În toiul acestui post al Învierii Domnului, care este şi o şcoală a mântuirii noastre, este bine şi folositor să ne îndulcim sufletul cu câteva „dulciuri” şi „prăjituri” pe care ni le oferă Sfinţii Părinţi din învăţăturile şi experienţa lor duhovnicească.
Este cunoscut faptul că odată cu începerea acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi se încep şi ispitele. Potrivit învăţăturii patristice diavolul ne ispiteşte cu diferite arme potrivit caracterului şi poziţiei sociale a fiecăruia dintre noi. La serviciu prin mânie faţă de cei angajaţi sau de colegi, acasă prin certuri pentru lucruri de nimic sau pentru întâmplări neprevăzute, dacă eşti profesor te ispiteşte prin copii ca să te atragă la mânie, dacă eşti medic te încearcă prin neglijenţa şi neatenţia faţă de bolnavi, dacă lucrezi cu acte te ispiteşte prin pierderea lor ş.a.m.d. făcându-te să crezi că nu ai nici o scăpare. În toate diavolul lucrează prin casnicii tăi, aşa cum ne învaţă Mântuitorul (Matei 10, 36).
Ce să facem în cazurile în care fără de veste vin peste noi rele şi tot felul de ispite?
Să facem ce-a făcut şi Mântuitorul atunci când a fost ispitit de diavolul în pustiu. Să punem în toate ispitele cuvântul Sfintei Scripturii care ne este pentru mulţi prea puţin cunoscut. Domnul nostru Iisus Hristos i-a răspuns diavolului în toate ispitele cu cuvântul lui Dumnezeu, adică cu Sf. Scriptură. Când L-a ispitit cu foame a arătat că: „nu numai cu pâine va trăi omul ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Când L-a ispitit cu mândria ducându-L pe aripa templului şi îndemnându-L cu viclenie să se arunce în jos, El i-a răspuns: „Scris este să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (Matei 4, 6). Când l-a ispitit cu bogăţia şi slava şi lumească, arătându-I că i le va da numai dacă i se va închina lui, El i-a răspuns: „Piei satano! Căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti!".
În toate răspunsurile pe care le-a dat Mântuitorul satanei, i-a răspuns din Sf. Scriptură. De exemplu, în primul caz Mântuitorul i-a răspuns cu un cuvânt scris în Deuteronom, a cincea carte a Pentateuhului pe care Dumnezeu îl adresaseră evreilor: „Te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe care nu o cunoşteai şi pe care nu o cunoşteau nici părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine trăieşte omul, ci că omul trăieşte şi cu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului” (Deuteronom 8, 3). Sau atunci când L-a ispitit cu mândria care se arată în nădejdea prea mare în Dumnezeu şi în ispitirea lui Dumnezeu, Mântuitorul i-a răspuns printr-un citat de la Deuteronom 6,16: „Să nu ispitiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa”. În al treilea caz, când diavolul îl ispiteşte pe Mântuitorul cu iubirea de arginţi şi cu slava deşartă Mântuitorul îi răspunde cu prima poruncă din Lege (Deuteronom 6,13; 10,20): „De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri”.
Dar noi creştinii din zilele noastre ce să-i răspundem diavolului când noi abia de ştim „Tatăl nostru”? Iată aici rădăcina multor rele şi necazuri, crime şi decăderi morale: astăzi creştinii noştri nu citesc mai deloc Sfânta Scriptură! Şi când se întâmplă să aibă ispite ei cad în mrejele diavolului pentru că nu ştiu deloc Sfânta Scriptură, nu o citesc. Mare chin este pentru ei să ia Biblia în mînă. Ce zic tinerii în astfel de cazuri: „Orice numai nu asta! Mai bine ascult nişte muzică sau mă plimb ca să mă liniştesc, mai bine beau şi mă îmbăt de ciudă decât să citesc Biblia! Că doar nu-s baptist!” aşa zic mulţi creştini când îi îndemni să mai citească Sf. Scriptură pentru a lor folos şi mântuire.
Cum să reacţionăm în cazul în care avem ispite?
Sf. Apostol Iacob ne răspunde: „Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea; Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic” (Iacob 1, 2-4).
Ispitele sunt pentru întărirea credinţei noastre. Sunt îndemnuri de a ne lepăda de păcat şi momente de conştientizare a stării noastre de păcătoşenie.
Sf. Apostol Pavel ne învaţă că ispitele sunt un semn că încă nu ne-am împotrivit păcatului până la sânge: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte" (Evrei 12, 5-7 ).
Ispitele au ca scop fortificarea noastră duhovnicească.
Ce spune Sfânta Scriptură despre ispite?
„Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea s-a înrădăcinat în inima lui” (Is. Sirah 3, 27).
„Vasele olarului le lămureşte cuptorul; iar ispita omului cugetul lui”. Is. Sirah 27, 5
„Pe cel care se teme de Domnul, nu-l va întâmpina răul, fără numai ispita şi iarăşi îl va izbăvi”. (Is.Sirah 33,1).
„Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (I Corinteni 10, 13).
„Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacob 1, 12-15).
Ispitele vin pentru a ne învăţa smerenia
Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: “Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător”. Diavolul este foarte iscusit în a ne ispiti. El este tot. Bătrânul Iosif atrăgea atenţia nevoitorilor asupra următorului lucru: “Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul, dar cu credinţă pusă în lucrare. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.
Pe cei căsătoriţi diavolul îi ispiteşte îndemnându-i cu gând viclean ca să se călugărească ca mai apoi să-i atragă pe ambii soţi în curvie, iar pe monahi îi ispiteşte prin gândul la căsătorie ca să-i înşele şi să-i facă să se lepede de mănăstire. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi întro mănăstire, preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos”.
Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: “Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: “Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului”.
Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: “Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaş şi vă va părăsi”. Bătrânul Iosif zicea că întâistătătorii puterilor întunericului “nu pot fi înfrânţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu râuri de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârşită şi o răbdare nesfârşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere”.
Pe lângă alte încercări, diavolul încearcă cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovnicească. Bătrânul Daniel zicea referitor la acest subiect: “Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire – cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile. Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a avea gânduri salvatoare”.
E nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele
Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: “Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem al fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!”.
Acelaşi Bătrân insista: “În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic”
(
I.P.S. Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Alba Iuliei, Cuvintele Bătrânilor”, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia 2004, p. 24-26).
Preluat de
aici
Alte cuvinte de folos:
Despre ispite- Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul
Părinte, ce să fac în vreme de ispită ca să nu mă biruiască?- Părintele Paisie
