Pr. Ciprian Negreanu - Conferința la ASCOR Baia Mare

La invitația ASCOR Baia Mare, Pr. Ciprian Negreanu a ținut o conferință la Catedrala din Baia Mare, duminică după-masa, 26.11.2017

Dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul Însuşi vrea să miluiască acest suflet

Domnul vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii şi în bunătatea Lui cheamă la El lumea întreagă. El nu lipseşte sufletul de voinţă, ci prin harul Său El o îndreaptă spre bine şi o atrage spre iubirea Lui. Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru acesta şi-i ajută în rugăciunea lor. De aceea, trebuie ştiut că atunci când se iveşte dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul Însuşi vrea să miluiască acest suflet şi ascultă cu milostivire rugăciunile tale. Nu trebuie însă confundată această dorinţă de a te ruga insuflată de Domnul, cu dorinţa iscată de legătura pătimaşă faţă de cel sau cea pentru care te rogi.

Când rugăciunea izvorăşte numai din întristare faţă de cineva aflat în viaţă sau care a murit, ea este liberă de orice legătură pătimaşă. În această rugăciune sufletul se întristează pentru acesta şi se roagă din inimă, şi aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 197-198)

Sursa: Doxologia.ro

Arme care nu ucid: postul și rugăciunea

Maica Siluana

Conferinta 26 martie 2013: Arme care nu ucid: postul si rugaciunea

Terenul luptei duhovnicesti: creatia
Dumnezeu le-a facut pe toate bune foarte.
Ce loc are răul, atunci?
Relatia dintre lumea creata si Dumnezeu este energetica.

Răul este o boala a binelui. Este alegerea îngerilor si a oamenilor de a se spune Nu harului îndumnezeitor, de a se împotrivi Darului lui Dumnezeu.

Îngerul a căzut prin mândrie, omul a căzut prin înșelare.

Pacatul este refuzul darului lui Dumnezeu, este moarte.

Pacatul stramosesc: moriciunea mea, carnea mea care nu poate face voia lui Dumnezeu.
Prima arma impotriva pacatului: acceptarea faptului ca in mine este neputinta de a face binele si sa multumim lui Dumnezeu.
Campul firii mele este bolnav.

Prin botez pacatul stramosesc este omorat, in sensul ca nu mai sunt neputincioasa in a ma conecta la Har.
Botezul insa nu e magic.
Legea pacatului este inca in trupul meu. Viata care vine de la parintii mei este viata mortii din trup.

Prima lucrare a Domnului in mine e intruparea Lui in carnea si trupul meu.

Apoi moartea poftelor mele. Hristos vine si moare impreuna cu mine.

Apoi vine Invierea.
Toate astea se lucreaza in mine.

Lupta mea este una pentru viata.

Scopul postului: flamanzirea, adica aducerea aminte in constiinta a faptului ca sunt slab si neputincios. Flamanzirea prin post ma aduce in starea de slabiciune. In aceasta stare ispititorul vine si-mi aduce solutii.
Nici nu e nevoie sa insiste foarte mult pt ca in trupul pacatului nostru sunt multe mecanisme de obtinere a starii de bine.

Mantuitorul respimge ispita si aduce si solutia: tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu: iubeste, iarta, mananca Trupul meu. Sa ma hranesc cu aceste solutii: cu binecuvantarea, cu iubirea, eu mestec astea si ma deschid lucrarii lui Dumnezeu.

Rugaciunea ca arma

Rugaciunea legata de post este cea in care ne aparam de lucrarea dracilor care fac din noi ceea ce vor ei. Postesc de imprejurarile care ma duc in ispita.

In lupta cu gandurile, rugaciunea este arma. Il chem pe Dumnezeu si El lucreaza lupta.

O ultima arma este rugaciune ca rabdare si contemplare. Sunt atent la starile mele si i le arat lui Dumnezeu nu sunt atent sa nu mai am stari.
Orice vine eu accept si ii arat lui Dumnezeu.
Ca sa pot sa lupt impotriva gandului indur umilinta in trup. Privesc ce e in mine si privind-o nu ma mai identific cu asta. Il chem pe Dumnezeu in asta.
Iti pui pofta in cui si o contempli.
Dar apoi vine furia... Ca ... Aceasta furie o rabd.

Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor

Îmi scoate Domnul în cale oameni cu suflet frumos care se transformă în prieteni de nădejde. Un astfel de om frumos e Gabriela. Dar nu despre ea o să vă vorbesc acum, ci despre o întâmplare cutremurătoare pe care mi-a povestit-o mai demult și pentru că poate fi de folos și altor tineri, am rugat-o zilele trecute să mi-o mai spună o dată, să nu o uit. De aceea o scriu acum.

”Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20)

Am uitat amănunte din întâmplarea cu tinerii si cu rugăciunea Tatăl nostru....
Erau rockeri, liceeni, cântăreți, artiști. Mama unuia dintre copii plecase în Franța și mă rugase să mai merg pe la ei acasă, sa vad de ei. Aveau o căsuță în curte unde se adunau și cântau muzică hard cu versuri foarte dure, de genul Haideti cu totii în iad. Am mers sa îi vad pe copii mai ales ca fetița îmi era elevă la scoala. Fetița ma rugase sa vin sa il vad pe fratele ei ca era tare agitat, se certa cu bunicii, le vorbea urat.

În ce clasa era fetita?
Pe vremea aia era în clasa a VIII-a sau a VII-a si fratele ei era mai mare, la liceu.
Avusesem zile tare încărcate, ma gandeam ca am haine de călcat... Venise sâmbăta, ziua în care am cea mai multă treaba. Îmi statea ca o corvoada pe umeri vizita asta la distanta mare de locul unde eram eu. Apoi ceva mai tare si mai puternic m-a impins efectiv lasi totul si du-te.Am zis bine, am sa merg pe urma. M-am impacientat ca ramaneam in urma cu treaba...si am zis las că amân, nu merg acum. Apoi mi s-a facut rau. O stare foarte ciudata. Când iar mi-a trecut prin gand ca totusi am sa îi vizitez chiar acum, nu mai amân, mi s-a facut bine.

Ce oră era, îți amintesti?
Era sâmbătă pe la ora 11 dimineața, prin februarie, în 2008 sau 2009, nu-mi amintesc exact anul, o să-i întreb pe ei.
 Era încă zapadă.

Am sunat-o pe fetiță și i-am zis că merg să văd ce se întâmplă cu fratele ei.
Am ajuns în centrul vechi si m-a dus la bunici. Dragii de ei erau supărați că nepotul nu mai asculta deloc de ei. El își invitase baietii din trupa sa repete în casuța din curte. Și am mers și eu să îi văd.
Mi s-a făcut rău. Parcă aș fi intrat într-o gură de iad. Fumau, se uitau la mine gravi si suspiciosi. Simțeam că în curand ma vor exclude de acolo. Nu stiam in sinea mea ce sa fac și zic Doamne, ce e cu copiii ăștia...Vorbeste Tu în locul meu, clădeste Tu în locul meu. Apoi încet mi-am amintit că știam si eu ceva date despre niște trupe...am întrebat una alta, am reusit sa închegam o conversație.
Au trecut câteva ore. Încet s-au deschis dupa ce le-am ascultat cantecele si am inhalat fumul de tigara.
Apoi unul dintre ei îmi parea tare trist. Îi cazuse toata masca aia de super mega erou. De pe chipul lui venea doar o tristete adancă. Ma uit la el si îi zic ca tatal lui ar fi si el trist sa îl vada asa.
Se face si mai mare tacere. Le vad fețele celor de lângă el că au devenit foarte grave, vreo 5 sau 6 erau, apoi îmi zice cu voce ștearsă că tatal lui a murit călcat de tren. Atat. Nimic mai mult.
Am înghetat. Parcă toata durerea celorlalti a început sa iasa la suprafață, la fiecare în felul său.
Apoi i-am zis copilului că de se va ruga pentru el, el va simți si de îi va aprinde o lumânare, îi va fi de folos.
Am zis măi copii, voi stiti ca Însasi Tatal Ceresc coboară în locul unde doi sau mai multi zic rugaciunea asta?

Ceva se întampla. Ne simteam toti cu pielea așa ca de găină de parcă ceva nevăzut ne electriza. Și atunci unul dintre ei a zis bine, dacă Tatal Ceresc coboară, să ne rugam atunci. El o zisese mai mult asa la misto, ca o provocare.

S-au ridicat în picioare, sfioși că nu stiau cum se face, nici nu fusesera la biserica ei vreodată. Dar stiau rugăciunea de la ora de religie.
Au început sa rostească rugaciunea și la final s-a întamplat ceva. Au început să plângă si chipul celui al carui tata era mort, devenise luminos, părea frumos ca un înger.

Deja era seara.
Am mers pe jos cu o jumatate din trupa rock.
Duminica au venit câțiva la Liturghie.
Trupa rock s-a desfiintat.
Au ajuns sa se spovedeasca o parte de din ei. Unul nici măcar nu era botezat. Nu mai stiu ce e cu băiatul acela.
Au mai cazut, s-au mai ridicat.

Parintii lor de acasă... nici ei la randul lor nu erau foarte ok...bautură, tigari...

Eu mai vorbesc uneori cu ei pe net, ne mai lasam mesaje.

Eu tot cred de atunci ca niciodata nu ai de unde sti pe unde si cum sufla Duhul Sfânt, că Domnul are nevoie uneori de noi doar sa zicem un cuvant undeva si El va deschide întreaga usă, că atunci când esti chemat sa faci o fapta buna, sa lasi la o parte treaba ta și grijile tale...

...și sa ne punem la dispozitia Lui, și El va lucra prin noi.
Ce mai fac acum?

Acum ei sunt studenti. Unii din ei au mai mers vara prin mănăstiri.

Și pentru mine a fost o minune atunci si nu mai judec.

Eram asa rupta in mine. O parte de bun simt si datorie ce imi zicea sa fac ce planificasem. Fetița sunase asa pe nepusa masa, sa merg atunci, sa nu mai amân.
Și mi-am zis eiii...doar sunt bunicii acolo, ce pot eu face?
Tatal ei mort, mama plecata sa muncească, situatii grele.
Copiii ramasi singuri.

Când ai spus ca nu stiai ce sa zici si te-ai rugat sa vorbeasca si sa facă Domnul ceva prin tine, mi-ai amintit de cineva care spunea la fel. 
Mulțumesc mult, draga mea.

Și eu iti multumesc ca ti se pare frumoasa intamplarea.

E minunată! Dumnezeu sa te binecuvinteze. 

Ramona 

Oameni si demoni - serile Talpalari cu Marius Iordachioaia

Extrase din cuvantul tinut la Iasi, in cadrul "Serilor de la Talpalari"

''(...)
Maica Siluana Vlad: - As vrea sa-ti pun o intrebare mai intima. Din poezie eu aud in primul rand rugaciunea. Rugaciunea te-a gasit sau ai gasit-o? Ai putea sa ne spui ce te-ajuta sa te rogi? Ai putea sa ne spui putin din experienta ta?

 Pr. Constantin Sturzu: - Asta e partea cea mai delicata. Iata maica a spus o intrebare intima, dar estecea mai intima.

 Marius Iordachioaia: - Sa vorbim despre rugaciune nu cunosc ceva mai intim, si atat. Ia, sa vedem cum o facem.... 

Maica Siluana Vlad: - Gandeste-te ca eu as vrea sa ma rog si nu stiu cum. Si citindu-ti poeziile mi-am dat seama ca te rogi. Ai putea sa ma ajuti, sa ma inveti?

 Pr. Constantin Sturzu: - Hai sa citim [poezia] "ce este rugaciunea"?

 Marius Iordachioaia: -"ce este rugaciunea". "a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i imbraca sufletul cu carnea ta/ a-i incalzi inima cu suflarea ta/ a-i hrani fiinta cu viata ta/ a-l vizita in temnita sa launtrica/ a-l gazdui peste noapte in inima ta.../ a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i oferi lui Dumnezeu trupul/ cu care/ sa-l poata iubi..." 

 Maica Siluana Vlad: - Acuma intrebarea care se naste - iarta-ma ca te intrerup-: exista doua feluri de rugaciune: a ne ruga pentru altii si a ne ruga pentru noi?

 Marius Iordachioaia: - La un anumit nivel nu, nu mai este o diferenta. Dintr-un punct nu mai este. In poezia asta -eu mi-am dat seama mai tarziu- este vorba si despre împărtăşanie, si despre legatura intre rugaciune si impartasanie. In ultima vreme impartasania este subiectul pentru mine. Si am sa va spun de ce, si am sa ajung si la rugaciune. Pentru ca eu nu L-am cunoscut pe Hristos din Evanghelie, si mi-am dat seama, de curand, ca m-a condus asa Dumnezeu de la Hristos din Evanghelie la Hristos euharistic, si ca era- Doamne, Doamne! - tot ce-mi doream. Si ca a-I oferi lui Dumnezeu trupul cu care sa-l iubeasca pe altcineva e ceea ce El insusi a facut inaintea nostra, ca El este inceput si implinirea la toate. Si acuma rugaciunea mea este mai putin concentrata pe mine, ca sa zic asa. Din pricina euharistiei am inceput sa simt mai puternic Liturghia, rugaciunea de comuniune. Si le-am zis si Parintilor de la Pangarati ca traiesc niste Liturghii la mine in oras, acolo unde zici ca duhovniceste e "ca la oras"; femeile vin cum vin, stiti, chestiunile de recuzita, si alte lucruri care pe unii îi smintesc. Dar am vazut la femeile cu tinuta neprotrivita niste gesturi pe care nu le-am vazut poate la cei corect imbracati, [fiind] de o bunatate si o grija.... Asa, am facut o paranteza. Deci acuma eu sunt prins launtric in rugaciunea comunitara, in rugaciunea liturgica. N-am cerut eu asta, dar am tânjit dupa ea. Si merg la o biserica de parohie unde ma rog asa, în felul meu, cu voce tare. Mie imi place sa cânte toata lumea, sa se roage toata lumea. Când mergeam la biserica si eram foarte sfios, ca sa nu zic "evlavios", si incercam sa ma adancesc in rugaciune aveam niste chinuri grozave si eram pe langa. Acuma ma duc ca un copil, ca un copil ma duc la Liturghie, si cant din toata inima, nu doar cu vocea, ci ma rog acolo. Si stiti, cand m-am dus acuma ultima oara la acea parohie, parintele cand slujea - cand am ajuns cu grupul cu care eram, de aceeasi, sa zicem atitudine - era saracu, stiti cum se spune "ca dupa o noapte de chef", cu ochii umflati, obosit, si se ruga acolo, asa mai timid. Dar a inceput si a zis: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh" si am inceput sa dam niste raspunsuri asa din toata inima. Si dupa aia a iesit din Altar cu un alt ton, si cu o fata luminoasa si dupa aceea la sfarsti ne-a spus ca: "mai, cand ati venit si ati inceput sa cantati, si sa va rugati m-am umplut asa de viata". Si stiti, cand slujea Liturghia plutea, mergea pe apa. DeciLiturghia este dupa cum o facem noi. Si el era frant de oboseala, venise de pe drum, asa... Si la urma iradia. Si la urma m-am dus la Altar si i-am spus: "Parinte, sarutmana, blagosloviti, mi-era dor de dumneavoastra!". "-Si mie, si mie, si mie!". Si i-am pupat mana. Si stiti cum era? Iradia, plutea.Preotul daca e iubit, pluteste. Daca te rogi la Liturghie, ca si tu slujesti acolo, il vezi, capata putere, e fericit sa slujeasca. Un staret spunea ca "preotul cand slujeste e împărat. Noi îl facem împărat". Adica ajutam si noi acolo daca ne rugam, si cu o bucurie, cu o credinta, as spune asa, cu un optimism evanghelic. Si la Liturghie ai intrat, înviezi. Daca incepi sa te rogi nu cu pretenţii, nu cu fite, -asme, -isme, -trisme, ci asa copilareste, cu toata fiinta. Mai ziceam ca trupul asta nu... Lasa ca trupul asta trebuie pus la rugaciune. Sa vezi ce tremura si el de bucurie. Inainte mai "dadeam cu ata", si a fost buna si perioada aia pentru ca te ajuta sa te cunosti pe tine. Rugaciunea este cunoastere. Deci cunoastere de Dumnezeu, si Hristos este lumina. Avem lumina launtrica deci ne cunoastem si pe noi. Asta ma entuziasmeaza pe mine acuma: Liturghia, impartasania.'' [...]

Dacă tinereţea ar şti...

Arhimandrit Arsenie Papacioc
15 august 1914 - 19 iulie 2011

Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse, sub cel mai diavolesc dispreţ şi ură umană, fără semne de ieşire sau vreo mică uşurare. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină – celule negre, în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat şi uscat scoarţă pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim, şi mulţi au murit.
Ne-au cerut aceste lepădări insistent şi sistematic, izolaţi şi băgaţi în camere frigorifice ca să poată obţine măcar un cuvânt împotriva învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Ne-a ajutat bunul Dumnezeu şi nu am cedat. Hristos nu ne-a părăsit! Simţeam că stă îndurerat lângă noi ca să înţelegem marea taină a crucii Lui, ca să înţelegem rostul grozav al eliberării prin suferinţă pentru El.
Aici a fost Biserica – în temniţă. Aici unde erau mii de creştini care cereau întărire duhovnicească, dezlegări, întăriri şi speranţe pe care le dădeam prin bătăi în perete, prin alfabetul morse.
Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oamenii necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.
Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.
Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă!” Iar ea a răspuns: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu!” Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă.
Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii.

Mare este rugăciunea din inimile şi gurile tuturor către Dumnezeu! Rugăciunea este ca o săgeată ascuţită cu care au tras de mii de ani toţi sfinţii şi chiar cei mai simpli creştini. Rugăciunea a pătruns inima cerurilor – care erau poate mâhnite pe pământeni –, şi pe aceleaşi urme au venit răspunsurile salvatoare. Şi aşa s-a contribuit la menţinerea în viaţă a credinţei pe pământ, din neam în neam.

Rugăciunea este un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu. Este vorba de a-L face simţit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe oricare sfânt cu inima ta, cât mai continuu.

Ce credeţi că ne şopteşte neîntrerupt Domnul Iisus Hristos la urechea inimii noastre, cu glas îndurerat şi dulce, cu inima picurând sânge: „Iubiţi, iubiţi frumos, iubiţi pe toată lumea, iubiţi cu mai multă aprindere inima rănită. Cât am plâns şi am suferit Eu pentru rănile semenilor voştri! Fiindcă şi Eu ştiu să plâng. Şi plânsul Meu este mut şi nemângâiat de nimeni din lume. Şi cât de mult vă iubesc Eu! Şi iubirea Mea este divină. Numai atât vă cer şi-Mi este de ajuns şi Mă voi odihni în voi.”

Să ai la tinereţe puţină bătrâneţe, că atunci sigur vei avea la bătrâneţe multă tinereţe.

Eu până la 20 de ani am făcut şi sport. La data aceea am fost primul la întreceri interşcolare de viteză şi al doilea la sărituri, care s-au desfăşurat în Bucureşti. Învăţam şi făceam mişcare. Foarte mult mi-a ajutat!

– Eşti trandafir?
– Nu, nicidecum, sunt o frunză.
– Nu. Eşti trandafir.
– Nu. Nu sunt.
– Eşti, pentru că miroşi a trandafir.
– Nu. Sunt o frunză, dar am stat cândva lângă un trandafir.

Ca fii ai lui Dumnezeu, am îndrăznit să spun la cât mai mulţi şi despre o poziţie de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul. Neputinţa lui mare asupra noastră este că noi suntem şi dorim mult să fim cu Dumnezeu.
Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Dumnezeu ca Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva dacă ai credinţă de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana şi poate slăbiciunea ta te-au înşelat, dar inima nu i-ai dat-o şi numele lui Dumnezeu din tine nu L-ai şters. Aşa, păcătos cum eşti, Dumnezeu este cu adevărat mult iubitor şi pentru că-L recunoşti mult milostiv şi iertător, te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui şi te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit.
Aceasta ar fi o mare poziţie duhovnicească şi marile tale căderi rămân simple accidente.

Mă întreabă multă lume, şi mai ales studenţimea, care începe să spicuiască niţel dincolo de normalul lucrurilor: Ce facem, părinte, cu Occidentul acesta, că uite, s-au împrăştiat concepţii amestecate? Eu dau răspunsul acesta, dragii mei: Pune-te tu la punct! Pune-ţi viaţa la punct, cercetează-te pe tine! Te cunoşti prea puţin, te minimalizezi! Asta nu este o smerenie, asta este o slăbiciune. Ai atâtea relaţii, ai relaţii cu Cerul. Avem îngeri păzitori, dragii mei. Îngerul păzitor nu doarme ca un paznic. Păzeşte cu adevărat, căci este alături de Dumnezeu cu puteri mari şi în relaţie cu alte miliarde de îngeri. Există în Canonul îngerului păzitor un verset care spune: „Sfinte îngere, fă rugăciune de obşte cu îngerii toţi pentru mine!” El face, şi îngerii din ceruri fac toţi.

Să ştiţi să iertaţi şi pe faţă şi în ascuns. Trebuie să daţi valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem. Iertarea, nimic nu va zgudui ca iertarea, atunci când cineva se aşteaptă, după fapta lui rea, la pedeapsă.
Domnul să vă dea putere împotriva întristărilor. Să vă dea un dor în inimă, singur numai pentru El, să puteţi iubi pe toţi în lume şi să jertfiţi, de asemenea.
Totul este să ai inima prezentă şi un zâmbet ascuns în ea.

Fără de Mine nu veţi putea face nimic! Şi din moment ce nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. Îţi dă să te ridici, să rupi din tine pentru alţii, să-ţi pui viaţa interioară la punct, să gândeşti frumos, să ştii să suferi pentru adevăr! Şi chiar pentru fratele tău.
Atunci, da, harurile vin din abundenţă.

Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte.

Rugăciune către Sf Moise Arapul pentru vindecare de patima băuturii

Mare este puterea pocăinţei! Nemasurată este puterea lui Dumnezeu! Tu, Cuvioase Moise, dintâi ai fost tâlhar, însă apoi te-ai îngrozit de păcatele tale, ai dobândit frângere de inima pentru ele şi întru pocainţă ai intrat în cinul monahicesc, şi astfel, întru mare plângere pentru fărădelegile tale de mai înainte şi întru ostenicioasele nevoinţe ale postirii şi rugăciunii ai petrecut zilele tale până la sfârşit, şi te-ai învrednicit prin harul lui Hristos de iertare şi de darul facerii de minuni.
O, Cuvioase, care de la păcate grele ai ajuns la fapte bune preaminunate! Ajută şi robilor lui Dumnezeu (numele) care sunt traşi la pierzare, prin vătămarea sufletului nemuritor şi a trupului, care este biserica a Duhului Sfânt, de întrebuinţarea fără de măsura a băuturii, dar care se roaga ţie. Pleacă spre dânşii privirea ta cea milostivă şi nu îi trece cu vederea, ci ia aminte la dânşii, care la tine aleargă.
Roagă, Sfinte Moise, pe Stăpânul Hristos, ca El, Cel Milostiv, să nu îi lepede pe danşii, neputincioşii şi nefericiţii, pe care a pus stăpânire patima băuturii, şi să nu se bucure diavolul de pierzarea lor, fiindcă toţi, ca zidiri ale lui Dumnezeu, am fost răscumpăraţi prin Preacuratul Sânge al Fiului Lui. Auzi deci, Cuvioase Moise, rugăciunea lor şi a noastră. Goneşte de la dânşii pe diavolul, dăruieşte-le putere să-şi biruie patima, adu-i pe calea binelui, slobozeşte-i din robia beţiei, izbăveşte-i din pierzarea băutului fără măsură, ca înnoindu-se întru trezvie duhovnicească şi întru minte luminată sa îndragească toata înfrânarea şi buna credinţă şi veşnic să proslăvească pe Dumnezeu Cel Atotbun, Care pururea mântuieşte zidirea Sa, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Sf. Moise Arapul

Admiral (2008), Адмиралъ- prayers for God's protection

Întâmplari cutremurătoare cu părintele Paisie Aghioritul

Nişte vizitatori cu duh lumesc l-au întrebat pe părintele Paisie: De ce nu coborâţi în lume ca să ajutaţi mai activ şi mai practic? Lumea are nevoie. Şi bătrânul a răspuns: Şi atunci cine se va ruga pentru fraţii mei pakistanezi, pentru indieni? Cine se va ocupa şi se va interesa de ei? Părintele Paisie nu vedea strâmb lucrurile. Cu rugăciunea lui, îmbrăţişa întreaga lume şi prinosul lui era incomparabil mai mare decât cel pe care i-l propuneau închinătorii respectivi. Şi este cunoscută tuturor puterea rugăciunii lui, ca şi a tuturor sfinţilor, mai vechi şi mai noi.

Este foarte cunoscut şi următorul eveniment minunat. Cu câţiva ani în urmă, un copil a scăpat de sub supravegherea părinţilor lui şi a ajuns sub roţile unui camion. Însă copilul a fost salvat, precum a mărturisit el însuşi, din cauza intervenţiei unui bătrânel. În mod ciudat, acest bătrânel a dispărut. Salvarea copilului de la moarte sigură a rămas un mister. Când copilul s-a dus apoi la Sfântul Munte Athos cu tatăl lui, l-a recunoscut în persoana părintelui Paisie pe salvatorul lui. Părintele Paisie a obiectat că în acea vreme el se afla în Sfântul Munte. În fine, a întrebat de ora la care s-a petrecut întâmplarea şi a recunoscut că la acea oră el se roagă pentru accidentele rutiere!

Asemănătoare cu aceasta este şi următoarea întâmplare:

Părintele Paisie dedicase noaptea întreagă rugăciunii; numai în zori se odihnea vreo două ore, ca să poată iubirea lui să răspundă lumii îndurerate care îl vizita. Noaptea se ruga foarte mult pentru tinerii care sunt necăjiţi şi mai ales pentru cei care îşi pierd nopţile în diversele centre de distracţie şi îşi pun viaţa în pericol. Întâmplările care arată că rugăciunile părintelui Paisie îi apără pe mulţi de impasuri sunt foarte multe. El însuşi, desigur, niciodată nu recunoştea că a făcut ceva. Una dintre aceste întâmplări o vom povesti aici ca mic exemplu al marii lui iubiri:

Un tânăr… din Atena, era om de distracţie, nu avea absolut nicio legătură cu Biserica şi cu religia, nici părinţii lui. O dată, deci, pe la ora 3 noaptea, gonea cu motocicleta lui cu viteză ameţitoare şi urca pe strada Kavala, îndreptându-se de la Atena spre Dafni. Pe când gonea ameţitor, dintr-o dată vede în faţa lui un bătrân monah! S-a zăpăcit şi luând piciorul de pe acceleraţie a redus viteza, apăsând şi frâna. Imediat bătrânul a dispărut din faţa ochilor lui în mod misterios, exact aşa cum apăruse. În aceeaşi clipă, însă, s-a întâmplat ceva care i-a tăiat respiraţia: în locul unde apăruse bătrânul monah, din dreapta, a trecut un camion de mare tonaj, nerespectând culoarea roşie a semaforului şi trecând cu viteză foarte mare. Dacă nu s-ar fi petrecut înainte apariţia bătrânului monah, tânărul ar fi fost deja mort, pentru că ar fi trecut peste el camionul! Tremurând, aşadar, şi-a continuat drumul, în vreme ce inima lui s-a umplut de gânduri de nedumerire şi de mirare pentru inexplicabila întâmplare.

După mult timp, nişte prieteni de-ai lui l-au obligat să meargă cu ei în Sfântul Munte, ca să vadă un stareţ care, după cum spuneau aceştia – a făcut minuni. Au venit, deci, în Sfântul Munte, iar când au ajuns la Panaguda (chilia părintelui Paisie), tânărul a rămas… mut de uimire! În faţa lui l-a văzut clar pe bătrânul monah care, cu apariţia lui misterioasă, îi salvase viaţa! A povestit întâmplarea bătrânului şi acesta – aşa cum făcea întotdeauna – a încercat să îi strice părerea şi să nu recunoască ceea ce s-a întâmplat. Adică a încercat să-l facă pe tânăr să nu creadă nici el însuşi că bătrânul Paisie fusese cel care i se arătase. Dar acesta era ferm convins şi nu putea să nege ceea ce văzuse cu proprii lui ochi. S-a minunat, însă, în acelaşi timp de smerenia bătrânului, care pentru nimic nu a vrut să recunoască adevărul.

Şi bătrânul avea dreptate din punctul lui de vedere, căci potrivit părerii lui corecte înţelegea că Altul era cel care lucra faptele cele minunate şi nu el însuşi. Concret, el zicea:

Singurul lucru pe care pot să-l fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, este să mă rog cu durere, smerit, toată noaptea pentru toţi cei care se află pe drumuri şi sunt în primejdii. Bunul Dumnezeu, aşadar, încearcă să găsească motiv ca să îi salveze pe copiii Lui cei neastâmpăraţi şi neascultători şi ia ca pretext rugăciunea mea proprie şi acţionează El Însuşi. Însă Domnul, pentru că este smerenia în sine, nu vrea să Se arate, ci – considerând drept cauză rugăciunea mea – pune un înger cu înfăţişarea mea să acţioneze şi astfel… eu dau de bucluc! (Ieromonah Hristodulos, Σκεύος εκλογής - Vasul ales, pp. 29-30)

Traducere de Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu

Revista Orthograffiti Nr. 16

Scrisoare către o fată „care nu mai poate”

Marius Iordachioaia

Vrei să cedezi? Vrei să-ţi… “începi viaţa”? Să fii a lui, să vadă că-l iubeşti cu adevărat?

Dragostea lui te presează delicat… Nu-ţi cere nimic, dar… paradoxal, asta te face să simţi că… plesneşti! Tocmai generozitatea lui stârneşte şi aţâţă generozitatea ta… Tăcerea lui te face să vorbeşti într-una; şi vorbind, te goleşti, încet-încet, de orice rezistenţă… Şi asta, în mod bizar… te înspăimântă!

Privirea lui răbdătoare îţi smulge inima din piept…. Ce mai: îl iubeşti la nebunie!…

Atunci, ce te mai opreşte?!

A… Acea plăpândă şoaptă a conştiinţei, acea fărâmă de frică, acea “fisură”prin care ameninţă să se strecoare cele mai înfricoşătoare scenarii…

Păi, dacă e dragoste, ar trebui să fie totul în regulă, nu-i aşa?

Da, dar… Există, totuşi, un “dar”… care strică totul…

Da, ai putea să treci peste acest “dar”, peste această “frică”… numai că “după”, ea nu dispare, nu se dizolvă în actul iubirii, ci, dimpotrivă: creşte, creşte până umple inima, de parcă, prin “act” ar fi aflat tocmai mijlocul de a-ţi devora iubirea! Ai mai văzut şi auzit întâmplându-se asta, la cei din jurul tău…

Iubirea ta este imperfectă, e limpede… Are o “impuritate” care o face periculoasă, un virus care o poate transforma în vehiculul unei boli mortale pentru prietenia voastră….Şi pentru sufletul tău…

Atunci? Ce-ar fi de făcut?

În primul rând, nu renunţa la iubirea ta… E imperfectă, bolnavă, “vinovată”…. dar, e totuşi, iubire… iubirea ta…

De aceea cred că nu-i cazul să o lepezi, pentru că asta nu rezolvă problema, ci doar o amână…. Cred că trebuie să mergi cu ea la Doctor, la Tămăduitorul de iubiri…

Trebuie să faci asta, pentru că iubirile bolnave sunt izvoarele întregului blestem omenesc, ale tuturor dramelor noastre: avortul, abuzul infantil, divorţurile, toată acra nefericire din cârciumi, toată neagra amăgire de sine din bordeluri, toata artificiala fericire a “carierei” etc., toate sunt consecinţele unei iubiri bolnave…

DAR TREBUIE SĂ IUBIM! PENTRU ASTA NE-AM NĂSCUT! NUMAI AŞA PUTEM FI FERICIŢI! Cine nu ştie asta, cine poate ocoli acest adevăr?

Să nu renunţi niciodată la iubire… Acesta e dreptul fundamental al omului, darul lui Dumnezeu, piatra cea de mare preţ a fiinţei noastre, pentru care se merită să dai totul…

NUMAI CĂ IUBIREA NOASTRĂ ARE CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA NOASTRĂ: ESTE INCOMPLETĂ, BOLNAVĂ…

Priveşte cu atenţie Crucea! Priveşte-o, te rog, cu toată inima: nu-L vezi, acolo, pe Tămăduitorul de iubiri? Nu vezi tu, în cuiele acelea, strivite, sfâşiate, LIMITELE FIINŢEI NOASTRE şi, implicit, ALE IUBIRII NOASTRE?

Iubirea noastră bolnavă este blestemul nostru… Dacă nu vezi pe Cruce pironit TOCMAI ACEST BLESTEM, nu vezi nimic….

Du dragostea ta la Tămăduitorul de iubiri… Sfintele Taine sunt tratamentul Său…. Du-te la Biserică şi caută-ţi un duhovnic care să ţi-l administreze….

Apoi, vindecată de orice spaimă, de orice sămânţă de posibilă nefericire, curăţită până când s-a umplut de Lumină şi nu mai e în ea nici un grăunte de îndoială … las-o să curgă, las-o să fie Stăpâna ta… Fii fericita Ei roabă….

( mai multe texte de acelaşi autor aici: http://oameni-si-demoni.blogspot.com/ )

Revista Orthograffiti, nr. 15

De ce Îl căutăm pe Bunul Dumnezeu doar când avem probleme?

Doamne ajută!
Sărut mâna Măicuță , să vă dea Bunul Dumnezeu sănătate să ne ajutați cu sfaturile dumneavoastră.
Mă numesc Mărioara și vă scriu să știți cum m-am apropiat eu de Biserică și de Bunul Dumnezeu. În ianuarie 2008 mi-a fost arestat băiatul, singurul copil pe care îl am. Am crezut că sunt cea mai amărâtă mamă din lume. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la biserică, fiind în București aveam unde să mă duc. Au fost primi mei pași, pentru că biserica era singurul sprijin în acel moment. De ce trecea timpul observam că acei prieteni care erau toată ziua în casa mea au început să se rărească, nu găseam sprijin financiar să pot plăti avocatul. Eram distruși și eu și soțul, nu mai mâncam, fumam mult și credeam că totul s-a sfârșit. Bunul Dumnezeu mi-a trimis cu trei ani în urmă fata mea (nora), care a fost sprijinul nostru moral, financiar și care nu ne-a părăsit nici pe noi nici pe băiat, după incident. De-a lungul timpului ne-am creat un fel de prieteni (am lucrat împreună la aceiași unitate, dar în timp ne-am despărțit) dar ne vizităm, ne ajutăm din toate punctele de vedere. Mergem împreună în pelerinaje, nu lipsim de la Cuvioasa Paraschiva și celelalte sărbători creștinești, ne cinstim cum se cuvine Sfinții (acolo unde se află moaște). Acești prieteni mi-au fost aproape din toate punctele de vedere: financiar, spiritual, sfaturi și îndrumări. Dacă în ianuarie 2008 fumam, în ianuarie 2009 nu mai fumam. Părintele Arsenie Boca m-a ajutat, fără să cer, am participat cu prietenii mei la Sf. Liturghie de la Drăgănescu ( biserica pictată de părintele Arsenie Boca), am vorbit cu părintele care m-a simțit că fumez și mi-a spus ca să se rezolve problemele trebuie să mă las de țigări. Nu l-am ascultat, cum am ieșit am aprins o țigară. La nici o săptămână am fost foarte bolnavă și trei zile nu am putut să beau sau să mănânc, nici vorbă să fumez. Când m-am ridicat din pat, după trei zile, mi-am dat seama că nu am fumat dar că nici nu duc dorul. Am fost în anul 2009 la mormântul părintelui Arsenie Boca la Prislop că să îi mulțumesc pentru ajutor. Anul 2009 am colindat pe la multe mânăstiri, multe biserici, am cunoscut preoți cu har, și sunt într-o continuă căutare. Soțul meu a reușit să țină posturile, să se spovedească și să se împărtășească după mulți ani, același lucru s-a întâmplat și cu mine.
Nu am timp Măicuță să vă spun MINUNILE pe care Bunul Dumnezeu le-a făcut cu familia mea, chiar dacă fiul meu este încă arestat, suntem tot în procese de doi ani, dar nu m-ai sunt cea mai amărâtă mamă din lume. Mi-am dat seama că băiatul meu are o misiune de îndeplinit și știe și el acest lucru , este foarte calm și liniștit, a ieșit la biserica penitenciarului de mai multe ori la Sf. Liturghie, s-a spovedit și împărtășit. Tot timpul i-am spus să mulțumească Bunului Dumnezeu pentru tot cea ce ne-a oferit și apoi să se roage, să ceară. Am avut momente doar am gândit ceva și Bunul Dumnezeu ne-a ajutat. Anul trecut și eu și soțul am rămas în șomaj, eram disperați și nu știam ce o să facem, bani pentru avocat, băncile, utilitățile și să întreținem și băiatul în penitenciar... Dar Bunul Dumnezeu a avut grijă să ne descurcăm mai bine ca alte persoane care nu au problemele noastre. Nu ne mai plângem ca înainte de orice lucru minor, încercăm să fim optimiști și încrezători. De când a fost arestat băiatul am cunoscut o Măicuța de la Mânăstirea Pasărea care m-a trimis la un preot. I-am spus problema mea iar părintele mi-a dat să citesc niște acatiste ( Ac. Sf. Stelian, Ac. Grabnic ajutătoare, Ac. Sf. Ciprian). De ce vă spun toate acestea pentru că aceste acatiste au fost începutul. Tot anul 2009 am căutat biserici și preoți, fiecare dintre ei mi-au dat o „rețetă” (cum spun prietenele mele) și pe toate am încercat să le fac. De la unul din părinți am primit o rețetă care cuprindea și Psaltirea. Pentru prima dată deschideam psaltirea, nu știam ce este, și mi-a dat să o citesc de două ori în 40 de zile. În mintea mea mi s-a părut foarte mult și că nu cred că pot să o citesc. Dar în decembrie 2009 un alt părinte mi-a dat de citit psaltirea de mult mai multe ori. Dar deja o știam, deja îmi este foarte dragă și am citit-o fără greutate. Am devenit curioasă, vreau să citesc mai mult dar mă apuc de multe și nu reușesc pe toate. Uneori mă gândesc că nu reușeam să fac toate aceste lucruri dacă băiatul meu nu ajungea acolo. M-am schimbat mult și nu numai eu, ci și băiatul, nora și soțul, vedem altfel viața. La noi nu lipsește anafura, aghiazma, tămâia și candela aprinsă. Rar se întâmplă să nu tămâiem casa sau să nu aprindem candela. Vreau să spun oamenilor că întotdeauna există o soluție în orice probleme și aceasta este Bunul Dumnezeu. Dacă știi să cauți Îl găsești, dacă știi să ceri Îți va da, dar să nu uităm întotdeauna să și mulțumim. Bunul Dumnezeu există și pe toți ne scoate din necazuri atunci când și noi facem ceva și nu așteptăm să facă alții pentru noi. Măicuță mi-ar plăcea să vă cunosc personal, să vă pot spune toate minunile care le-am primit de la Bunul Dumnezeu (unele le-am primit în timpul Sfintei Liturghii), dar cred că Bunul Dumnezeu mă va ajuta să vă cunosc cândva, toate la timpul lor. Sănătate să vă dea Bunul Dumnezeu, să vă binecuvânteze să ne puteți ajuta cu sfaturi și îndrumări prețioase pentru cei ce-L căutăm pe Dumnezeu.
Doamne ajută,
Mărioara
*
Draga mea surioară în Domnul, Mărioara,

Mulțumesc mult și cu recunoștință pentru mărturia ta. Dumnezeu să te răsplătească pentru asta. În aceste vremuri de deznădejde pentru mulți oameni, este foarte important să arătăm cum lucrează Dumnezeu cu cei ce se întorc la El.
De ce doar cu cei ce-L caută și-L primesc? De ce nu-i ajută și pe ceilalți? Pe cei ce-L hulesc, Îl înjură sau ignoră? E cumva supărăcios și răzbunător (Iartă-mă, Doamne, că încerc astfel să ajung la inima celor care-și pun astfel întrebarea!)? Nicidecum! Ci pentru că ajutorul Său este o putere specială, numită har, care se află în Împărăția lui Dumnezeu care, acum, este Biserica. Cine caută și află și intră și rămâne în Împărăție primește această putere și cu ea, se înduhovnicește. De acolo vin bucuria, pacea, încrederea, înțelepciunea, răbdarea, dragostea care ne transformă atitudinile, gândurile, faptele, viața. Astfel, tot ceea ce căutăm în afară, acum se „adaugă” de la sine vieții noastre de care nu ne mai îngrijim noi pentru că are Dumnezeu grijă. Noi ne îngrijim să rămânem în Împărăție. Asta nu înseamnă că nu mai muncim sau nu gândim ce avem de făcut, ci că acestea le facem ca pe niște porunci prin care rămânem și creștem în Împărăție și nu ca pe niște activități egoiste.
De ce Îl căutăm pe Bunul Dumnezeu doar când avem probleme? Pentru că numai atunci ni se înmoaie inima împietrită de lipsa legăturii vii cu Dumnezeu și plină de toate grijile și alergarea după plăcerile cele trecătoare și răufăcătoare...
Încă o dată îți mulțumesc și-L rog pe Domnul să ducă acest cuvânt al tău la inima celor ce încă nu au gustat ca să vadă cât de Bun e Dumnezeu.
Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana

Rugăciune pentru copilul bolnav

Te rugăm, Doamne, vindecă durerea acestui co­pil, robul Tău (numele). Alungă de la el toată boa­la şi toată neputinţa. Tu, Care eşti doctor al sufletelor şi al trupurilor, arată şi acum puterea milostivirii Tale.
Vindecă-l pe el, Preasfântă Născătoare de Dum­nezeu, cu rugăciunile pe care le înalţi înaintea Fiului tău şi Dumnezeului nostru.
Vindecaţi-l pe el, Sfinţilor care aţi primit de la Dumnezeu darul tămăduirii şi aţi vindecat mul­ţime de bolnavi.
O, Doamne Iisuse Hristoase, primeşte puţi­na noastră rugăciune pentru copilul acesta (numele), stinge-i focul ce l-a cuprins, încetea­ză-i boala, ri­di­că-l din patul durerii, întru slava Numelui Tău. Că Tu eşti Cel care vindeci neputinţele, Hristoase Dumnezeule, şi Tie slavă Îţi înălţăm în vecii veci­lor. Amin.

Din cartea Cum sa ne crestem copii (Canon de rugaciune pentru copilul bolnav)

Danion Vaslie

Editura Sophia, Bucuresti, 2007

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae, Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.
Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.
Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.
Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim, Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.
Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.
Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

(http://www.calendar-ortodox.ro/iulie/iulie27)

Rugăciunea Preasfinţitului Eremei (schimnicul) către SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON

O, Mare Mucenice Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ...

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase ...

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:
Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.
Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.
Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Creşti, mânia Domnului, ptimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.
Ne doare totul în noi.
În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.
În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Presfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămădiueşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

Rugăciune pentru vindecare
Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (...), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boal trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Rugaciuni preluate de pe site-ul Manastirii Dervent)

[edit]
Sambata dupa-amiaza am pasit in biserica in speranta de a face cateva fotografii. Duminica urma sa sarbatorim si hramul bisericii "Nasterea Domnului" (al doilea hram, de cand au fost aduse, in urma cu cativa ani, moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon).

Mare mi-a fost bucuria intalnirii cu Sfantul. Sper sa aduca si altora bucurie multa, intalnirea cu Sfantul Mare Mucenic Pantelimon.

Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului

Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului

Rugandu-ne Maicii Domnului, linistea si pacea coboara in sufletele noastre.
Avem mare nevoie de rugaciune.