Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor...

sursa-net

"Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi şi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina." 

Sf. Isaac Sirul

„Când ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi prietenii cu toţii”

Un cuvânt de folos de la Sfântul Maxim, foarte potrivit astăzi (şi poate totdeauna), când nimeni nu e scutit de necazuri şi încercări.

„Să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime, ca să-L primim pe El întreg. Să ne facem dumnezei pentru El. Căci pentru aceasta S-a făcut om, fiind Dumnezeu şi Stăpân prin fire. Să ascultăm de El, şi va birui fără greutate asupra vrăjmaşilor noştri. «Dacă poporul Meu ar fi ascultat de Mine, zice, dacă Israel ar fi umblat în căile Mele, aş fi umilit până la nimicire pe vrăjmaşii lor şi aş fi pus mâna Mea asupra celor ce-i necăjesc pe ei» (Ps. 80, 12-13). Să ne punem toată nădejdea noastră numai în El şi să aruncăm toată grija noastră numai asupra Lui, şi ne va mântui pe noi de tot necazul, şi toată viaţa ne va hrăni El Însuşi. Să iubim pe tot omul din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară toţi prietenii, şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi prietenii cu toţii, şi toţi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte bizuindu-se pe sine va cădea cu cădere jalnică. Cel ce se teme însă de Domnul, se va înălţa.”

(Fragment din Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, în Filocalia II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2008, pp. 60-61)

Sursa: http://parohiacopou.ro/cand-ne-paraseste-domnul-atunci-ne-parasesc-si-prietenii-cu-totii

(Un site pe care l-am descoperit azi si pe care vi-l recomand.)

Prietenia, darul Domnului pentru oameni

Cristina Sturzu

Prietenia este un catalizator pentru iubire şi fundaţie în orice relaţie sănătoasă. Dumnezeu ne-a creat să avem nevoie unii de alţii. Dacă în căsătorie cei doi se au unul pe celălalt ca prieten intim şi companion de viaţă, persoanele singure au în general un cerc de prieteni care îndeplinesc acest rol. Spre exemplu, cineva îţi poate oferi sprijin sufletesc, altcineva e foarte distractiv şi vă întâlniţi pentru asta, iar cu altcineva îţi poţi manifesta preocupările spirituale ori culturale.

Şi totuşi, cu toate că prietenia este o relaţie atât de importantă, de multe ori nu ne gândim la ce fel de prieteni ne dorim. Rareori ne întrebăm dacă prietenii pe care îi avem au vreun rost în viaţa noastră. Mântuitorul spune să iubim aproapele ca pe noi înşine. Dar, din nefericire, mulţi dintre noi considerăm că „a-ţi iubi aproapele“ înseamnă automat a-l considera prieten şi, mai ales, de multe ori, a nu-i spune niciodată „nu“. Însă acest verset nu asta învaţă. Relaţia de prietenie este întotdeauna o alegere - una care cere înţelepciune şi o abordare serioasă. Dar înainte de a decide dacă cineva va face sau nu va face parte din cercul de prieteni, avem nevoie să cunoaştem ce fel de oameni pot fi sau nu pot fi incluşi în cercul nostru de prieteni. Avem nevoie să ştim ce fel de prietenie ne dorim. Şi iată, să ne punem câteva întrebări: Dacă aş putea avea o prietenie care să fie tot ce mi-am dorit vreodată, cum ar arăta aceasta? Despre ce lucruri aş vrea să vorbesc în mod obişnuit? Cât de dese ar fi întâlnirile? Ce activităţi am face în comun? Şi poate cel mai important, cum m-ar schimba această prietenie ideală?

Ce ştii despre prieteniile tale?

Petrece câtva timp meditând la această prietenie pe care îţi doreşti s-o ai. Reţine, nu despre o persoană este vorba, ci despre un fel de relaţie. Pasul următor va fi mai greu, dar e foarte important. Fă o listă cu persoanele care fac parte din cercul tău de prieteni. Nu cei pe care-i vezi din când în când, ci doar cei apropiaţi, cei cu care poţi împărtăşi problemele tale cele mai intime. Apoi, pe rând, evaluează dacă se potrivesc acelei descrieri. Care aspecte ale prieteniei merg foarte bine? În care parte nu se potrivesc? Există vreo persoană cu care prietenia e de fapt opusul la ce vrei sau doreşti?

Cu siguranţă, nici o prietenie nu e perfectă şi întotdeauna va fi şi loc de mai bine. Dar această explorare simplă poate fi un pas important în recunoaşterea acelor prietenii care nu doar că nu-ţi ajută pe Cale, dar sunt chiar toxice pentru sufletul tău. Odată ce ai terminat această evaluare, poţi opta spre trei alegeri:

Prima ar fi să accepţi prietenia aşa cum este ea. În general, această opţiune se aplică doar în acele relaţii total satisfăcătoare. Dacă ai astfel de prieteni, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care o ai şi împărtăşeşte-le şi lor această bucurie.

Libertatea, una din cheile prieteniei

Apoi, o altă opţiune ar fi să renegociezi relaţia. Să-i spui prietenului ce merge şi ce nu merge. Şi să-i arăţi în ce ar consta o anume schimbare de situaţie. Este important însă ca să eviţi învinovăţirile. În definitiv, amândoi aţi creat relaţia pe care o aveţi acum. De asemenea, decide-te ce vei face dacă prietenul refuză să schimbe acele lucruri.

Una dintre cheile prieteniei este libertatea. Prin această libertate, prietenia devine mai profundă şi relaţia creşte mai sănătoasă. Prieteniile sănătoase sunt relaţii în care fiecare persoană îi acordă celeilalte spaţiu să crească şi să se schimbe. În loc să-l posede pe celălalt, un prieten adevărat îl încurajează în drumul său. Khalil Gibran surprinde această nevoie de spaţiu: „Staţi împreună, dar nu prea aproape unul de altul. Căci stâlpii templului stau la distanţă unul de altul, iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.“

Când o persoană se schimbă, fireşte, relaţia se va schimba şi ea. Prietenii adevăraţi ştiu însă că prietenia poate face faţă schimbărilor şi dacă nu se întâmplă aşa e probabil ca dintru început relaţia să fi fost clădită pe o fundaţie nesănătoasă. Fără libertatea de schimbare şi creştere, prietenia poate fi asaltată de gelozie, care poate şi chiar ruinează multe prietenii, deoarece gelozia se hrăneşte cu aşteptări nerealiste şi este rezultatul încărcării unei relaţii cu nevoi emoţionale pe care doar Dumnezeu le poate împlini.

„Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune“

Şi astfel ajungem la cea de-a treia opţiune, care ar fi să închei prietenia. Deşi pare cam dur, uneori e cea mai sănătoasă şi iubitoare manieră pe care o poţi aborda faţă de cineva care în mod constant şi efectiv te trage în jos şi te scoate din voia Domnului pentru tine.

Prieteniile apropiate ne influenţează profund ca persoană şi în ceea ce vom deveni de-a lungul anilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune şi nouă, prin epistola adresată corintenilor, să nu ne lăsăm înşelaţi, căci „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi.“ Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Totuşi dacă prietenia cuiva te vatămă sufleteşte, îndepărtează de la tine acea prietenie. Căci dacă noi tăiem de multe ori unele din mădularele noastre când nu se mai pot vindeca şi când îmbolnăvesc şi pe celelalte, cu atât mai mult trebuie să facem aceasta când este vorba de sănătatea sufletului nostru!“ Iată încă un motiv pentru care avem nevoie să ne alegem prietenii cu atenţie şi să nu ne fie frică să spunem „nu“.

Casandra Maria Hausi - Trofeul festivalului Maria Tanase - Craiova 2009

La foc de tabără, înconjuraţi de pădurea de brazi, acoperiţi de stele, ascultam doine.
Casandra Maria Hauşi cântă Balada lui Pintea Viteazu`.
Atunci mi-a dat fiori.
Acum am reasculta-o şi, din nou, mi-a dat fiori. E uimitoare...

Prietenilor mei din tabăra ''Dragoste şi prietenie'', cu dragoste şi prietenie :) Vă îmbrăţişez şi vă iubesc. Vă mulţumesc din suflet pentru toate. (Ramona)
***
Videoclip: ''Balada lui Pintea Viteazu''
Inregistrare: Radio Cluj, martie 2007
Foto: Stoian Nicolae Rafael


BALADA LUI PINTEA VITEAZU

Culegere de folclor editata in 1982, Gheorghe Gh. Pop, informator: Anuta Munteanu pe atunci 68 ani, sat Valeni- Budesti
In partitura acestei balade apar pe diferite pasaje muzicale indicatii ale cantatului cu noduri (lovituri de glota). Specifica Tarii Maramuresului si Tarii Lapusului.  De regula aceasta infloritura daca apare in afara textului de vers, ceea ce deseori se intampla, ea se executa pe un refren cunoscut ca: "dzaii-hai hai dzai zai-hai", "hai-hai", "dui, dui si iara dui"
Aici infloritura melodica se va desfasura pe una din silabele versurilor. (spre exemplu: Tat murgutu cel de vant- cuvantul Vant pe silaba a; Susoara l-o lovit-cuvantul lovit, pe vocala i.)

Unui suflet cald şi drag

Draga Alina,
Bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască multe clipe de bucurie, viaţa frumoasă mereu, sănătate şi multă dragoste.

Te îmbrăţişez cu drag şi îţi mulţumesc pentru prietenia ta delicată şi pentru darul minunat pe care mi l-ai făcut.
Cu adevărat e viaţa în culori vesele. :)

Scrisoare către o fată „care nu mai poate”

Marius Iordachioaia

Vrei să cedezi? Vrei să-ţi… “începi viaţa”? Să fii a lui, să vadă că-l iubeşti cu adevărat?

Dragostea lui te presează delicat… Nu-ţi cere nimic, dar… paradoxal, asta te face să simţi că… plesneşti! Tocmai generozitatea lui stârneşte şi aţâţă generozitatea ta… Tăcerea lui te face să vorbeşti într-una; şi vorbind, te goleşti, încet-încet, de orice rezistenţă… Şi asta, în mod bizar… te înspăimântă!

Privirea lui răbdătoare îţi smulge inima din piept…. Ce mai: îl iubeşti la nebunie!…

Atunci, ce te mai opreşte?!

A… Acea plăpândă şoaptă a conştiinţei, acea fărâmă de frică, acea “fisură”prin care ameninţă să se strecoare cele mai înfricoşătoare scenarii…

Păi, dacă e dragoste, ar trebui să fie totul în regulă, nu-i aşa?

Da, dar… Există, totuşi, un “dar”… care strică totul…

Da, ai putea să treci peste acest “dar”, peste această “frică”… numai că “după”, ea nu dispare, nu se dizolvă în actul iubirii, ci, dimpotrivă: creşte, creşte până umple inima, de parcă, prin “act” ar fi aflat tocmai mijlocul de a-ţi devora iubirea! Ai mai văzut şi auzit întâmplându-se asta, la cei din jurul tău…

Iubirea ta este imperfectă, e limpede… Are o “impuritate” care o face periculoasă, un virus care o poate transforma în vehiculul unei boli mortale pentru prietenia voastră….Şi pentru sufletul tău…

Atunci? Ce-ar fi de făcut?

În primul rând, nu renunţa la iubirea ta… E imperfectă, bolnavă, “vinovată”…. dar, e totuşi, iubire… iubirea ta…

De aceea cred că nu-i cazul să o lepezi, pentru că asta nu rezolvă problema, ci doar o amână…. Cred că trebuie să mergi cu ea la Doctor, la Tămăduitorul de iubiri…

Trebuie să faci asta, pentru că iubirile bolnave sunt izvoarele întregului blestem omenesc, ale tuturor dramelor noastre: avortul, abuzul infantil, divorţurile, toată acra nefericire din cârciumi, toată neagra amăgire de sine din bordeluri, toata artificiala fericire a “carierei” etc., toate sunt consecinţele unei iubiri bolnave…

DAR TREBUIE SĂ IUBIM! PENTRU ASTA NE-AM NĂSCUT! NUMAI AŞA PUTEM FI FERICIŢI! Cine nu ştie asta, cine poate ocoli acest adevăr?

Să nu renunţi niciodată la iubire… Acesta e dreptul fundamental al omului, darul lui Dumnezeu, piatra cea de mare preţ a fiinţei noastre, pentru care se merită să dai totul…

NUMAI CĂ IUBIREA NOASTRĂ ARE CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA NOASTRĂ: ESTE INCOMPLETĂ, BOLNAVĂ…

Priveşte cu atenţie Crucea! Priveşte-o, te rog, cu toată inima: nu-L vezi, acolo, pe Tămăduitorul de iubiri? Nu vezi tu, în cuiele acelea, strivite, sfâşiate, LIMITELE FIINŢEI NOASTRE şi, implicit, ALE IUBIRII NOASTRE?

Iubirea noastră bolnavă este blestemul nostru… Dacă nu vezi pe Cruce pironit TOCMAI ACEST BLESTEM, nu vezi nimic….

Du dragostea ta la Tămăduitorul de iubiri… Sfintele Taine sunt tratamentul Său…. Du-te la Biserică şi caută-ţi un duhovnic care să ţi-l administreze….

Apoi, vindecată de orice spaimă, de orice sămânţă de posibilă nefericire, curăţită până când s-a umplut de Lumină şi nu mai e în ea nici un grăunte de îndoială … las-o să curgă, las-o să fie Stăpâna ta… Fii fericita Ei roabă….

( mai multe texte de acelaşi autor aici: http://oameni-si-demoni.blogspot.com/ )

Revista Orthograffiti, nr. 15

Prietenilor mei din Iasi, oameni frumosi :)

Sanziana & Dragos Toma - Rau ma dor ochii ma dor..

Dovada de prietenie

Pictorul Luchian era foarte bolnav. Boala sa grava era însoțită de un tremur al mâinilor. Luchian a luptat din răsputeri sa picteze pana la sfârșitul zilelor sale, efort care s-a sfârșit cu procese intentate de dealerii de arta care nu-i mai recunoșteau tușele tremurânde si îl acuzau ca-și pune semnătura pe falsuri ca sa câștige mai mult. Într-una din diminețile acelor ultime zile, Arghezi l-a sunat pe Luchian care, plângând, ii spuse ca doar cu o seara înainte George Enescu a venit la el în timp ce zăcea în pat și, fără sa aprindă lumina, fără sa spună vreun cuvânt, a scos vioara și i-a cantat lui timp de doua ore, fără oprire.

O poveste cu tâlc

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.
La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.
Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:
”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”
Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.
Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.
Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:
”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”
Celalalt l-a intrebat:
-Cand te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?
Acesta i-a raspuns:
-Cand sunt ranit scriu pe nisip pentru ca vanturile sa stearga amintirea suferintei. Dar cand cineva imi face un bine sap aceasta amintire in piatra, pentru ca ea sa dainuie, nestearsa…

Despre prietenie -Sfantul Ioan Gura de Aur

Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el?
Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat.
Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie.
Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă.
Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaţi şi jertfelnici. Vorbim despre acei care ard de prietenie…
Dacă vreunul din voi are un prieten din aceştia, va recunoaşte că spun drept şi de l-ar vedea în fiecare zi şi tot nu s-ar sătura – şi-i doreşte ceea ce sieşi îşi doreşte.
Ştiu pe cineva, care cerea sfinţilor să se roage mai întâi pentru prietenul său şi după aceea şi pentru sine. Atât de mare dar este un prieten adevărat, că de dragul lui, îţi sunt scumpe unele locuri şi unele vremuri.
După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; aşa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem şi suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună.
Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruieşte întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc ca au încercat-o.
Dacă un prieten ne porunceşte ceva, îi mulţumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim. Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie şi al lor. Chiar de dispreţuim bunurile pământeşti – din pricina prietenilor noştri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei…

Sfantul Ioan Gura de Aur

Fiecare om poarta lumea sa in inima

Se spune că pe un om, dacă îl cauţi de bun, bun îl vei găsi, dacă îl cauţi de rău, rău îl vei găsi. Dacă în tine se află bunătate, îi vei vedea şi pe alţii buni, dar dacă în tine se găseşte invidie, răutate, la fel, le vei vedea şi în alţii. Vedem lumea prin "ferestrele” sufletului nostru. Dacă sufletul nostru este curat, îi vom vedea şi pe alţii buni, vom căuta ceea ce este bun în ei, vedem în alţii ceea ce se află în sufletul nostru. Pentru a vedea în alţii bunătate, e de preferat să ne curăţim pe noi înşine de tot ce ne face să vedem răul în ceilalţi.
Am găsit o povestioară care ilustrează, într-un fel, acest lucru.

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.
-Cred ca atunci cand te impaci cu trecutul gasesti ceva bun si in el.
Fiind seara, primul tanar se retrage la un han sa innopteze. Acolo nu mai aveau decat o camera cu doua paturi, fiind aglomerati din pricina sarbatorii din cetate, de a doua zi. Astfel, trebuie sa imparta camera cu celalalt calator, care a poposit la acelasi han. Pentru ca il crede egoist si rau, adoarme cu greu si viseaza urat.
A doua zi dimineata...
...se trezeşte brusc, din cauza razelor de soare care-i mângâiau faţa şi vede pe patul gol de lângă el un bilet.
"Ştiu că eşti un om bun şi darnic şi că mă vei înţelege. Sunt datornic unui negustor din acest oraş şi m-am împrumutat la tine cu 100 de dinari.
Când ne vom întâlni, ţi-i voi da înapoi!"
"Este exact cum am socotit şi bătrânul acela mi-a arătat! Nişte oameni ticăloşi, răi şi puşi pe căpătuială!"
Mâhnit şi împovărat de griji, omul nostru plecă spre locul adunării care era în piaţa din mijlocul cetăţii.

***
Îmi place povestioara, însă cu fragmentul ăsta nu sunt de acord: Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Sună cam fatalist. Adică, e de discutat... Esenţial este că omul poate găsi ceva bun în viitor, dacă se împacă cu trecutul său, dacă iartă ce este de iertat şi merge înainte.
Eu aş fi continuat povestea cam aşa: în cetate, primul călător, totuşi, întâlneşte pe cineva care îl face să se schimbe, îl ajută...Oamenii se schimbă, dar nu singuri.
Dumnezeu îi ajută pe oameni să se cunoască, să se schimbe în bine, să ierte, să se vindece de patimi şi să între în bucuria Lui. Iar Dumnezeu lucrează prin oameni.

Îndrăzneşte să continue cineva povestea cu cei doi călători? Să vedem ce se întâmplă mai departe cu ei în cetate. :)

La celalalt sa te duci cu pasi de porumbel...

"La celălalt să te duci cu paşi de porumbel. Aşadar, să te apropii de el în mod delicat şi cu blândeţe, pentru că semenul tău are şi el fricile şi supărările sale. Are şi aşa destulă greutate pe suflet, ca să-i mai adaugi şi tu“.

CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI - constiinta vie a Ortodoxiei patimitoare - 30 de ani de la mutarea in Cer

"Fără bunătate şi gingăşie viaţa este iad. Simţind bunătatea Preabunului şi Preagingaşului, eu sunt cu totul în rai”.

Sfantul Iustin Popovici - Noul sfant filosof si martir al lui Hristos in vremurile noastre

De dragul prieteniei

“Să nu-ţi îngădui să încalci dumnezeieştile porunci de dragul prieteniei.”

Sfântul Antonie cel Mare

O scrisoare de la Sandu Tudor

Nascut in anul 1899 la Bucuresti, Sandu Tudor (pe numele sau adevarat Alexandru Theodorescu ) va fi, de-a lungul epocii interbelice, ofiter de marina si profesor de liceu, poet si reputat publicist.
In 1948, devine calugar, sub numele de Agaton, in Manastirea Antim din Bucuresti, unde organizeaza si conduce gruparea duhovniceasca Rugul Aprins (nucleu de iradiere duhovniceasca in care se implicau nume ca: Benedict Ghius, Dumitru Staniloae, Alexandru Mironescu, Paul Sterian, Vasile Voiculescu, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu). Dupa o prima arestare si o detentie de trei ani, Agaton se asaza in Schitul Cresna din judetul Gorj, unde este hirotonit ieromonah. Apoi imbraca schima cea mare si devine ieroschimonahul Daniil, in Manastirea Neamt, de unde se va retrage la Schitul Rarau; de aici va fi arestat de Securitate, in noaptea de 13/14 iunie 1958, si desigur i se confisca toate manuscrisele (Bartolomeu Valeriu Anania in volumul Monahul Daniil (Sandu Tudor) - Acatiste, Ed. Anastasia, 1997). Astfel a disparut, inghitit fara urma de "zmeul cu labe rosii si nas coroiat" unul din marii mistici si mucenici ai acestui neam. Ce a ramas in urma unui om despre care se spune ca a citit si a scris enorm? Doua-trei carti, cateva amintiri, regrete... si iata, o scrisoare, un indreptar duhovnicesc ce il pune pe monahul Daniil in rand cu marii duhovnici-epistolieri, din Rasarit, ori din Apus, de la Sf. Vincent de Paul la Ioan de la Valaam.
Scrisa in 27 februarie 1956, epistola de mai jos a zabovit, toti acesti ani, pe fundul cufarului unui haiduc. La destinatarul ei, domnul George Ungureanu din Campulung-Moldovenesc: bucovinean, roman din stirpea veche si din ce in ce mai rara a luptatorilor pentru mantuirea neamului si izbanda Crucii, mester in snoave si povesti, om al trairilor primordiale, al padurii si stihiilor, care se vede ca a facut legatura cu duhurile muntilor. Despre cum a ajuns sa il cunoasca pe monahul Daniil si despre prietenia ce s-a legat intre un isihast erudit si un muntean sfatos, despre cum acesta din urma ajunge sa il cunoasca si sa stea vreme de trei ani si in intimitatea lui Alexandru Mironescu, toate acestea sunt «o alta poveste». In asteptarea ei, sa sorbim din curatele unde ale isihasmului romanesc. Ale "crestinismului paduret".

Mircea Platon

Prietene,

Mi-ai povestit, candva, cate ceva despre dumneata, dureri, suferinte, incercari, si poate daca am fi fost mai vechi prieteni mi-ai fi spus si de bucurii, caci nu este viata care sa nu cuprinda si de una si de alta.

Te-am ascultat si, pentru ca si viata mea e singuratica si plina de meditatie in orice colt unde ma misc, m-am gandit mult la cele ce-mi spuneai, precum si la cele ce observasem fara sa-mi spui si de care poate nici dumneata nu-ti dai seama, caci omul nu se cunoaste bine pe sine niciodata, oricat s-ar studia.

Ti-am ascultat ultima povestire din care inteleg prea bine ca te zbati in interiorul fapturii D-tale ca un incarcerat. O, cum te inteleg, ai vrea sa scapi, sa-ti simti sufletul iar usor si liber, departat de umilintele si deznadejdea ce te-au coplesit, ai vrea sa te agati de ceva valabil, ceva deosebit, ceva mare care sa intreaca tot ce ai trait, sa acopere totul si sa te stapaneasca numai acel ceva de care nici D-ta nu stii prea bine ce ai vrea sa fie! Am observat ca scrii, deci cunosti inspiratia, e si ea o parte din acel ceva pe care il doresti in viata D-tale incercata. Am observat ca te duci kilometri ca sa cunosti cate un om deosebit, ai fost la manastire, ai trecut prin toata gama incepatorului in viata, trufie, sporovaiala etc. dar am retinut ca te-a miscat ceva, te-a rascolit, ai plans, te-ai cutremurat descoperind atata renuntare, atata iubire simpla si mare pentru Adevarul care e Hristos. Orbecaind, prietene, ai ajuns si aici si de aici e posibil sa-ti fi ramas in inima, ca un moment emotionant, amintirea ceasurilor zguduitoare tresarire a adancimii sufletesti. Cand mi-ai povestit, pentru prima oara - desi te cunosc putin - am observat pe chipul D-tale transfigurarea, luminita aceea scurta, dar orbitoare, care urca sufletele mari pe inaltimi unde unele raman mai mult si creeaza, altele se coboara coplesite, insa transformate.

Pentru prima data am simtit ca sufletul D-tale mi-e frate; si e un frate mai mic, care mi-a dezvaluit cu incredere o latura a sa pe care si-a descoperit-o uimit si nici nu stie daca o mai are: l-a strafulgerat o clipa, l-a zguduit - si el a ramas nehotarat, nesigur cu vechile-i suferinte si regrete, cu viata prinsa cu odgoane groase de lut, fiinta implantata adanc in minciuna, in care se zbate si se chinuie - si din adancuri tenebroase a zarit o clipa lumina de mai sus...

Aceasta constatare m-a determinat sa-ti scriu, sunt o multime de lucruri pe care ar trebui sa le faci pentru prima oara in viata D-tale, deoarece D-ta esti chemat sa te desavarsesti. De aceea ai suferit atatea lovituri, de aceea ai fost vaduvit de atatea lucruri, ai fost batjocorit, umilit, infrant, ca sa te poti smeri, sa inveti sa te smeresti. Retras in smerenie si in umilinta voita, vei incepe prin a cunoaste primii pasi de libertate. Constiinta se va usura brusc ca un arc. Sufletul iti va deveni simplu, inima sincera ca a unui copil. O, ce fericit vei fi daca vei reusi macar o data sa cunosti aceasta stare.

Dar pentru asta trebuie sa te lupti cu D-ta insuti ca un leu, sa-ti recunosti totul, si bine si rau, cu curaj, sa te lepezi de pacatele grele, sa te indepartezi de ce e murdar sau ce te-ar murdari prin cugetari sau fapte ca: razbunari, ponegriri, barfiri, ura, revolta etc. - toate fac primul rau noua insine si... mai putin obiectului urat. Acestuia poate sa-i faca si un bine, poate sa-l scuteasca de regrete, considerandu-si vina lichidata in fata urei ce i-o porti. Aici ma refer numai la drama D-tale familiala.

Indraznesc insa sa ma refer si la prieteni, fii atent, sufletul D-tale e derutat, credintele zdruncinate, o influenta rea iti poate strica; si nu uita ca cel mai bun prieten al omului ganditor este singuratatea, in ea te arati cum esti, cu ea meditezi, chibzuiesti, planuiesti, te umpli de spirit si intelepciune si drumul D-tale isi largeste treptat suprafata pe care o netezeste si o urmeaza intelepciunea. Nu face caz de cunostinta nimanui, orice om e un biet om, azi e asa, maine poate sa fie altfel, nu te increde in nimeni decat in Dumnezeu, pe care sa-l rogi ca un copil sa-ti dea putere, sanatate si pace sufleteasca.

In momentul de fata D-tale nu-ti poate fi nimeni de folos, decat numai bunul Dumnezeu, caci ce om poate sa te iubeasca, cu toate slabiciunile si inegalitatile personale, in ceasul disperarii, cand nu mai stii ce vrei, nici ce-ti trebuie?

O femeie? E cel mai putin folositor, ea te va sili pe nesimtite sa-ti urnesti intregul eu, incarcat de nelinisti, spre ea, ca si cum ea ar fi centrul pamantului! - Crede-ma, prietene, nimic nu-ti poate ajuta singur, gandind intens si cu curaj, smulgand lipsurile ce dainuie inlauntrul fiintei bine pazite de vanitate si punand in locul lor sentimente mai proaspete, adanci si... asa de simple... iertarea, bunatatea, cumpatarea, rabdarea, sinceritatea etc.

De fapt, intr-o scrisoare cat pot fi cuprinse din adevarurile traite de o fiinta asemeni D-tale incercata? Cu toata dorinta ce am sa te indrumez, sa te ajut, ar fi insuficiente bietele scrisori, chiar de ar fi mai multe. Nu-ti bate capul sa afli cine ti le scrie, nu te-ar multumi mai mult. As vrea numai sa retii si sa crezi ca ceea ce ma determina sa-ti scriu e o oarecare asemanare de fire, candva si eu m-am risipit iubind, urand, dorind una si alta din tot ce e omenesc si e pe lume. Si intre ele aveam scurte ragazuri de inspiratie, scriam, cugetam, apoi toate m-au obosit si am dorit ceva unic si sublim; pentru aceasta am facut o multime de greseli si am suferit, pana am aflat ca acel ceva e dragostea de Dumnezeu.
Cu bine!

P. S. Iti voi mai scrie, sper ca scrisorile mele iti vor folosi catusi de putin. Fii discret, nu le arata la nimeni, umple-ti viata cu aceste sfaturi sincere, nu e un subiect de roman ieftin; dar nu am ocazia sa-ti vorbesc si simt o obligatie morala sa te ajut, sa-ti tin de urat; cu ceva mai viu decat o carte.
Scuza-mi scrisul cu unele greseli; iti scriu in fuga, printre foarte putinul timp pe care il am, nu te interesa de forma, ci cauta a intelege fondul.

sursa: O scrisoare de la Sandu Tudor

Tabara crestina (2)

Cateva completari:

Anul trecut au participat la tabara crestina 37 de elevi din clasa a VII-a şi a VIII-a iar tema aleasă pentru ei s-a numit „Prietenia în concepţia creştină” şi 35 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a care au aprofundat cunoştinţele despre „Familia creştină”.

Tabăra s-a desfăşurat pe parcursul a doua săptămâni pline de activitati interesante la care elevii au participat activ, la fel si profesorii.

***

Eseuri realizate de elevi si prezentate in revista taberei
Eu, prieten cu Iisus Hristos

Să înţelegem că Iisus Hristos este Prietenul Suprem, că El ne oferă modelul de prietenie, de dragoste şi de iertare, este esenţial pentru orice creştin. Primind în dar prietenia lui Hristos, vom moşteni Raiul.
Cum înţeleg copii prietenia cu Iisus Hristos şi cum răspund acestei prietenii, vom afla citind fragmente din eseul cu tema ,,Eu prieten cu Iisus Hristos”.

,,Prietenia mea cu Iisus Hristos este o prietenie spirituală, prin rugăciune. Ca prieten adevărat, El mă ajută oricând . Toleranţa Lui faţă de mine este deosebit de mare, iertându-mă de fiecare dată când greşesc, indiferent cât de grav.
Nefiind o prietenie obişnuită, ea durează de când mă ştiu şi va dura o viaţă întreagă. Spre deosebire de un prieten obişnuit El este alături de mine întotdeauna şi mă ajută la nevoie.,,
Roman Iuliana, clasa a VIII-a A

,,Prietenia este o relaţie între doi sau mai mulţi oameni, care se bazează pe respect, recunoştinţă, iubire. Iisus Hristos a intrat de-a lungul vieţii Sale în contact cu mulţi oameni cu care a dezvoltat prietenii frumoase si de lungă durată.
Prietenia Mântuitorului izvorăşte din iubirea faţă de oameni. Şi noi putem fi prieteni cu Iisus Hristos, iar prietenia noastră trebuie sa se bazeze pe criteriile prieteniei adevărate, la fel ca şi cea dintre oameni. Singura diferenţă este că aceasta nu are limite, este veşnică”.
Buteanu Mihai Andrei, clasa a VIII-a B

,,Prietenia mea cu Iisus Hristos se naşte din dorinţa de a mă mântui. Ea continuă prin dorinţa de a fi bună, de a alege calea dreaptă, de a găsi liniştea sufletească. Noi Îi cerem ajutorul, dar trebuie să răspundem cumva la ajutorul primit. Vorbim cu Domnul Iisus Hristos prin rugăciune şi prin cântările bisericeşti. Eu mă descarc sufleteşte în faţa Lui. Cred că este fericit când vede persoane care au dorinţa de a se mântui. El este prieten cu fiecare om care răspunde la prietenia Lui. Nu trebuie să ratăm o astfel de prietenie”.
Şanta Anamaria, clasa a VIII-a A

,,Eu consider necesar ca într-o prietenie să existe neapărat preocupări comune, respect, încredere şi afecţiune. Şi în prietenia cu Iisus Hristos trebuie să existe respect şi preocupări comune. Dar în relaţia cu El, trebuie să fie o singură preocupare şi anume mântuirea sufletului. Pentru aceasta trebuie să împlinim poruncile, să ne iubim aproapele, chiar dacă nu avem cu el o relaţie de prietenie. Cred că ar trebui să mai îmbunătăţesc relaţia mea cu Hristos pentru că nu întotdeauna fac tot posibilul să fiu pe placul Lui, să-L ascult”.
Şanta Ioana-Maria, clasa a IX-a C

Vreau sa-mi intemeiez o familie

„Încă din copilărie învăţăm de la modelele noastre, părinţii, cum să ducem o viaţă normală, liniştită şi fericită, o viaţă de familie. Observând bunul comportament şi devotamentul părinţilor faţă de copii, vrem ca şi noi la rândul nostru să avem o asemenea viaţă, devenind părinţi pentru a putea dărui fiilor noştri iubirea şi învăţăturile de care şi noi am avut parte.
Mai trebuie să treacă ceva vreme până să întemeiez o familie, ceea ce îmi doresc foarte mult, deoarece în primul rând trebuie să-mi termin şcoala şi să-mi găsesc un loc de muncă pentru a putea ajuta la momentul potrivit bunul mers al familiei.
Un alt aspect important este băiatul potrivit, alături de care decid să-mi duc mai departe viaţa. După ce o să-mi umplu golurile pe care încă le am legate de viaţa în familie şi o să iau în serios acest aspect o să-mi întemeiez o familie care sper din tot sufletul să tindă spre familia ideală, sfântă”.
Boer Dana , clasa a XI-a a, Liceul Teoretic “Petru Rareş” Tg. Lăpuş

„Pentru mine familia este ceva minunat! O familie creştină adevărată poate fi considerată chiar ceva „sacru”, deoarece întemeind o familie după regulile creştine, putem să dobândim Împărăţia Cerurilor, fiind practic o cale spre mântuire, asemenea călugăriei.
Ceea ce-mi doresc eu cel mai mult este să-mi întemeiez o adevărată familie, nu o familie care se poate întâlni azi foarte des, adică în care există neînţelegeri, infidelitate, minciună şi multe alte păcate. Aş vrea o familie care să poată fi exemplu, o familie care luptă pentru adevăr şi dreptate, pentru o comuniune, înţelegere şi cel mai mult pentru credinţă. Ştiu că este foarte greu acest lucru dar Dumnezeu se bucură şi-i ajută pe toţi, în special persoanele care-şi doresc cu adevărat asta.
Fericirea deplină o dobândeşti în familie. Clipele cele mai frumoase sunt cele petrecute alături de persoanele dragi, în familie, puterea de a trece peste obstacole o primeşti şi o dobândeşti din iubirea familiei. Familia creştină oferă o şansă a mântuirii, deoarece dacă credinţa este în primele planuri ale familiei, Hristos este acolo în mijlocul familiei şi-i ajută.
Tabăra de anul acesta m-a ajutat să-mi dau seama că vreau cu adevărat să-mi întemeiez o familie şi în primul rând mi-a descoperit ceea ce înseamnă asta, precum şi ce trebuie să facem ca să reuşim acest lucru”.
Man Cristina, clasa a XI-a A, Liceul Teoretic “Petru Rareş” Tg. Lăpuş

„Cel mai important moment din viaţă, pe lângă altele, este întemeierea unei familii. Îmi plac foarte mult copii şi aş vrea ca familia mea să fie numeroasă şi dragostea să fie prezentă tot timpul în viaţa noastră. Femeia se va mântui prin naştere de copii şi cred că orice femeie ar trebui sa mediteze asupra acestui lucru. Aceeaşi dragoste pe care o port copiilor aş vrea să o port şi soţiei, aş vrea să o iubesc din toată inima mea. Această dorinţă m-a urmărit toată viaţa. Pentru mine familia este calea spre mântuire, de aceea ea este foarte importantă şi cred că Dumnezeu mă va ajuta să am o familie frumoasă şi fericită.
Podină Paul Ionuţ, clasa a XI-a B, Seminarul “Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare

Tabara crestina (1)

Am o mare bucurie :)
Şi doresc să o împărtăşesc, pentru ca bucuria să devină şi mai mare.

100 de copii din Târgu Lăpuş vor participa, in perioada 15 - 25 iulie 2008, la cea de-a IV-a ediţie a taberei creştine "Dragoste si prietenie", din Munţii Tibleşului. Tabăra este organizata de către parohia "Înălţarea Domnului" din Târgu Lăpuş, cu binecuvântarea Episcopiei Maramureşului si Sătmarului. Participanţii la aceasta tabăra sunt elevi ai Liceului Teoretic "Petru Rareş" si ai Grupului Şcolar din acelaşi oraş.

Despre scopul taberi, părintele Florin Stan, parohul Bisericii "Înălţarea Domnului" din Târgu Lăpuş, spune:

"Scopul taberei noastre este acela de a ne aprofunda cunoştinţele religioase in raport cu tema propusa, iar anul acesta avem ca si tema "Libertatea si responsabilitatea în concepţia creştina". De asemenea, dorim sa întărim comuniunea din Biserica, sa-i conştientizam pe participanţi de identitatea lor creştina, sa-i responsabilizam si sa oferim momente agreabile in spiritul credinţei creştine. Vom avea program de rugăciune, lectura din Sfânta Scriptura, concursuri, drumeţii, foc de tabăra si alte activitati practice".

Anul trecut am avut fericita ocazie sa particip si eu la aceasta tabara, alaturi de parintele Florin Stan si de un grup de oameni inimosi, minunati, format din profesori, cadre medicale si doua doamne deosebite, bucatarese.

La fel, si anul acesta foarte multi tineri doresc sa vina in tabara, pentru ca parintele ii priveste mereu cu ochi blanzi si le vorbeste cu multa dragoste. Dragostea de Hristos, care ii cheama pe tineri la rugaciune.

Locul de desfasurare al taberei a fost cabana Minghet, din Muntii Grosii Tiblesului.

Activitatile desfasurate anul trecut in tabara au fost prezenatate in revista taberei, revista realizata de elevi. Nu e o revista obişnuita, ci una foarte preţioasă. De ce e preţioasă? Pentru ca ne dezvăluie comori ascunse în sufletele tinerilor. Acum vă mai spun o bucurie, de care am aflat curând: revista a obţinut premiul întâi la „Concursul revistelor şcolare”.

Revista e tipărită cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, de către Parohia Ortodoxă “Înălţarea Domnului” şi Grupul Şcolar din Tg. Lăpuş.

Spicuiesc cate ceva din revista si va ofer si voua ocazia de a o descoperi

Activitati:

Programul şi activităţile propuse au fost alcătuite şi conduse de părintele Florin Stan în colaborare cu cadrele didactice care au participat. Acestea au avut menirea de a servi scopului taberei.
Activităţile s-au desfăşurat în mare parte pe grupe de 8 – 9 elevi, fiecare grupă având câte doi profesori coordonatori, elevii participând cu interes la aceste activităţi.
Cea mai importantă activitate a taberei a reprezentat-o prezentarea temei şi discuţiile pe marginea ei. Participanţii au căutat şi au găsit răspunsuri şi şi-au îmbogăţit cunoştinţele, au reuşit să se cunoască mai bine, să-şi dorească să găsească prieteni adevăraţi, iar în tabără să se comporte ca într-o familie.
Prezenţa la rugăciunea de dimineaţă şi de seară, la Sf. Liturghie sau cântările religioase au fost momente de înaltă trăire şi simţire creştină în aceste zile.
S-a acordat o atenţie deosebită şi altor activităţi în care elevii au fost antrenaţi răspunzând cu bucurie. Toate acestea au avut la bază jocul, ca parte integrantă a vieţii umane. A te juca înseamnă a trăi împreună. “A te juca” este o confruntare plăcută cu tine însuţi, cu ceilalţi, cu mediul înconjurător.
Dintre activităţile din această categorie amintim: drumeţia, activităţi sportive (volei, tenis, fotbal, badminton, rummy, şah, concursuri sportive), activităţi de profesionalizare (confecţionare de bisericuţe, împletituri, brăţări, pictarea de tricouri cu simboluri creştine şi cu fragmente sugestive din Sf. Scriptură – ( „Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc!” ), activităţi cu caracter recreativ ( cântece, foc de tabără, jocuri diverse de cunoaştere, de mişcare, distractive, orientative) şi activităţi de autocunoaştere. Şapte elevi au fost „mici jurnalişti”, au fotografiat, au luat interviuri elevilor şi profesorilor pentru realizarea revistei taberei.

.

Au cuvantul:

“Ziua de 18 iulie a însemnat pentru mulţi elevi din clasa a VII-a şi a VIII-a o primă experienţă de convieţuire, încă de la plecarea din faţa Bisericii “Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş.
Drumul ni s-a părut infinit, nerăbdători fiind să vedem cabana. În ciuda faptului că am mai fost şi anul trecut în tabără, aveam aceleaşi emoţii ca şi ceilalţi colegi. Am revenit din dorinţa de-a acumula mai multe cunoştinţe şi de a le consolida. Locul desfăşurării taberei a fost Cabana Minghet; de o frumuseţe extraordinară, înconjurată de brazi şi de aer curat. Activităţile s-au desfăşurat prin discuţii libere într-o atmosferă destinsă. Motto-ul zilei a fost: “ Pentru orice vreme să ai un prieten, iar fraţii să-ţi fie de folos la nevoie, că pentru acestea sunt făcuţi.”
După prezentarea activităţilor taberei, de către Pr. Stan Florin, din dărnicia căruia s-a putut organiza şi desfăşura tabăra, ne-am prezentat fiecare şi am aflat gândurile cu care am venit în tabără. Iată câteva dintr ele: “să-mi fac prieteni”, “să ne jucăm”, “să ne recreem”, “să ne distrăm”, “din curiozitate”...
A urmat împărţirea pe grupe, prezentarea animatorilor, după care a avut loc prezentarea temei pe grupul mare, unde ni s-a vorbit despre prietenie, plecând de la exemplul din Sf. Scriptură, II Regi 18,19,20. Am aflat definiţia prieteniei, pe ce se bazează o prietenie adevărată şi păcatele împotriva prieteniei.
Au urmat discuţiile pe grupurile mici, unde am analizat şi am discutat mai mult pe marginea textului. Seara ne-am reunit pe grupul mare, ne-am spus părerea despre tema zilei şi am tras concluziile legate de prietenie”
Şanta Ioana, clasa a IX-a C, Tg. Lăpuş

"Momentele de rugăciune s-au desfăşurat aproape de cabană, la marginea pădurii, în foişor. Icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului, Sfânta Cruce, sfeşnicele şi lumânările arzând, faptul că ne-am rugat şi am cântat pe rând la Strană, a făcut ca Rugăciunea de seara şi de dimineaţă să fie mai frumoasă, să aibă un rol foarte important în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Bisericii.
Toţi copii au fost prezenţi cu trupul şi cu sufletul. Am învăţat şi câteva cântări frumoase prin care L-am slăvit pe Dumnezeu. Ne-am rugat înainte şi după fiecare masă, pentru că, prin rugăciune stăm de vorbă cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu îngerii.
În ziua de 20 iulie, când l-am sărbătorit pe Sfântul prooroc Ilie am participat toţi la Sfânta Liturghie”.
Man Gabriela, clasa a VII-a B, Tg. Lăpuş

Activitati sportive, practice si o multime de jocuri:

Cum a fost?

“Am venit în tabără din dorinţa de-a mă împrieteni cu mai mulţi copii.
Activităţiile au fost frumoase şi interesante, mi-au plăcut mult jocurile de echipă : fotbalul, voleiul dar şi celelalte rummy, moară, puzzle, şah. Mi-a plăcut concursul sportiv, cursa cu obstacole precum şi jocul „În căutarea comorii” din ultima zi. Am pornit în căutarea comorii, pe drum găsind numeroase indicii care erau protejate de personaje din poveşti. Am dovedit că suntem o echipă şi adevăraţi prieteni şi am reuşit. La final am găsit comoara care ne-a adus multă bucurie. Focul de tabără, care ne oferea lumină în fiecare seară, cu flăcările ce se înălţau spre cer a adus multă veselie în tabără.
Mi-aş dori să mai particip la o astfel de tabără, plec cu dorinţa de a fi mai bun, mai înţelegător cu ceilalţi, de a fi prieten cu Iisus Hristos şi sincer de a mă duce la Biserică în fiecare duminică şi de a asculta şi împlini cuvântul lui Dumnezeu".
Pop Ionuţ, cls. A VII- a B

Ce este prietenia

Fragmente din cartea “Iubirea nefericita - tratament si vindecare”,
autor Pascal Ide
Editura Galaxia Gutenberg

CE ESTE PRIETENIA ?

Vom încerca să definim prietenia şi o vom face descriind şapte etape care sunt necesare şi care sunt constitutive din cadrul prieteniei.

1. Relaţia cu celălalt
În primul rând, prietenia implică relaţia cu celalalt, o deschidere spre celalalt, dorinţa naturală a omului de a fi în compania celorlalţi. Pustnicii sunt foarte puţini, abia 500 în toată Franţa. Aristotel spunea că pentru a putea să trăieşti singur trebuie să fi ori un animal ori un zeu. În plus, ermitii sunt întotdeauna ataşaţi de o comunitate religioasă şi sunt chemaţi în această comunitate cel puţin o dată pe săptămână. Era un ermit pentru care chemarea lui Dumnezeu era aşa de grea încât în fiecare dimineaţa, ascuns după un tufiş venea să vadă lumea care lua autobuzul şi spunea: «Am văzut oameni, i-am auzit vorbind». Asta arată cât de mult are nevoie omul de relaţia cu ceilalţi. Altfel spus a dori singurătatea pentru ea însăşi şi nu pentru a găsi în ea posibilitatea de a-şi «încărca bateriile» este întotdeauna o atitudine reactivă şi este semnul unei răni existente din trecut. Omul nu este făcut ca să trăiască singur iar cartea Genezei o spune clar.
Prietenia înseamnă «a acţiona» şi nu «a face». Prietenia ţine de o etică si nu de o tehnică, pentru că avem de-a face cu o persoană si nu cu un lucru. Şi nu există o tehnică anume pentru a-ţi face prieteni. Sunt întrebat adesea : «Părinte, cum să fac?» Nu există o reţeta anume, fiecare poate să inventeze tipul de relaţie pe care este chemat să o trăiască.

2. O relaţie gratuită
Prietenia implică o relaţie gratuită. Prietenia este singura relaţie pe care o alegem în viaţă, toate celelalte relaţii ne sunt impuse. Putem să-i iubim pe părinţii sau pe fraţii noştii, însă cu toate acestea nu noi i-am ales şi câteodată am dori să fie diferiţi ca să nu mai vorbim despre vecini sau despre colegi. Ceea ce caracterizează deci prietenia este mai întâi faptul că este gratuită prin această alegere; nimic nu ne obligă să alegem pe unul sau pe altul ca prieten. Iar aceasta implică faptul că prietenia este un lucru care se decide. Aproape nimeni nu se plânge că nu are părinţi, pentru că cei mai mulţi au; însă destui se plâng că nu au prieteni; ceea ce este anormal. Nu putem să ne plângem că nu avem prieteni, pentru că prietenii sunt cei pe care îi alegem. Şi dacă i-am ales, consecinţa este să mergem spre ei. Mulţi spun : «Părinte eu îmi manifest prietenia, dar lui nu-i place de mine». Însă ceea ce este capital este ca noi să facem primul pas. Daca vreţi să aveţi prieteni, trebuie să aveţi şi inţiativa de a face primul pas şi cred că exista mereu posibilitatea de a face un pas.
Câteodată avem o manieră nu tocmai corectă de a trăi prietenia. Dacă suntem prieteni nu înseamnă că trebuie să întârziem de fiecare dată sau că nu trebuie niciodată să spunem «mulţumesc». Unui prieten nu putem mereu să-i scriem felicitările cu întârziere sau să fim mereu nebărbieriţi sau să ne aranjam pentru toata lumea mai puţin pentru prietenii noştri etc. Un cadou merită întotdeauna să fie ambalat. Sunt uimit dar de obicei, numai femeile fac ambalaje. Pentru că este o gratuitate în a ambala. Ambalajul nu foloseşte la nimic, dar este frumos; este cu adevărat simbolul gratuităţii în societatea noastră. Aţi văzut vreun bărbat care să-şi piardă timpul luând o hârtie pentru a împacheta un cadou? Niciodată !Prietenia nu este împotriva dreptăţii pentru că tocmai prietenul este cel care va face dreptate. Când spunem: «este prietenul meu, deci nu are cum să fie obiectiv» greşim. Tocmai pentru că este prietenul nostru şi ne cunoaşte va fi obiectiv. «Iubirea este un zeu cu ochii legaţi», însă prietenia este mult mai clarvăzătoare. Prietenul adevărat ştie, de exemplu că nu aţi fi în stare să faceţi aşa ceva, pentru că vă cunoaşte, vă «simte» şi va face dreptate în faţa acuzaţiilor celor care nu vă cunosc.

3. Bunăvoinţă
Prietenia se caracterizează prin bunăvoinţă. Prietenia este gratuită pentru că ne putem alege prietenii şi este una din puţinele ocazii de acest gen. În general, nu putem decât să consimţim la celelalte relaţii pe care le avem. În al doilea rând prietenia este gratuită pentru că tinde spre binele celuilalt; este ceea ce spunea Shakespeare: «Prietenia este constantă în toate cu excepţia intereselor şi a îndrăgostirilor». Ceea ce se exprimă în prietenie este bunăvoinţa sau «a dori binele», a veghea la binele celuilalt.
Înseamnă că dacă căutam binele celuilalt negam binele nostru propriu ? Gratuitatea prieteniei este un sacrificiu de sine ? As vrea doar să subliniez un fapt. Bucuria pentru noi a devenit un fel de narcisism; pentru noi bucuria înseamnă căutarea de sine şi am pierdut adevăratul sens al bucuriei. În plus, atunci când vedem bucurie suspectăm mereu ceva necurat, iar bucuria a devenit sinonimă cu plăcerea sexuală. Avem impresia că un act are importanţă numai dacă aduce plăcere. Ce este bucuria, de fapt ?
De exemplu, ascult o arie de Mozart. Urechea ascultă un sunet, iar plăcerea nu face parte din acest act. Ca să ascult un sunet este de ajuns ca urechea mea să fie adaptată pentru a recepţiona această frecvenţa. Ca să mănânc o îngheţată este de ajuns ca să am o gură şi un aparat digestiv. Bucuria nu face parte din acţiune, ea nu se află în actul propriu-zis, ci este o încoronare a actului. De fapt bucuria este dată, pe deasupra. Am putea să mâncam foarte bine şi fără să ne bucuram, papilele gustative nu sunt indispensabile nutriţiei. Cei care suferă de boli care îi împiedică să perceapă gustul nu vor scădea în greutate, decât dacă mănâncă mai puţin. Ceea ce înseamnă că bucuria nu este necesară desăvârşirii acţiunii, ea este dată pe deasupra ca un dar. Trebuie să ne fie clar că atunci când o acţiune este dusă la bun sfârşit apare întotdeauna bucuria. Şi există bucuria de a asculta, de a vedea, de a mânca, de a înţelege şi de a iubi.
Dacă bucuria apare atunci când o acţiune este desăvârşită, atunci când voinţa mea îl iubeşte pe celalalt va apărea în mod firesc şi bucuria. Prietenia este o acţiune şi creşte prin acţiuni concrete. Ceea ce mă bucură nu este faptul de a avea prieteni, ci de a-i vedea şi de a-i întâlni. «Prietenia nu trebuie căutată, visată sau dorită, ea trebuie exersată».

4. Prietenul nu judecă
O alta caracteristică esenţială este faptul că prietenul nu judecă. Un prieten nu va judeca niciodată. Un prieten adevărat poate să asculte orice fără a ne «eticheta», el ascultă cu bunăvoinţa. Cineva spunea: «Un prieten care să asculte fără să judece este cu adevărat lucrul cel mai rar de pe pamant». În plus, un prieten nu va va spune: «ţi-am spus eu» atunci când aţi făcut o greşeala stupidă. În acest fel veţi putea mereu să mergeţi spre el chiar atunci când faceţi o greşeală oricât de mare ar fi. În prietenie, iubirea unui prieten este necondiţionată. Cu toate acestea tocmai pentru că nu vă judecă îşi va putea permite să vă corecteze şi să vă spună adevărul. Prietenia este întâlnirea perfectei toleranţe şi a absolutei exigenţe.
Hermann Hesse într-o carte a sa, vorbind despre doi prieteni arată cum prietenul este acela care nu ezită să ne deranjeze pentru a ne arăta alte posibilităţi : «El îl deranja pe Narcis; el nu numai că-l îmbogăţise, dar prin el devenise mai sărac; mai sărac şi mai slab. Lumea în care trăia şi pe care o simţea a sa, viaţa sa monahală, ministerul său, ştiinţa sa, frumoasa arhitectură a gândirii lui au fost deseori bulversate şi puse sub semnul întrebării. A fost omul însă cu adevărat creat pentru a duce o viaţă reglată în care clopotul şi rugăciunea să ritmeze orele şi ocupaţiile?».

5. Simplitatea relaţiei
Prietenia este caracterizată de o simplitate a relaţiei. Este vorba de gratuitatea prieteniei în sensul timpului pierdut sau mai de grabă dăruit. În cartea ei, Kellen scria: «Aceste după-amiezi în care nu facem nimic dar care reprezintă totul». «Dacă vorbesc de prietenie nu pot să vorbesc decât de siestă, de non acţiune, de linişte, de ore care se prelungesc în noapte, de mic dejunuri lungi; dar fără îndoială prietenia este prezentă în spatele tuturor gesturilor».
În statistici se vede că francezii rezervă prietenia pentru timpul vacanţelor. Este păcat că prietenia nu-şi găseşte spaţiu în timpul serviciului.

6. În prietenie este linişte
Liniştea este un alt element al iubirii în prietenie. Ne place să ne întâlnim nu numai în cuvinte, dar şi dincolo de ele. Liniştea «jenantă» nu este o caracteristică a prieteniei. Cineva spunea: «Tăceam. Fericiţi doi prieteni care se iubesc aşa de mult, care vor să se placa aşa de mult, care se cunosc aşa de mult, care se înţeleg aşa de mult, care sunt de nedespărţit, care gândesc şi simt la fel, care gustă plăcerea de a tăcea împreună, de a tăcea unul lângă altul, de a merge împreună, de a merge în linişte pe străzi liniştite. Fericiţi doi prieteni care se iubesc îndeajuns pentru a ştii să tacă împreună».

7. Prietenia respectă diferenţele
În prietenie exista respectul diferenţelor: «Doi prieteni sunt asemănători la culoare, dar diferiţi ca şi consistenţă». În plus, cred că prietenia nu exclude pudoarea, ci o implică. Totala transparenţă este o iluzie. Îmi amintesc de o tânăra care îşi întreba şotul:
- Când ne-am întâlnit, în primele săptămâni, tu continuai să ieşi cu Caroline ?
- Cum adică, de ce mă întrebi asta ?
- Nu, dar chiar vreau să ştiu ! Eu sunt transparentă, eu pot să-ti spun că nu ieşeam cu nimeni.
- Ce mai contează, tu eşti femeia vieţii mele, punct.
Ea a insistat şi atunci el i-a răspuns:
- Dacă vrei neapărat să ştii, o să-ţi spun : da.
- Mulţumesc.
Si după «mulţumesc» a intrat într-o mică depresie. Şi tot ea spunea: « Presupusa mea transparenţă credeam că era un adevărat respect faţă de celalalt, credeam că era pentru cuplul nostru o dăruire reciprocă totală dar de fapt era o manieră de a evita încrederea în celalalt. »
O alta caracteristică a prieteniei este că în această relaţie ca şi în iubire nu putem şti niciodată dacă celalalt ne iubeşte cu adevărat. Putem să suspectam orice gest şi chiar cuvântul cel mai sincer poate fi distrus. Ceea ce înseamnă că în iubire sau în prietenie nu putem decât să avem încredere în celalalt. Iubirea nu putem să o demonstram, putem doar să o trăim. Şi care era problema acestei tinere cu transparenţa? Că nu reuşea să aibă destulă umilinţă pentru a avea încredere, dar avea nevoie să ştie cu siguranţă. Şi acesta este fondul geloziei : vreau să fiu absolut sigur că mă iubeşti, de aceea îţi vei petrece timpul cu mine…

8. Pudoare
Prietenia este caracterizată de o oarecare pudoare : prietenul aruncă valul pudorii asupra celui pe care-l iubeşte şi pe care-l respectă, dorind ca iubirea lui să o ia mereu înaintea cunoaşterii. Prietenia păstrează misterul; o persoană căsătorită de peste 20 de ani îmi spunea: «Soţia mea e încă un mister pentru mine». Un mister nu e însă un secret ( în sens negativ), ci înseamnă că exista mereu ceva în plus de descoperit. Când începem să-i spunem celuilalt: «Ştiu ce vrei să-mi spui», prietenia este deja într-un stadiu critic.
Pudoarea este deasemenea şi o atitudine delicată a inimii, nedorind să-l rănească pe celalalt. Sunt împotriva ultimei fraze din «Love Story» care spune: «A iubi înseamnă a nu avea nevoie să ne scuzam». Contrariul este adevărat căci cu cât iubim mai mult pe cineva cu atât inima noastră devine mai delicată şi cu atât mai mult începem să ne cerem iertare. Acesta este un semn valoros de prietenie căci aşa ne dam seama de multele răni pe care i le facem celuilalt.

9. Pacea interioară
Un alt semn al prieteniei este pacea interioară, cea care transfigurează persoana şi o iradiază în jur spre deosebire de suferinţa atroce care se naşte din variabilitatea sentimentelor ce caracterizează iubirea sentimentală. Un sociolog italian spunea: «Prima impresie sugerată de cuvântul «prietenie» este un sentiment de serenitate, de transparenţă, împreună cu încrederea şi apropierea».

10. Prietenia respectă intimitatea
Un ultim semn al prieteniei este intimitatea. Prietenul este cel care ştie să păstreze un secret. Atunci când iubim, totul ne îndreaptă spre cel pe care-l iubim. Atunci când încep să mă preocup de o acţiune numai pentru plăcerea pe care mi-o aduce, totul se distruge şi cad precum Narcis în propria-mi imagine. Este important să înţelegem lucrul acesta : mai devreme sau mai târziu pierd finalitatea gestului şi mă distrug pe mine însumi. Cu cât caut mai puţin bucuria cu atât mai mult o voi primi. Ce caut deci în prietenie ? Dacă voi căuta binele prietenului meu, dacă el va fi centrul prieteniei mele n-are cum să nu apară bucuria. Nu neapărat în fiecare zi, pentru că, există si momente mai dificile.
Putem însă să-l căutam pe prietenul nostru doar pentru bucuria pe care o întâlnim în prezenta lui, iubind iubirea. Şi atunci când începem să iubim iubirea suntem pe cale de a ne pierde prietenul. Când măsor iubirea mea calculând bucuria pe care o câştig din iubire aceasta bucurie se va stinge.
Sf. Fecioara Maria în Luca 1,39: «se duse în grabă în ţinutul muntos, într-un oraş al lui Iuda», pentru a o vizita pe Elisabeta. Vedem în aceasta scenă cum caritatea Mariei «aleargă», pentru că ea vine cu entuziasm şi vedem în aceasta un semn al măreţiei şi bucuriei ei.

11. Prietenia este dăruirea de sine
Dăruirea de sine este un element constitutiv al relaţiei de prietenie iar aceasta dăruire de sine este fără restricţii. A căuta binele celuilalt înseamnă a te dărui celuilalt pentru binele lui. Şi câteodată facem o oarecare dialectică între egoism şi altruism: ori mă iubesc pe mine, ori îl iubesc pe celalalt. Trebuie să alegem una sau alta dintre aceste iubiri? Aceasta dihotomie nu este decât aparentă căci iubirea de sine este indisolubil legată de iubirea aproapelui. Un copil spunea: «Un egoist este cineva care nu se gândeşte la mine». Dar de fapt egoistul nu-l iubeşte nici pe celalalt şi nici nu se iubeşte pe sine.
Voi spune că nu exista iubire pentru celalalt dacă nu exista stima de sine. Pe plan psihologic stima de sine este «soclul tuturor virtuţilor». Pe plan moral nu există diferenţă între cele două. De ce? Pentru ca omul nu se regăseşte decât deschizându-se şi dăruindu-se celuilalt. Înseamnă că omul se împlineşte dăruindu-se celuilalt.
Când spunem «Am dăruit destul celuilalt, acum o să-mi iau un timp pentru mine» nu am înţeles nimic. Cât timp rămânem cu ideea: «Ii dau celuilalt un pic de timp ca să-i fac plăcere, îmi ofer mie nişte timp ca să-mi fac plăcere» nu am înţeles nimic din logica iubirii. E adevărat că avem nevoie de timp pentru noi pentru a ne destinde, pentru a ne odihni, dar nu pentru a ne împlini. Timpul pe care ni-l luam pentru noi este pentru a ne încărca bateriile. Când înţelegem ca ne împlinim prin dăruirea de sine suntem fericiţi dăruindu-ne.
Când iubim iubirea şi atunci când comparam iubirea noastră cu a celuilalt transformăm trăirea noastră într-o acţiune narcisistă. Poate a-ti avut deja experienţa aceasta: iubiţi şi sunteţi iubiţi, însă persoana care vă iubeşte, vă iubeşte mai puţin. Când vă daţi seama de acest lucru începeţi să o iubiţi mai puţin. Acesta este un semn că iubirea voastră nu este o iubire de bunăvoinţa şi de dăruire. Dacă măsuram şi comparăm iubirea în acest fel înseamnă că, de fapt, nu-l iubim pe celalalt, ci iubim iubirea pe care el ne-o dăruieşte.Este adevărat că ne bizuim pe iubirea celuilalt, dar trebuie să-l iubim pe el şi nu iubirea pe care ne-o oferă. A-l iubi pe celalalt pentru că mă iubeşte este o iubire şi o prietenie încă imperfectă. A-l iubi pe celalalt pentru că mă iubeşte înseamnă, de fapt, a iubi iubirea celuilalt. Iubirea adevărată înseamnă a-l iubi pe celalalt indiferent dacă mă iubeşte întotdeauna şi indiferent de intensitatea iubirii lui. Am nevoie să ştiu că mă iubeşte, dar îl iubesc indiferent de mărimea actuală a iubirii lui pentru că iubesc persoana lui.

12. Prietenia implica reciprocitate
Nu exista prietenie fără reciprocitate. Un profesor de morală spunea că multe persoane îi făceau confidenţe şi afirmau despre el că ar fi un bun prieten al lor, dar el preciza: nu este aşa, pentru că eu nu le fac confidenţe. Dacă nu există reciprocitate nu există prietenie. Prietenia implică bilateralitatea sau reciprocitatea. Pentru ca prietenia să existe trebuie să existe acesta simetrie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că marea calitate a prieteniei este comuniunea. Şi dăruirea nu are sens decât dacă exista comuniune, dacă darul este primit.Când afirmăm că suntem făcuţi pentru a ne dărui nu excludem faptul că atunci când o iubire nu este împărtăşită ea devine sursă de suferinţă. Este adevărat că atunci când ne manifestam prietenia faţă de o persoana care nu răspunde sentimentelor noastre ne întristam. De ce? Pentru că apare ceva nedesăvârşit. Dar acest fapt nu determină în noi amărăciunea sau depresia. Aceasta ar apărea dacă am vrea să-l posedam pe celalalt. A se dărui celuilalt, spunând: «ceea ce dăruiesc este gratuit deci nu am ce să cer în schimb» nu poate decât să provoace tristeţe. Dacă însă cerem reciprocitatea cu orice preţ atunci se va naşte în noi ranchiuna. Iar aceste sentimente sunt foarte diferite unul de celalalt.

13. Prietenia înseamnă comuniune
Prietenia implică comuniune şi împartasire, un bun comun. A fi prieten nu înseamnă a spune «eu» copiii mei, ideile mele şi nu înseamnă nici a spune doar «tu», copiii tăi, maşina ta, afacerea ta, etc. Se poate spune că în timpul pregătirii pentru căsătorie există cu adevărat o ruptură când cei doi trec de la eu şi tu la noi. Prietenia se caracterizează prin acest noi, aşa cum spune Ioan Paul al II-lea în «Iubire si responsabilitate». Reciprocitatea ne obligă să consideram iubirea dintre bărbat si femeie mai puţin ca fiind o iubire a unuia faţă de celalalt şi mai mult ca o realitate ce există între ei. Iubirea nu este a bărbatului sau a femeii, pentru că în această situaţie ar fi vorba despre doua iubiri. Ea este unică, este cea care îi leagă.
Christian Bobin spunea: «voi logodnicii aveţi o problema, nu reuşiţi sa vedeţi cuplul, nu vedeţi doi, ci unu plus unu». Prietenia presupune deci acest bun comun. Să dam un exemplu: când luăm metroul la ora şase seara, când toată lumea pleacă de la serviciu şi este aglomerat, oamenii vor să iasă din metrou şi este aproape imposibil de ieşit. Toata lumea vrea să ajungă cât mai repede acasă şi se înghesuie, dar dacă cu toţii ar ieşi în mod ordonat ar ieşi mai repede. Însă ne gândim mai întâi la binele personal, iar binele comun este întotdeauna pe locul al doilea.
Binele comun este cel mai benefic pentru toţi. Când ascult muzică la maximum deranjez pe toată lumea, îmi face plăcere numai mie. Ori liniştea este un bine comun care este benefic pentru toată lumea. Binele comun nu se opune binelui propriu, ci binelui la singular. Pentru a explica lucrurile mai clar: când într-o relaţie de prietenie există un câştigător şi un învins înseamnă că ne aflam, de fapt, în faţa a doi învinşi. Atitudinea cea mai buna este de a ne întreba: ce este cel mai bine pentru celalalt ? Daca încercam să spunem: «asta cred ca este cel mai bine pentru tine »,iar celalalt ar răspunde: «eu cred ca asta ar fi cel mai potrivit» atunci putem discuta şi lua decizia cea mai bună.
Într-o prietenie este important să spunem şi noi care credem că este soluţia cea mai buna. Dacă, de exemplu ne întrebam reciproc ce să facem într-o seară şi unul spune: nu ştiu, zi tu, iar celălalt caută binele celuilalt fără să ştie ce îşi doreşte de fapt acesta, vom ajunge să petrecem o seara dezagreabilă pentru amândoi. Este important deci să spunem lucrurilor pe nume. Este simplu, în fond: este bine să spunem ce ne-ar face plăcere, să ascultăm ce i-ar face plăcere celuilalt şi apoi împreună să căutam soluţia cea mai bună, ştiind că întotdeauna vom face un compromis.

14. Prietenia însemnă adaptare la celalalt
Prietenia, înseamnă şi adaptare la celalalt, pentru că suntem diferiţi. Dar prietenia presupune şi un minimum de egalitate, de simetrie între persoane. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere este adevărat că părinţii noştri nu ne pot fi prieteni. Cineva spunea: este mai simplu să fi prieten decât tată. Un tată nu este un prieten pentru că exista o asimetrie. Nu o să-i dam înapoi tatălui nostru ceea ce ne-a oferit, iar prietenia implică o reciprocitate. Într-o prietenie nu vom fi întotdeauna noi cei care ascultă şi consolează, ci va trebui să avem umilinţa de a împărtăşi dificultăţile, vulnerabilităţile, pentru că toţi avem probleme şi fragilitate.
Exista relaţii în care nu există reciprocitatea despre care vorbeam, inclusiv în acompaniamentul sau direcţiunea spirituală. În acest sens pot apărea ambiguitatea. Îmi amitesc de o persoana pe care o apreciam şi pe care o acompaniam şi-mi spuneam: în timp ar putea să devina o prietenie. Într-o zi persoana m-a întrebat: «mă acompaniaţi, părinte, sau aceasta este o relaţie de prietenie?»
Pentru mine o relaţie de acompaniament sau direcţiune spirituala nu este neapărat o relaţie de prietenie, nu implica reciprocitatea, simbolurile nu sunt aceleaşi. Simbolistica fraternă nu este identic cu cea paternă. Şi am înţeles că în relaţia de paternitate spirituală nu există reciprocitate sau ea poate să apăra numai dacă există o dorinţă exprimată clar.În fine, prietenia presupune viaţă împreună. Montaigne spunea: este nevoie de atâtea întâlniri pentru ca o prietenie să se nască. Prietenia se hrăneşte din acest convivium. În concluzie putem afirma în loc de definiţie a prieteniei că aceasta este o iubire binevoitoare şi reciprocă.

Sursa: http://tainacasatoriei.wordpress.com/2007/11/07/ce-este-prietenia