Simplă cugetare :)

Adevărul e că dacă ai pagină de facebook, nu prea mai scrii pe blog. Deși, ai vrea să scrii. :)

A fost odată ca niciodată...

A fost un blog frumos. :)
Și va mai fi, căci acum voi avea timp să mă ocup iar de blogulețul meu care mi-e drag.

Vă mulțumesc pentru răbdare, dragii mei.

A trecut la Domnul Maica Rafaela Urdă, de la Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași

Monahia Rafaela Urdă, în vârstă de 35 de ani, a trecut la Domnul joi, 3 decembrie a.c. Sub oblăduirea Monahiei Siluana Vlad, Maica Rafaela a făcut parte din obștea Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași și a slujit, mai bine de 10 ani, ca formator în cadrul Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Monahia Rafaela și-a dedicat viața slujirii lui Hristos și aproapelui. De-a lungul anilor, a primit, a ascultat și a orientat pe calea către Dumnezeu nenumărate persoane de toate vârstele. În cadrul activităților de terapie și consiliere pentru cei cu diferite probleme sufletești (dependențe diverse, abuzuri, sindromul post-avort etc.), precum și în cadrul seminariilor de formare desfășurate în țară și în străinătate, a lucrat cu dăruire pentru ca fiecare suflet să-L cunoască pe Domnul.

„Nu mai pot după tine”, spunea maica Rafaela, cuprinzând în îmbrățișarea sa fiecare suflet aflat în suferință. „Nu deznădăjduiți, orice ar fi, ci luați-o de la capăt. Suntem mereu în legătură și, ne vedem sau nu, sunt cu voi. Și nu uitați de Domnul!” - acesta este mesajul pe care maica l-a lăsat ca moștenire și lucrare pentru mântuire.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 11.00, precedată de slujba Sfintei Liturghii ce va începe la ora 8.30, la Biserica Talpalari.


Doamne, odihnește cu drepții pe roaba Ta Rafaela monahia și primește-o în bucuria Ta cea fără de sfârșit!

Doxologia.ro

Despre carti, numai de bine

Nicol m-a invitat la o leapsa despre carti. Suna chiar interesant, mai ales ca mi-a facut placere sa citesc raspunsurile ei.


1. Prima amintire cu mine citind.

In clasa, la scoala, urmarind cu degetul literele jucause din Abecedar.

2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o.

Nu-mi amintesc prima carte citita, tata ne cumpara multe carti cu povesti, le tin minte si acum paginile cu imagini frumos desenate, dar imi amintesc prima carte pe care mi-am dorit sa o recitesc, Mizerabilii, de Victor Hugo. 

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească

Cerul plin de stele.

4. Locul meu preferat de citit

In fotoliu.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii

Un creion pentru notite. In cartile mele am obiceiul sa fac insemnari asupra unor fragmente la care sa revin.

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare

Nu am, toate la timplul lor.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o
Sfantul Iov din Uglea, fiu al Maramuresului, carte primita in dar.

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel

Robin Norwood, Femei care iubesc prea mult. 

9. O carte care îmi place, dar care pare să nu placă nimănui.
Madame Bovary, de Gustave Falubert.

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare să o iubească.
Orice carte cu diete. :)

11. O carte care mă intimidează.

A fost o astfel de carte in biblioteca mea, si apoi am inceput sa o citesc. Mi-a trecut.

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi

I. L. Caragiale, Victor Hugo si arhim. Simeon Kraiopoulos (nu-i musai sa fie toti scriitori, nu-i asa?)

Multumesc de leapsa, Nicol, mi-a prins bine o pauza de la Legislatie. :)
  

Dor de copilarie

...si de zapezile ei. :)

Prima lectie

Cred ca toti prietenii mei stiu ca am inceput scoala de soferi, daca nu, acum stiu toti. :)

Prima lectie in masina a fost azi. Instructorul e un om calm, nu striga, vorbeste lin si bland. Asta e bine.

Dupa aproape o ora la volan:
- Deci, dupa ce am depasit si am semnalizat stanga, semnalizez dreapta, asa cum a facut cel din fata mea (care tocmai revenea pe banda dreapta dupa depasire)?
- Da, deja de cinci ori am spus pana acum.
- O, dar eu pur si simplu nu v-am auzit!
- E ok, o sa auzi mai multe de acum inainte, ca la inceput e mai greu sa fii atenta in atatea directii. Am avut un cursant care mi-a spus ca abia dupa a saptea sedinta de condus a observat ca eu ii si vorbesc.

No, cam asa a fost. :)

Aseara, ca sa-mi fac curaj, am recitit fragmentul despre Cum am invatat sa conduc, din cartea lui Dan Puric, Despre omul frumos.

Azi il voi reciti. Sa-mi fac curaj si pentru maine. Si pentru momentul cand voi invata sa parchez si altele, multe, multe alte chestii...

Nu cred în ideea de ”jumătăți”

Și dacă aveați vreo urmă de îndoială (că ar exista în lumea aceasta niște jumătăți), vă recomand să citiți:

Credeți că fiecare om are o jumătate a lui?
Pr. Arsenie Papacioc

Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea

Pr. Dan Popovici

Că nu suntem ”întregi”, e altceva. Ideea este că nu ”celălalt” ne întregește, nu celălalt ne face om, cum se spune, ci Dumnezeu. Numai Dumnezeu ne face oameni întregi.

Un monah e om întreg dacă Îl urmează pe Hristos în viața sa, un bărbat căsătorit e om întreg dacă trăiește cu Hristos în inima lui, o femeie devine om întreg dacă trăiește în Iubirea lui Dumnezeu și așa fiecare om, oricum ar fi el.

Faptul că cineva e căsătorit, nu îl face mai ”întreg” decât o persoană care este necăsătorită.
Aș merge mai departe cu gândul și aș spune că un om întreg este un om sfânt. Așa cum spunea cineva odată, că singurul Om normal este Hristos, la omenia aceasta firească, suntem chemați să ajungem, să devenim ceea ce suntem chemați să fim. Oameni întregi.

Un alt fel de adormire a conștiinței

Primesc un mail de la o prietenă. Îl deschid și...surpriză. Un mesaj impersonal cu un ”dă mai departe”, cu o poză a unui copil cu o tumoare, pe care ”îl poți ajuta dacă dai mai departe emailul”, că primește câțiva cenți de la yahoo cu ocazia asta. 

E doar unul din miile de emailuri de genul ăsta pe care le-am primit. Mereu apare câte o poză cu oameni cu boli grave care fie îți întorc stomacul pe dos, fie te năucesc de durere și de groază. Și asta nu e tot. În mesaj apar încă 1000 de emailuri cu semnături de la diferite instituții și cu asigurarea că nu e virusat. În plus, te face să te simți lipsit de inimă dacă nu te înduioșezi și nu trimiți mai departe. 

Ce să mă mai înduioșez, când sunt oripilată de-a dreptul! 

Și nu, nu trimit mai departe. Nu pentru că nu m-a atins la inimă, ci tocmai de aia. Că nu mă face să mă simt mai bine dacă dau mai departe sau dacă dau like sau share pe pagina de fb (același tip de mesaj e și acolo), că nu folosește la nimic. Dacă tot apar poze cu oameni suferinzi care cică primesc nuștiucâți bani dacă dai like sau share, de ce nu apare nici unul să spună că a primit banii promiși și că le-a folosit ”expunerea” bolii? Pentru că totul e o minciună.

Mi se pare un abuz. 

Când întâlnesc un om bolnav este pentru că Dumnezeu are un plan cu mine și cu acel om bolnav, cu lumea. Este pentru a se înmulți dragostea între oameni, nu frica, nu groaza, ci tandrețea, iubirea. Mă folosesc eu în primul rând (cât de egoist sună, vai), îmi încălzește inima și mai topește un pic din gheața care se mai adună acolo, mă umanizează, și poate o bucată de pâine, o mângâiere, o rugăciune, o vorbă bună sau un pahar cu apă va fi o ușă mică deschisă spre cer pentru mine. Iar pentru acela va fi o binecuvântare. Numai Dumnezeu știe ce va fi sau este acolo unde se ajută oamenii între ei. 

Dar nu se va întâmpla nimic din toate astea la un clik, un like, un forward sau un share. Dimpotrivă. E doar un alt fel de adormire a conștiinței.

Ramona

Puterea postului

Azi mi-am amintit despre un cuvânt dintr-o predică a unui părinte care vorbea printre altele și despre puterea postului.
Spunea că a venit la biserică o femeie care avea necazuri în căsnicia ei și l-a rugat să-i dea un sfat. Părintele i-a spus să se roage, să se spovedească, să postească... Femeia i-a spus că ei nu obișnuiesc să postească, dar că va face așa. După un timp s-a întors la părinte și i-a spus că acum în casa ei e mai rău decât înainte, nu se mai înțeleg deloc unul cu altul, nici soții între ei, nici copii...și nu știe de ce.
Atunci părintele i-a spus că celui rău, care se simțea bine în casa lor, nu-i convine deloc că ei au început să postească și încearcă tot ce poate ca să-i învrăjbească... dar ei să continue să se roage și să postească.  
Au mai trecut câteva zile și femeia a venit iar la biserică și i-a spus părintelui că acum e bine în casa lor, e liniște și armonie, se înțeleg și se bucură împreună de toate.

 Ramona

Mulțumesc, mamă

sursa-net

Parcă a fost ieri...

Noi, copiii, ne jucam în fața blocului ori printre alte blocuri de beton, alergând pe asfalt și ferindu-ne de mașinile care treceau pe stradă. Șotron, coarda, fotbal, rațele și vânătorii și alte jocuri în care sari sau alergi...și inevitabil cazi și îți julești genunchii de asfalt. Plâns, durere, necaz pe tine...spaimă că vedeai sângele curgând... mai rupeai corăpeii sau pantalonii și mergeai așa cu genunchii însângerați acasă la mama. 

Așa pățeam când eu, când fratele meu...și câteodată amândoi deodată.

Mama te așează pe fotoliu și îți vorbește calm, cu dragoste și grijă în glas, apoi  merge la un dulăpior și ia de acolo o sticluță cu apă oxigenată și un pansament alb, apoi suflă acolo unde doare, ca o sărutare, curăță rana și te înfășoară, o leagă bine și parcă ți-a luat durerea cu  atingerea ei.

Mulțumesc, mamă.

Te iubesc atât de mult.

Ramona

Ce s-a întâmplat cu unele bunici?

Azi am ales cel mai lung drum spre casă, să-mi pun ordine în gânduri. Şedinţa de azi a ţinut mai mult decât mă aşteptam.
Afară e soare, toamna de-abia a sosit şi e blândă. Mi-am uitat ochelarii (de soare) într-un birou şi mă consolam cu gândul că mai profit un pic de soare, cât o mai fi, până vin ploile de toamnă.
Înaintea mea o femeie în vârstă trăgea după ea un copilaş care plângea. Când am ajuns în drepul lor, femeia-i spune: ''Te dau la ţigani!''
Of, Doamne, iarăşi vorba asta care doare! Mă uit la ea de parcă o privire ar trebui s-o liniştească şi s-o transforme pe loc în blândeţea întruchipată.
''Te dau, dacă nu încetezi! Unde este unul ca să te dau?''
Am simţit până în inimă agresivitatea cuvintelor ei. Trecusem deja înaintea lor, şi mă întorc spre ei. Copilul plângea în continuare neputincios.
''Daţi-mi-l mie'', mă trezesc vorbind şi întind mâna spre ei.
Femeia se fâstâceşte, iar copilul se ascunde după fusta ei privindu-mă.
''Nu te dă... Bunica?'' întreb.
''Bunica'' îmi răspunde femeia zâmbind într-o parte.
''Vezi, nu te dă bunica pentru că te iubeşte. Bunica te iubeşte şi nu te dă la nimeni,'' îi spun, şi cu gândul ăsta aş dori să rămână copilul, nu cu amintirea că bunica-i gata să-l dea oricui dacă ''nu-i cuminte''.
Copilul cu ochii plânşi, cu obrajii scăldaţi în lacrimi, cu muci la nas, nu spune nimic. Stă doar lângă bunica lui.
Femeia îl ia din nou de mână. Mă întorc să plec. Copilul nu mai plânge. Cel puţin nu-l mai aud.

Da, copilaşule, adevărul e că tu o iubeşti pe bunica, ea nu ştiu dacă te iubeşte...căci ea pune condiţii iubirii ei.

Să-i spui unui copil că-l dai la bau-bau sau la cineştiecine, dacă nu-ţi face pe plac, e un abuz! Nu-i iubire!

Viaţa la ţară

Îmi place viaţa la ţară. M-am retras acolo câteva zile să învăţ pentru examenul din toamnă, ''că acolo-i mai răcoare''. Bagajele le-am făcut repede, deja am experienţă după atâţia ani de tabere. :) Şi am mers. 

E o casă mică, are un hol, o cameră şi o cămară. Am şi vecini de treabă care nu fac rău nimănui. O vacă şi o iapă.  Blânde amândouă şi faine tare :) 

N-am dormit acolo niciodată până acum, în vacanţele din copilărie dormeam la bunica în casuţa de peste drum, cum ar veni... 

Avem acolo şi grădină cu roşii, ardei, morcovi, pătrunjel, fasole, castraveţi...şi flori. În capătul grădinii e un tei care-şi împleteşte crengile cu viţa de vie. În toamnă o să ne urcăm în tei să culegem struguri...

Aşadar, am pornit spre viaţa la ţară. Am udat grădina; mama a lucrat acolo cu multă trudă şi ar fi fost păcat să se ofilească grădina. În fiecare dimineaţa şi seară am sos apă din fântână şi am umplut găleţile cu apă de mai multe ori şi am udat grădina. E mult mai eficient decât o lună de abonament la sală. 

În doua zile a şi plouat spre bucuria tuturor, în special a ardeilor pentru care mă temeam că se vor ofili... 

În prima noapte am avut parte de o sperietură grozavă. Parcă cineva a tras perdeaua (dormeam cu geamul deschis) şi cum mă trezisem să văd ce este, aud două zgomote pe care nu le-am putut identifica imediat. Dar erau doar vecinele mele de dincolo. Inofensive. Şi vântul. Atât. Am adormit cu grijă în prima noapte, iar mai apoi fără. 

Să bei cafea dimineaţa în aerul proaspăt, răcoros şi să priveşti curtea umbrită de pomii sădiţi de-o parte şi de alta, e-o bucurie!

Am stat aşa de multe ori privind grădina şi curtea iar dacă te uitai până la prânz spre cumpăna de la fântână vedeai luna mare şi albă pe cer. 

 Bunica spunea că îi place să stea mai mult aici decât acasă, peste drum. Parcă aici ''e mai bine,  mai răcoare, mai plăcut, e ca în rai.'' 

Într-o seară am stat de poveşti cu bunica. Unchiul mulsese vaca şi adusese laptele prospăt apoi plecase acasă, peste drum. Am rămas cu bunica în poveşti. Mi-a spus multe... Cum s-a căsătorit bătută de bunicii ei, la 15 ani cu un om pe care nu-l iubea, ce viaţa grea a avut lângă el, cum a crescut doi copii, cum a construit cele două case, cum a cumpărat pământul, ca să aibă fiecare copil un loc al său... Aş fi vrut să fi vorbit cu bunica mai demult despre toate astea, dar e un timp pentru toate...

A muncit din greu toată viaţa. A rămas orfană de tată de mică şi şi-a ajutat mama să crească cele două surori mai mici. Muncea din greu la pădure, la câmp şi banii câştigaţi îi dădea mamei să cumpere făină că pe atunci aici erau sub unguri şi se trăia greu...

S-a măritat. Bărbatul ei nu aducea acasă toţi banii câştigaţi. O parte-i ducea mamei lui şi surorilor sale. Până într-o zi când a aflat. Atunci s-a supărat rău şi s-a ''umplut de fire'', adică s-a mâniat. L-a certat. Cumva, a dus toţi banii lipsă înapoi şi altu' nu le-a mai dat...

Casa în care stă a cumpărat-o cu preţul de pe o vacă. Pământul de peste drum, adică locul pentru casa tatălui meu, l-a cumpărat cu pensia bunicului pe două luni şi cu banii de pe legumele vândute din grădină. S-a ocupat de toate cele necesare pentru contrucţia casei. A adus lemne din pădure, a făcut mâncare pentru muncitori, a făcut cărămida arsă în cuptor, a clădit o casă. Cu hol, o cameră, o cămară şi o încăpere pentru vite. Şi o şură mare lipită de acestea. Mă uitam acum altfel. La bunica şi la casă. La curtea răcoroasă şi la soarele care apunea în depărtare...

N-am stat mult la ţară. După câteva zile m-am întors în oraş. Căldura puternică m-a izbit cum am intrat în oraş. Deodată mi s-a părut totul atât de mic, de îngust, şi mi s-a făcut dor de casa de la ţară, de cer, de grădină şi de curtea răcoroasă. 

Parcă mai trebuia să fac ceva la ţară...

Slavă Domnului pentru toate!

Dragi copii

‎

Noi nu ne împuşcăm cu arma de vânătoare a tatălui dacă nu ne luăm bacu',
nu ne aruncăm de pe bloc dacă ne-a părăsit iubita,
nu ne enervăm dacă am luat un 2 la istorie sau un 4 la fizică,
nu ne răzbunăm pe mâncare dacă nu avem nici un control asupra celor ce se petrec în jur,
nu ne amăgim cu alcool crezând că toate problemele noastre vor dispărea,
ci stăm curajoşi în faţa vieţii cu toate greutăţile ei.

Dacă nu ştim să fim curajoşi, hai să învăţăm!


Începem simplu, cu primul pas.
Ne uităm în sus, la cerul albastru şi ne bucurăm că avem ochi să-l vedem,
ne uităm în jos la apa curgătoare şi ne bucurăm că avem cu ce ne astâmpăra setea,
ne plimbăm prin parc şi ne bucurăm că avem picioare să mergem,
ascultăm cântecul păsărilor şi ne bucurăm că avem urechi de auzit,
ne uităm la mâinile noastre şi ne bucurăm că le putem folosi.
Cât de minunată este viaţa ta exact aşa cum e, cu toate nereuşitele ei de acum!

Şi acum pasul al doilea.
Tu, copil drag, eşti ceva mult mai mult decât toată lumea aceasta.
Noi suntem persoane mult mai valoroase decât o notă mică din catalog, decât un eşec la admitere, decât o nereuşită pe plan sentimental.
Viaţa noastră nu e legată de reuşite sau nereuşite, de succese sau eşecuri.
Viaţa noastră înseamnă ceva mult mai mult.
Nu-i nimic rău dacă nu primim tot ce credem noi că ni se cuvine. Astfel creştem, ne maturizăm, devenim oameni mari.
Dacă te doare sufletul că ceva în viaţa ta nu merge cum ţi-ai plănuit, nu te necăji. Sunt doar dureri de creştere. Aşa devenim adulţi. Adulţi puternici care nu cedează în faţa greutăţilor, ci le duc pe toate cu ajutor şi cu putere de la Dumnezeu.
Curaj!
Copile drag, pune-ţi nădejdea în Cel care te iubeşte aşa cum eşti!
Dumnezeu este cu tine mereu.
 Fă-i loc în viaţa ta.

Ramona

"Toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să ştie că adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf." Gabriel García Márquez

Redobândirea fecioriei sau cum să o iei de la capăt dacă ţi-ai pierdut fecioria

Un lucru destrămat în pulbere nu se ridica la loc, dar Tu învii pe cei a căror conştiinţă s-a stins şi întorci la frumuseţea cea dintâi sufletele ce o pierduseră fără nădejde. Cu Tine nimic nu e cu neputinţă de îndreptat. Tu eşti cu totul dragoste. Tu eşti Cel ce pe toate le zideşti, şi Cel ce iarăşi dai viaţă. Pe Tine Te lăudăm cântând: Aliluia! (Condacul al 10-lea din Acatistul de mulţumire ''Slavă lui Dumnezeu pentru toate'')

How to Start Over If You've Lost Your Virginity

Termenul folosit aici este ''Secondary Virginity'', dar eu voi folosi termenul de redobândirea fecioriei în traducerea textului.

Fragment din Love Matters.com Advertising Supplement: Volume 14, 2008

Redobândirea fecioriei este decizia de a alege abstinenţa sexuală începând de azi şi continuând până în ziua în care te căsătoreşti. E o ocazie să o iei de la început, să începi o viaţă nouă. Fecioria fizică ai pierdut-o, dar fecioria este mai mult decât o stare fizică. Este o atitudine, o stare de spirit. Se manifestă în felul în care te priveşti pe tine însuţi şi pe cei din jur.

Redobândirea fecioriei îţi oferă ocazia să schimbi obiceiurile nesănătoase şi să vindeci rănile din trecut. Îţi poate curăţa şi înnoi sufletul înainte de căsătorie.

De ce doresc oamenii redobândirea fecioriei? Tinerii răspund...

''Nu mi-a plăcut să fiu folosită''.

''Eram atât de preocupaţi de sex că n-am devenit niciodată prieteni''.

''Doar pentru că am făcut o greşeală, nu înseamnă că trebuie să o repet mereu.''

''Am să aştept de acum înainte, pentru că am rănit o mulţime de oameni, dar şi pe mine însămi, şi vreau să-mi schimb viaţa în bine pentru mine şi pentru viitorii mei copii.''

Cinci paşi pentru a începe redobândirea fecioriei

1. Fă un angajament ferm că te vei păstra pentru căsătorie de acum înainte, şi crede în realizarea lui. (O poţi face!)

2. Stai departe de oameni, locuri, lucruri şi situaţii care-ţi slăbesc stăpânirea de sine. Câteodată cel mai sănătos lucru pe care-l putem face este să evităm oamenii care ne ispitesc.

3. Evită îmbrăţişările prelungite, săruturile pasionale şi orice altceva ce te poate duce la gânduri sau comportamente pătimaşe.

4. Găseşte feluri de exprimare a iubirii şi aprecierii care nu includ atingerea fizică.

5. Aminteşte-ţi că oricine o poate lua de la început, inclusiv tu! Când îţi vei îndrepta atenţia asupra angajamentului tău şi a disciplinei din viaţa ta, vei reuşi.

Traducerea şi adaptarea Ramona Pop

Nota:

Desigur, e nevoie să amintim aici rolul Tainei Spovedaniei şi al Tainei Împărtăşaniei, care îl înnoiesc pe om şi îl curăţă de tot păcatul şi vindecă rănile sufleteşti. Discuţia cu preotul duhovnic este salvatoare de vieţi omeneşti.

Iubirea contează (Love Matters)

Căutând nişte informaţii pe net despre câteva teme legate de viaţă, am găsit un site adresat tinerilor din America, unde, iată, există o mişcare care a redescoperit frumuseţea vieţii curate, şi au reînceput să preţuiască fecioria. Un simplu clik mi-a deschis în faţa ochilor o revistă adresată tinerilor, numită Love Matters, şi aseară am citit mare parte din ea. Azi am postat mai jos un fragment din paginile revistei şi voi continua cât îmi va permite timpul.

Fragment din LoveMatters.com Advertising Supplement: Volume 14, 2008


What Part of ''NO'' Don't You Understand?


Ţine minte, expresiile standard pe care un băiat le foloseşte pentru a convinge o fată să facă sex împreună, cer răspunsuri puternice care să pună capăt presiunii o dată pentru totdeauna. Vorbeşte categoric şi hotărât cu un puternic ''NU'' şi presiunea se va opri. Nu te mai întâlni cu cei care consideră că e ok să faci sex înainte de căsătorie. Întâlnirile sunt pentru a găsi omul potrivit pentru căsătorie, aşadar, dacă nu vrei să te căsătoreşti cu un ''învins'', nu te întâlni cu unul.

Replici pe care le poţi folosi cu succes!

Expresia standard: Am făcut-o cu toate fostele mele prietene.
Răspuns: Nu şi cu aceasta. Apropo, acum eu sunt fosta ta prietenă.

Expresie standard: Ok, hai să dăm jos toate hainele şi doar să fim împreună. Nu trebuie să facem nimic.
Răspuns: Nu, mulţumesc! Nu-ţi par deloc inteligentă? La revedere!

Expresia standard: Nu mă găseşti atrăgător?
Răspuns: Te găsesc foarte atrăgător. Îmi placi foarte mult. Dar făcând păcatul acesta o să distrugem relaţia pe care o avem acum.

Expresie standard: Nu-ţi face griji, mă protejez.
Răspuns: Vei avea nevoie să te protejezi de tatăl meu dacă nu mă laşi în pace.

Expresie standard: Dar te iubesc...
Răspuns: Atunci te rog dovedeşte-o respectându-mă.

Expresie standard: Dar ce tot aştepţi?
Răspuns: Aştept luna de miere şi persoana cu care voi fi căsătorită.

Expresie standard: Sexul nu-i mare lucru!
Răspuns: Este un mare lucru pentru mine, un mare lucru pentru viitorul meu soţ (soţie), şi foarte important înaintea lui Dumnezeu. Vreau să-mi păstrez fecioria până la căsătorie!

Expresie standard: Dacă m-ai iubi cu adevărat...
Răspuns: Dacă m-ai iubi cu adevărat nu mi-ai cere asta.

Expresie standard: Toată lumea o face.
Răspuns: Atunci nu vei vei avea probleme în a găsi pe altcineva. Good-bye!

Traducere şi adaptare Ramona Pop

Va urma :)

Încredere

Ieri, în drum spre casă, m-am oprit la un magazin în care nu mai intrasem de mai bine de un an de zile. Fusesem doar ce câteva ori anul trecut în primăvară. Mare mi-a fost mirarea când doamna de acolo m-a salutat şi a vorbit cu mine foarte familiar, mă recunoscuse imediat. Era tare simpatică. Mi-am amintit că în copilărie, eram cu fratele meu la ziua unui prieten de-al său, coleg de şcoală, iar tatăl acestuia mi-a spus că am un chip ce se reţine uşor, îl vezi o dată şi nu-l mai uiţi. M-am abţinut cu greu să nu râd, dar m-am gândit că domnul are prea multă imaginaţie. Glumea... Chipul meu e unul obişnuit, cu nimic ieşit din comun.
Mă uitam la produsele de pe raft, încă nu mă hotărâsem ce anume să cumpăr, când deodată doamna mă roagă să o ajut cu ceva. Să rămân în magazin câteva minute, până merge peste drum să cumpere lapte. Peste drum e un platou cu leagăne, o troiţă şi câteva rulote în care se vinde miere, lapte, brânză, prăjituri de casă, pâine şi produse din carne la preţ de producător. Nici n-am apucat să mă dezmeticesc, că doamna deja ieşise din magazin. Mă gândeam doar să nu intre cineva şi să-mi ceară mie indicaţii sau să cumpere ceva. :)
N-a stat mult, dar am avut destul răgaz să mă gândesc că doamna respectivă are încă încredere în oameni. :)

O poza cu ce am cumpărat de acolo şi am lucrat. De fapt ăsta era scopul, să mă relaxez făcând ceva frumos. :)

Tort de post cu vişine şi ciocolată

Pentru blaturi am avut nevoie de: zahăr, ulei, apă, făină, praf de copt, cacao, esenţă de rom, gem de vişine şi alune.

Pentru cremă am folosit: lapte de soia cu aromă de portocale, vişine din compot fără sâmburi, o budincă de căpşuni şi o budincă de ciocolată.

Pentru glazură am folosit apă şi ciocolată amăruie de post.

Blat 1

O cană de zahăr, o cană de ulei, o cană de apă se amestecă într-un vas până se topeşte zahărul, apoi se adaugă două căni de făină, două linguri de cacao, un plic praf de copt, o esenţă de rom şi două linguriţe de gem de vişine. Se amestecă bine cu o lingură de lemn şi se aşează în forma de tort pregătită dinainte cu o hârtie de copt. Se pune la cuptor pentru 30 de minute.

Blat 2 

E la fel, cu mici excepţii. 

O cană de zahăr (la al doilea blat nu am mai folosit decât jumătate din cantitatea de zahăr de la primul pentru că mi s-a părut prea dulce primul blat), o cană de ulei şi o cană de apă se amestecă până se topeşte zahărul, se adaugă două căni de făină, două linguri de cacao, esenţa de rom, praf de copt şi alune tăiate. Se dă la cuptor la fel ca primul blat. Se verifică cu o scobitoare dacă se leagă de ea compoziţia şi dacă nu se lipeşte nimic se scoate din cuptor. 

Crema

Pentru cremă am folosit două budinci pe care le-am făcut în mod obişnuit, doar că am folosit lapte de soia şi nu am pus deloc zahăr pentru că laptele era deja îndulcit. 

Pe primul blat am pus un rând de budincă de căpşuni apoi câteva vişine din compot. Era folositor să le pun la scurs câteva minute, însă eu le-am pus direct din compot pe tort, dar rămâne să fac asta data viitoare :)

După ce am pus vişinele am pus restul de budincă. N-am reuşit să o aşez bine pentru că vişinele o luau la sănătoasa de pe budincă şi a fost ceva mai delicat să pun restul de budincă, de unde şi forma mai ciudată a lui :) Peste budinca de căpşuni am pus budinca de ciocolată şi apoi două linguri de gem de vişine. Am acoperit apoi cu al doilea blat. 

Glazura a fost foarte simplă. Am pus ciocolata amăruie de post într-un vas pe foc, cu puţină apă, până s-a topit şi s-a omogenizat apoi am pus-o pe tort. Am acoperit tortul cu felii de banane şi cu nucă de cocos şi abia aşa a fost gata. Oricum, arată ca un ozn... :(

Dar a fost bun! :)

Aperitive de post

Pentru familia mea şi pentru prietenii mei am pregătit câteva aperitive de post, de ziua mea care e mereu în post :) Mai târziu o să pun şi reţeta tortului de post.

Pe platou sunt şniţele de soia, conopidă pane şi ceva bun din cartofi :)
Ştiu, nu e bine să abuzăm şi nu am abuzat de soia că nu e chiar o delicatesă, gătesc rar soia, dar astea sunt bune :)

Le-am fiert în apă cu un pic de sare, le-am stors bine, apoi le-am presărat cu sare, piper şi boia de ardei. Am amestecat trei linguri de făină cu o lingură de muştar, o linguriţă de sare şi apă (cât să aibă consistenţa compoziţiei pentru clătite). Am trecut bucăţile de soia prin compoziţie şi le-am pus la prăjit.

Aceeaşi compoziţie am făcut şi pentru conopida pane. Am spălat conopida, am curăţat-o şi am tăiat-o  în bucăţi mai mici, în rămurele (pe unele le-am tăiat în două că erau mai mari). Le-am pus la fiert în apă cu o linguriţă de sare. Nu le-am lăsat să fiarbă foarte mult ca să nu se sfărâme când le prăjim, ci cât să intre un pic furculiţa în ele. Le-am scos din apă şi le-am lăsat un pic să se răcească, apoi le-am dat prin compoziţia amintită mai sus şi le-am prăjit până au prins un pic de culoare. 

Şi acum mâncarea din cartofi :)
 Ştiu de la mama reţeta aceasta de chiftele din cartofi, de post. Este foarte bună. 

Avem nevoie de o ceapă, 1-2 morcovi, 10-12 cartofi sănătoşi de la ţară :) şi pătrunjel. Cine doreşte, poate să pună şi un căţel de usturoi. Ceapa se curăţă, se spală şi se taie mărunt. Morcovii şi cartofii, la fel, se curăţă, se spală şi se dau pe răzătoarea mare. Se amestecă toate într-un vas cu sare, piper, boia-după gust- şi cu 2-3 linguri de făină.  Înainte de a pune făina în vas, se adaugă o legătură de pătrunjel tăiată mărunt (eu am pus şi o legătură de mărar).

După ce s-au amestecat, se ia câte un pic şi se formează cu mâinile o chiftea. Eu am făcut doar 4 în felul acesta, pentru că mi s-a părut că e nevoie de mult timp până termin toată compoziţia care era destul de multă, aşa că le-am modelat altfel, ca pe nişte mici. Au ieşit acele forme lunguieţe. Le-am dat prin făină, pe masă, şi le-am lăsat acolo până le-am terminat. Apoi le-am prăjit în ulei până s-au rumenit. Au fost foarte bune! :)

Platoul de post se poate orna cu măsline, ardei roşu, ridichi şi ce mai doriţi să puneţi. :) 

Ştiu că sunt gospodine extraordinare care mai citesc aici, şi eu am scris cam amănunţit, dar am scris aşa pentru cei/cele care caută să înveţe să gătească şi ştiu cum e să înveţi să găteşti. De când locuiesc singură, gătesc singură şi descopăr o adevărată bucurie în asta. În bucătărie am o icoană a Maicii Domnului şi îmi mai ridic privirea de la aragaz spre ea, mă rog şi ştiu că mă ajută. Mâncarea îmi iese foarte bună, oricât ar fi de modestă sau de puţină. Nu o spun ca să mă laud. Chiar iese bună:)

Aici e un platou mic cu ciuperci umplute cu legume. 

Sunt ciuperci champignon pe care le-am spălat, le-am curăţat şi le-am tăiat codiţele pe care le-am folosit la umplutură.
Pentru umplutură am folosit 4 cepe verzi, o bucată de ardei roşu (de fapt pentru toată masa am cumpărat doar un ardei roşu mare pe care l-am folosit unde era nevoie), o gulie, cozile de la ciuperci şi condimente-după gust. Ceapa am tăiat-o mărunt, gulia am dat-o pe răzătoare (după ce am curăţat-o de coajă şi am spălat-o), ardeiul l-am tăiat în bucăţi mici iar codiţele de la ciuperci le-am tăiat mărunt. Pe toate le-am călit în ulei până s-au înmuiat. Am umplut ciupercile, apoi le-am pus în tavă la cuptor unde au stat cam 20 de minute, nu ştiu exact, s-au făcut mai repede decât mă aşteptam.
Am mai pregătit salată de vinete şi de ciuperci. La fiecare am pus o linguriţă de muştar, una de sare, maioneză de post, usturoi şi câte o ceapă, cu diferenţa că la salata de vinete am călit ceapa, iar la cea cu ciuperci nu am călit-o (nu-mi amintesc de ce :)

Toate au fost bune. :)

Ştirea care a şocat lumea întreagă

''Oamenii au început să zâmbească, să se ajute între ei, ba chiar au început să îşi iubească vrăjmaşii.''
 Întreg mapamondul a rămas absolut şocat de o astfel de veste nemaivăzută!
Ştirea aceasta a răsturnat mii de ani de inimi împietrite transmise din generaţie în generaţie. Deodată oamenii au început să ierte şi să se vindece de ură.
Crainicii de la televiziunile din întreaga lume au rămas fără servici că nu mai aveau de raportat nici o crimă, nici un viol, nici un furt, nici un avion prăbuşit cu sute de morţi, nici un accident de maşină cu răniţi, nici un incendiu de pe stadion, nici o sinucidere. Au încercat ei să vorbească spunând că s-a petrecut ceva nemaivăzut în lume până atunci, adică oameni binevoitori unul cu altul, dar în scut timp au rămas blocaţi. Nu erau în stare să rostească demn şi răspicat cuvinte precum: blândeţe, bunătate, curaj, demnitate, delicateţe, gingăşie, frumuseţe, lumină, iubire, iertare, rugăciune. Astfel au rămas fără servici şi au ajuns să sape flori în grădinile oamenilor şi am auzit că se mai minunează şi azi de frumuseţea lor.
No, aşa ştire a şocat lumea întreagă.
În rest, nimic neobişnuit, doar suntem în Postul Mare.

Ramona P.

De cine mi-i mie dor

Mi-i dor de ciobanul din Mioriţa, iac-aşa! Ciobanul ăla care nu se plânge, pentru că nu-i un plângăcios.
Asemenea oameni sunt puţini. Plânsul de milă a ajuns sport naţional printre români.

Slavă Domnului că nu-l practică toţi!