Împlinirea dorințelor

 ”Nu te întrista dacă ceva din ceea ce se săvârşeşe în lume nu se face după dorinţa ta. E cu neputinţă ca toate să se săvârşească după gândul tău şi după cum tu voieşti, căci nu toate dorinţele tale sunt bune şi nu toată împlinirea lor este cu folos. S-a împlinit ceva dupa dorirea şi voia ta – bine; nu s-a împlinit – lasă-l voii lui Dumnezeu. De s-a împlinit vreun lucru aşa după cum tu însuţi l-ai dorit, fii mulţumitor; dacă nu s-a făcut aşa, nu te mâhni, căci nimic nu este veşnic aici, si orice lucru este pentru scurtă vreme în această lume. Tu însă o singură grija să ai, să nu fii străin de Dumnezeu şi de harul Său preasfânt.

Nu râvni foarte ca toate dorințele tale întotdeauna să se împlinească și pururea să fie după voia ta – acest lucru nu este în puterea omului, ci întru aceea a lui Dumnezeu. Una este voia lui Dumnezeu și alta este voia ta, iar gândurile Sale sunt altele decat ale tale, nefiindu-ți în putere să cunoști și să înțelegi dumnezeieștile gânduri. Iată de ce nu se cade să te mâhnești pentru dorințele neîmplinite și se cuvine ca toate să le lași în seama Domnului. „Aruncă spre Domnul grija ta și El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului” (Psalm 54, 25).

Nu fii împuținat cu sufletul și nerăbdător, dorind ca toate să se împlinească îndată după voia ta. Cu mult mai bine este ca întru liniște și răbdare să te rogi lui Dumnezeu, lăsându-le pe toate în voia Lui. Nu cere împlinirea grabnică a dorințelor tale – nu oricare dorință este bună și nici toată împlinirea lor nu este folositoare. Poți afla care din dorințele tale sunt după voința Domnului prin așteptare îndelungată și prin rugăciune sârguincioasă. Dacă este dupa voia Domnului, El îți va da degrabă, însă de nu va fi voirea ta după sfânta Sa voie, Dumnezeu va împiedica și va ține dorința ta neîmplinită tocmai pentru folosul tău, făcând aceasta cu iconomia întru care El binevoiește. Iar tu, fie că Domnul îți dă, fie că nu îți dă, pe toate primește-le cu mulțumire întru smerenia inimii.

Nu tânji către ceva cu nesimțire și fără răbdare, ci toate le săvârșește bine cumpănit. Toate sunt mai folositoare și mai cu temei când se dobândesc întru înțelepciune și răbdare. Dacă toate s-ar împlini de îndată după dorința ta, niciodată nu ai putea ajunge la cunoștința neputinței tale, niciodată nu ai câștiga nimic pentru folosul sufletului tău, ci pe toate le-ai săvârși împotriva acestui folos.

Iată de ce, Atotvăzătorul Dumnezeu, miluind și cruțând făptura Sa și îngrijindu-se de folosul fiecăruia, nu îți dă totdeauna după voia ta, ci foarte adesea împotrivă, spre călăuzirea ta, ca tu, înnoindu-ți cunoștința slăbiciunii tale, să nu fii împuținat cu sufletul, ci smerit, plin de răbdare și umilință.

Domnul, ca un adevărat Tămăduitor, spre a vindeca sufletul nostru, adeseori rânduiește și plinește împotriva dorințelor noastre, cufundându-ne astfel în mâhnire pentru ca noi să căutăm mângâierea cea nemuritoare și veșnică întru El – Dumnezeu Domnul. Această întristare și mâhnire este pentru scurtă vreme, iar acea mângâiere este întru vecii cei nesfârșiți. Dar ce câștig ai avea de ți s-ar înfăptui toate dorințele, iar tu ai mânia pe Dumnezeu în toată vremea? Ce dobândești de ți s-ar împlini toate dorințele tale, iar tu însuți ai rămâne cu totul înstrăinat de harul lui Dumnezeu? Cu adevărat nimic!

Cu câtă mulțumire vei răbda amărăciunile trimise asupra ta de Domnul prin neîmplinirea dorințelor tale, cu atât mai multă mângâiere vei primi de la El mai apoi, căci este scris: „Doamne, când s-au înmulțit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalm 93, 19).
Așadar, nu te umple de amărăciune pentru vreo durere de felul acesta îngăduită de Dumnezeu, ci primește cu mulțumire acest leac rânduit sufletului tău. Mai bine înduri aici o durere mică decât mai apoi să te mâhnești veșnic, căci mai bine este să pătimești aici decât dincolo. Cu totul de plâns și de jelit este cel care întru multe greșind, pururea tânjește ca toate să fie după a lui dorire. Cunoaște că împotriva voii lui va suferi în viața viitoare.

Dumnezeu miluind si cruțând făptura Sa și dorindu-ne nouă tot ce-i mai bun, adeseori ne trimite aici durere și strâmtorare. „În lume necazuri veți avea” (Ioan 16, 33) spune Domnul. El voiește ca noi să nu ne înecăm în desfătările pământești, ci să răbdăm necazuri, pentru ca, cu mai multă osârdie și izbândă, să ne înălțăm către El și la El acolo să ne învrednicim de bucuria și veselia veșnică.”

Sf. Dimitrie al Rostovului 

Sursa http://www.schituldarvari.ro/index.php?page=invatatura&id=55

Puterea unui fir de iarbă

Am primit ceva frumos şi mi-a plăcut atât de mult încât simt nevoia să dau mai departe. Cu mulţumiri pentru permisiune :)

Astazi eram necăjită pentru că iarăşi simţeam pe pielea mea că nu pot obţine uşor ceva ce îmi doresc mult şi la care depun mult efort ca să reuşesc. O femeie nemţoaică mi-a zis urmatoarele cuvinte : "Gândeşte-te la firul de iarbă pe care îl vezi ieşind afară prin pământ, uneori trecând chiar prin asfalt. E atât de gingaş şi totuşi razbate cumva, într-un timp lung, să iasă de sub pământ şi de sub asfalt, rămânând totusi la fel de gingaş şi de delicat. Dacă s-ar lupta şi acest fir de iarbă ca tine, şi şi-ar dori din răsputeri să iasă cât mai repede de sub pământ, s-ar frânge cu totul, pentru că vezi cât de delicat e. Aşa este şi cu oamenii şi în viaţă. Oamenii nu au răbdare să crească natural. Nu te mai constrânge singură luptând cu tine însuţi prin dorinţa de a reuşi şi a nu eşua, căci paradoxal, asta te face să stagnezi şi uneori chiar să mergi înapoi. Lasă-te să cresti natural, delicat, cu răbdare şi blândeţe. Fără să grăbeşti lucrurile, fără forţă, fără dorinţa de ajunge mai repede la rezultat şi astfel o să răzbaţi la lumină, precum firul de iarba."

Sandra Maria Berariu

Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege!

Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii.

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopește cu gândurile. După cum ne este trăsătura caracteristică aici, așa vom trece și în veșnicie.

Trebuie să fim pașnici. Este mai bine să înduri vătămare, decât să aduci. Dacă vom răbda ocara, Domnul ne va da putere și pace. Dacă nu vom răbda ocara, conștiința nu ne va da pace. Conștiința este judecata dumnezeiască. Orice-am face, nu vom avea nici pace, nici liniște. Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii. Pe aceștia Domnul i-a răsplătit, dăruindu-le harul, iar în sufletele acestea nu se găsește nici o trăsătură din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie, căci sufletele lor sânt călăuzite de Sfântul Duh.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 99)

Doxologia.ro

„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci”, Părintele Emilianos Simonopetritul

Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut. Pentru că analizând, descoperim că am făcut ceva important sau ceva rău, ceva mare şi frumos şi mai reuşit decât celălalt sau ceva mai mic. Fie că judecăm lucrul în sine, fie în legătură cu aproapele, vom cădea în una dintre cele două capcane: fie în mândrie, dacă este ceva bun şi mai mare, fie în deznădăjduire, în mizerie, în degenerarea existenţei noastre, dacă nu este bun. Aceasta, deoarece atâta timp cât credem că suntem maturi, atâta timp cât credem că avem putere înăuntrul nostru, purtăm neputinţa lui Adam şi a Evei, egoul cel şubred pe care ni l-au lăsat moştenire strămoşii.

Aşadar, ca să rămâi netulburat de gânduri, nu sta niciodată să analizezi ce ai făcut. Aceasta este valabil pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Dar cum mă voi spovedi dacă nu judec? La spovedanie nu fac analiza faptelor mele, ci înfăţişarea păcatelor mele. Acesta e un lucru diferit, deoarece nu apreciez faptele mele, ci pur şi simplu le relatez. Nu stau să mă gândesc ce am făcut dimineaţa, ce am făcut şi ce n-am făcut, deoarece acest lucru creează în sufletul meu o atmosferă sufocantă. Dacă ne încredinţăm că am făcut ceva mai bun, înţelegeţi în ce măsură de egoism putem să cădem. Cuvântul nu te măsura pe tine în nici o faptă este adevărata înţelepciune. Cei mai mulţi, când cădeau, cădeau şi din acest motiv. Sau îl folosim ca să ne îndreptăţim patimile. De exemplu: am păcătuit o dată şi, după aceea, îmi zic că la ce îmi foloseşte pocăinţa? Ce mizerie! Cât de mult se zdrenţuieşte astfel fiinţa noastră!

Sursa: Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie vol. 3 – Avva Isihie, ed. Sf. Nectarie, Arad

Tu să ai frică de Dumnezeu și să fii cuminte și să te ferești de patimi

Ignat Bednarik, Slujba de duminică

”A fost Victoria pe-aici si mi-a spus asa: "Părinte, să nu bea si Emilia din paharul pe care l-am băut eu..." Dacă esti hotărâtă să trăiesti în curătie si nu ti-e gândul la prostii si te hotărăsti - "N-am să fac asta până oi muri" -, apoi nici gândul n-o să-ti mai stea la prostii, si o să te lupti mai putin. Asa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ti alegi una: sau te căsătoresti, sau intri în mânăstire, sau stai asa si-ti păzesti fecioria în lume, si faci voia lui Dumnezeu asa cum poti, fără să te stie nimeni. Când esti în mânăstire esti sub o rânduială, cu făgăduintă. Dacă nu esti în mânăstire, esti de bunăvoie, fără să faci făgăduintă. Sunt multi care si-au tinut fecioria în lume si n-au apucat să vină în mânăstire, si sunt socotiti în rândul călugărilor. Dacă mori în lume si esti cu gândul în mânăstire, apoi esti în rând cu maicile. Pentru că omul sfinteste locul, nu locul sfinteste omul. Te poti mântui oriunde - în Bucuresti sau în altă parte. Dar, în primul rând, seriozitatea...

Ai jurat că te duci la mânăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mânăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul... Dar să nu mai juri, tată. Să spui întotdeauna: "Uite, dacă o să-mi stea în putere si dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare si cutare..." Asa, tătucă. Nu-ti pierde gândul bun. Si dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze, puisorule... Ai toată blagoslovenia să iubesti viata curată. Da... Ai jurat... ai jurat de mai multe ori că te duci la mânăstire. Apoi atunci, dacă-i asa, mireasa Lui să fii...

În mânăstire e mult mai usor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătoresti nu te obligă nimeni, nici să intri în mânăstire nu te obligă nimeni. Dar să stii că putini au regretat că au intrat în mânăstire si mult mai multi au plâns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei care-si caută mântuirea). Nu poti să-ti iei bărbat numai ca să te uiti la el. Ai niste obligatii, si e tare greu. Apoi vin copiii... Puisorule, tu deocamdată fii în lume, cu gândul la mânăstire. Pentru că multi tineri au vrut să meargă la mânăstire si au murit în lume, si au ajuns în rândul călugărilor. Si multi călugări au trăit în mânăstire cu gândul în lume, si au ajuns în rândul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu si să fii cuminte si să te feresti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viata si este echivalentă cu sinuciderea. Asa să faci, draga tatii, si Maica Domnului o să te acopere.”

Pr. Paisie de la Sihla, Despre patimi (fragment)

O analiză concretă a tensiunii dintre minte și patimi - părintele Arsenie Boca

”Să ne apropiem acum de o analiză concretă a tensiunii dintre minte și patimi. Care este mecanismul biologic, să zicem al instinctului de reproducție? Alegem pe acesta, întrucât se luptă împotriva votului fecioriei.
Instinctul acesta are ca obârșie materială o glandă endocrină, care varsă o substanță chimică în sânge, care, la nivelul creierului, erotizează scoarța cerebrală. Această erotizare constă în apariția pe ecranul minții a gândurilor și a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. Ele cer învoirea. Cenzura rezistă, le respinge. Conștiința - care ocrotește viața omului și sub perspectivă transcendentă - aduce ”Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” și aduce Crucea Domnului: jertfa - lepădarea de sine, lepădarea de plăcere - ”armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat” cântă biserica. Aceste gânduri de rezistență, dacă sunt puternice și luminoase, sunt afirmate cu toată credința și știind cu certitudine că însuși Iisus se luptă cu Satana în locul nostru, atunci în organic se petrece o reacție chimică în care substanțele endocrine din sânge, care erotizau scoarța cerebrală, se neutralizează printr-o apariție de anticorpi, care fac această neutralizare, în felul acesta ”gândurile” și ”imaginile” și ”reprezentările”, toate pier și se restabilește un echilibru și o liniște în minte, asemenea cu liniștea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiți de talazurile înfuriate ale mării, care apoi s-au liniștit.
Liniștirea unei furtuni de gânduri sigur că scoate mărturisirea: ”Tu ești Fiul lui Dumnezeu” (Matei 14, 33). Mărturisirile străfunde de credință în Dumnezeu, de pe urma unei evidențe divine, au ca urmare convertirea, strămutarea forței oarbe neutralizate, într-o energie de o altă calitate și de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu și de oameni în genere și nicidecum nu mai rămâne iubire de vreun om, ca trup. Așa prinde putere viața religioasă din chiar neputința omenească. lată prilej de câștigat la nivel înalt.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Să nu cerşeşti iubirea, că o ai, şi încă ce minunat o ai!

- Câtă răbdare poate avea o fată cu un băiat care nu este hotărât în a lua o decizie în ceea ce îi priveşte?


- A venit la părintele Paisie în Sfântul Munte un tânăr şi i-a zis: Părinte, m-am hotărât să mă fac mohan! Şi părintele a spus: Asta mi-o spui din inimă sau din minte? Şi el n-a ştiut ce să spună. Şi-a spus: Dacă nu ştii ce să-mi spui, clar că zici din minte, asta înseamnă că tu nu ştii ce înseamnă a fi monah- du-te înapoi în lume.
În primul rând, tu, fată, iubeşte-l din toată inima pe cel ce aştepţi să se hotărască, îmbracă-l în dragoste, dar nu într-o dragoste insistentă şi în priviri, în scrisori, în atenţii, nu în asta, (ci) într-o dragoste înţeleaptă, feciorelnică, cuviincioasă, evlavioasă. Respectă-i libertatea lui, dar, dacă el doreşte apropiere de tine şi mereu vrea să fi cu tine, tu-i spui: Frate, ia o hotărâre în ceea ce ne priveşte. Vrei să fim împreună? Da, mă bucur să fim împreună. Bun. Ai un gând serios cu mine? Nu ştiu. Atunci să ne comportăm cum a fost şi cu Gelu şi cu Ioan şi cu Vasile, ne purtăm ca atare, ca simplu creştin la simplu creştin. A, ai un gând cu mine? Dacă-ţi va spune că da, şi că te iubeşte, bun! Când vrei să concretizăm gândul acesta? În primul rând să-mi spui într-un viitor oarecare şi cât se poate de apropiat, ai un gând serios cu mine, adică vrei să te căsătoreşti cu mine, adică vrei să împlinim dragostea? Da! Şi în momentul în care mi-ai spus că ai un gând serios cu mine, spune-mi şi când vrei să facem, n-aştepta la nesfârşit lasă, că poate-poate, şi nu fi cerşetoare! Nu fi cerşetoare! Să ştiţi că Hristos nu e cerşetor, Hristos nu ne cerşeşte iubirea, nici tu să nu cerşeşti iubirea, că o ai, şi încă ce minunat o ai! Dacă-i omul tău de la Dumnezeu, va veni cu siguranţă, iar dacă nu, totul cade.

Pr. Ştefan Negreanu
(Fragment dintr-o conferinţă)

Rabdă, iubeşte...

- Cum să mă rog pentru colegul meu, adică şeful, care este de altă confesiune şi care de multe ori mă umileşte?


- Cu toată dragostea! Să ştiţi că pe oameni care ne fac rău şi care ne fac rău în chip evident, nu trebuie să-i judecăm, nu trebuie să ne revoltăm. Dacă un om…dacă vezi un om nebun că face tot felul de prostii, de nebunii, chiar te loveşte, te superi pe el? Nu te superi pentru că ştii că el e bolnav mintal, ştii că n-are toate minţile, îl ierţi, îl rabzi. Pe un copil care poate de multe ori face prostioare, face prostii, o să-l ierţi cu uşurinţă pentru că ştii că nu e încă matur, nu le înţelege pe toate. Aşa să facem şi noi cu cei care ne fac probleme mari, poate foarte mari, să-i înţelegem ca nişte oameni care încă sunt bolnavi sufleteşte, dacă vedem răul concret făcut, sunt bolnavi sufleteşte, şi să ştiţi că prin oamenii care nu au credinţă deplină, adevărată şi curată, diavolul poate lucra cu uşurinţă şi atunci le aruncă un gând în minte şi nu ştiu că gândul acela e de la diavol şi nici nu fac deosebirea între gânduri şi nici nu se gândesc la treaba asta şi nici nu le pasă de treaba asta şi atunci dracul face ce vrea cu ei. Şi dacă tu te-ai pus să fi creştin, ţi-l pune duşman pe şef ca să-ţi facă viaţa amară, ca să te facă pe tine, că, dacă tu te-ai lăsat de desfrânare, tu te-ai lăsat de rele, ai început să ţii o viaţă creştină, ai început să ţii posturile, ai început să te împărtăşeşti, respecţi poruncile, te sileşti să-L iubeşti pe Dumnezeu, diavolul nu te mai poate înşela, nu-ţi mai poate spune: ’’du-te şi fă desfrânare acolo, du-te înşala-l pe ăla’’, nu mai vrei s-asculţi, atunci ce face diavolul? Pune în mintea unui om care nu-şi dă seama de lucrul ăsta, că-i lucrare drăcească asta, ură împotriva ta, îl pune să-ţi facă şicane, îl pune să-ţi facă probleme foarte mari, poate. De ce? Ca să te facă să-l urăşti! Ca să te facă să răspunzi cu rău la răul lui, şi atunci a rezolvat problema: te-a făcut să păcătuieşti, te-a făcut să cazi în mânie, te-a făcut să cazi în ură, în condamnare. Ce trebuie să facem noi? Să-i răbdăm. Să răbdăm şi să considerăm că-s nişte oameni- dacă vedem răul evident- că-s nişte oameni bolnavi, nişte oameni care nu-şi dau seama de ce fac. Treci peste el, rabdă-l, iubeşte-l. Nu-l urăsc pe cel care face un lucru din nebunie, îl iubesc şi încerc să-l ajut. Încerc să-l fac să înţeleagă. Aşa şi noi: roagă-te pentru el, roagă-te din toată inima, cu toată dragostea şi Dumnezeu va lucra.

Pr. Ştefan Negreanu
(fragment dintr-o conferinţă)

Ispitele

1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: “Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător”.

2. Diavolul este peste tot. Bătrânul Iosif atrăgea atenţia luptătorilor asupra următorului lucru: “Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul, dar cu credinţă pusă în lucrare. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.

3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într­o mănăstire, preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos”.

4. Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: “Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: “Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului”.

5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: “Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaş şi vă va părăsi”.

6. Bătrânul Iosif zicea că întâistătătorii puterilor întunericului “nu pot fi înfrânţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu râuri de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârşită şi o răbdare nesfârşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere”.

7. Pe lângă alte încercări, diavolul încearcă cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovnicească. Bătrânul Daniel zicea referitor la acest subiect: “Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire – cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile. Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a avea gânduri salvatoare”.

8. E nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele. Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: “Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem al fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!”

9. Acelaşi Bătrân insista: “În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic”.

(Din Cuvintele bătrânilor, Părintele Dionysie Tatsis, traduse în română de către ÎPS Andrei Andreicuţ (pg. 65-69) Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004)

Sa nu uite nimeni ca este al lui Dumnezeu

Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie, când existenţa trupească sau sufletească îi este stânjenită în vreun fel, când îl doboară deznădejdea (bolile sufletului) sau patimile (bolile trupului), când îl ameninţă nestatornicia stihiilor (focul, apa, aerul, furtunile), când pune început vreunui lucru. Să-şi aducă aminte atunci de unicul Demiurg, Care a făcut totul din nefiinţă şi Care a dat făpturilor Sale puteri de tot felul, pentru a face multe şi felurite treburi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)