E simplu, nu?

Când ne arătăm Domnului, simplu şi firesc, El vine şi ne umple cu harul Lui şi noi suntem pur şi simplu şi facem cele ale zilei cu El şi mulţumim şi cerem iertare şi dăm salvă şi slujim Bucuria Lui şi ... E simplu, nu? (Maica Siluana )

Cum să trăim viața cu sens

Viața, Copil drag, nu are sens atunci când facem din evenimentele vieții sens: să reușesc, să mă însor, să am copii, să am casă, carieră. Când omul face din așa ceva sensul vieții, ea devine total lipsită de sens și greu de trăit. Atunci care este sensul adevărat al vieții? Este chiar viața. Dacă îmi îndrept atenția către viața mea și îmi asum s-o trăiesc cu sens - cu prezență, cu rugăciune, cu bunătate, cu responsabilitate - totul se schimbă. Dar e greu pentru că mulți suntem robi ai unor dorințe și nevoi artificiale, suntem zăpăciți de programe năucitoare, dar nu este imposibil pentru că Dumnezeu e prezent în inima fiecărui om și bate la ușă și așteaptă să-I răspundem ca să ne învețe pas cu pas, clipă de clipă, cum să trăim viața cu sens.

Domnul să te binecuvinteze!

Maica Siluana

Ce înseamnă a binecuvânta pe cineva?

A binecuvânta înseamnă a cere lui Dumnezeu să binecuvânteze, adică să trimită cuvântul Lui peste acela, peste acea realitate. Toate câte s-au făcut, prin El, Cuvântul lui Dumnezeu, s-au făcut. Când cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, ele, cele făcute deja, dar și stricate de „facerea” noastră, se re-fac, se înnoiesc, se umplu de binele lui Dumnezeu, care este lucrarea Lui cu noi prin Duhul Sfânt!
A binecuvânta înseamnă a nu mai cuvânta de la tine, cu vorbe omenești, ci cu cele dumnezeiești!
Domnul a apus: „Binecuvântați!”, și când facem asta, rostim cuvântul Lui și știm că este prezent în el!
Dar cel mai bine vei înțelege ce e binecuvântare, binecuvântând!
Doamne, binecuvântează pe cei ce ne iubesc, și pe cei ce ne urăsc, și pe toată lumea Ta! Amin!

Maica Siluana

Bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm

Sursa:net

Vom mai avea probleme, dar nu ne vom mai îngrijora pentru ele, pentru că acum știm că ele sunt inerente vieții și că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: Cu Domnul sau fără El. În același timp, am văzut și vom mai vedea că problemele se împuținează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învățăm de la Domnul să avem răbdare și să ne smerim în fața celui de lângă noi. 

Când „luptăm pentru dreptatea noastră” necazurile se înmulțesc și viața devine un adevărat iad. Când binecuvântăm, cedăm din dragoste și cu rugăciune și învățăm să iertăm și să cerem ajutor de la Domnul, totul se schimbă.

Să nu ne întristăm când încă mai cădem în capcana „enervărilor” pentru că ele au trasee bătătorite în creierul nostru. Important este să respirăm calm atunci și să arătăm Domnului starea, și Domnul ne va da înțelepciune. Omul înțelept recunoaște că a greșit când greșește, cere iertare, se răzgândește dacă e convins că nu are dreptate, spune că nu știe când nu știe un lucru și se bucură să învețe de la oricine oricând. (Maica Siluana)

via Gânduri de la Maica Siluana

Maica Siluana Vlad - Rețeta pentru fericire !

”Dacă îmi îndrept atenția către viața mea și îmi asum s-o trăiesc cu sens - cu prezență, cu rugăciune, cu bunătate, cu responsabilitate - totul se schimbă”

”Viața, Copil drag, nu are sens atunci când facem din evenimentele vieții sens: să reușesc, să mă însor, să am copii, să am casă, carieră. Când omul face din așa ceva sensul vieții, ea devine total lipsită de sens și greu de trăit. Atunci care este sensul adevărat al vieții? Este chiar viața. Dacă îmi îndrept atenția către viața mea și îmi asum s-o trăiesc cu sens - cu prezență, cu rugăciune, cu bunătate, cu responsabilitate - totul se schimbă. Dar e greu pentru că mulți suntem robi ai unor dorințe și nevoi artificiale, suntem zăpăciți de programe năucitoare, dar nu este imposibil pentru că Dumnezeu e prezent în inima fiecărui om și bate la ușă și așteaptă să-I răspundem ca să ne învețe pas cu pas, clipă de clipă, cum să trăim viața cu sens.
Domnul să te binecuvinteze!”

Maica Siluana

”Un om cu inima vindecată, cum îmi doresc să ajung și eu, poate face alegeri cu adevărat libere”

"Dragostea oamenilor nu este perfectă. Am înțeles și eu asta, azi, în sfârșit! Doar Dumnezeu poate iubi „perfect”, necondiționat, sfânt. Iar eu, de multe ori L-am căutat pe Dumnezeu în oameni... Și L-am găsit și acolo aproape de fiecare dată, însă ceva nu era complet. Bănuiesc că eu mă așteptam de la oameni să fie dumnezei... și ei nu sunt. Ce povară trebuie că simțeau unii că le pun în spate!! Oamenii sunt minunați, mai vii sau mai puțin. Oamenii sunt pentru... a călători împreună. Un om cu inima vindecată, cum îmi doresc să ajung și eu, poate face alegeri cu adevărat libere..."

  Maica Siluana

Când nu mai avem pretenții, tot ce trăim devine dar.

„Când nu mai avem pretenții tot ce trăim devine dar. Și este posibil pentru că încetăm să mai dorim ca lucrurile să stea așa sau altfel și toată puterea noastră de dorire se îndreaptă spre noi înșine. Noi să fim așa cum ne-a gândit şi ne dorește Creatorul. Și putem fi așa numai dacă-L primim și-L lăsăm să lucreze în toate cele ale noastre: în oboseală, în furie, în dezamăgiri, în frici, în pofte, în bucurii și realizări… Noi să alegem Viața pe care ne-o dă El, așa cum ne-o dă El și restul vine de la sine și e cu totul și cu totul altfel pentru că izvorăște din Viață. Și toate cele care erau, sau ne duceau spre moarte, devin locuri de întâlnire cu El, Dumnezeu, cu noi înșine, cu aproapele și cu toate cele dimprejurul nostru.

Și viața încetează să mai fie o înșiruire de evenimente și experiențe, devenind apă vie, curgătoare și conștient sensibilă la Prezența Lui în toți și în toate. Și ce e mai minunat este că nu dispar nici oboseala, nici boala (care au și ele rostul lor în această lume), nici necazurile, ci devin întâlniri de dragoste. Oricine șţie ce cumplită e oboseală când urâm și ce minunată e când iubim! Și oricine poate gusta din bunătatea lui Dumnezeu prezentă în orice circumstanțe exterioare. Bunătatea vine de la Dumnezeu, din Dumnezeu și numai prin inima omului, a fiecăruia în parte!”

Maica Siluana

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine...

Sursa net

Maică, iubesc culorile, îmi place îmbrăcămintea de bun-gust, elegantă chiar, aş putea spune, dar observ în jurul meu, în biserică, femei în haine cernite şi mă simt stânjenită, însă în haine ca ale lor nu m-aş simţi eu însămi. Ce trebuie să fac?

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.

Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine, când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic.Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi.

Să aveţi curajul să vă exprimaţi ca persoană şi prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini şi la faţă. Nimeni nu ne recunoaşte după omoplat, nu? De aceea îl şi ţinem învelit. Dar învelişul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.

Dar să nu judecaţi pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ţie, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ţine post. Poate că vor să acopere o frumuseţe care îi poate tulbura pe cei din jur...

Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că aşa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteţi elegantă şi frumos îmbrăcată, daţi slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veţi ruga, veţi avea pace în suflet, veţi cădea de acord cu dumneavoastră şi veţi avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toţi ochii din jur, dar mustrarea şi învăţătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt.

S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluţă mai modestă aşa, pentru smerenie, dar asta numai părintele ştie. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veţi pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creştet, crezând că deveniţi ascultătoare, mai degrabă smintiţi şi faceţi lumea să râdă...

Deci, uniţi curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic şi va fi bine.

Maica Siluana

Sursa: http://maicasiluana.blogspot.ro/2013/09/223-avem-nevoie-de-curaj-ca-sa-fim-noi.html

Cum să-ți protejezi copiii de răul din afară, de anturaj, de ce se aude și ce se vede în afara familiei?

Maica Siluana: În primul rând să ducem copilul la Doamne-Doamne de când e mic. Slavă Domnului că suntem ortodocşi și îi împărtăşim pe copii de la Botez. Să-i împărtăşim încă de când sunt în burtica noastră. Dacă e oprită de la Sfânta Împărtăşanie, când a rămas însărcinată canoanele spun că mama trebuie împărtăşită pentru copil. Să-i împărtăşim și să stăm cu ei în biserică cât sunt în burtă, că nu fac gălăgie, nu se joacă și nu ţipă și veţi fi uimiţi că după ce se nasc sunt la fel de cuminţi. Ei au învăţat și cântările, și răspunsurile. O mamă care făcea rugăciunile înainte de masă și după masă cu voce tare, în perioada când îşi alăpta copilul, când avea apoi copilul un an și ceva ea s-a încurcat la Psalmul 50, și copilul a completat-o, și era să îl scape din braţe.

Deci în primul rând să-i împărtăşim până la şapte ani, când se dă gratis.

Ăsta e primul lucru. După aceea ei vor pleca. Majoritatea copiilor după şapte, opt ani nu mai vor la biserică, vor la fotbal, sau la altceva. Dacă nu mai vor să îi lăsăm, pentru că se vor întoarce. Să-i lăsăm, dar să ne rugăm pentru ei. Nu îi obligaţi să se roage. Dacă acum te rogi pentru culcare, sunt momente când copilul vrea să se roage, altele când nu vrea, și zici: Las' că se roagă mami pentru tine! Și îi faci o cruce. Deci fără să îl forţăm și când nu mai ştim ce să facem zicem: Doamne, ce să fac? și ne vine gândul ce să facem. În acelaşi timp copilul trebuie să afle, fără să vadă la televizor neapărat, că nu toţi oamenii sunt buni. Îi spuneţi: Ai văzut că nici eu nu sunt bună tot timpul, ai văzut că sunt tristă. Nici tati nu e cel mai bun, ai văzut cum se supără. Deci noi oamenii suntem și răi și buni, la unii răutatea e mai mare, la unii mai mică. Toţi oamenii ne-am născut ca să transformăm răutatea în bunătate. Uite ce rău eşti acum! Hai să ne rugăm să te facă Dumnezeu bun. Ai văzut, mami, ce rea eram adineauri? Roagă-te pentru mine să mă fac bună. Asta este lucrarea noastră, să transformăm și avem datoria să ne apărăm de rău. Ai văzut că sunt nişte băieţi care sunt răi și care pot să te bată. Deci ce faci? Trebuie sa treci pe partea cealaltă, să te fereşti. Copilul trebuie să ştie că în lume sunt lucruri rele și că trebuie să se apere. Și cei care îl apără sunt părinţii. Și cei care trebuie să îl apere sunt legea, poliția și noi trebuie să pretindem asta.

Apoi, copilul e teribilist. Zice: Dar, mami, nu are ce să se întâmple, lasă-mă și pe mine. În primul rând chiar trebuie să lăsăm un copil să experimenteze pericolul. Nu-l lăsăm să facă ceea ce îl duce sigur la moarte, dar îl lăsăm, de exemplu, dacă vrea să bage mâna în flacară. Și vede că e buba și nu mai bagă altă dată. Dar dacă vrea să bage degetul în priză nu-l laşi, că nu mai zice buba, și îi tragi una peste mână și buba i-o faci tu, n-aştepţi să facă. Deci în această educaţie el învăţă că unele lucruri sunt folositoare, altele nu, unele dor, altele nu. Apoi părinţii spun: O să cadă copilul! Lăsaţi-l să cadă. Asta este. Nu puteţi să îi spuneţi mereu stai cuminte să nu cazi. Ci: Ştii, mie îmi e frică pentru că ai să cazi și o să te doară. Dacă tu îţi asumi riscul ăsta, bine. Și el cade. Și nu zici: Vezi, ţi-am zis eu că o să te doară..., ci: îmi pare rău pentru durerea ta, sper că asta te învaţă ceva, sau îţi asumi durerea. Chiar dacă are doi ani copilul pricepe ce-i spui acolo. Apoi să îi învăţăm să nu devină agresivi din cauza durerii.

Când sunt mari și se duc în locuri cu adevărat periculoase, în loc să îi spunem: Tu nu vezi câte se întâmplă? O să ţi se întâmple și ţie. Asta nu este bine!, să îi zici: Mami, mi-e frică. Eu am încredere în tine, dar mie mi-e frică pentru tine. Fie-ţi milă de mine și nu te duce. Sau hai să luăm nişte măsuri ca eu să stau liniştită. Spune-mi cu cine te duci, câţi vă duceţi... că eu sunt slabă de înger și mi-e frică. Altfel se poartă copilul decât dacă i-ai zice: lasă că vă ştiu eu pe ăștia care vă duceţi! Să acceptăm că li se pot întâmpla lucruri rele. Gândiţi-vă numai prin câte am trecut noi. Câte am făcut și câte ni s-au făcut. Și, slavă Domnului că ne apropiem de Sfântul Potir și suntem cu nădejde că ne mântuim. Aveţi încredere că și ei pot ieşi dintr-o capcană, și ei pot ieşi dintr-un necaz. Totul e să nu îi lăsăm fără Dumnezeu. Nu mai vor ei, vrem noi: Doamne, binecuvântează pe copilul meu, a ieşit pe uşă! Maica Domnului, ţi-l încredinţez Sfinte Gheorghe – dacă îl cheamă Gheorghe – păzeşte-l! Să avem încredere. Viaţa e periculoasă, viaţa e riscantă, dar viaţa e o şcoală, un exerciţiu, e o pregătire pentru viaţa veşnică. Și dacă eu îl apăr de toate durerile – eu îl bag la facultate, eu îl trec de corigențe, eu îl scap de la poliție n-are cum să se facă om. El trebuie să devină responsabil. Mami, tu răspunzi de ce faci. Eu în locul tău nu m-aș urca acolo. Dacă o să cazi, să îţi asumi răspunderea pentru durerea pe care o să o suferi, eu am să te pansez, dar e răspunderea ta, eu te-am avertizat că există riscul ăsta. Pare neiubitor, dar este ziditor. Nu avem unde să ne băgăm. Intru într-o clasă de liceu și mă uit cât sunt de frumoşi! Și când ştiu cât se masturbează, cât se uită la pornografie! Și sunt nişte copii! Și le zic: Dacă Dumnezeu v-a adus pe lume acum, v-a apărat, a zis că rămâne cu noi până la sfârşit, încercaţi să înţelegeţi ce e păcat, încercaţi să vă daţi seama că păcatul aduce suferinţă și să vă lepădaţi, mai devreme sau mai târziu, și să vă bucuraţi de viaţă. Nu există păcat din care omul să nu iasă și să nu se facă sfânt. Avem în calendar sfinţi care au fost tâlhari, desfrânate... Nu putem să îi ferim pe copiii noştri de suferinţă, nu putem să îi ferim de rău. Putem să îi învăţăm de bine, să-i protejăm cu rugăciunea, cu prezența noastră în Biserică și cu binecuvântare și să avem nădejde în Dumnezeu că nu se va întâmpla nimic iremediabil. Și dacă se întâmplă ceva iremediabil... singurul lucru iremediabil este sinuciderea și nici atunci să nu ne pierdem nădejdea. Biserica este obligată să nu se roage pentru ei în rânduială, din respect pentru libertate. El s-a lepădat de Dumnezeu când a făcut asta. Dar noi nu ne lepădăm de cel care a făcut asta. Există o zi pe an, la Rusalii, când ne rugăm pentru toţi, Biserica se roagă pentru toţi și dragostea noastră plânge. Și ne învaţă un părinte că se fac și parastase pentru aceştia. Pui numele cuiva din familie și zici „pentru cutare și tot neamul lui”. Și intră și cel care s-a sinucis. Mai ales că nu ştii dacă omul era sănătos, dacă nu a avut o tulburare emoţională, dacă până și-a dat sufletul nu i-a părut rău. Să avem nădejde. Atâta timp cât suntem vii să avem nădejde nebună în mila lui Dumnezeu. Este singura nădejde.

(din conferinţa Maicii Siluana Cine suntem și de ce ne-am născut?, Făgăraș, 10 iunie 2008)

Sursa: http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20100517/cum-sa-ti-protejezi-copiii-de-raul-din-afara-de-anturaj-de-ce-se-aude-si-ce-se-ve

Cum să mă las de fumat?

Să-L rogi pe Dumnezeu să te lase. Să zici: „Doamne, uită-te la mine. Nu pot! Lasă-mă Tu de fumat!”, şi o să vezi minuni. Prima întâlnire de dragoste între Dumnezeu şi om este cuvântul nu pot. Cât timp vei spune pot, eşti departe de Dumnezeu.

Nu pot! Gata! Ai să auzi continuarea: „Fără Mine nu puteţi face nimic!” Atunci nu te vei mai ruga: „Doamne, ajută-mă să mă las de fumat!”, că asta înseamnă: „Eu pot, dar cu oleacă de ajutor, aşa... Dacă Tu mă ajuţi, eu pot”.

Nu așa, ci „Doamne, nu pot, lasă-mă Tu!” La fiecare ţigară zi: „Lasă-mă Tu de fumat, Doamne!” Şi pune-o la loc în pachet.

Ai să suferi, vei face febră. Sevraj se numeşte suferinţa pe care o înduri când nu mai dai organismului drogul cu care este învăţat. Dar vei birui, că eşti născut pentru bucuria Biruitorului.

(Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, volumul 2, Editura Doxologia, Iaşi, 2009, p. 215)

Sursa: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cum-sa-ma-las-de-fumat

Poate cineva gusta bucuria lui Dumnezeu și mai apoi să se rupă de ea?

Cuvioasă Maică Siluana,
Când o persoană se dezlipește de Biserică, rănită fiind de slujitorii ei, însă spune că a gustat harul și bucuria Domnului, este oare această gustare una adevărată, sau mai degrabă părelnică? Poate cineva gusta bucuria Lui și mai apoi să se rupă de ea?
Iustina



Draga mea Iustina,
Mulțumesc pentru întrebarea care conține în ea multe alte întrebări și provocări.
Aleg să încep cu ultima întrebare: „poate cineva să guste bucuria Domnului și apoi să se rupă de ea? ”
Răspunsul meu este: Da. Da, pentru că Dumnezeu îl cercetează pe om cu harul Său, oferindu-i să-I guste bucuria și în Biserică și în
afara Bisericii. Dumnezeu „plouă” cu chemarea Sa la bucurie peste toți oamenii dar nu toți sunt dispuși să-și deschidă inima la
această chemare, fiind plini de griji și preocupări pentru altfel de „bucurii”. Dar, când cineva se află într-un moment existențial prielnic, într-un moment în care caută cu ardoare sensul vieții, Domnul poate pătrunde cu Harul Său în conștiința acestuia, făcându-i inima capabilă să-I simtă prezența. Această Prezență este bucuria în sensul adevărat al cuvântului. Când omul are o astfel de experiență, n-o mai poate uita, dar se poate încă rupe de ea. N-o mai poate uita pentru că ea se înscrie nu în „memoria neuronală”, ci în simțirea adâncă a minții sale. Dar se poate rupe de ea pentru că această gustare nu transformă în mod magic personalitatea și simțirea psihosomatică. Acestea sunt produsele egoului, ale omului vechi, care trăiește prelucrând cât poate el mai inteligent informațiile și experiențele considerate de el utile pentru viața lui care este supraviețuire. În felul acesta, în persoana care a gustat bucuria Domnului,se accentuează conflictul fundamental al sufletului omenesc, cel dintre dorințele și cerințele chipului lui Dumnezeu din noi și dorințele și cerințele omului căzut în supraviețuire, omului care se adaptează continuu la lumea exterioară. Uneori, acest conflict se rezolvă în favoarea „chipului lui Dumnezeu din noi”, persoana umană alegând astfel să se angajeze într-o luptă cu dorințele și cerințele omului vechi. Subliniez, nu o luptă împotriva lor, ci o luptă cu ele. Adică o luptă prin care omul își extrage dorința de bucurie rătăcită în căutarea plăcerii pătimașe pentru a o converti, a o îndrepta spre Dumnezeu. De cele mai multe ori însă, din păcate, omul vechi, egoul hedonist e cel care biruiește.
Pentru ca omul să intre ființial în Bucuria sfântă gustată sau uneori doar dorită, are nevoie să iasă din viața ca supraviețuire și să intre în Viața care este Domnul. El ne-a oferit Viața Sa și ne-O oferă permanent în Sfânta Biserică. Numai în Biserică primim Viața și ne hrănim cu Ea prin Sfintele Taine și numai aici ne-O putem impropria. Numai aici învățăm s-O trăim ca pe propria noastră viață. Este important să ne dăm seama că procesul acestei învățări necesită timp, timpul fiind, cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, intervalul oferit de Dumnezeu omului pentru a răspunde la iubirea Sa.
Revenind la persoana despre care vorbești, care „s-a dezlipit de Biserică”, dacă va persista în această „dezlipire”, își va rata devenirea pentru că se sustrage acestui proces de învățare și creștere care este o lucrare specifică a harului în Biserică. Putem gusta harul în afara Bisericii, dar nu putem crește duhovnicește, nu ne putem sfinți, nu ne putem îndumnezei fără harul sfințitor lucrător în Biserică. O vreme, o astfel de persoană poate trăi un fel de bucurie care este amintirea bucuriei adevărate dar, încet încet, aceasta va dobândi un gust amar. Persoana respectivă își poate da seama de asta privindu-și cu atenție gândurile și comportamentul. Dacă prin această privire va sesiza că gândurile rele, de judecată, de mândrie și comportamentele adecvate lor, adică păcatele, s-au înmulțit și-i întunecă mintea, încă mai are șanse să se trezească la realitate și să se întoarcă la Viața care este în Biserică. Dar dacă această privire va rămâne îndreptată în afară, spre slujitorii Bisericii care au rănit-o, ea va vedea și va oferi minții ca „materie de judecat” doar neputințele și chiar păcatele acestora.
Așadar, problema aici nu este dacă experiența gustării harului și a bucurie Domnului a fost sau nu adevărată. Eu am ales varianta că a fost adevărată, deși putea să fie și părelnică. Adevărata problemă stă în atitudinea persoanei respective față de Biserică și față de cei care au rănit-o. În primul rând, a confundat Biserica Sfântă cu un comportament păcătos al mădularelor ei. Oricare membru al Bisericii poate avea un comportament greșit, păcătos, fără a înceta să fie un mădular al Ei, dacă nu „se dezlipește”, conștient și voit, de Biserică. Desigur, comportamentul greșit este un păcat și produce durere și înăuntru și în afară și îl poate chiar înstrăina pe om de Biserică. Dar, prin Sfânta Taină a Pocăinței, acesta se poate „împăca cu Biserica”. Aici e necesar să subliniem că „dezlipirea de Biserică” se poate face doar prin păcatul personal și voia liberă a fiecărei persoane. Nimeni nu poate fi „dezlipit”, rupt de Biserică de altcineva. Așadar, persoana despre care vorbești nu s-a dezlipit de Biserică pentru că a fost rănită de slujitorii ei, ci pentru că, liberă și conștientă, a făcut ea un păcat care a determinat-o să se dezlipească. Acum are nevoie să conștientizeze acest păcat și să aleagă liberă să se pocăiască pentru el și să primească împăcarea pe care Dumnezeu o dăruiește gratuit în Sfânta Taină a Pocăinței. Dacă această persoană va continua să creadă că s-a dezlipit de Biserică pentru că a fost rănită de slujitorii ei, greu va ajunge la pocăință, rămânând în întunericul psihologic care este starea minții dezlipită de Biserică. Astfel, în locul amintirii Bucuriei Domnului, o să apară și o să crească neliniștea, ținerea de minte a răului, ura și celelalte păcate de care Domnul a venit să ne elibereze.
Doamne, să nu fie!
Plouă Tu, Doamne, cu Mila Ta peste această inimă rănită și dăruiește-i iarăși Bucuria Ta dându-i puterea să împlinească poruncile iertării și ale pocăinței.
Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana

Sursa

Aveți dreptate că și nebunia e bună la ceva

Dragă măicuță,

Am suferit și eu de o depresie, de o formă de „nebunie”.
Dumnezeu a vrut să înțeleg că singura mea șansă este credința nebună. Acum însă îmi dau seama că nu am devenit credincioasă ca să mă vindec de nebunie, ci că „nebunia” de fapt a fost calea prin care Dumnezeu m-a chemat la El.
Cu ajutorul Lui, acum mă spovedesc și mă împărtășesc la fiecare Liturghie și număr zilele până la următoarea Împărtășanie.
Acum, pentru mine, sunt foarte importante acele „trăiri” despre care povestiți când ne vizitează „Duhul Sfânt” . Da, ele nu se pot compara cu nimic,
nici cu cele mai intense sentimente de iubire față de un bărbat, care la mine și așa, de fiecare dată nu au ținut mai mult de câteva zile sau luni.
Nu știu nici eu dacă m-am vindecat, dar știu că nu mai pot trăi fără Biserică, fără Sfânta Împărtășanie. Dacă Îl uit pe El pentru câteva minute, este doar ca să simt cum mă cheamă El din nou. Este ca și cu îndrăgostiții care se cheamă pe rând unul pe celălalt și care după ce s-au „gasit” nu se mai pot dezlipi unul de altul.
Aveți dreptate că și nebunia e bună la ceva; poate că face și ea parte din „puterile sufletești” cu care ne înzestrează Dumnezeu, s-ar putea chiar să fie chiar cea mai puternică chemare a Lui.

Cu drag si rugăciune,
Lucia

DRAGA MEA LUCIA,

Da, toate ale noastre sunt „bune la ceva” dacă facem din ele locuri de întâlnire cu Dumnezeu, locuri de primire a Sa, așa cum ni Se oferă în Biserică.

Dar, cum spui, mai ales „nebunia” ca „putere sufletească” de a nu ne acomoda la „acestă lume”. Totul e să ne îndurăm să-L chemăm pe Domnul și să-L primim în acel chin, în acel disconfort și nu cumva să ne obișnuim cu el, sa ne îndulcim ​suferința cu revolta împotriva lui Dumnezeu​, sau sa ne îmbătăm cu „avantajul” de a ne permite să fim „altfel decât cei din jur” ​ profitând de ei​.

Sunt bucuroasă că sufletul tău e îndrăgostit de Dumnezeu​ și că ai sesizat absoluta deosebire dintre iubirea cea mai adevărată și fierbinte față de un bărbat și iubirea pentru Domnul Cel Întrupat pentru noi.
În plus, comparația ta e bine venită și pentru că-i poate ajuta pe îndrăgostiți să nu confunde dorul acela din ei și dintre ei cu ceea ce își pot oferi unul altuia. În iubirea pământească, cele oferite și primite de cei doi îndrăgostiți, sting treptat acel dor care are nevoie de un „orizont” ca să nu moară. Orizontul nu poate fi atins niciodată, dar nici nu încetează să se arate și să se ofere privirii. Acest orizont se naște numai în iubirea dintre Dumnezeu și om, spunea un Sfânt Părinte.
Așa că, într-un fel, iubirile tale omenești care „nu țineau” mult, au slujit în felul lor setea ta de iubire și te-au pregătit pentru o mutare în duh. Așa ai descoperit că e în noi o sete de iubirea care nu poate fi potolită de iubirea pământească. Și tot așa, așezată în acest nou orizont, iubirea pământească își află rostul ei cel bun, vindecându-se de cerințele iraționale ale unei „iubiri perfecte, ca-n povești” și devenind cruce prin care vine bucuria. 

Îl rog pe Domnul să-ți dea cumințenie în nebunia pe care o trăiești cu El!

Cu drag și rugaciune
Maica Siluana

Sursa http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20150127/aveti-dreptate-ca-si-nebunia-e-buna-la-ceva 

Învaţă-mă, Doamne, să iubesc!

„Învaţă-mă, Doamne, să iubesc! Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine.

- De fiecare dată când mi se întâmplă ceva rău, o nereuşită, cad într-o depresie şi am impresia că urăsc pe toată lumea. Ce să fac să nu mai am sentimentul acesta?

- Cineva spune: „Mă urăsc pe mine”, altcineva zice: „Urăsc pe toată lumea”... Ura este un sentiment nevino­vat în sine, dar este simptomul unei boli grave a sufletu­lui. Nu sunt fericit, nu pot să fiu fericit, când urăsc. Atunci strig la Dumnezeu: „Doamne, învaţă-mă să iubesc!”. Nu putem iubi „din instinct”, avem nevoie să învăţăm asta. Iubirea se învaţă.

Spunea Părintele Sofronie de la Essex o povestioară: „Un om s-a dus la Muntele Athos să în­trebe ce să facă să se mântuiască. Şi acolo i-au zis: «Să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din tot cu­getul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele ca pe tine însuţi». Şi bietul om şi-a zis: «Asta nu pot! Pe Dumnezeu nu-L iubesc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc... iar pe aproapele nu-l pot suferi de cele mai multe ori. Trebuie să mai fie şi altemetode de mântuire, post, mătănii, ceva ce pot să fac...» Se duce la alt Părinte şi la altul şi stră­bate tot Muntele Sfânt fără să aibă vreo altă metodă... Atunci s-a aşezat pe o piatră şi şi-a zis cu toată deznă­dejdea celui ce caută o soluţie: «Ce voi face? Am nevoie de mântuire. Nu vreau să mă chinui aşa o veşnicie!» şi, i-a venit gândul: «Am să fac ce pot. Pot să fac ce aş face dacă aş iubi!». Şi mereu se întreba: «Ce aş face eu acum dacă L-aş iubi pe Dumnezeu?». Şi făcea. «Ce-aş face dacă l-aş iubi pe aproapele?». Şi făcea”.

Fă şi tu la fel! Strigă: „Învaţă-mă, Doamne, să iubesc! Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine. Te-ai ruga pentru ei. Ce aş face dacă aş iubi-o pe mama? Aş ierta-o că mă trimite cu gunoiul exact când este filmul meu preferat. Şi tot aşa. Şi o să vedeţi minuni mari! Nu e greu, dacă cereţi, veți şi primi de la Dumnezeu puterea de care aveţi nevoie. Doar să nu uitaţi că Puterea lui Dumne­zeu vine în noi prin Sfintele Taine. Să nu uitaţi de Spove­danie şi Împărtăşanie. Spovedania curată şi Împărtăşania frecventă şi responsabilă ajută un suflet bolnav să înveţe iubirea şi bucuria. Singuri nu putem.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 195-196)

Preluat de aici 

http://www.doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/de-fiecare-data-cand-mi-se-intampla-o-nereusita-cad-intr-o-depresie

Care e drumul meu?

Anonim... sau orice nume... nu o să spun cum mă cheamă, de unde sunt, câţi ani am, asta nu ar ajuta la nimic.
Mi-e indiferent numele meu, eu aş răspunde la oricare alt nume ...
Nu ştiu de ce-am început cu asta... scrisoarea mea e NIMIC, eu sunt nimic. Nu ştiu de ce scriu, simt nevoia să vă scriu, nu ştiu ce să vă spun... NU! Ştiu, dar nu pot. Asta e!! Simt că sunt lucruri ce îşi au locul doar în mine, simt că nu pot să le spun nimănui, nici măcar să le scriu... nu sunt lucruri rele sau grave, sunt un fel de concepţii... sau poate nici atât... Vreau să îmi cer scuze, mii de scuze, vă rog să mă iertaţi, ştiu că aveţi mult de lucru, să răspundeţi la multe scrisori cu adevărat importante, şi eu vcă deranjez cu nimicul meu, ştiu şi îmi pare rău. Iertaţi-mă !

Vă scriu pentru că am citit scrisoarea Marei, o fetiţă de doar 12 ani... aş vrea să fiu ca ea... am plâns şi încă plâng... eu de ce nu pot să fiu aşa? Eu am părinţi care nu se ceartă, care se iubesc şi mă iubesc... şi cu toate acestea nu mă ascultă nimeni... am ajuns să cred că nu mă aude nimeni, că ce spun eu, ce cred eu e nimic... nici măcar nu reţin ce spun, dar să mai priceapă cineva..

.
Cred că, cu cât simţim mai multe, cu atât nu ştim nimic... cu cât încercăm să descoperim mai mult, cu atât ne complicăm mai mult... Nu sunt supărată pe nimeni deşi nimeni nu mă înţelege.

La şcoală învăţ, nu prea mult, dar cum nimeni nu învaţă, sunt considerată o tocilara. Încă ceva nu înţeleg: de ce oameni buni nu sunt apreciaţi, iar cei răi sunt ridicaţi în slăvi, de ce ?

Nu ştiu ce să fac în viitor, când o să termin liceul, nu ştiu pentru ce sunt bună... M-am gandit să mă duc la o mânăstire, să mă călugăresc şi să nu spun nimănui. Mă simt foarte aproape de Dumnezeu, dar simt că Îl sufoc, şi atunci iau o pauza... ştiu că El mă vede.

Eu nu cred în destin, şi cu toate acestea, cred că sunt lucruri care se întâmplă oricum, cu sau fără voia noastră. Cum e cu coincidentele? Există întâmplare sau nu; fiecare are un rol?

Mi-e frică, mi-e frică de tot, mi-e frică să merg pe stradă, mi-e frică de întuneric, mi-e frică de tot...
Ştiu că sună ca o întrebare de grădinţă, dar... există fantome? Cum e cu taina acea? Fiecare om are un drum pe care trebuie să meargă? Şi dacă nu-l gaseşte? De ce oamenii îşi bat joc? De ce nu mai cred în Dumnezeu? Ce trebuie să le spui oamenilor care te cred ciudată? Ce să fac? Care e drumul meu? De ce m-am născut aici... ce trebuie să fac? Nu ştiu nimic...

Vă rog să nu îmi ignoraţi scrisoarea.
Vă iubesc, nu ştiu de ce, dar asta simt!

Cu drag, un nimeni oarecare !

*
COPILE DRAG, DRAG ŞI SPERIAT,

Te îmbrățișez cu recunoștință pentru mesaj, încredere și dragoste. Și-I mulțumesc lui Dumnezeu că am apărut în Calea ta, chiar dacă întâlnirea noastră ar putea fi scurtă, cât acest schimb de mesaje. Eu ştiu că e o întâlnire prevăzută de Domnul în iubirea Lui pentru tine şi, important e ca ea să te ducă mai lângă El şi, prin asta, mai lângă tine.

O să treacă o vreme şi o să vezi, suflet drag, că această durere te-a salvat de la moartea prematură în frivolitatea existenţei fără asumarea acestei dimensiuni. E firesc să te doară ce e în jur, e firesc să suferi că nu poţi schimba lumea, e firesc să te doară singurătatea. Dar e minunat şi dumnezeiesc faptul că nu apelezi la surogate de viaţă sau fericire pentru a scăpa de această durere. Aici e lucrarea harului şi meritul tău. Aici e punctul în care inima adolescentului alunecă spre dependenţe, spre droguri, în cele mai diferite înfăţişări. Adică spre a înghiţi ceva, sau a face ceva care să-l scape de durere. Or, viaţa e o permanentă naştere, prin durere, la o viaţă mai adevărată. Curând vei afla prieteni pe Cale cu care să poţi comunica şi îţi va fi mai usor. Curând vei învăţa să afli bucuria în fiecare firicel de durere şi sensul, dincolo de frivolitatea şi răutatea care se văd la tot pasul. Va veni vremea când vei vedea că tot ce fac oamenii rău sau frivol nu e decât o mască pusă peste durerea de a nu fi ce sunt chemaţi să fie: fii ai lui Dumnezeu după har!

Sunt bucuroasă să te cunosc şi te aştept să-mi mai scrii. Pentru mine, numele tău e important, ce trăieşti tu e important şi poate că acesta e motivul pentru care mă iubești.
Dacă ai putea să faci seminarul iertării, ne-ar fi mai uşor să înaintăm împreună pe Cale.

Cu rugăciune şi binecuvântare şi încredere,
Maica Siluana

Sursa http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20110209/care-e-drumul-meu

Să te arăți așa cum ești Domnului și să nu te mai „judeci” cu gândurile, ci să-L lași pe El să te vadă pentru că El e iubire

”Să te arăți așa cum ești Domnului și să nu te mai „judeci” cu gândurile, ci să-L lași pe El să te vadă pentru că El e iubire.
Acum, vei descoperi că pe oriunde ai lua-o, fie că alergi, fie că mergi ușurel, El e cu tine și că El este Calea. Tu doar să fii cu El și să te arăți Lui și să înveți mai întâi cât de mult te iubește. Apoi, restul va veni de la sine. Dar nu de la gânduri!”

Maica Siluana

Conferințele maicii Siluana în Franța, august 2014

Files (599 MB total)

Convorbiri duhovnicesti, 20.08.14, Saint Sulplice, Paris.MP3
1_Slujire si misiune in Biserica_Saint Croix_29.08.14.MP3
2_Slujire si misiune in Biserica_Saint Croix_29.08.14.MP3

Will be deleted on 16 September, 2014

Download link

http://we.tl/x82rry2sTX

Conferințele maicii Siluana în Anglia

Files (552 MB total) Cuvant Parohia Luton, 18 iulie14_ok.mp3 Cuvant MS la Evanghelia slabanogului, 20.07.14, Luton.MP3 Conf. Copii nostri_ ce mostenire le oferim, 26 iulie 2014, Luton, UK.MP3 Conf. Dragostea lui Hristos_implinirea familiei, 19.07.14, Luton, UK_ok.MP3

Will be deleted on 6 August, 2014

Download link http://we.tl/NIW4jkHMoV

Frica de a fi om

- Cum pot să mă las de ţigări? Cum putem să-i întoarcem pe fumători? Dar pe beţivi?

- Fumătorii sunt dependenţi de nicotină, sunt dependenţi de ţigară. Beţivii sunt de două feluri: sunt beţivi vicioşi şi beţivi alcoolici, bolnavi. Există o boală, sigur, este tot un viciu, tot o patimă, dar în care pătimaşul este bolnav, alcoolismul este o boală. Organismul alcoolicului are neputinţa de a metaboliza alcoolul, are neputinţa de a controla băutura. Alcoolicul zice: "Astăzi am să beau şi eu ca orice om - puţin şi am să mă opresc. Şi el nu se poate opri. Beţivul se poate îmbăta. Zice: "Am făcut-o lată!"; ştie ce a făcut ieri şi poate să nu mai bea o perioadă de timp. Şi astăzi sunt mult mai mulţi. De ce? Noi, oamenii, suntem din ce în ce mai slăbănogiţi de păcat. Şi gândiţi-vă că venim după o vreme în care nu am mai mers la biserică, o vreme în care nu ne-am spovedit, părinţii noştri s-au lepădat de biserică chiar dacă credeau. Și când am întrebat-o pe mama -Dumnezeu să o odihnească! -, "Mamă, de ce nu îmi spuneai să mă duc la biserica?", mi-a spus: "Ca să nu-ţi stric dosarul, mama." Auziţi? Viaţa mea era în dosarul meu. Vedeţi? Şi noi am venit după asemenea vremuri şi avem mult mai multă treabă. Neputinţa noastră faţă de alcool, faţă de cele care vin ca să ne aducă o mângâiere e mult mai mare acum. De ce fumează oamenii? Pentru că nu îndrăznesc să trăiască frica de a fi om, angoasa aceea, neliniştea aceea. Nu fac faţă vieţii. Şi, cum zic eu câteodată în glumă, dar cu multă durere, ţigara este suzeta diavolului, pe care ne-o bagă în gura: "Ia şi nu mai ţipa! Ia şi nu mai plânge! Ia şi nu te supăra!" Da, şi tragem din acea ţigară, dar ne distruge. Spre deosebire de suzeta aceea de gumă, aceasta ne distruge, ne ucide. Ca să ne lăsăm de fumat trebuie să luăm, să inspirăm ceva cel puţin la fel de aducător de plăcere. Fumatul îţi aduce o plăcere, îţi aduce o linişte, te calmează, nu? Îţi dă ceva plăcut, că asta este păcatul, altfel nimeni nu l-ar face dacă ne-ar durea. Ne doare după aceea, durerea este după aceea, că plata păcatului e moartea. Şi atunci, noi să fumăm aşa, altă ţigară; am eu nişte ţigări la mine, dacă vreţi, vă dau şi dumneavoastră, şi dacă fumaţi două-trei pachete pe zi, va fi minunat. Uite aşa:"Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!". Aşezaţi-vă aşa la aer şi fumaţi câte o ţigară de asta şi o să vedeţi că plăcerea şi bucuria şi puterea ce-o inspirăm când zicem "Doamne, Iisus Hristoase", e mult, mult, mult mai calmantă, mai liniştitoare, mai mângâietoare, decât mângâierea acea mincinoasă de la ţigară. Nu putem în golul acela să nu punem nimic. Doamne, ai tu ceva mai mult, mai bun decât ţigara? Şi El are. Apoi, la alcoolic, degradarea este mult mai puternică, pentru că celula nervoasă este lovită, şi este nevoie de o putere mult mai mare. Dar fără să aducem o bucurie spirituală în viaţa celui care s-a agăţat de alcool, pentru că nu poate să trăiasca durerea de a fi om, de a nu fi avut noroc în viaţă, de a nu fi avut noroc în dragoste, fără această prezenţă a lui Dumnezeu pe care o aducem, nu putem să-i întoarcem. Şi apoi, alcoolicii, ca să-i învăţati să-i ajutaţi să scape, mergeţi la Părintele Ignat din Alba-Iulia ( Pr. Nicolae Ignat, consilier social al administraţiei eparhiale n.n.), care are un program care ajută pe cei care sunt în această dependenţă să iasă din coşmar. Cu adevărat există ieşire. La Cluj este un american ortodox care a fost alcoolic în tinereţe, la 17-18 ani era deja alcoolic, şi a avut un accident de maşină., Şi la tribunal, în statul acela unde era el şi unde este, alcoolicii sunt judecaţi şi li se spune: "Ai făcut acest accident din cauză că eşti alcoolic, deci nu pentru că erai sub influenţa alcoolului, cum e cel care a băut întâmplător. Şi ai două posibilităţi: să-ţi faci pedeapsa pentru fapta ta sau să mergi la o cură, nu de dezalcoolizare, că dezalcoolizarea e doar un proces chimic, de scoatere a acoolului din sânge şi te scoate atunci din criză, deci de ieşire din dependenţă, şi eşti în libertate supravegheată şi dacă nu mai bei, rămâi în libertate. Şi el a făcut asta, a văzut că se poate să nu mai fie dependent de alcool, a renunţat la studiile pe care le făcea şi a făcut psihologie, şi este psiholog şi consilier pentru adicţie şi lucrează mult în ţară, colaborează cu cei care vor să scape de alcoolism. Apoi există comunitate aceasta a alcoolicilor anonimi care au o metodă pe care au descoperit-o credincioşii americani după ce au renunţat să-i mai dea forma de credinţă, ca să nu-i alunge pe alcoolicii necredincioşi, dar care seamănă cumva cu felul în care creştinul, la începutul apariţiei Bisericii, se adresa lui Dumnezeu cu o naivitate şi cu o credinţă de deznădăjduit, de cel aflat în fundul sacului. Prin aceste metode se poate să-i ajutăm, dar ce ne împiedică este că noi, cei din jurul unui alcoolic, suntem co-dependenţi. Noi avem un comportament care îl stimulează pe alcoolic să continue. Întâi îl acoperim, să nu râdă lumea de noi, apoi îi interzicem să bea şi în felul acesta îi dăm motive să se ducă să bea şi mai mult, pentru că nu-l înţelegem. E o întreagă ştiinţă despre asta şi vă recomand să vă adresaţi şi veţi vedea minuni. Dumnezeu face minuni în felul acesta acum.

Maica Siluana Vlad

Fragment preluat de aici: http://www.sfintiiarhangheli.ro/partea-ix

El îţi lasă darul vieţii şi Darul Mântuirii pe mâinile tale şi te cheamă să fii împreună creator cu El!

Sursa: net

În fiecare zi, în fiecare clipă chiar, îmi iau lutul în mâini, adică toată zestrea mea bio-psiho-socio-culturală şi, cu harul Lui, îl frământ şi îl modelez împotrivindu-mă sugestiilor străine dar folosind şi energiile lui.
Eu nu mă pot crea din nou, nu pot fi fiica altor părinţi, nu mă pot naşte în altă ţară şi cu altă culoare a ochilor, nu pot fi mai inteligentă decât sunt şi nici mai frumoasă! Dar pot, în El si cu El, să mă fac fiică a lui Dumnezeu! Eu am luat asta în serios şi asta este truda mea acum!
Şi, în fiecare zi o iau de la capăt, şi, în fiecare seară îi arăt rezultatele. De multe ori Îi arăt doar ce n-am făcut sau ce am făcut altfel decât dorea inima mea. Alteori nu-I duc decât un pumn de lut stâlcit în toate felurile, dar e al meu. Nu e plagiat. Şi El surâde şi-mi spune să intru în bucuria Lui chiar dacă eu nu am nici un rezultat. El ştie că eu Îi sunt credincioasă şi că am luat în serios, pe viaţă şi pe moarte, Poruncile şi Făgăduinţele Lui în ciuda neputinţelor şi împotrivirilor lutului firii mele!
E minunat şi înfricoşător să fii în Mâinile Domnului pentru că El îţi lasă darul vieţii şi Darul Mântuirii pe mâinile tale şi te cheamă să fii împreună creator cu El! (M.S.)

Sursa: Gânduri de la Maica Siluana Vlad