Recomandare carte - ”Reflecții III, Din caietele Arhiepiscopului Justinian Chira”

A ieșit din tipar volumul ”Reflecții III – Din caietele Arhiepiscopului Justinian. Caietele 193 și 194”. Este vorba de ultimul volum pe care l-a văzut integral IPS Justinian și pentru care a dat ultimele indicații și binecuvântarea de tipărire cu câteva zile înainte de a pleca să ne aștepte la poarta Raiului.

Cartea este o sinteză a celor mai importante gânduri pe care și le-a notat în Caiete Ahiepiscopul, în perioada 6 martie 2016 – 16 septembrie 2016, la care a adăugat o notă din data de 23 octombrie 2016, scrisă fix cu o săptămână înainte de a începe să se roage pentru noi din cer.
Ca și volumele anterioare din Reflecții, cartea aceasta a apărut la Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, iar aceasta are prefața semnată de scriitorul Marcel Petrișor.
Cartea poate fi găsită la Magazinul Episcopiei din strada Avram Iancu nr. 5 Baia Mare, la pangarul Catedralei Episcopale ”Sf. Treime” din Baia Mare, la Mănăstirea Rohia precum si la toate manastirile si bisericile din Episcopie. Pretul este de 15 lei.
Cartea poate fi comandată și pe internet, cu plata ramburs, pe dresa:episcopiamaramures@yahoo.com, tel 0262214614

Recomandare carte- Dovada lucrurilor nevăzute. Ortodoxia și fizica modernă, Lazăr Puhalo

Ceea ce ne preocupă este să arătăm că există o relaţie între Ortodoxie şi ştiinţa modernă; însă urmărim să dovedim un fapt evident. Aţi putea întreba: cine a văzut Duhul Sfânt coborând în inima cuiva sau cine a observat prezenţa lui Hristos în Sfânta Euharistie; cine a văzut harul lui Dumnezeu cu propriii lui ochi? Răspundem: „Cine a văzut vântul? Oare dragostea nu poate fi prezentă în inima omului fiindcă nu poate fi observată fizic? Care om a ţinut în mână un electron pentru a i-l arăta copiilor lui? Ochii cărui om au urmărit călătoria unui neutrino ori s-au desfătat observând direct quarcurile din centrul unui atom? Cine va vedea, va atinge sau va gusta vreodată un boson?”

Fizica, asemenea Ortodoxiei, crede în evidenţa lucrurilor nevăzute. Ea exprimă inefabilul şi dovedeşte, prin experienţă, existenţa acelor lucruri care nu pot fi măsurate.

Arhiepiscop Lazăr Puhalo

O puteți comanda online de aici: Editura Theosis

Recomandare carte: Parenting necondiționat, de Alfie Kohn

Parenting necondiționat, de la recompense şi pedepse la iubire şi înţelegere

Autor Alfie Kohn

Editura: MULTI MEDIA EST PUBLISHING

aprilie 2013
Pagini: 221
Preț 47 lei

„O lucrare înţesată cu vorbe de duh, ce vă va pune pe gânduri. Această carte an­trenantă va enerva, cu siguranţă, părinţii care vor să fie şefi în familie. Însă părinţii care caută metode alternative pentru a creşte copii încrezători în sine şi populari vor îmbrăţişa cu inima deschisă mesajul lui Alfie Kohn.”
Publishers Weekly  (Din descrierea cărții)

Kohn a fost descris de revista Time ca fiind ”cel mai vehement critic al educației fixate pe clase și pe rezultatele testelor. Critica sa asupra competiției și premiilor i-a ajutat pe oameni să-și formeze o gândire de educatori-atât ca părinți cât și manageri-în întreaga țară și peste hotare. (Tradus de aici )

Căutând mai multe informații despre iubirea necondiționată, am dat peste această carte. M-a impresionat, dar ce m-a determinat cel mai mult să o cumpăr a fost acest articol al unei mămici:
http://alexcreste.blogspot.ro/2013/10/ce-are-alfie-kohn-cu-supernanny.html. Vi-l recomand :)

Ramona

Arhiepiscop Justinian Chira - Singurătatea

În Pastorala mea de Crăciun am vorbit despre singurătate. Mulți se simt singuri, suferă de singurătate, de spaima singurătății. Caută să fugă de ea și nu-i poate vindeca nimeni și nimic - nici prietenii, nici familia. Se află în familie, dar se simt singuri. Poate că sfințiile voastre n-ați avut o astfel de ispită. Eu am gustat din acest pahar, e o ispită foarte vicleană. Se poate ajunge chiar până la sinucidere. Dar noi nu suntem singuri. Hristos e totdeauna prezent lângă noi.

Știți că, în Tradiția Bisericii, este o întâmplare cu un credincios care avea ispite mari și, atunci când era gata să aibă o cădere gravă, a simțit cum îl sprijină puterea lui Hristos. Și a întrebat:

- Doamne, dar unde ai fost până acum, de m-ai lăsat în ghearele satanei, de m-o chinuit atâta?
- Aici am fost, lângă tine.

Cu alte cuvinte: „Te-am lăsat să dovedești că ești ostaș, că ești un luptător. Că nu primești gratuit fericirea veșnică". Nu ți se pune cununa doar din dar. Că atunci, fericirea nu-i fericire, dacă ți se dă gratuit. Numai când ai câștigat-o cu lupta, cu jertfa ta, atunci te simți împlinit și ai o pace lăuntrică.

Eu, aici, mă simt ca în cea mai serioasă, cea mai selectă societate. Pentru că am absolută convingere că-i plin de îngeri în jurul nostru, dar și de demoni. Ce înseamnă văzduh? Văd duhuri! Văz-duh. Adică, privind în jur, văd o lume de duhuri. Ne înconjoară miliarde de puteri îngerești; sunt și celelalte duhuri, rele, care și ele umblă cu niște fuste strâmbe ca să te păcălească, să râdă pe urmă de tine. „Te-am câștigat, călugăre! Te poți tu ruga oricât, că Dumnezeu oricum nu te mai iubește. Și nici nu vei reuși să te mântuiești", spune satana. Iar călugărul îmbunătățit zice: „Nu-i nimic! Și dac-oi ajunge-n iad, eu tot în Dumnezeu voi crede și mă voi închina Lui, și-L voi iubi, iar tu tot diavol vei rămâne, tot nefericit vei fi. Eu, dacă Îl am pe Dumnezeu, și-n iad tot fericit mă voi simți, necuratule". Când un om are un pic de înțelepciune, de bărbăție, nu se simte singur; suntem însoțiți de atâtea chipuri sfinte.

(fragment din volumul „Arhiepiscop Justinian Chira -Trăiţi frumos şi-n bucurie”)

Sursa: Vremuri vechi și noi

Recomandare carte: Deschide cerul cu lucrul mărunt, Monahia Siluana Vlad

(Fragment)

În situațiile neplăcute, să rezistăm cu gândul la Dumnezeu!

Se întâmplă de multe ori în viaţă, sau în zi, să intrăm într-o situaţie fără ieşire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai ştiu pe unde să o iau!”. Şi veţi vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat... Cu o condiţie: să lăsăm totul deoparte şi să zicem: „Fă Tu asta!”. Din păcate, ne e greu să facem asta pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne aruncă în mari şi nenumărate necazuri.

O altă cale de a ajunge în duh este de a-i încuraja pe cei din jur să reziste situaţiilor neplăcute şi de a ne încuraja şi pe noi, atunci când suntem în situaţii neplăcute, să rezistăm cu gândul la Dumnezeu. Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, aşteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Ori, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri.

Că, spunea cineva, s-a transformat Tatăl nostru, nu mai e „Tatăl nostru cel din ceruri”, ci „Tatăl nostru cel de la bancă, cel de la supermarket, de la... de undeva de unde trebuie să ni se îndeplinească toate dorinţele”.

Dar noi să zicem aşa: Doamne, iată, necazul acesta este un loc de întâlnire cu Tine. Tu când ai spus: „în lume necazuri veţi avea”, Te-ai gândit la necazul pe care îl am eu acum. Şi Tu spui că ai biruit lumea. Uite, asta e o ocazie ca eu să trăiesc biruinţa pe care ai avut-o Tu. Fă ceva cu mine. Ajută-mă să Te întâlnesc, să Te simt în această încercare. Necazul, de obicei, este o întâmplare care mă duce mai aproape de inima mea, îmi înmoaie inima. Un om, când nu are necazuri, trăieşte neatent, nici nu ştie ce a făcut. Când e necăjit, e mai atent. Aşa că punerea în faţa lui Dumnezeu a acestui necaz şi chemarea Lui ne schimbă mult. Să-I facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru. Cele mai potrivite situaţii pentru a face acest salt sunt cele în care omul nu mai poate să facă nimic.

Cei care lucrează cu dependenţii spun: „Pacientul nostru a ajuns la fundul sacului”. Se întâmplă de multe ori în viaţă, sau în zi, să intrăm într-o situaţie fără ieşire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai ştiu pe unde să o iau!”. Şi veţi vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat...Cu o condiţie: să lăsăm totul deoparte şi să zicem: „Fă Tu asta!”. Din păcate, ne e greu să facem asta pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne aruncă în mari şi nenumărate necazuri. Numai de am înţelege şi am renunţa la „dreptatea noastră”!

Să vă spun o poveste legat de asta: undeva, pe aici prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului - dacă v-am mai spus-o să mă iertaţi - că face nu ştiu ce vrăji femeilor să nu le mai bată bărbaţii lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv şi l-a întrebat ce face de a fost reclamat. Şi preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfinţite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbaţi cam beţivi şi cam agresivi şi... Aşa că le dau câte o sticluţă de apă sfinţită şi le spun: «când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfinţită şi să n-o înghiţi, s-o ţii în gură până adoarme. Şi aşa scăpau de ceartă şi bătaie că nu mai puteau să deschidă gura să-şi facă dreptate...». Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai înghiţi din nou, că nu-şi face efectul; numai în gură îşi face efectul”.

Să ne imaginăm şi noi, când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfinţită şi să tăcem cu rugăciune. Stau acolo aşa şi nu-mi mai fac dreptate, să văd ce taci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate... Vom descoperi perspective de o adâncime şi o frumuseţe nebănuită pentru sărmana noastră minte captivă în conflicte fără ieşire...

Şi vom simţi bucuria lui Dumnezeu. Bucuria se simte cu organele duhovniceşti şi aceste organe sunt în noi, sunt în duhul nostru. Noi nu suntem în noi. Dar, de vom voi, putem învăţa să intrăm în duhul nostru, în acest ascuns din noi în care ne vede Dumnezeu şi ne aşteaptă.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, pp. 25-27)

Recomandare carte- Rugăciunea vie, Mitropolitul Antonie de Suroj

Prea adeseori rugăciunea nu are atâta importanţă în vieţile noastre încât orice altceva să dispară pentru a-i face loc. Rugăciunea e adăugată multor altor lucruri; dorim ca Dumnezeu să fie prezent, nu fiindcă nu există viaţă fără El, nu fiindcă este valoarea supremă, ci fiindcă ar fi aşa de bine ca, pe lângă toate binefacerile lui Dumnezeu, să beneficiem, de asemenea, şi de prezenţa Sa. El este ceva adăugat nevoilor noastre şi când Îl căutăm în acest fel, nu-L vom întâlni.... Toţi ştim cum e să iubeşti pe cineva cu toată inima; cunoaştem plăcerea nu doar a întâlnirii, ci şi a gândirii la cel iubit, mângâierea pe care acest gând ne-o oferă. În acest fel trebuie să încercăm să-L iubim pe Dumnezeu, iar de fiecare dată când e pomenit numele Său, ar trebui să ni se umple inima şi sufletul de o căldură infinită.

Mitropolitul Antonie de Suroj

 
Editura Theosis

Preţ: 15 LEI
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Nr. pagini: 169 pag
ISBN: 978-606-927-653-2
Comandă cartea
Citeşte un fragment

Dr. Dmitri Avdeev şi maica Siluana Vlad la Librăria Sophia

11 octombrie 2010, ora 18.00
Lansarea volumului "Femeia şi problemele ei", de dr. Dmitri Avdeev şi Ioana Besedina, ed. Sophia
Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti şi Adrian Tănăsescu-Vlas
Invitaţi:
maica Siluana Vlad
dr. Dmitri Avdeev

Cartea o puteți cumpăra și de aici:
Femeia si problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox 

Format 11 x 20 cm
112 pagini
ISBN: 978-973-136-274-8

Dragostea este percepţia religioasă, evlavioasă a fiinţei concrete; vederea în aceasta a unui principiu dumnezeiesc. Orice dragoste autentică, indiferent de felul în care o sesizează mintal cel împricinat, este, în esenţă, un sentiment religios. Dragostea erotică, cu toată forţa ei şi importanţa ce i se dă în viaţa omului, este, în cel mai bun caz, doar o formă incipientă a iubirii autentice, în sensul descris mai sus sau, am putea spune, o floare binemirositoare, foarte delicată, care înfloreşte pe tulpina dragostei, însă nu este rădăcina acesteia...
Căsătoria autentică este calea transformării religioase a acestei iubiri erotice şi se poate spune că tocmai în cadrul acestui proces tainic al transformării constă „taina căsătoriei”.
Multe familii contemporane, care trăiesc aşa cum vor, refuzând ajutorul lui Dumnezeu, binecuvântarea Domnului, au o mulţime de probleme psihologice şi morale, dar şi multă instabilitate....
Familia nu poate construi relaţii bune fără Dumnezeu! Doar mergând în întâmpinarea lui Dumnezeu, iubindu‑se unii pe alţii prin dragostea pentru Creator, membrii familiei pot atinge fericirea autentică şi deplinătatea vieţii. Acest lucru este demonstrat de viaţă şi confirmat de istorie. Prin credinţă, pocăinţă, rugăciuni comune, educaţia creştină a copiilor şi dragostea reciprocă, soţii tind către sopul principal: Împărăţia lui Dumnezeu. (V. Frankl)

Aceasta este România mea

Copiii din Fericea, Maramureș, sunt de neoprit în a căuta și a găsi soluții pentru a-și întregi biblioteca deja formată. I-ați ajutat și voi, mulți dintre cei care ați citit rugămintea  de a-i ajuta donând cărți pentru copii, ați făcut-o. La școala din Fericea au ajuns colete cu cărți, mai mici sau mai mari, de la oameni simpli sau chiar de la o editură (Polirom) la care lucrează oameni inimoși.  Și pentru aceasta s-au bucurat și v-au mulțumit din inimă. Dar nu s-au oprit aici. La inițiativa tinerelor și îndrăgitelor profesoare Anca Ceteraș și Anca Spânu, elevii au colectat hârtie și cu banii obținuți din vânzarea ei au cumpărat cărți pentru bilbioteca școlii lor. Și acum au realizat din nou ceva extraordinar. Au intrat în concursul ”În căutarea lui Andrei” cu un proiect gândit și realizat de ei. 
 

Vă invit să-l urmăriți. Eu l-am văzut de trei ori și nu mă satur :)

Ce e putin pentru altii e mult pentru noi  

”Scoala Gimnaziala Fericea
Cu ajutorul unei expozitii cu vanzare am reusit sa adunam bani pentru carti. Scopul expozitiei a fost acela de a imbogati mica noastra biblioteca.
Membrii echipei: Andreican Carmen, Andreican Ionut, Uta Simida, Merlas Adrian, Merlas Alex, Uta Doru, Uta Georgiana, Nedelca Alexandra, Rezmives Alexandra, Rezmives Raluca, Achim Alin, Achim Adrian”

 Aceasta este România mea. O țară în care copiii au bujori în obrăjori, sunt voinici și plini de viață, harnici și dornici să învețe. 

De azi (luni) începe votarea! Fiți alături de noi! Votarea se face direct pe site-ul www.incautarealuiandrei.ro 

Dați clik pe linkul de mai jos și votați-i. Merită din plin. 

http://www.incautarealuiandrei.ro/ce-e-putin-pentru-altii-e-mult-pentru-noi

Recomandare carte: Gânduri din încredințare, Monahia Siluana Vlad

Gânduri din încredinţare. Viaţa oricărui om poate deveni viaţa unui sfânt
 
Magdalena Ciubotaru

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut lucrarea „Gânduri din încredinţare“, autor monahia Siluana Vlad. Antologia de texte este realizată de Elena-Cristina Sturzu. Cartea, manual de trăire ortodoxă, ne îndeamnă să avem mintea ridicată la acest dumnezeiesc scop al vieţii noastre, sfinţenia, fiind mereu conştienţi de scopul final al existenţei noastre, să punem în fiecare zi „început bun“: trăirea unei vieţi „fără de păcat“.

Suntem sfătuiţi să lucrăm cel mai mic gest cu gândul la Dumnezeu şi la voia Lui, să trăim fiecare fior de viaţă în rugăciune şi în refuzul deznădejdii, ori de câte ori cădem şi ratăm mii şi mii de momente şi ocazii. Aşadar, să fim cât mai atenţi la cele pe care le facem şi le trăim când ne silim să ascultăm de poruncile Domnului şi să acceptăm durerea de a nu le putea face după cum ne-am dori şi să cerem, atunci, în acel moment dureros, ajutor de la Domnul „ţinând mintea în iad“ (Sfântul Siluan Athonitul), adică fiind mereu conştienţi de durerea pe care o simţim din cauza acestei neputinţe.

Crucea pe care suntem chemaţi să o luăm, dacă vrem să îi urmăm lui Hristos, să intrăm în bucuria Lui, aici şi în veci, cuprinde şi acceptarea şi binecuvântarea realităţii dureroase. Acceptarea realităţii şi binecuvântarea celor părtaşi la ea, şi nu acceptarea şi binecuvântarea suferinţei ca stil de viaţă.

În momentul în care acceptăm şi binecuvântăm o realitate, Însuşi Dumnezeu, Izvorul binecuvântării şi Autorul poruncii, intră în acea realitate şi o preface în altceva, în loc de întâlnire cu El, în uşă de intrare în bucuria Lui! Suferinţa nu mai e decât momentul de încredinţare în mâinile Lui iubitoare, dar străpunse de cuiele Răstignirii.

Toţi ortodocşii sunt invitaţi să înveţe cum să se lepede de lume, să nu aibă încredere în ceea ce simt, să aibă încredere în Dumnezeu căci El îi învaţă cum şi ce fac prin porunci, iar rugăciunea şi Sfintele Taine îi învaţă cum să aplice corect poruncile. În felul acesta scot lumea din mintea lor şi ajung la adevărata credinţă. Drama este că noi numim bine ceea ce ne place şi rău ceea ce nu ne place. Or, asta e lumea: fuga de durere şi alergarea după plăceri, de la cele mai vulgare la cele mai rafinate. Avem nevoie să ieşim din lume, şi să numim ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi rău ceea ce nu este plăcut. Când sunt cu Dumnezeu, dacă sunt cu Dumnezeu, orice mi s-ar întâmpla, eu sunt în bucuria pe care n-o mai ia nimeni de la mine.

Dumnezeu ne dă iubirea Lui, iubindu-ne şi dându-ne putere să iubim şi noi, să-L iubim pe El şi pe aproapele nostru. Iubirea nu este un sentiment, adică o putere a firii noastre, ci o putere încredinţată persoanei noastre de către Dumnezeu. Cu această putere, care e a noastră ca subiect şi nu ca fire, noi putem să vrem sau să nu vrem să ne comportăm iubitor.

Cu Domnul, durerea e naştere, trezire, creştere, iubire

Dacă noi, ca persoane, suntem bolnavi şi vieţuim la nivel de individ, comportamentul nostru e dictat de impulsurile firii prelucrate raţional doar în măsura în care slujim firea căzută: să ne fie nouă bine, adică plăcut. Acest fel de a trăi şi a fi ne produce suferinţă, pentru că, în adânc, chipul lui Dumnezeu din noi suspină după condiţia de fiu al lui Dumnezeu, după iubirea scrisă ca potenţă în noi şi făgăduită prin creaţie nouă. Asta ne împinge mereu să facem gesturi care să semene cu ceea ce ştim că înseamnă iubire, dar nu este iubire pentru că mobilul e tot egoist.

Când înveţi să accepţi toate şi să binecuvintezi pe Domnul pentru toate, când primeşti orice ţi s-ar întâmpla ca şi când ar veni din Sfântul Potir în care ni se oferă Viaţa cea adevărată, totul se schimbă. Cele ale lumii acesteia pot fi otravă sau leac, după cum sunt, cu sau fără Domnul. Cu Domnul, durerea e naştere, trezire, creştere, iubire.

Omul căzut nu pricepe şi nu percepe prezenţa lui Dumnezeu în lumea pe care a creat-o ca pe un mesaj către om şi ca un ospăţ la care nu doar îl invită pe om, ci Se dăruieşte pe Sine ca mâncare şi băutură dătătoare de viaţă. Mai întâi Se dăruieşte pe Sine ca gând, ca prezenţă iubitoare plasticizantă în cele făcute bune foarte pentru iubiţii Săi fii, oamenii, ca apoi, în vremurile de pe urmă, să Se dăruiască întreg în Trupul şi Sângele Fiului făcut Om pentru ca noi să avem viaţă în noi. Belşug de viaţă!

Dumnezeu vine şi lucrează în viaţa noastră, împreună cu noi, şi rezultatul îl vom vedea în viitor, nu în trecut. Mântuirea înseamnă împlinirea acelui dor nebun din inima noastră după un mereu mai mult, mai frumos, mai adevărat, mai iubitor. Suntem însetaţi de iubire şi de pace, şi când vom afla Izvorul, nu ne vom „mai îmbăta cu apă rece“, ci cu Apa Cea Vie, care este bucuria fără de margini şi fără de „valuri“.

Vă invităm, prin lecturarea acestei cărţi, să descoperiţi că sunteţi o minune inepuizabilă şi să vă uimiţi de inepuizabilele minuni care sunt semenii voştri în marea taină a iubirii divine, să vă rugaţi, să binecuvântaţi mereu cerând smerenie şi răbdare, să mulţumiţi pentru fiecare firicel de libertate şi bucurie şi să nu mai aşteptaţi să se schimbe ceilalţi ca să îi iubiţi.

Serile Tălpălari cu poetul Marius Iordăchioaia

Puteţi decărca înregistrarea de aici  http://dl.transfer.ro/transfer_ro-08sep-bb24acb69e0b6ec8.zip


Recomandări:

"Fericit baiatul care n-a umblat/ in sfatul baietilor de la bloc" -Pr. Constantin Sturzu
Despre ''Oameni şi demoni'' - Pr. Serafim Pantea

 Volumul de poezii îl puteţi comanda de la Editura Theosis.

Biblioteca din Fericea

În urmă cu ceva timp, puneam pe blog un anunţ referitor la înfiinţarea unei mini biblioteci pentru copiii de la Şcoala din Fericea, Maramureş, proiect îniţiat de prietena mea, prof. Anca Ceteraş.
Oamenii buni au donat cărţi şi reviste pentru copii şi iată acum rezultatul!

Oamenii îţi vor părea după felul ochilor cu care-i priveşti

Dacă adesea vei fi mai atentă la propriile-ţi greşeli şi rele purtări, atunci nici nu vei vorbi, nici chiar nu vei mai gândi rău despre cineva pentru că, atunci când atenţia îţi este concentrată asupra propriilor tale păcate, nu mai vezi greşelile altora. Însă chiar de se va întâmpla s-o vezi pe sora ta păcătuind, gândeşte-te că ea pe dată se poate căi, se poate îndrepta şi-şi poate şterge păcatul, căci Dumnezeu are putere s-o facă să stea (cf.Romani 14,4), însă tu care o judeci poţi în orice clipă să păcătuieşti mult mai rău decât ea şi nu ştii dacă ţi se va mai da vreme să-ţi îndrepţi şi să-ţi speli păcatul.
De aceea, păzeşte-te de a judeca, slujeşte-le tuturor, socoteşte-te pe tine mai rea decât toate, păstrează în inimă dragostea pentru toate şi arat-o prin fapte; aşa vei fi în pace şi te vei mântui.
*
Liniştea ta personală şi pacea sufletului este de fapt prima condiţie a mântuirii noastre. Străduieşte-te să iubeşti pe toată lumea.
*
Nu te compătimi, autocompătimirea şi îndreptăţirea de sine împiedică lucrarea mântuirii unui călugăr şi-l fac să se împotmolească pe drumul izbânzii.
*
Lucrurile cele bune cu osteneală se câştigă.
*
Nici o osteneală, cât de mică, făcută pentru înfrânare de dragul ţinerii poruncilor, nu rămâne fără de plată din mâinile Celui ce răsplăteşte, a Celui Care a zis că şi cel ce va da numai un pahar cu apă rece în nume de ucenic nu-şi va pierde plata sa. (cf. Matei 10, 42)
*
De-ai fi căutat la tine însăţi şi te-ai fi străduit să afli în inima ta această Împărăţie a lui Dumnezeu, atunci nu te-ai mai fi plâns de cei din jur ca fiind cauza tulburărilor şi ispitelor tale.
*
Oamenii îţi vor părea după felul ochilor cu care-i priveşti.
*
Iar noi, chinuindu-ne fără milă unii pe alţii, adesea cerem de la aproapele nostru ceea ce nici chiar noi nu putem împlini şi, în mod sigur, n-am fi putut împlini dacă am fi fost în locul lui.

din
Scrisori către o începătoare pe calea vieţii întru Hristos
Stareţa Taisia
Editura Christiana

Carte: Taina Omului şi Taina Cununiei. Despre castitatea unirii conjugale

Arhiepiscop Lazăr Puhalo, Haralambos Anstall, George. S. Gabriel


Taina Omului şi Taina Cununiei. Despre castitatea unirii conjugale


Editura Theosis

„Premiza sa fundamentală, potrivit căreia actul conjugal este un păcat, a fost considerată eretică de Sf. Vasile, diabolică de Sf. Ioan Gură de Aur şi a fost condamnată de Sinoadele Bisericii.

Această concepţie absurdă nu are nimic comun cu Taina din Biserica Ortodoxă. Încercarea de a le amesteca perverteşte credinţa curată şi, în cel mai bun caz, produce doar o doctrină ambivalentă care stârneşte confuzie, îndoială şi un inutil sentiment de vinovăţie. Ce diferenţă izbitoare faţă de Taina Cununiei care cândva preaslăvea mirii „cu slavă şi cu cinste”, unindu-i într-un singur trup fără vină şi fără stricăciune! O astfel de pervertire poate duce la o concepţie lascivă despre sexualitate, la o gândire şi la fapte necuviincioase.
Unde a dispărut taina? Unde sunt cumpătarea şi castitatea? Unde sunt binecuvântările Cununiei, cinstea căsătoriei şi patul nespurcat dacă iubirea este înlocuită de sentimente de vinovăţie, iar credinţa de îndoială?”

George S. Gabriel

Şi sfinţii au fost copii

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, noul făcător de minuni

La sfârșitul veacului al XIX-lea, într-o familie înstărită din Rusia țaristă, vine pe lume micul Mihail. Deși se născuse cu un defect de vorbire și avea un picior mai scurt decât celălalt, el și-a urmat cu hotărâre și credință drumul, devenind mai întâi cadet, apoi monah, profesor de seminar și în sfârșit Arhiepiscopul Ioan de Shanghai și San Francisco. Mare rugător și călător neobosit oriunde i se cerea ajutorul, Sfântul Ioan Maximovici a lăsat până astăzi multe mărturii ale minunilor sale pe cele cinci continente pe care le-a străbătut.

Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni

Micul Anastasie era un copil cuminte şi însetat de înţelepciune. Ca tânăr, s-a hotărât să slujească lui Dumnezeu într-o mânăstire, aşa că a devenit călugăr. Pentru dragostea şi ascultarea lui a primit o mulţime de daruri dumnezeieşti, printre care şi cel al facerii de minuni. Viaţa lui curată l-a arătat oamenilor ca un mare Sfânt al Bisericii, ocrotitor al copiilor şi tămăduitor al bolilor de tot felul.

Sfântul Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni

În Bucureștii veacului al XVIII-lea, într-o perioadă istorică de mari prefaceri şi tulburări pricinuite de stăpânirea turcească, se naște pruncul Constantin, viitorul Stareţ al Cernicăi. Om al rugăciunii, mângâietor al bolnavilor, mare ctitor de mânăstiri şi iscusit tipograf, sprijinitor însufleţit al Unirii Principatelor Române, Sfântul Ierarh Calinic a izbutit în puţină vreme să înnoiască viaţa creştinească a Bisericii.


Cărţi pentru copii editate de Editura Iona. 
Cea mai nouă carte apărută este Cuviosul Paisie Aghioritul, prietenul copiilor pe care v-o recomand cu drag.

Patericul sfinţilor bătrâni

PREDOSLOVIE

Călugăria se învaţă. Şi nu odată pentru totdeauna, ci încontinuu, fără încetare, până la moarte, cu trudă şi disperare, asemenea vieţii. Iată un adevăr pe care puţini din cei de astăzi îl mai ştiu. Ai îmbătrânit şi de abia atunci îţi dai seama că n-ai făcut altceva decât să-ţi cârpeşti sufletul cu petice străine. Intri pe poarta mânăstirii cu o cerere timbrată şi treci în veşnicie printr-un certificat de deces; între ele, pravila cuminte şi rândăşia calificată, adunate într-o formulă care ar vrea să însemne împletirea rugăciunii cu munca. Un mare poet vorbea despre poezia leneşă; un mare duhovnic ar putea vorbi despre călugăria mediocră. Puţini, foarte puţini mai sunt nebunii pentru Hristos, purtători ai războiului nevăzut.
Ca şi creştinismul primar, călugăria clasică avea un caracter iniţiatic. Tainele ei se descopereau prin viu grai, de la dascăl la ucenic, treaptă cu treaptă, puţin câte puţin, cu înaintări şi reveniri încete, ocolind accidentele. Părinţii Pustiei, foşti învăţăcei la rândul lor, dovedeau o măiestrie fără seamăn în a-şi apropia sufletul omului şi a-l călăuzi spre inima lui Iisus, cu o iscusinţă pe care nici pe departe nu o posedă savanţii de astăzi ai psihologiei abisale. Iniţierea se făcea de la om la om – mai precis, de la persoană la persoană, – întru comuniunea dumnezeiescului dor. Cărţile s-au alcătuit mai târziu, pe îndelete, prin consemnări ale memoriei, prin epistole programatice sau răvaşe răzleţe, ale duhovnicilor ce-şi îndrumau ucenicii de departe. Aşa s-a născut Patericul.

Arhim. Bartolomeu Anania

Îl găsiţi aici: Cuprins - Patericul sfintilor batrini

Frumusetea trupeasca si frumusetea sufleteasca sau “Gheboasa”

Mergeam cu mama de mână la cumparaturi. S-a intalnit cu un om din satul ei natal. Cred că aveam vreo 6 ani. Au inceput sa vorbeasca. La despartire, omul s-a întors cu spatele spre noi ca sa-si continue drumul. Imi amintesc ca il privisem aproape tot timpul. Nici nu s-a intors bine ca am si intrebat-o pe mama ce are nenea in spate. Mama s-a fastacit teribil, cred ca-i crapa obrazul de rusine pentru lipsa mea de delicatete, caci omul nu facuse doi pasi si precis auzise intrebarea mea. Mi-a zis ca nu-i frumos sa intreba asta, ca bietul om are o ...cocoasa. Mi-e mila si acum de sarmanul om, cred ca a auzit multe rautati la viata lui, legate de cocoasa sa... 
Cu ani în urmă am citit o carte care m-a impresionat profund. Numele cărţii este Casiana. Mi-a amintit de întâmplarea povestită mai sus, din copilăria mea.

O tanara s-a nascut cu o cocoasa . Cu toate acestea, chipul tinerei fete era frumos. Parintii ii lasasera intreaga mostenire: turme, paduri, case felurite! O avere considerabila! S-a hotarat sa nu se marite niciodata, chiar de ar cere-o cineva in casatorie. Dar iata ca intr-o zi, un tanar a inceput sa-i faca curte. Au hotarat chiar nunta. Avea din partea ei oricati bani dorea. Dar tanarul fuge in alta tara si se casatoreste cu o femeie divortata.
Mai tarziu, fata cea bogata si gheboasa a ajutat un tanar student sa urmeze studiile, i-a ajutat chiar si pe parintii lui, fiind foarte saraci. La terminarea scolii au hotarat sa se casatoreasca. Fata s-a dus la biserica dar baiatul n-a venit. Fugise cu o noapte inainte.
Dupa aceste doua dezamagiri incepuse sa urasca barbatii socotindu-i prefacuti si vicleni. Si a fagaduit sa nu se mai gandeasca niciodata la casatorie. Insa nu a fost asa, caci iata a venit si un al treilea baiat care i-a facut curte. Si acesta a cerut-o in casatorie şi, desi vedea ca nu o iubeste, s-a indragostit de el si a acceptat cererea lui. Pierzand la carti, i-a cerut ajutorul. Adica sa ii dea lui una din pravaliile pe care le primise mostenire de la parinti. I-a dat-o fara sa stea prea mult pe ganduri. Tanarul a vandut pravalia si cu banii obtinuti si-a platit datoria. S-au logodit, dar dupa un timp a aflat ca tanarul s-a hotarat sa se insoare cu altcineva.
Asta fata nu mai putea suporta. S-a pregatit sa se razbune. A luat un pistol cu gand sa il ucida in biserica, in ziua cununiei lui, urmand apoi sa isi ia zilele. In dimineata nuntii fata a mers la parinte sa-i spuna planul ei.

Dar mai departe vă recomand să aflaţi voi ce s-a întâmplat în Casiana, un roman scris de sfântul episcop Nicolae Velimirovici.

Viața inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt înrăirea şi vrăjmăşia îm­potriva fraților. Domnul pentru ace­ea ne ține pe pământ, ca să ne pă­trun­dem inimile noastre întru totul de dragostea către Dumnezeu şi către aproapele. Aceasta aşteaptă El de la fie­care dintre noi. Acesta este scopul ființării lumii. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Recomandare carte- Scrisori către părinţi, Monahia Siluana Vlad

 "Cuvintele din cartea de faţă sunt şi ele culese din cele trimise nouă din nevoinţa lăuntrică a celor ce au ales să lucreze cu noi pentru a-si vindeca ranile cu harul lui Dumnezeu".

''Cât de cumplită ar fi viaţa noastră dacă am fi doar copii ai oamenilor, ai părinţilor noştri după trup! Cât de trişti sunt oamenii care n-au primit Vestea că suntem fii ai Tatălui Ceresc, Dumnezeu! Dacă asta ar fi o minciună, n-ar mai trebui să trăim nici o clipă din momentul în care am crede în ea. Dar avem datoria să verificăm! Să verificaţi, copii! Să verificaţi, oameni buni! Să verificaţi adevărul acestei revelaţii: Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc şi ne iubeşte!''

  Monahia Siluana Vlad

Cartea a apărut la Editura Doxologia, are 288 de pagini şi costă 14 lei.

Mă bucură mult apariţia acestei cărţi. Am aflat azi despre ea la biserică. După Sf. Liturghie părintele recomandă pe scurt câteva cărţi duhovniceşti nou-apărute şi printre cele prezentate azi era şi aceasta. Abia aştept să o citesc.

Vă doresc o duminică binecuvântată.

Imagine preluată de aici.

Când iubeşti, tu lucrezi cu tine însuţi!

"Iona, un om cu un puternic simţ al dreptăţii, este însărcinat de Dumnezeu să meargă la Ninive pentru a-i cruţa pe locuitori de iminenta pedeapsă ce le era hărăzită dacă nu-şi îndreptau purtarea. Iona nu se achită de această misiune. El nu vrea ca locuitorii oraşului să fie salvaţi. Din nefericire pentru el, ajunge în pântecul unei balene, aproximare simbolică a singurătăţii generate de absenţa iubirii şi a solidarităţii umane. Dumnezeu intervine şi Iona, de voie, de nevoie, merge la Ninive, îndeplinindu-şi misiunea. Aşa cum se aştepta, dar nu-şi dorea, păcătoşii se căiesc, iar Dumnezeu nu mai distruge oraşul.
Destul de nervos şi dezamăgit de această strigătoare realitate (cei care greşesc sunt iertaţi), Iona se adăposteşte sub un pom pe care Dumnezeu îl făcuse să crească special pentru el. Timpul trece, Iona se mai calmează, numai că într-o zi Dumnezeu face pomul să se usuce. În mod evident, Dumnezeu întrecuse măsura, iar Iona nu ezită să-i reproşeze asta. Răspunsul divin este memorabil: "Ţie îţi este milă de pomul acesta pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat fiinţa într-o noapte şi într-alta a pierit! Şi mie să nu-mi fie milă de cetate cea mare a Ninivei, cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească stânga de dreapta lor?" (Cartea lui lona 4,10-12).
Dumnezeu îl învăţa atunci pe Iona că esenţa iubirii este să trudeşti pentru ceva şi să faci acel ceva să crească. Nu văd nici un motiv pentru care, în zilele noastre, acest adevăr ar fi mai puţin valabil. Iubirea este muncă, uneori muncă grea. Această muncă este cu tine însuţi. Ai ales să catalizezi, să sprijini sau să ajuţi dezvoltarea fizică, psihologică sau morală a unei alte persoane (sau a mai multora). Dar munca ta nu are loc asupra celeilalte persoane (aceasta este o iluzie dulce şi răspândită: a-l iubi înseamnă a-l schimba pe celălalt), ci asupra ta. Când iubeşti, tu lucrezi cu tine însuţi! Când iubeşti, tu eşti un şantier sofisticat, pe mai multe niveluri (senzitiv, afectiv, cognitiv, spiritual). Tocmai de aceea iubirea este extensie şi împlinire de sine. A fi preocupat de viaţa şi dezvoltarea persoanei iubite este un travaliu interior, uneori o străduinţă şi o disciplină care numai plăcute nu sunt."

Psihologia cuplului,
de Adrian Nuţă

Lansarea cărţii ''Fuga spre câmpul cu ciori'', Pr. Savatie Baştovoi

Savatie BAȘTOVOI, lansarea "Fuga spre cîmpul cu ciori" (2012.03.13, editura Cathisma și librăria Sophia).
http://www.librariasophia.ro/
http://cathisma.wordpress.com/

Recomandare carte- ''Diavolul din pahar. Amintiri din iadul beţiei'', Ciprian Voicilă

Cartea se găseşte la librăriile Sophia şi Evanghelismos.

Prefaţa editorului

Pentru mine, cartea de faţă nu are aproape nicio legătură cu consumul de alcool. Deşi vorbeşte despre aşa ceva. Am citit-o cu emoţie, întrucât, din copilărie, resimţeam un fel de alergie faţă de beţie şi faţă de beţivi. Şi cartea m-a surprins. Nu numai prin faptul că este una dintre primele confesiuni aşternute în scris de un fost prieten al paharului, ci şi pentru că prezintă, uneori cu lux de amănunte, ce este în mintea unui om căzut în patima beţiei. Şi te ajută să înţelegi că acesta este tipul de client, de pacient, de target principal al întrupării Fiului lui Dumnezeu pe pământ: Hristos S-a făcut om pentru a-i mântui pe păcătoşi, pe cei prinşi în ghearele diferitelor patimi.
Mi-era puţin teamă că autorul, în partea a doua a cărţii, va avea tendinţa de a se juca cu focul, lăudându-se că a scăpat definitiv de patima beţiei. Nu a fost aşa. Ci, pur şi simplu, el mărturiseşte cum Hristos i-a întins mâna, într-un mod aparent nespectaculos, chiar banal. Dar tocmai firescul acestei întoarceri a fiului risipitor este o minune. Cred că ar fi bine ca această carte să fie citită în primul rând de cei care sunt dependenţi de alcool, dar şi de prietenii şi rudele acestora. Pentru a înţelege că nimeni nu e pierdut…
Mărturisesc că, întrucât autorul îmi e prieten, m-au şocat unele pasaje din carte. Îmi e greu să asociez personajul care vorbeşte cu omul pe care îl cunosc (cu toate că şi eu m-am apropiat destul de greu de Biserică, după alt gen de ispite şi căderi). Într-un fel, Ciprian Voicilă nu a scris o carte autobiografică. Ci a scris despre trecutul unui mort, al unui personaj dispărut dintre noi, al fostului Ciprian.
Îi doresc prietenului meu nu doar ca această primă carte a sa să fie urmată şi de altele, pe alte teme, ci mai ales să aibă tăria de a rezista ispitelor de tot felul, care se vor abate asupra lui după tipărirea acestei cărţi. Întrucât consider că prin ea se vor folosi mulţi, şi ispitele, necazurile şi frământările vor fi pe măsură. Diavolul abia aşteaptă să îl prindă din nou, în vechile patimi sau în altele noi, mai dulci şi mai atrăgătoare. Dar, în acelaşi timp, şi Hristos îi va da puterea de a face faţă noilor încercări...
Danion Vasile


Introducere
Am scris acest text autobiografic din dorinţa de a veni în întâmpinarea tinerilor dependenţi de alcool, dar şi a tinerilor dependenţi de droguri în general. (După cum am explicat şi în carte, alcoolul intră în categoria mai largă a drogurilor.)
Este un volum care se adresează persoanelor dependente, chiar dacă obiectul dependenţei variază (unii sunt dependenţi de alcool, alţii de tutun, alţii de cocaină sau de etnobotanice, alţii de pornografie). Mesajul meu pentru toţi aceşti fraţi de suferinţă este că singura scăpare este la Dumnezeu. Mijloacele terapeutice propuse de Biserică: Sfânta Liturghie, spovedania, împărtăşania, Sfântul Maslu, rugăciunea, pelerinaje la moaştele sfinţilor şi, mai ales, întărirea relaţiei personale cu aceştia îi pot salva. Rugăciunile mamei lor, ale fratelui, ale prietenului mult pot în faţa lui Dumnezeu. Un om dependent are voinţa anihilată, de aceea terapiile propuse de diversele şcoli psihologice sunt ineficiente sau se dovedesc ineficiente pe termen lung.
În a doua parte a cărţii mi‑am expus o parte din frământările duhovniceşti, ferindu‑mă să intru în rolul celui care ştie mai bine şi care se simte în măsură să îi înveţe pe ceilalţi. Cel care a fost depen-dent poate da pertinent sfaturi doar unui alt dependent. Altfel ar ca şi cum o fostă prostituată ar sfătui oamenii cum să facă să îşi păstreze fecioria. Am descris pur şi simplu evenimente şi gânduri care sunt importante pentru mine, cel care sunt acum. Dacă vi se va părea că mărturia mea se sfârşeşte brusc, explicaţia ar fi că ea se continuă în viaţa mea de familist care trăieşte în Biserică. Acesta poate fi subiectul unei alte cărţi.

Ciprian Voicilă, 17 ianuarie 2012

Motto: „«Nihilismul» epocii noastre există în toţi, iar cei care nu au ales să se lupte cu el în numele deplinătăţii Fiinţei în împreună-vieţuirea cu Dumnezeu au fost deja înghiţiţi de el. Am fost aduşi pe marginea abisului nimicului şi, fie că vom fi sau nu în stare să recunoaştem ce ni se întâmplă prin afinitatea cu nimicul atotprezent din noi înşine, ne vom prăbuşi în el fără speranţă de salvare dacă nu vom primi credinţa cea deplină şi adevărată în Hristos, fără de Care suntem cu adevărat Nimic.”
Eugen (Pr. Serafim) Rose

Ciprian Voicilă - " Diavolul din pahar. Amintiri din iadul beţiei", Editura Areopag