorul Domnului. Ca în urma câtorva zile de post şi de rugăciune, fiecare după puterea lui, să ne lumineze bunul Dumnezeu spre alegerea unor ierarhi vrednici şi adevăraţi mărturisitori în duhul Sfinţilor Părinţi.
Să dea fiecare câte un strop din dragostea şi nevoinţa lui şi adevărul Bisericii lui Hristos va birui!


Protos. Justin Pârvu

Aici puteti asculta cuvantul parintelui: P. Justin Parvu: INDEMN LA POST SI RUGACIUNE

Asupra unor ierarhi din Sf Sinod se fac presiuni pentru muşamalizarea cazului pus în discuţie în cadrul şedinţei Sfântului Sinod din 8-9 iulie referitor la cei doi ierarhi acuzaţi de încălcarea canoanelor Bisericii Ortodoxe, IPS Nicolae Corneanu si PS Sofronie Drincec. Pentru ca în cadrul şedinţei să lucreze Duhul Sfânt şi nu duhul politicii globalizării credinţei, toţi credincioşii, preoţii şi monahii sunt chemaţi la post şi rugăciune. Să ţinem cu toţii post şi rugăciune, fiecare după putinţa sa, pentru ca voia lui Dumnezeu să fie şi nu voia omului. (POST SI RUGACIUNE PENTRU PASTRAREA DREPTEI CREDINTE!)