Sfantul Nectarie la volan

Stiu ca sfintii stiu de toate si ajuta in orice ii este omului de folos. Stiu fizica, informatica, matematica, limbi straine, sunt minunati medici chirurgi, ingineri, arhitecti, pictori, experti in potriviri minunate de intamplari din viata omului. Dar eu imi doream sa gasesc un sfant care stie conduce. Bine, orice sfant te poate ajuta sa inveti sa conduci, dar eu imi doream sa citesc, sa aflu ca exista un sfant care conduce masina. Cand am gasit istorioara aceasta am stiut ca l-am gasit. Da, este vorba de Sfantul Nectarie. Am preluat-o si o redau mai jos.
 (N-am luat examenul auto, dar stiu ca Sfantul Nectarie si Maica Domnului m-au ajutat si au fost cu mine in ziua aceea. Dumnezeu si ingerul pazitor sunt cu mine de fiecare data cand ma urc la volan. Asta stiu sigur.)

 Întâlnire cu un taximetrist
O nouă minune a Sfântului Nectarie
Sursa: http://www.pemptousia.ro/2014/01/intalnire-cu-un-taximetrist/?st=sfantul%20nectarie

Îmi zice cineva cu câteva zile în urmă: Părinte, n-ai mai scris nimic de mult… Îi răspund că obişnuiesc să murdăresc cu cerneală suprafaţa albă a hârtiei numai atunci când se petrece ceva care-mi aţâţă interesul sau îmi provoacă sensibilitatea. Şi, într-adevăr, asta nu s-a mai întâmplat demult…

Dar întotdeauna, ceea la ce nu te aştepţi vine şi-ţi tulbură puţintel liniştea, ba poate chiar şi conştiinţa relaxată.

Gândurile, cugetările, nedumeririle şi strădaniile aduse de noul an, problemele prezentului, îndoielile faţă de cele viitoare, de fericirea personală şi de situaţia generală din lume îmi chinuie inima, mintea şi sufletul. O nelinişte generală. Şomajul e mare. S-a înmulţit fărădelegea, zice-se. S-a instaurat anarhia, iar libertatea ne-a fost limitată. Ne-am pierdut locul în lume. Toate se schimbă şi brusc simţi că nu mai există nici o nădejde, nu mai încape vorbă să te mântuieşti, ţi se spune că Dumnezeu a murit, că nu mai există viaţă.

Doamne, ce lume! Ajută-mă să mă mântui. Să nu mă târâi pe pământ. Reaprinde înăuntrul meu flacăra speranţei. Poţi să faci asta: ce este la Tine o minune? Iartă-mi îndrăzneala… dar te simt Tată. Vreau să mă simt în largul meu în preajma Ta. Acestea îmi erau gândurile, vi le-am împărtăşit. Mă chinuiau, nu vă ascund. Până când un taximetrist, om plătit cu ziua, mi-a dezlegat nedumerirea. Impresionant, nu-i aşa? Şi totuşi…

Părinte, mi-a zis, ia ascultă ce am să-ţi spun. Unui prieten bun, ca un frate, i-au găsit cancer. S-a temut tare, s-a necăjit toată familia. Pe el l-a luat groaza. Analize, rezultate, vizite la medici, rezonanţă, tomografii la cap… Ultima speranţă, i-au zis, în străinătate, la un centru medical specializat din Franţa…

Franţa, aşadar; într-o frumoasă dimineaţă de sâmbătă, înghesuit într-o staţie cu multă lume, aşteptând să iasă rezultatele, căuta taxi. După ce-aşteaptă destulă vreme, un taxi opreşte lângă el. Duceţi-mă la hotelul cutare, îi spune în franceză, dar înţelege că taximetristul era şi el grec.

– Ce faci aici, în Franţa? întreabă taximetristul.

– Eh, am venit pentru nişte analize.

– Păi, bine, dar nu mai sunt spitale în Grecia?

– E, sunt mai bune aici.

– Ştiu eu un spital în Eghina, du-te acolo.

În fine, cursa s-a încheiat, la fel şi întrevederea cu taximetristul.

În Grecia, câteva zile mai târziu, omul mă întreabă pe mine ce spital este în Eghina. Îi spun că Eghina e vestită doar pentru Sfântul Nectarie, nu există vreun spital de oncologie acolo. S-a dus, totuşi, la mănăstirea sfântului. Intrând în mănăstire, a văzut icoana Sfântului Nectarie. I s-au tăiat picioarele. Îl ştia, era taximetristul din Franţa!

Astfel mi-am primit răspunsul la întrebările pe care le-am descris la început. Un taximetrist mi-a dat răspuns la nedumerirea cu privire la lupta noastră; am înţeles că există Viaţă şi că această viaţă vreau să o trăiesc. Iar un alt taximetrist, Sfântul Nectarie, unui frate bolnav i-a dăruit sănătatea şi ieşirea dintr-o situaţie fără ieşire.

A consemnat: Părintele Ierótheos Androutsópoulos

Scrisoare ”Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - în ceruri”

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor  noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
     Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am  dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - în ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
       Sfântul Nectarie ne învață nu sa întrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
       Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
       Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai întâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.
      Sfântul Nectarie ne învata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase.
      Sfântul dă marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara răspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor.
      Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii.
      Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta.
      Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor.
      Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta.
     Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.



Sursa:
1. Sf. Ierarh Nectarie din Eghina. Minuni 
2. Și sfinții au fost copii- Sf. Ierarh Nectarie

Minunile Sfântului Nectarie

Am primit de curând încuviinţarea bunei mele prietene, Elisa, de a face cunoscută mărturia despre minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o în viaţa ei. Intenţionez ca aceasta să fie doar o introducere a prezentării lungului şir de mărturii – viaţa lui, opera şi minunile pe care Sfântul le face în viaţa oamenilor şi care Îl mărturisesc pe Hristos cel Viu. Rugămintea mea este să faceţi cunoscut, la rândul vostru, fraţilor creştini, binefacerile pe care Sfinţii le lucrează prin voi, pentru ca lumina să nu fie ascunsă sub obroc.


A vorbi despre Sfântul Nectarie este mai mult decât un privilegiu, este o binecuvântare. Poate cineva să spună bucuria gândului şi liniştea sufletului la purtarea sa de grijă, la buna sa povaţă şi la izvorul de tămăduiri pe care îl revarsă asupra sufletelor noastre?
El m-a scapat de la moarte, atunci cand eu nici măcar nu auzisem de el şi uitasem total de Biserica lui Hristos. Trăiam în adâncul păcatului, cunoscând, timp de zece ani, toate păcatele grele ale desfrânării şi preadesfrânării şi acceptând nebunia de a sta necununată cu un bărbat de altă naţionalitate şi religie.

Sfântul mi s-a prezentat discret, ca o invitaţie, în momentul cel mai crunt al vieţii mele, la puţin timp după ce aflasem verdictul doctorilor: că am în mine un virus provocator de cancer, iar genotipul sau este unul dintre cele mai agresive (hpv 18), neexistând niciun tratament pentru a-l înlătura. Eram deja într-o fază precanceroasă, celulele fiind displazice. Virusul asta incepuse deja sa lucreze şi infecţia era într-o stare foarte gravă, fiind foarte posibil să degenereze în cancer. Atunci am cunoscut-o pe Oana, un medic român stabilit de foarte mulţi ani în Chicago. Venise sa-şi viziteze nişte rude în Romania, şi, printr-o cunoştinţă comună, am întâlnit-o. M-a îndemnat să mă duc la Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, însă eu nu ştiam cine e si nici că exista o asemenea mănăstire aşa aproape de mine.

Aşa a început drumul regasirii mele, al speranţei şi al vieţii. Am păşit cu teamă în Biserică şi m-am rugat la el cu nepricepere, dar din toata inima. Nu i-am cerut să ma vindece neapărat, ci să mă ajute cum crede el de cuviinţă. Am citit cu mare interes aproape toate cărţile despre viaţa şi minunile sale şi am rămas profund impresionată. ESTE, INTR-ADEVAR, UN MARE IUBITOR DE OAMENI ŞI UN GRABNIC AJUTĂTOR! Mă gândeam cum s-a milostivit el de mine să mă ajute fara ca eu să i-o cer, dându-mi de veste prin femeia aceea. Cât de bun, blând şi milostiv este Domnul! După mai bine de 10 ani de rătăcire, iată, mă primea ca pe fiul cel risipitor, cu toată dragostea Sa!
La scurt timp după diagnosticare, am primit cadou din SUA, de la aceeaşi femeie care mi-l vestise pe Sfânt, tratamentul care nu se găsea în Romania şi care pentru mine era foarte costisitor; tot Sfântul m-a ajutat şi am găsit un duhovnic bun iar, în vara lui 2006, la nicio jumatate de an, am plecat in Grecia, de dragul de a-i vedea patria din Eghina şi de a-i săruta moaştele, fără niciun însoţitor, doar cu o prietenă. În tot drumul am simţit paza sa, iubirea şi bucuria cu care m-a înconjurat.

Să nu credeţi că a fost o minune imediată şi spectaculoasă, acestea sunt dăunătoare uneori sufletelor celor care le cer, deşi pentru mine rămâne la fel de spectaculoasă ca şi învierea lui Lazăr. De când am aflat diagnosticul, experimentele doctoriţei, căci, aşa cum am spus nu există tratament, nu au încetat (inclusiv intervenţii chirurgicale) timp de 3 ani. Traumatizante psihic, nu atât fizic, cât umilitoare. Sfântul Nectarie a fost cel care m-a ajutat să le îndur, căci el mi-a deschis ochii către Hristos, dar a lucrat, simplu şi firesc, prin oameni.

Evident că viaţa mea nu a mai fost aceeaşi. Iniţial simţeam în mine revolta, căci omul pe care eu îl iubeam mai mult decât demnitatea şi decât viaţa mea şi despre care niciodată nu-mi pusesem problema că poate să-mi facă vreun rău, a fost cel care mi-a dat virusul, la modul concret (căci boala a fost însuşi păcatul). Ulterior, am înţeles că şi el e bolnav la fel ca mine şi că nu avea habar că are această boală, aşa că am încercat să-l conving, pe cât mi-a stat mie în puteri să caute să se trateze şi să-şi schimbe viaţa. Am trăit cu spaima morţii şi simţeam că iadul sub picioarele mele oriunde mă aflam, pe stradă sau acasă. Mi-am privat toate sperantele de viitor, iubirea firească faţă de un alt bărbat cu care aş fi putut întemeia o familie, iar asta trebuie să recunosc că a fost o luptă îngrozitoare pe care doar Domnul m-a ajutat s-o duc.

Absolvisem o facultate si aveam o meserie care presupunea o siguranţă şi o linişte relativă până la adânci bătrâneţi. Nu-mi mai găseam însă nicio satisfacţie spirituală în ea, aşa că am dorit din tot sufletul să-mi schimb profesia. M-am rugat şi am plâns la Maica Domnului şi la Sfântul Nectarie şi am fost sigură că mă vor ajuta, dar trebuia să am răbdare şi să fiu perseverentă în rugăciune. De-abia după un an, dorinţa mea s-a împlinit, acum lucrez chiar într-o instituţie a Bisericii. Între timp, am devenit studentă la teologie, din dorinţa de a cunoaşte şi înţelege binecuvântarea acestei credinţe care este ORTODOXIA şi Adevărul revelat de Hristos, cel puţin din studiului învăţăturii date prin Tradiţie şi Scriptură. A o cunoaşte însă cu adevărat presupune cu mult mai mult, a trăi în comuniunea Bisericii şi a consolida o viaţă liturgică autentică.

Vestea care m-a surprins, aducându-mi o imensă bucurie şi putere de viaţă, a fost rezultatul analizelor la fix trei ani de la primul diagnostic: VIRUSUL ESTE NEDETECTABIL!!!Doctoriţa nu a ştiut ce explicaţii să-mi dea: mi-a spus că fie e într-o cantitate foarte mica, fie s-a neutralizat, fie a fost eliminat, însă eu ştiu cine m-a ajutat: MAICA DOMNULUI şi SFÂNTUL NECTARIE! Lor m-am rugat mereu şi în paralel cu aplicaţiile-şoc presupuse de tratament, m-am uns cu mir din candela Sfântului, ceea ce fac şi în prezent. După un an de la acest minunat rezultat, am mai avut o intervenţie chirurgicală, deoarece îmi rămăsese de dinainte un mic polip endocervical, care mi-a fost acum extirpat. Anul acesta, în 2010, când am fost la ultimele amalize, mi s-a spus că rana e vindecată, că nu au mai crescut niciun fel de formaţiuni, ba chiar până şi cicatricele au dispărut, cu excepţia uneia mici…

Ceea ce vreau să vă mărturisesc din toata inima este speranţa în mila Domnului faţă de cei mai mari păcătoşi. Nu cereţi neapărat vindecări miraculoase, caci trebuie să ne vindecăm mai întâi sufletul, iar boala este o terapie în acest sens, prin care se arată dreptatea ( adică iubirea) lui Dumnezeu. Nu vedeţi că de cele mai multe ori în boală, în suferinţă, în grele încercări, ne ridicăm ochii spre Hristos? Suntem ingraţi, dar atunci inima noastra devine sensibilă în a primi iubirea dumnezeiască pe lângă care am trecut nepăsători. Vindecarea presupune să te confrunţi însă cu multe şi grele ispite, căci după ce ai stat atât departe de Domnul, dând putere vrajmaşului, sufletul e plin de răni şi slăbit. Deci, aşteptaţi-vă la cele mai grele încercări, dar fiţi perseverenţi în rugăciune şi nu vă îndoiţi în credinţă. De multe ori, nu putem pătrunde sensul încercării şi ne întrebăm “De ce, Doamne?” sau cârtim. Dar răspunsul îl vom afla mai târziu, fie în viaţa aceasta, fie în Impărăţia Sa. Important e să nu ne îndoim de Cuvântul Domnului care zice: “După credinţa voastră, fie vouă!” (Mat. 9,29).

Să înţelegem viaţa optimist şi o acceptăm aşa cum vine, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru fiecare clipă şi încercând să ne facem împreună-lucrători cu El în lume prin iertare şi milă.

Preluat de aici Bucuria Darului
Mulţumesc încă o dată, Theodora.

Minunea Sfântului Nectarie

Prima dată am auzit de Sfântul Nectarie acum vreo patru ani, când mama avea cancer la fiere. Dar pentru că era „specificat”pe Acatistul Sfântului (pe care-l primise de la cineva –cred că fusese luat de pe internet) ca, după vindecare, să se publice minunea (pe atunci nu erau în vogă blogurile), mama nu a luat în considerare Acatistul (ea era de felul ei mai emotivă, cum să publice aşa ceva şi, mai ales, unde, în care ziar?) lăsându-se astfel în mâinile Domnului şi ale Fecioarei Maria. Şi Domnul a hotărât să o ia la Sine, tocmai în 15 august, de Adormirea Maicii Sale, al cărei nume îl purtase. Nu voi şti niciodată dacă, în cazul în care ar fi citit ea sau eu (pentru ea) Acatistul Sfântului Nectarie, ar fi avut vreo şansă de vindecare, având în vedere că această formă de cancer este foarte rară, dar şi foarte rea, extinzându-se cu rapiditate la celelalte organe interne. Dar, nu ştiu, aşa a fost să fie.
După doi ani de la moartea mamei, a venit asupra familiei noastre un alt necaz: tata a fost diagnosticat cu cancer la rinichiul drept. Ştiu că în momentul în care aflasem, eram cu tata în cabinet, doctorul părându-mi-se foarte dur, dându-ţi aşa, verde-n faţă, cum se spune, o astfel de veste, în prezenţa celui în cauză. Abia aşteptam să ajung acasă pentru a plânge. Oricum, de faţă cu tata, m-am abţinut, dând explicaţiile necesare fratelui meu care ne dusese la medic şi care ne aştepta afară. L-am lăsat pe tata acasă la el (locuim foarte aproape, pe aceeaşi stradă, la câteva case distanţă), spunându-i că voi veni mai târziu să-i fac bagajul pentru spital (a doua zi urma să fie internat) şi, ajunsă la mine acasă, mi-am dat drumul lacrimilor. Mi se părea că trăiesc un deja-vu, că se repetă ceea ce se întâmplase cu doi ani înainte. Aşa m-a găsit tata care, nici el nu avusese răbdare să stea singur acasă până să merg la el. Oricum, era de un pesimism sinistru, fiind sigur că şi el că nu va trăi mai mult de şase luni după ce va fi operat, la fel ca mama. Şi chiar asta era deviza lui: „nevasta mi-a murit, aşa că nu mă mai interesează dacă trăiesc sau nu”.
Pentru că ştiu ce sentimente de vină avusesem după moartea mamei, m-am gândit că asta nu se va mai întâmpla de această dată, încercând să fac tot ce se poate în privinţa tatei. Aşa că, începând din ziua când era programat pentru operaţie, am început să spun Acatistul Sfântului Nectarie (pe care-l cumpărasem de la Cluj, de când fusesem cu mama), promiţându-i Sfântului Nectarie că dacă tata se vindecă, am să fac publică minunea şi, în cazul în care Dumnezeu ne va învrednici cu un copil, indiferent dacă va fi băiat sau fată, îi voi da numele lui. Tot în acea zi, l-am uns pe tata în zona rinichiului care urma să-i fie extirpat, cu untdelemn de la Mănăstirea Eghina (primisem de la o colegă de facultate care, la rândul ei, primise şi ea de la cineva). Tata nu a fost operat în acea zi, ci a fost reprogramat, dar, oricum, operaţia a decurs bine, doctorul fiind mulţumit de evoluţia lucrurilor. Totuşi, la fel ca în cazul mamei, după efectuarea examenului histopatologic, pentru că au rămas nişte celule canceroase de la rinichiul scos (fiind necesar să-i extirpe şi o parte din vezică), tata fost trimis la secţia Oncologie a spitalului, la doctorul la care fusese şi mama.
Trebuia să înceapă cât de repede tratamentul cu nişte injecţii, Roferon (dacă am reţinut corect denumirea lor). Tata trebuia să ia aceste injecţii de trei ori pe săptămână timp de un an de zile şi după fiecare lună să facă analize pentru a vedea cum decurge boala. A semnat şi hârtia necesară în astfel de cazuri, cum că este de acord să facă tratamentul prescris. Totul era OK. Cu singura mică-mare problemă, aceea că tata nu avea voie să bea în timpul tratamentului (ni s-a spus că injecţiile cu alcoolul, amestecate, dau o depresie de-ţi vine să te arunci de pe casă). Nu se poate să trec peste acest amănunt important, pentru a vedea totuşi cum a lucrat Sfântul Nectarie, chiar şi într-o astfel de situaţie.
O lună de zile a reuşit tata să se abţină de la acest viciu. Făcând analizele şi fiind ceva în neregulă, a fost nevoit să întrerupă injecţiile timp de o săptămână şi să ţină regim (mâncare fără sare). Doar că a început iar să bea. Pentru că nu s-a mai putut opri (şi, după cum am specificat mai sus, nu-l mai interesa dacă se vindecă sau nu) doctorul a zis că asta este, trebuie să-l luăm pe om aşa cum e; va întrerupe tratamentul, însă nu-l vom lăsa în voia sorţii, ci va veni la spital la analize din trei în trei luni pentru a vedea cum decurg lucrurile.
Toţi din familie ne-am gândit că nu mai are mult de trăit, mai ales că şi doctorul ne-a avertizat că nu o va mai duce mult. Cumnata mea (care este asistentă) a zis că atât cât o mai trăi, o lună, trei sau şase, să încercăm să avem mai mare grijă de el. Eu continuam să citesc Acatistul Sfântului, gândindu-mă că ce va vrea Dumnezeu aia va fi, n-ai cum să te opui, orice-ai face. Dar, totuşi, eu trebuie să continui ce-am început, atâta timp cât tata trăieşte.
Cel mai greu au trecut primele şase luni în care tata se gândea că va muri la fel ca mama. După aceea a fost mai uşor. Anul acesta s-au împlinit doi ani de la operaţie. Am ajuns să mergem la analize din şase în şase luni şi de anul viitor vom merge o dată pe an. Oricum, toată lumea se miră de cât de bine au evoluat lucrurile de la diagnosticarea bolii şi se miră cum de tata încă e aici, printre noi. Dar eu ştiu care e cauza: Sfântul Nectarie care l-a ajutat nu doar la vindecare de cancer, ci şi în alte probleme pe care le-a avut datorită alcoolului. Şi a avut destul de multe, trebuie să recunosc, unele chiar foarte grave.
Sfântul Nectarie chiar este vindecător de cancer. Am ca mărturie boala pe care a avut-o tatăl meu. Eu încă mai citesc Acatistul Sfântului, pentru că am aşa, un fel de teamă că, dacă aş înceta, s-ar întâmpla ceva rău. Cred că asta este de când a murit mama şi m-am simţit vinovată că nu m-am implicat mai mult.
Pentru că Sfântul Nectarie l-a ajutat pe tata, era cazul să încep şi eu să îndeplinesc ce-am promis. O parte din promisiune o pot face acum, prin împărtăşirea minunii pe care a făcut-o Sfântul Nectarie cu tatăl meu. Pentru că doar cine a avut o astfel de experienţă în familie poate înţelege minunea vindecării de o astfel de boală.

Loredana

Agni Parthene-Fecioară curată, rugăciune scrisă de Sfântul Nectarie

Agni Parthene este un imn închinat Maicii Domnului, imn compus în limba greacă de Sfântul Nectarie de Eghina (+1920).
Mai jos sunt câteva înregistari în diferite limbi ale acestei rugăciuni atât de frumoase.
Rusă

Engleză

Sârbă

Arabă

Coreană

Greacă

Română

Spaniolă

Franceză


via Matushka Anna, prayingwithmyfeet.blogspot.com

Sfantul Ierarh Nectarie, mare facator de minuni

Despre Sfantul Nectarie am aflat cu mai multi ani in urma citind o minune marturisita de o tanara in revista "Lumea credintei". De atunci aceste marturii s-au tot inmultit si cu Sfantul Nectarie ma intalnesc in fiecare zi, fie in icoana, fie intr-o marturie a unei noi minuni savarsite de Sfant.
Cand mama cumnatei mele s-a imbolnavit de cancer am alergat la Sfantul Nectarie pentru ajutor in alinarea suferintelor, iar sfantul a fost alaturi de cei care i s-au rugat.
In urma cu cateva zile o prietena imi spunea ca mama ei s-a imbolnavit de cancer si au inceput sa citeasca impreuna acatistul sfantului despre care aflasera de pe internet. Analizele i-au iesit bune, dar continua sa citeasca acatistul cu nadejde.
Am prins drag de sfantul Nectarie si am rugat o colega sa picteze o icoana a sfantului si de un an de zile icoana e la loc de cinste in casa noastra. Colega mi-a spus ca de atunci s-a apropiat si ea de sfantul Nectarie.
In primavara acestui an am facut un pelerinaj prin tara si am ajuns si in Bucuresti. Traseul nu includea si Manastirea Radu Voda, unde se afla racla cu Sfintele moaste ale Sfantului Nectarie. Imi doream foarte mult sa ajung la Sfantul Nectarie, dar nu se putea devia de la traseul stabilit cu mult timp inainte. Insa... tot am ajuns acolo, spre marea noastra bucurie.
Ieseam de la Patriarhie si trebuia acum sa o luam spre Manastirea Antim. Ni s-a spus ca e aproape si putem merge si pe jos, ba chiar o batranica s-a oferit sa ne indrume. Si s-a tot dus batranica, s-a tot dus, pana cand am ajuns cu totii la... Manastirea Radu Voda. Aici batranica s-a scuzat dar noi nu eram deloc suparati, dimpotriva, ne-a facut o bucurie. Atunci m-am inchinat pentru prima data la moastele Sfantului Nectarie.
Atatea minuni am citit in ultimul timp fie ca postari pe bloguri, fie comentarii la postari, incat acum sunt ferm convinsa ca Sfantul este ocrotitor al nostru, al romanilor, si, desigur, al tuturor celor care ii cer ajutorul.

Ramona

Mai jos este o astfel de marturie care m-a bucurat foarte mult:

Mărturia lui Cosmin despre ajutorul primit de la Sfântul Nectarie

"Acum trei ani mă aflam aproape de Dealul Patriarhiei. Ieşisem de la serviciu, era o toamnă caldă şi nu ştiu ce m-a făcut să trec pe lângă şirul credincioşilor veniţi să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie. În anii anteriori mi se părea că e inutil să stai cu orele la rând doar ca să săruţi nişte moaşte pe care, trăind în Bucureşti, le poţi săruta oricând. Şi cum mă învârteam eu pe la poalele Dealului, aud cum mă strigă o cunoşţinţă care an de an stătea cu orele să se închine la Sfântul ocrotitor al Bucureştiului. M-am aşezat lângă ea, am început să vorbim de una, de alta, am citit şi acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov. Şi deodată prietena aceasta zice: i-am spus şi Anastasiei să vină la sfintele moaşte! Pentru că eram interesat de noi cunoştinţe, am cerut amănunte despre Anastasia. Mai târziu, când s-a înserat a venit şi ea să ni se alăture. Prima dată mi s-a părut o fată foarte frumoasă. La a doua privire mi s-a părut o femeie liniştită, cu un evident echilibru interior. Un gând mi-a pătruns în minte transformându-se într-o veritabilă obsesie: la cât e de frumoasă în interior şi în afară nu are cum să nu aibă un iubit! Eram proaspăt despărţit de o fată cu care nu mi se potriviseră paşii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în omiliile sale maritale că soţul şi soţia trebuie să meargă în acelaşi ritm spre Hristos. Nouă nu ni se potriviseră ritmurile. Şi am început să fac glume, doar, doar îi voi stârni interesul Anastasiei. Aşa am petrecut 12 ore împreună. Am ajuns la racla cu moaştele Sfântului şi acolo, un călugăr care mă cunoaştea, îmi zise că a văzut-o pe fosta mea prietenă îmbrăcată în monahie. Aşa se face că la acelaşi rând au stat fosta prietenă şi viitoarea mea soţie.
Mai târziu mi-am dat seama că pe Anastasia o ştiam de la biserica Radu Vodă, unde obişnuiam să merg. După un an ne-am căsătorit. A fost o nuntă minunată. Când am văzut pozele m-am mirat că în nici una nu am ieşit nefotogenici. Nu că aş fi eu unul fotogenic, dimpotrivă! După doi ani am hotărât să concepem un copil. Am primit-o în dar de la Domnul pe Maria. Schimbările acestea care mi-au modificat portretul interior îl au în centru pe Sfântul Nectarie. Înainte să o cunosc pe Anastasia din când în când citeam acatistul lui cu gândul că o să-mi dăruiască o soţie bună, potrivită mie. Contează mult şi cum e scris un acatist. Cel al Sfântului Nectarie este unul dintre cele mai frumoase: simţi cum fraze întregi îţi mişcă inima.
Tot în apropierea moaştelor Sfântului l-am cunoscut pe duhovnicul meu, un om neobişnuit, care a vorbit inimii mele pe limba ei. Când ne-am cunoscut, Anastasia m-a avertizat că suferă de o formă gravă de hepatită. Asta însemna că în viitor starea ei se putea agrava. Exista şi riscul ca fiica noastră, Maria, să moştenească virusul hepatic. Am hotărât că vom face, în conlucrare cu Domnul, un copil. Anastasia citea în fiecare seară acatistul Sfântului Nectarie. Acesta a fost un semn în plus din care am înţeles că Sfântul ne va ajuta. Un alt semn a fost credinţa pe care am simţit-o în adâncul sufletului că, în ciuda aparenţelor şi a pronosticurilor medicilor, totul va fi bine. Anastasia a născut-o pe Maria în 45 de minute. M-a mirat că a putut să dialogheze cu noi imediat după operaţia de cezariană. Înainte de naştere am putut să fac diferenţa dintre o rugăciune profundă şi una superficială. M-am rugat pentru Anastasia şi Maria cu toţi muşchii încordaţi, cu toate motoarele fiinţei mele rulate la maxim. Mă simţeam ca o stâncă aşa cum s-ar simţi ea dacă s-ar putea percepe din interior: certitudinea că Domnul este milostiv şi de-a pururi milostiv cu noi îmi ieşea prin toţi porii.
În timpul celor 45 de minute de foc stăteam cu mama mea, fratele Anastasiei şi cu mama-soacră într-o stare de sentimente amestecate: nerăbdare, nădejde susţinută prin rugăciuni scurte către Sfântul Nectarie, Cuvioasa Matrona de Moscova, Sfântul Ilie Lăcătuşu ( pentru că Anastasia a născut în apropierea cimitirului unde este îngropat mărturisitorul lui Hristos), Sfântul Ioan Maximovici (pentru că acatistul său, compus de Cuviosul Serafim Rose, şi fotografiile cu el îmi transmit o stare aparte), teamă.
După naştere am alergat la duhovnicul Anastasiei, un Părinte minunat de la Radu Vodă. Acesta mi-a dat pentru ele apă proaspăt sfinţită şi ulei de la racla Sfântului Nectarie. Am zburat înapoi la fetele mele şi le-am uns cu ele în semnul crucii, spre mirarea asistentelor din salon. Pentru şpaga inevitabilă, nu au protestat, probabil că le-am părut nişte fanatici duşi cu pluta. O altă minune a fost că Maria a avut trei kilograme două sute la naştere. Nu mă aşteptam să fie aşa grăsuţă ştiind că eu am fost o miarţă la naştere (am avut 2 kile opt sute) şi nici mămica ei nu e corpolentă.
Acum Maria are şase luni şi i-au ieşit trei dinţişori de care e foarte preocupată. De curând Anastasia şi-a făcut analizele care i-au ieşit bine. Mai mult decât atât: Sfântul Nectarie a stopat evoluţia bolii ei. Ţine virusul în şah. Noi nădăjduim într-o vindecare totală".

Sfantul Ierarh Nectarie

Viaţa sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis (după Sinaxarul Parintelui Macarie de la Mănăstirea Simonos-Petras, Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selibria (Tracia), din părinţi săraci dar credincioşi pioşi : Dimos şi Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi încă din copilărie o mare milă şi o înclinare profundă pentru studiu. Cum mama sa îl învăţă Psalmul al 50 lea, lui ii plăcea să repete versetul : "Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind în ţara sa primele noţiuni de învăţătură, fu trimis de către părinţii săi la Constantinopol pentru a-şi continua educaţia, lucrând în acelaşi timp ca angajat într-un magazin.
Tânărul băiat ramase atunci insensibil tulburărilor vieţii mondene, preocupându-se zi şi noapte doar de clădirea înlăuntrul său a omului interior după chipul lui Hristos, prin rugăciune şi meditaţie asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi. La vârsta de 20 de ani părăsi Constantinopolul pentru a deveni învăţător in insula Chios. Acolo încuraja cu multa sârguinţa pe tineri şi pe săteni întru milostenie şi virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul însuşi al vieţii sale de privaţiune şi rugăciune.
Dorindu-şi de mult să îmbrăţişeze o viaţă asemeni Îngerilor, deveni călugăr sub numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în renumita mănăstire din Nea-Moni. Căutând doar lucrurile de Sus, model de blândeţe şi supunere, se făcu îndrăgit de toţi fraţii din comunitate şi deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protecţia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu să îşi continue studiile la Atena şi să obţină diploma Facultăţii de Teologie. În 1885 ajunse la Alexandria unde la puţină vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta dioceză corespunzând Libiei superioare). Predicator şi secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. În ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa şi ştia să comunice turmei sale spirituale sârguinţa pentru virtuţile Evangheliei. Dragostea şi admiraţia pe care i-o purta poporul se întoarseră însă împotriva lui. Împinşi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidioşi pe succesele sale, îl calomniară, spunând ca ar căuta să îşi atragă favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu încerca să se justifice, ci îşi punea încrederea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiţi veţi fi când va vor ocărî şi va vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul său şi se îmbarcă pentru Atena unde se trezi singur, neştiut, dispreţuit şi lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, căci nu ştia să păstreze nimic pentru sine şi îşi împărţea săracilor puţina sa avuţie. Abandonând proiectul iniţial de a se retrage în Muntele Athos, blândul şi umilul urmaş al Domnului nostru Isus Hristos, preferă - în favoarea mântuirii aproapelui său - să sacrifice dragostea sa de a se retrage în singurătate. Rămase câţiva ani ca predicator (1891 - 1894), apoi fu numit director al şcolii ecleziastice Rizarios, destinată pregătirii viitorilor Preoţi. Profunda sa cunoaştere a Scripturilor, a Sfinţilor Părinţi şi chiar a ştiinţelor profane, precum şi autoritatea sa plina de blândeţe orientată către oameni aveau să îi permită să insufle în scurt timp acestei instituţii o înalta calitate intelectuală şi morală. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea şi lecţiile Pastoralei, dar nu înceta totuşi să îşi trăiască programul de ascet, de meditaţie şi de rugăciune a unui călugăr, adăugând la acestea înaltele funcţii de predicare şi de oficiere regulată a Sfintelor Taine, în sânul şcolii dar şi în regiunea din jurul Atenei.

Nectarie păstra însă în adâncul inimii sale o dragoste arzătoare pentru liniştea şi pacea vieţii din mănăstiri, de aceea profita de dorinţa exprimată de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburările vieţii mondene şi să pună bazele unei mănăstiri feminine în insula Eghina (între 1904 şi 1907).In ciuda nenumăratelor griji şi dificultăţi, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viaţă cenobitică scrupulos fidelă spiritului Sfinţilor Părinţi. Îşi consuma fără măsură forţa trupului şi cea morală pentru instalarea clădirilor, pentru oficierea Slujbelor şi pentru conducerea spirituală a fiecăreia din ucenicele sale. Putea fi văzut adesea lucrând grădina, îmbrăcat cu o sutana ca vai de ea, sau când dispărea ore întregi, era uşor de ghicit ca se închisese în chilia sa pentru a-şi înălţa mintea spre Dumnezeu, fixând-o în inima sa pentru a gusta astfel dulceaţa Sfântului Nume al lui Hristos. Deşi fugea de orice contact cu lumea şi îşi limita cu stricteţe vizitele la mănăstire, renumele virtuţilor sale şi a harurilor pe care i le dăduse Dumnezeu se răspândiră în întreg ţinutul, iar credincioşii veneau la el, atraşi ca un metal de magnet. Vindeca pe numeroşi laici şi călugăriţe de bolile de care sufereau, făcu să vina ploaia peste insula care suferea de secetă. El uşura, mângâia, încuraja... Era totul pentru toţi, putând să facă totul întru Hristos care sălăşluia în el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfinţilor şi al Maicii Domnului iar aceştia i se arătau adesea în timpul Sfintei Liturghii sau în chilia sa.
În ciuda dificultăţilor care au urmat primului război mondial, el interzise cu stricteţe călugăriţelor sale să facă provizii de hrană şi ordonă să fie împărţit săracilor surplusul lor, încredinţându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afară acestor sarcini, Nectarie găsea timp să redacteze un mare număr de lucrări de teologie, de morală, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia în Sfânta Tradiţie a Părinţilor, adesea ignorată în vremea aceea din cauza influenţelor apusene. Trăind deci ca un Înger în trup şi făcând să strălucească în jurul său razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii şi acuzaţii nedrepte asupra mănăstirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste încercări cu răbdarea lui Hristos : fără un murmur şi fără revoltă. Atunci fu atins de o dureroasă boala timp de peste un an şi jumătate. El îi mulţumea lui Dumnezeu că îl încerca astfel şi se străduia să ţină în secret durerea până cu puţină vreme înaintea morţii sale. După un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situată nu departe de mănăstire, el anunţă ucenicilor săi plecarea sa la cer şi fu transferat într-un spital din Atena, unde după 50 de zile de suferinţe, pe care le suporta cu o răbdare care îi stupefia pe toţi cei din jurul său, îşi dădu sufletul în pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920). Credincioşii din Eghina, ucenicii săi şi toţi Creştinii care îl cunoscuseră plânseră pierderea blândului şi compătimitorului ucenic al lui Hristos, care toată viaţa suportase calomnia, persecutările şi nedreptele acuzaţii, luând ca model Dumnezeiasca Pătimire a Stăpânului său. Dar Dumnezeu îi dădu slava în schimb şi, imediat după odihna sa, Minunile au început să apară şi continuă în fiecare zi şi acum pentru cei care se apropie cu încredere de Moaştele sale sau care se încred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului rămase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci ca acelaşi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşite, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. Cultul său a fost recunoscut oficial în 1961 iar povestea minunilor sale nu încetează să fie scrisă în fiecare zi. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume în Grecia.

Minuni ale Sfantului Ierarh Nectaire
Binecuvântarea Sfântului Nectarie
Sfantul Nectarie vindecă o sora de manastire muribunda
Sfântul Nicolae şi Sfântul Nectarie din Eghina
„Părăsiţi păcatul şi veţi avea bucurie, părăsiţi păcatul şi veţi avea sănătate.”
Sfântul Nectarie – ierarhul făcător de minuni
Fotografii: http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Fathers/St._Nektarios_of_Aegina/index.shtml