Pastorala de Crăciun-Nevinovăția pruncilor , †ANDREI Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Nevinovăţia pruncilor

„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. (Matei 18,3)

Iubiţi fraţi şi surori,

Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Betleem spre care, ca şi pe păstori, ne-au călăuzit îngerii spunându-ne: „Nu vă temeţi. Căci iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul” (Luca 2,10-11). Şi ce găsim acolo? „Un prunc înfăşat, culcat în iesle”(Luca 2,12). Este Pruncul Preanevinovat prevestit de Proorocul Isaia: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9,5).

Lucrul acesta se întâmpla, după cum spune Sfântul Pavel, la plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5). În sufletele noastre, ca şi-n sufletul păstorilor ce se închinau Pruncului, răsună lauda îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14).

Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată şi fracturată de ură ca să aducă înfrăţirea prin iubirea şi pacea absolută pe care o prevestise proorocul: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte” (Isaia 11,6).

Colindele noastre Îl văd pe Pruncul Mântuitor „Mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel”[1]. Sau, relatând ce s-a întâmplat atunci, spun în versuri simple: „Şi-a născut un Prunc frumos/ Şi-L numi Iisus Hristos./ L-a născut în iesle jos,/Să ne fie de folos,/L-a născut pe fân uscat,/Să ne scape de păcat!”[2] Pruncul Preanevinovat a venit „Să se nască/ Şi să crească,/ Să ne mântuiască”[3].

Dumnezeu se face Prunc Mititel, se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat şi din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noştri. Nu zadarnic zice un alt colind: „Acum te las, fii sănătos,/Şi vesel de Crăciun,/Dar nu uita când eşti voios, /Creştine să fii bun”[4].

Părintele Dumitru Stăniloae subliniază acest mare adevăr: „Dumnezeu S-a făcut Om ca să scape pe oameni de moarte şi să le dăruiască viaţă veşnică în El Însuşi, şi avem în acest fapt dovada unui Dumnezeu al iubirii, care dă un preţ nemăsurat fiecărei persoane umane. În acest caz nu numai Dumnezeu se face om pentru oameni, ci şi fiecare om e făcut om nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi”[5].

Pruncul Preanevinovat are, atât din punct de vedere spiritual, cât şi din punct de vedere fizic, frumuseţe absolută. „Iisuse, frumuseţea cea prealuminată”[6], zicem în Acatistul Mântuitorului, sau „Mai frumos cu chipul/ Decât oamenii toţi”[7], în slujba Prohodului Domnului.

Evanghelia apocrifă a lui Pseudo-Matei ne relatează că, atunci „când intră Maria în peşteră, toată peștera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei într-atât de puternic scălda peștera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo Maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un Prunc pe care, atunci când se năștea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire»”[8].

Este mare Taina Întrupării Pruncului Preanevinovat. Pe bună dreptate un teolog spune că „Taina nu suferă ispitire, ci se admiră, se contemplează şi se meditează. Din acest motiv evanghelistul Luca ne spune de mai multe ori că Sfânta Fecioară «păstra toate lucrurile acestea în inima ei» (Luca 2,19şi 51), indicându-ne atitudinea corectă în faţa misterului. Cu această atitudine plină de uimire şi de bucurie au privit primii creştini evenimentul naşterii Domnului şi anii copilăriei lui Iisus”[9].

Contemplând şi noi Taina Întrupării Pruncului Nevinovat îi zicem: „Doamne Iisuse! Blândule şi Bunule Prunc în care S-a întrupat ca Om, Fiul lui Dumnezeu! Ajută-ne pe fiecare în parte şi pe toţi împreună ca să ne lepădăm cu totul de ura ce ne desparte şi să căpătăm în inimă dragostea pe care Tu o ai, spre a putea intra şi noi în rândurile adevăraților închinători ai Naşterii Tale”[10].

Dreptmăritorilor creştini,


Nu numai Pruncul Cel Ceresc este nevinovat, ci orice prunc, cu toată ereditatea sa păcătoasă, îşi are nevinovăţia lui. De aceea zice Domnul Hristos: „De nu vă veţi întoarce și nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18,3). Iar Sfântul Apostol Pavel ni-i dă pe copii ca model de nerăutate: „Fiţi copii când e vorba de răutate” (1 Corinteni 14,20).

Atât spiritualitatea creştină, cât şi cultura, în general, subliniază candoarea şi nevinovăţia copiilor. Pe bună dreptate se spune că ochii unui copil şi un cer senin sunt în măsură să-ţi facă întreagă viaţa fericită: „Copilul este o făptură a vieţii neîntinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumuseţe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu începutul”[11].

Nichifor Crainic, în lucrarea „Nostalgia Paradisului”, folosindu-se de o scriere din vechime, face un tablou strălucit al copilului care este prototipul cetăţeanului Paradisului: „Pruncul de se va bate plânge, şi împreună cu cei ce se bucură cu dânsul, se bucură. Dacă va fi ocărât nu se mânie; dacă va fi slăvit nu se înalţă. Dacă vor cinsti pe altul mai mult decât pe el nu pizmuieşte. Dacă vor lua ale lui nu se tulbură. De vor lăsa lui puţin ca moştenire, nu ştie, nu intră la judecată cu cineva, nu se priceşte pentru ale lui, nu urăşte pe vreun om. De va fi sărac, nu se întristează; dacă este bogat, nu cugetă înalt. De va vedea muiere, nu o pofteşte”[12].

Pentru a-şi da seama de sensibilitatea sufletească a cuiva, Episcopul Nicolae Ivan îi punea trei întrebări de baraj: Ţi-s dragi florile? Ţi-s dragi cântările? Ţi-s dragi pruncii? Dacă răspunsul era pozitiv treceai examenul. Un om cu sufletul normal nu se poate să nu iubească copiii.

Dostoievski, cu neîntrecutu-i talent de prozator şi analist al stărilor sufleteşti va scoate în evidenţă nevinovăţia sufletului de copil. În „Fraţii Karamazov”, când Iliuşa moare, Alioşa, şi el un tânăr nevinovat, le vorbeşte aşa prietenilor săi: „Să ştiţi că nu există pe lume ceva mai de preţ şi mai trainic, ceva mai folositor în viaţă decât o amintire frumoasă şi, mai ales, o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească”[13]. El îşi explica cu greu de ce suferă copiii: „Dacă toată lumea trebuie să sufere pentru a răscumpăra prin suferinţă acea nepieritoare armonie, ce caută aici copilaşii, explică-mi şi mie, te rog. În ruptul capului nu pot să înţeleg pentru ce sunt sortiţi să sufere şi ei şi de ce armonia trebuie neapărat plătită cu preţul suferinţelor lor?”[14]

Este un adevăr că pruncii dau frumuseţe şi seninătate vieţii noastre, viaţă care fără ei n-ar avea farmec. Ei aduc cu ei „inocenţa, drăgălăşenia şi blândeţea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învăţăminte”[15].


Iubiţi credincioşi,


Din nefericire, observăm că în lumea noastră se duce o luptă împotriva pruncilor şi se încearcă o corupere a lor. Pe vremea naşterii Mântuitorului, Irod, văzând că a fost înşelat de magi, „s-a mâniat foarte şi trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos” (Matei 2,16).

Irod are urmaşi. În România, în ultimii cincizeci de ani, s-au făcut 22 de milioane de avorturi. O ţară întreagă a fost ucisă. „Pentru că avortul sau întreruperea sarcinii, nu este un oarecare act nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanțări, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere, mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere, pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte de a o gusta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez”[16].

Şi nu este singura agresiune împotriva pruncilor, deşi e cea mai gravă, ci se păcătuieşte împotriva lor şi printr-o seamă de mijloace de a-i corupe. Modalităţi perverse prin care se încearcă prematur o „educaţie” sexuală, accesul facil la site-urile erotice, influenţa prieteniilor rele, le mutilează sufletul şi le pun în pericol sănătatea.

Să nu uităm că orice copil este unicat, un fir curat gingaş şi sfânt, care aşteaptă să înflorească şi să dea rod. Acest pui de om nu trebuie neglijat şi, cu atât mai puţin, nu trebuie corupt. Psalmistul David, gândindu-se la modul minunat în care e zidit omul, zice: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmul 138, 13-14).

Şi dacă totuşi catastrofa s-a produs prin neglijenţa celor mari sau, mai rău, prin aportul lor, la ce se ajunge? La o generaţie aproape descreştinată. La o generaţie robită de patimi, care adesea te înspăimântă. Petrecerile care au loc ziua, dar mai ales noaptea, n-au eleganţa pe care ar dori-o un tânăr educat şi manierat. Părinţii şi profesorii sunt într-o continuă dezorientare referitor la mijloacele de salvare.

Iubiţi fraţi şi surori,

Anul ce se încheie a fost dedicat de către Sfântul Sinod tocmai educării copiilor şi tinerilor. Noi credem că nu-i totul pierdut şi că formarea şi educarea tinerilor este posibilă. Modelul absolut al formării acestora este Pruncul Mântuitor. Despre El se spune că „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2,52).

Şi copiii şi tinerii noştri dorim să-i creştem după modelul Lui. Dar, pentru ca efortul nostru să fie încununat de succes, trei instituţii trebuie să-şi dea mâna: Familia, Biserica şi Şcoala. Să-I redăm lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viaţa noastră, publică şi personală, începând lucrarea de curăţire pe toate planurile şi folosindu-ne de toate mijloacele. „Să purcedem la cruciada bunului simţ şi a unei culturi morale, dorite de Dumnezeu, împotriva desfrâului, care ne ucide tineretul. Să eliminăm pornografia, fără nici o concesiune, din arta vizuală, din arta cuvântului şi gestului”[17]. Să milităm pentru familia tradiţională formată din tată, mamă şi copii.

Marele pedagog J. A. Comenius spune: „a educa tineretul cu prevedere înseamnă a te îngriji ca sufletele lor să fie ferite de stricăciunile lumii şi ca seminţele onestităţii omeneşti împlântate în ei să ajungă să încolţească fericit, prin neîncetate îndemnuri şi exemple, apoi ca minţile lor să fie pătrunse de cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu”[18].

Observând derapajele de la o educaţie corectă, Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe subliniază această realitate: „În vremurile noastre se pot observa noi tendinţe în domeniul creşterii şi educaţiei cu privire la conţinutul şi scopurile educaţiei, precum şi în privinţa felului în care sunt văzute copilăria, rolul profesorului, a clerului şi al şcolii contemporane. Din moment ce educaţia se leagă nu doar de ceea ce este omul, ci şi de ceea ce ar trebui să fie, de conţinutul responsabilităţii sale, este de la sine înţeles că imaginea pe care o avem despre persoana umană şi sensul existenţei sale, determină perspectiva noastră asupra educaţiei. Sistemul educaţional dominat de viziunea secularizată şi individualistă îngrijorează profund Biserica Ortodoxă”[19].

Iubiţi credincioşi,

Cuvintele noastre de îndemn pentru a-i forma pe copii şi pe tineri sunt slabe, dar este puternic cuvântul Pruncului Preanevinovat, ce s-a născut în ieslea din Betleem. Şi astăzi, ca şi atunci când era pe pământ, ştim că El îi învaţă pe oameni „ca unul care are putere” (Matei 7,29). El ne îndeamnă să fim ca pruncii, în ce priveşte răutatea, ca să putem dobândi Împărăţia Cerurilor.

În învăţătura Lui încercăm să-i creştem şi să-i formăm pe toţi, mici şi mari. Aşa ne sfătuieşte şi Sfântul Pavel: „Voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4).

Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creştem copiii după modelul Lui şi să fim nevinovaţi ca pruncii, pentru ca să putem să moştenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.

Cu sfântă preţuire şi binecuvântare, 

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

[1] Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 42.

[2] Ioan Bocşa, 1484 Colinde, Terr Armonia, Alba Iulia, 1999, p. 621.

[3] Ioan Brie, op. cit., p. 6.

[4] Colindul Din an în an.

[5] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, p. 308.

[6] Ceaslov, EIBMBOR, Bucureşti, 1973, p. 280.

[7] Prohodul Domnului, Târgovişte, 2002, p.10.

[8] Cristian Bădiliţă, Evanghelii Apocrife, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 162.

[9] Alexandru Moldovan, Evanghelia „Copilăriei” lui Iisus, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011, p. 23.

[10] Toma Chiricuţă, Acelaşi Staul, dar nu aceeaşi închinători , în „Fântâna Darurilor”, Bucure;ti, Decembrie, 1933, p. 288.

[11] Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 108.

[12] Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, Editura Moldova, Iaşi, 1994, p. 263.

[13] Dostoievski, Opere, Vol. 10, Editura Univers, Bucureşti, 1972, p. 598.

[14] Idem, Vol. 9, p. 331.

[15] Ernest Bernea, op. cit., p. 108.

[16] † Melitos Katamaras, Avortul, Editura „Orthodoxos Kypseli”, Tesalonic, 1991, p. 28.

[17] Toma Chiricuţă, Generaţia nouă, în revista „Fântâna Darurilor”, octombrie, 1929, p.318, Bucureşti.

[18] J. A. Comenius, Magna Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 14.

[19] Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Creta 2016, în „Tabor”, anul X, 7 (2016), p. 9.

Sursa: http://radiorenasterea.ro

Imnul dragostei – variantă de Nașterea Domnului

”De aș decora casa mea perfect cu ghirlande și globuri multicolore, instalații sclipitoare, coronițe fermecătoare și lumânări frumos mirositoare, dar dragoste nu dăruiesc, nu sunt decât un alt decorator.

Și de aș munci precum un sclav în bucătărie și aș face zeci de feluri de mâncare, de aș aranja masa perfect – precum un expert, dar dragoste nu dăruiesc, nu sunt decât un alt bucătar.

Și de aș colinda pe cei orfani, aș hrăni un întreg azil de bătrâni și le-aș dărui toată averea mea, dar dragoste nu dăruiesc, nimic nu-mi folosește.

Dragostea nu se dă numai la cei ce sunt în măsură să o ofere la schimb, ci se dă celor ce nu o pot returna.

Dragostea își așteaptă soțul cu un surâs pe față. Dragostea se oprește din gătit pentru a-și asculta copilul. Dragostea se oprește din decorat pentru a-și suna părinții. Dragostea nu pizmuiește casa vecinului, nu se laudă cu porcul din coteț și nu se fălește cu bradul frumos împodobit.

Dragostea ascultă fiecare colindător, nu se mânie când cei mici sparg globurile, nu vorbește urât și nu gândește răul.

Dragostea nu se bucură atât când masa e încărcată cu bucate alese, cât se bucură când casa e plină de oameni dragi.

Dragostea știe că trecerea dintre ani nu înseamnă festival de artificii și gălăgie, ci rugăciune de mulțumire pentru bucuriile ce au trecut și pentru binecuvântările care vor veni.

Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

Tableta se va strica, bijuteriile se vor pierde, hainele se vor demoda, dar dăruind dragoste vom dăinui.”

Mihai-Alex Olteanu

Sursa: Doxologia.ro

Diana Penciuc - Omule cu suflet bun (colind)

NASTEREA DOMNULUI/CRACIUNUL, Desen animat rusesc

Denumire originală: Nașterea Domnului
Anul apariției: 1996
Gen: Animație
Țara apariției: Rusia
Durata: 13:44 min
Regizor: Mihail Aldașin

Descriere: Desenul animat al regizorului și pictorului Mihail Aldașin emană fascinație și bucurie, punându-ne în față Minunea Nașterii Pruncului Hristos. Subiectul nu iese în afara textelor canonice, ci prezintă, într-un mod accesibil și cald, aproape prin ochi de copil, evenimentele legate de Nașterea lui Hristos.

Colinde psaltice (concert)

Tronos

Oaspeti cu azur in gene - 00:00
Colindam colindatori - 02:44
Noi in seara de craciun - 04:24

-----------------

Evloghia

Trei crai de la rasarit - 06:15
Sus boieri nu mai dormiti - 10:44
Noi in seara de Craciun - 12:03

-----------------

Cantate Domino

Cel far' de-nceput - 13:25
Trei crai de la rasarit - 16:28
Steua spre rasarit - 19:35

-----------------

Stavropoleos

Troparul Nasterii Domnului - 21:28
Veniti cu totii dimpreuna - 22:02
Cantec de stea - 24:09
Cel far' de-nceput - 26:50

-----------------

Sfintii Arhangheli

Viflaime Viflaime - 26:37
Asta-i casa cea frumoasa - 32:12
Florile dalbe - 33:28
Veniti cu totii dimpreuna - 35:42
Aseara pe-nserate - 37:45

-----------------

Anton Pann

Dumnezeu umbla - 41:13
Maria se preumbla - 46:39
Slava sa aiba - 51:13
Urare - 53:40

Concert de colinde vechi – Veselește-te, Domn bunu’!

ASCOR Cluj:
Cu ocazia hramului Bisericii Studenţilor de Sfântul Nicolae, am organizat concertul de colinde vechi “Veselește-te, Domn bunu’!” care a avut loc duminică 6 decembrie, de la ora 19.00 la Sala Auditorium Maximum (str. Emanuel de Martonne, nr.1) şi a fost susţinut de A.S.C.O.R. Cluj – Ceata Sf. Ioan Valahul şi Liga Studenţilor din Cluj.

*eveniment organizat de Direcţia Comunicare şi PR a UBB în colaborare cu CSUBB (Oficial) şi OSUBB Cluj-Napoca.
**Concertul a fost sprijinit de Radio Renașterea şi Radio Transilvania Cluj

Corala Armonia, Daca-n fiecare zi Craciunul ar veni

Colindul Tălpălarilor

Dragă M.R., aceasta este pentru tine.

Colindul talpalarilor (2014)

Talpalari nu mai dormiţi
Vremea e să vă treziţi
Că în taina Cerului
E Nașterea Domnului.

După datina lăsată
Ne-am strâns cu drag de îndată
S- aducem noi- mici și mari
Colindă din Talpalari.

Stați și nu vă speriați
De n-aveți ce să ne dați
Nuci și mere noi n-om cere
Că-n Hristos avem avere.

Împreună e frumos
Că în mijloc e Hristos.
A vesti în taină vie-
E a noastră bucurie.

E deschis şi e senin
Părintele Constantin
Şi-i al nostru-ndrumător
Către nesecat Izvor.

Când mergem cu tulburări
El ne spune-n îndrumări
De nu vreți a fi răniți
Inima vi-o mai lărgiți.

Are inimă de mamă
Şi alină orice rană,
Cu blândeţe ne cuprinde
Şi el mâna ne-o întinde.

Și acum ca un păstor
Întru grija oilor
Pentru fluier și merinde
Are traistă de colinde.

Stă părintele-n ăst an
Pe-un spătar până-n tavan.
Înțeles-am în sfârșit
Scaunul de spovedit.

Părintele Vladislav
A-ntărit pe cel firav
Tineri mulți o să tot vie
După-un an de preoție.

Și părintele Bogdan
A mers ceas și-n acest an
Chiar și în necaz să fie
El e tot o bucurie.

Şi o mai iubim ca [pe] mama
Pe măicuța Siluana
Ce ne-arată ale sale
Spre-a păşi din nou pe Cale.

Ne învață cu iubire
Că durerea-i întâlnire
Şi vorbirea cea umilă
E doar plângere de milă.

Ne mai face cîte-un semn
Și ne dă câte-un îndemn
„Ia să iei fără cuvinte
La tine însuți aminte!„

Maica Rafaela spune
„Ține-te de rugăciune„
Ca-n durere și în greu
Să-L tot chemi pe Dumnezeu

Coda, grup de terapie,
E nevoie-tot să fie.
-La chirie toți să facă
coerența cardiacă.

Maica Gabriela spune
În cântare rugăciune.
Pe Maica Sofronia-o știm
Surâzând ca un copil.

E de gașcă maica Mina
Apare ca și lumina
Și maica Nectaria
E calmă ca tămâia.

Maica Teodora spune
Cu sfială dar pe bune
De-aș iubi rugăciunea toată
Cum iubesc o ciocolată.

Din Ardeal Sora Crina
Ce umblă precum albina
Iară sora Maria
Mai tot timpul ar tăcea.

Ananaes de până sus
Alex-Petrișor s-a dus.
Alexandru a venit
Cântăreț cam liniștit.

La Paști când se ia lumina,
Eugen și Dumitrina
Ne-au fost gazde primitoare
Pentru șaizeci de picioare.

Tot la Paști ne-am strâns cu drag
Împletind într-un șirag
Bucurii de mult uitate
Având ouă-ncondeiate.

Și la sfântul Siluan
A fost ‘naltul Teofan
Și-mpreună ne-am rugat
Biserica-a răsunat.

Cu creion și cu hârtie
Ne-am unit prin poezie
La cenaclu e primire
În versuri-împărtășire.

Ș-avem mare scriitoare
Cu talant și suflet mare
Cătălina ne-a spus frate
De omul bolnav de toate.
(cu mirare: Cine?... Eu?)

Avem club de patru stele
Cu sfaturi și toate cele
Spre grija piticilor
La clubul mămicilor.

De acum cu grijă-om fi
De ferestre zi de zi.
Lîngă rugăciunea armă
Avem și sistem de-alarmă.

Fetele - printre tendințe
Mănâncă numai semințe
Și-au gătit timp de un an
Numai torturi raw-vegane.

La Serile Talpalari
Am primit cuvinte tari
Anu‘ acesta frățioare
Lucrăm la implementare.

Și de-i mare sărbătoare
În costume populare
Ne-mbracăm întru tradiții
Românește, (nu cu-ambiții).

Teatru, film sau alt spectacol
Am văzut, fără obstacol
Cu părintele-ntre noi
Ce ne-adună ca un roi.

O gustare-i lucru mare
Când e-mpreună chemare
Trecem la nouă etapă
Din agapă în agapă.

Și-n jurul părintelui
Fără grija timpului
Ca-ntr-un cuib ne adunăm
S-ascultăm și să-ntrebăm.

Și pe cale împreună
În comuniune bună
Că în Talpalari se lasă
Urmă de „mereu acasă„

Peste dealul timpului
Hai la Valea Plopului
Dar să trecem și-mprejur
Pe la Vlad pe la Namur.

Nunți cu daruri am primit
Noi familii s-au zidit
Alex și Iulia-Olteanu
Ștefan și Ema Deleanu

De acum nu poți să lași
Rugăciunea de vrăjmași
Că vrăjmașii cu puteri
Sunt doar prieteni severi.

Ne-a strâns focul Dorului
În jurul potirului
Să primim întru căldură
Dulcea cuminecătură.

Rugăciunea s-a-ntețit
Din apus la răsărit.
Scoală-te în noaptea-ntinsă
Să ții candela aprinsa!

Noi avem mijlocitor
Către-al nost Mântuitor
și pe sfântul fără frică
-pe Ioan Lumânărică.

Ocrotiţi de sfânt’ Ilie
Ce ne cheamă-n curăţie
Şi de sfântul Siluan
Păzitor de cel viclean.

Dă-ne Doamne a fi cu Tine
Şi în anul care vine
De zâmbim sau doare rău
Să chemăm numele Tău

Iartă Doamne, iartă toate
Că în Tine tot se poate
Şi ne dă cu dor în şir
Să fim toţi lângă potir

Slavă Doamne, Slavă Ţie
Pentru plâns şi bucurie
Ce-am trăit pe-acest pământ
Şi-n acest aşezământ.

Pastorala IPS Justinian Chira, la Nasterea Domnului

Iubitii mei fii sufletesti, 

In Noul Testament, in Sfintele Evanghelii, nu se gaseste nici cel mai mic element de basm sau de istorioare omenesti, nici o urma de fabula, de legenda sau mit. Totul este natural si supranatural, totul este firesc si supraomenesc. In Sfintele Evanghelii se intalneste naturalul cu supranaturalul, caruia oamenii ii zic miracol sau minune, dar acestea nu sunt decat realitati sau fenomene care se desfasoara pe alte dimensiuni, ce depasesc legile pe care omul le poate atinge.

Pentru înaintasii nostri, realizarile de azi ale ratiunii omenesti ar fi niste miracole, niste minuni, însă ele nu sunt minuni, ci realitati materiale si naturale, pe care omul le-a descoperit, cu puterea ratiunii primita de la Puterea care este mai presus de puterile noastre, atunci cand aceasta Putere a hotarat ca a venit timpul sa se descopere omului.

 Dar sunt infinit de multe taine in lume pe care omul nu le-a descoperit inca. Niciodata nu ne vom putea ridica la starea Celui pentru care nu exista nici o taina necunoscuta sau nestiuta. Dumnezeu este atotputernic, atotstiutor, etern, Stapan desavarsit al cerului si al pamantului, precum ne-a spus Fiul Tatalui care S-a intrupat. Fiul, ca si Tatal, a dovedit ca are putere nelimitata, putere infinita.

Faptele cele suprafiresti, care pentru noi erau minuni, erau miracole, pentru El, care este Dumnezeu intrupat, actele suprafiresti, minunile pe care le-a savarsit aici pe pamant, erau lucruri firesti. Pentru Hristos erau fapte naturale, pentru ca El, pe langa firea de om pe care si-a insusit-o de bunavoie, avea si fire dumnezeiasca, adica putere egala cu Tatal, cu Dumnezeu cel etern, nelimitat, nemarginit. De aceea, tot ceea ce facea, lucruri mai presus de puterea omeneasca, pe toate le facea cu puterea dumnezeiasca, care nu are nici un obstacol.

Zamislirea, nasterea, viata, moartea, invierea, inaltarea, atotprezenta, fac parte din faptele lui Dumnezeu, Care a acceptat sa se intrupeze, adica sa primeasca si firea omeneasca. Si toate acestea pentru ca a dorit sa-l innobileze pe om cu darurile lumii perfecte, cu toate darurile unei fiinte eterne si fericite, ale unei fapturi indumnezeite, prin Iisus Hristos, prin Fiul, Care l-a facut pe om sa devina si el fiu al lui Dumnezeu.

De aceea Fiul lui Dumnezeu a acceptat toate conditiile unei fiinte omenesti, a acceptat toata umilinta, toata suferinta unei fiinte omenesti. A facut Fiul lui Dumnezeu un pogoramant necuprins atunci cand S-a supus conditiei vietii omenesti. Insa prin zamislirea Lui s-a ridicat mai presus de toti oamenii, pentru ca El nu S-a zamislit din samanta barbateasca, ci El S-a zamislit fara de pacat de la Duhul Sfant, asa cum i-a spus Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria: “Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc. 1,35). 

Iubiti frati si iubite surori,

Viata personala a lui Iisus, in mare parte necunoscuta de oameni, e cunoscuta numai de mama Lui, de Fecioara Maria si de dreptul Iosif, care de la inceput, de la zamislirea Pruncului, au stiut ca au in fata lor pe Fiul lui Dumnezeu. Cand S-a culcat si cand S-a sculat, cand a fost treaz si cand dormea, cand lucra si cand manca, Mama Lui si batranul Iosif intotdeauna priveau la Iisus ca la Dumnezeu, ca la Cel ce era un adevarat Mesia, Mantuitorul lumii, Cel prin Care s-au facut toate cate s-au facut. Cu cata sfintenie si profunda adoratie priveau la El Iosif si Maria. Mama privea la Cel care dupa trup era Fiul ei, dar in realitate era Fiul lui Dumnezeu.

Cata grija a avut de El Maica Lui in fiecare zi, in fiecare moment; pentru ca Maica Domnului a fost constienta de la inceput ce raspundere are ea fata de viata Fiului Evei. Ea era constienta ca Iisus, Fiul ei, este Mesia, este Mantuitorul lumii, Cel asteptat de tot neamul omenesc, de cand Adam si Eva au cazut si au fost alungati din Eden. Maica Domnului era constienta ce sarcina i-a dat Dumnezeu, ce raspundere are fata de intreaga omenire. Salvarea depindea de Cel ce S-a nascut, de Cel pe care ea L-a tinut in brate si i-a aparat viata, fugind cu El prin pustie ca sa-L salveze de slugile lui Irod si de toti dusmanii lui Dumnezeu. Ea a trait cu Iisus intre straini, retrasa, iar la intoarcerea din Egipt, dupa porunca dumnezeiasca, s-a asezat in Nazaret, intr-un sat de oameni fara suflet, fara inima, care se uitau la aceasta femeie saraca cu neincredere si cu ura.

Aici, in Nazaret, a fost primit in casa lui Cleopa, fratele batranului Iosif, care avea patru feciori si mai multe fete. Toti acestia erau nevoiti sa-L primeasca la masa cu ei, dar Il priveau pe Iisus cu dispret, pentru ca nu era ca ei. Il credeau fara minte si Il invidiau pe Iisus pentru ca ii intrecea pe toti prin rabdare, prin bunatate, prin intelepciune si frumusete, in timp ce mama Lui, neinteleasa de fiii lui Cleopa, Il alinta si-L privea cu infinita dragoste si respect.

Toate purtarile fiilor lui Cleopa, care era fratele batranului Iosif, trebuia sa le suporte Mama lui Iisus in tacere si cu mare grija, ca sa nu divulge taina cea mare, ca sa nu spuna oamenilor ca acest tanar, Iisus, fiul ei, este Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul lumii. Daca acest lucru l-ar fi aflat nazarinenii sau fiii lui Cleopa ,“fratii Lui” (Mt. 13,55), nimeni nu ar fi crezut sau inteles marea taina si L-ar fi ucis, azvarlindu-L in prapastie, pe cand El implinise majoratul. Poporul Il cinstea si-L asculta cu dragoste, cu speranta, cu incredere. Intreaga Palestina incepuse sa-L admire, mai ales dupa ce Ioan Botezatorul Il primise la Iordan sa Se boteze, iar a doua zi dupa botez, vazandu-L pe Iisus trecand pe cale, in auzul tuturor, Ioan Profetul a strigat: “Iata Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii” (In. 1,29).

Intr-una din zile, Hristos a cerut in sinagoga din Nazaret cartea profetului Isaia si a deschis-o la cuvintele: “Duhul Domnului este peste Mine, ca Domnul M-a uns sa binevestesc saracilor, M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc celor robiti slobozire si celor prinsi in razboi libertate” (Isaia 61,1). Dupa ce a inchis cartea, Domnul a spus: “Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre”(Lc. 4,21), adica “aici Isaia vorbeste despre Mine”. Atunci, indata, nazarinenii s-au revoltat grozav si au sarit toti sa-L ridice si sa-L arunce in prapastia care exista atunci la marginea Nazaretului. Numai cu puterea dumnezeiasca, pe care Iisus o avea de la nastere, a iesit dintre ucigasi.

Iata, in ce pericol ar fi fost Iisus daca Maica Lui ar fi divulgat marea taina a Fiului ei, ca El este Cel prevestit de toti proorocii si asteptat de tot neamul omenesc. Sarcina de a pastra aceasta taina o avea Fecioara Maria. Ea stia ca de pastrarea acestei taine depindea mantuirea lumii, depindea viitorul omenirii. De aceea Ea a pastrat cu grija aceasa taina a lui Iisus. Fecioara Maria a dovedit ca stie si este in stare sa pastreze taina pe care i-a incredintat-o Dumnezeu Tatal, Taina Fiului Sau, pe care Tatal L-a trimis in lume, in lumea care era dominata de puterea satanei. Desi Domnul Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa se nasca ,,intre ai sai” (In.1,11) - adica in mijlocul poporului ales, in mijlocul fiilor lui Israel-, acestia nu L-au recunoscut si nu L-au primit. Din nefericire, acesti fii s-au indarjit si, ca pe un talhar, L-au dat in mainile paganilor, dar El coborand in mormant, a treia zi a inviat.

Prin Invierea Sa a dovedit ca Cel ce S-a nascut intr-o pestera saraca in Betleem si a fost tinut in brate, este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. Alungat fiind din casa Lui, S-a intors cu fata catre neamuri, iar neamurile L-au primit ca pe Mesia ce se numeste Hristos, Fiu al lui Dumnezeu. Pe ceea ce L-a nascut, toate neamurile pamantului o numesc Nascatoare de Dumnezeu, toata lumea o venereaza, o lauda, ii preamaresc numele cu recunostinta, de doua mii de ani.

Iubitii mei fii sufletesti,

In aceste zile binecuvantate de Dumnezeu ale marelui Praznic al Nasterii Domnului ma rog la Maica Domnului pentru toate femeile din Romania, pentru toate mamele si copiii lor, pentru toti tinerii si pentru viitorul lor. Am incredere in viitorul acestor tineri care se vor ridica si vor spala pacatele prin care am trecut in acest secol. Lumea a trecut prin multe si mari greutati, dar Dumnezeu a fost si este cu noi, cu poporul roman, pentru ca acest popor este drept si credincios, iubitor de Maica Domnului si de Iisus Hristos.

Mileniul doi a fost cel mai greu mileniu din viata omenirii. Eu ma rog si cer la Dumnezeu ca mileniul trei pe care l-am inceput sa fie un mileniu intinerit, stiinta si credinta sa se infrateasca si oamenii sa-L gaseasca pe Iisus Hristos, sa-L asculte si sa-L iubeasca. Toata viata pentru aceasta am trait si cu speranta aceasta ma despart de voi, de toti fratii, de toti fiii lui Adam, care vor deveni fratii lui Iisus Hristos si fiii lui Dumnezeu.

Noaptea Nasterii Domnului este tot asa de frumoasa ca noaptea Invierii Domnului, pentru ca si in aceasta noapte a Nasterii Domnului ingerii au coborat si au venit intre noi, au petrecut cu noi. Au venit la pastorii din Betleem si le-au vestit zicand: “Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Lc. 2, 10-14).

Si in noaptea Invierii, dupa ce a inviat Hristos, au venit ingerii si au rasturnat piatra de pe mormantul in care Iosif si Nicodim, in prezenta Maicii Domnului, au pus trupul lui Iisus. Dupa ce Domnul a inviat, ingerul Gavriil a venit si a rasturnat piatra de pe mormant si le-a aratat mironositelor si apostolilor, si prin ei tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate locurile, ca mormantul este gol, ca Iisus Hristos a inviat si S-a aratat multora. Atunci, toti cei ce au auzit acestea, au venit din Ierusalim si din imprejurimi, au alergat si au vazut mormantul si multi L-au vazut si pe Domnul, dintre care cei dintai au fost Maica Domnului si ucenicii Domnului, care s-au bucurat si au plecat in toate partile lumii, ei fiind martorii Invierii Domnului. Toti apostolii si cei care au crezut, de atunci si pana in timpurile noastre, si-au dat viata pentru Iisus Hristos bucurandu-se. Dintre acestia au facut parte si Voievodul Constantin Brancoveanu si cei patru fii ai sai. Martori ai Nasterii si Invierii lui Hristos au fost milioanele de martiri care in cele doua mii de ani si-au dat viata marturisind ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a nascut in Betleem, S-a jertfit pe cruce si a inviat din mormant.

Nasterea si Invierea Domnului sunt temelia credintei noastre, a vietii noastre, a nasterii noastre, a tuturor celor ce facem parte din Biserica lui Hristos. De aceea ne bucuram toata viata ca suntem crestini si marturisim mereu, prin faptele noastre, prin viata noastra, ca noi ne bucuram in fiecare an la Nasterea si la Invierea lui Hristos. Cauza si izvorul bucuriei noastre de la toate sarbatorile si in toate zilele de aici vine, din Nasterea si Invierea Domnului.

Nasterea si Invierea lui Hristos au fost speranta neamului omenesc. Craciunul si Pastele sunt speranta si mangaierea noastra si acum. Greutatile vietii vin si trec asa cum vin si trec norii intunecati, dar dupa furtuna vine intotdeauna vreme buna, cerul se insenineaza, anii trec, copiii cresc, se schima tot ce-i omenesc si noi intinerim - zic crestinii. Copiii de acum sunt cea mai frumoasa bucurie a noastra, tinerii sunt mandria si speranta noastra, barbatii din Romania sunt mandria si puterea de azi si de maine, pentru tara, pentru pamantul acesta pe care l-am mostenit de la strabuni si pe care l-au ravnit multi straini sa ni-l fure.

Cu incredere ca Dumnezeu imi va asculta si acum rugaciunile, va doresc in anul care vine, la voi cei de fata si la toti cei ce sunt departe de casa parinteasca, sa aveti sanatate trupului si sufletului, sa aveti sarbatori linistite, sarbatori fericite si bucurii mai multe. Pentru toate acestea se roaga batranul vostru Arhiepiscop Justinian din Maramures. “Sa ne rugam la Dumnezeu ca toate armele sa fie date la fier vechi”. Asa i-am indemnat pe toti tinerii din Romania. De aceea va rog si va sfatuiesc si pe voi, asa cum am sfatuit pe cei 3.500 de tineri, care in zilele de 3-6 septembrie au vizitat tara si frumosul nostru oras Baia Mare, ca in fiecare seara, cand puneti capul vostru obosit pe perna, gandul sa-l indreptati spre Dumnezeu.

† Justinian Chira
Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului

Troparul Nașterii Domnului

Troparul Nasterii Domnului cantat in Ajunul Craciunului la Sfanta Manastire Sinaia (2010)

Nașterea Domnului a fost fără stricăciune și fără durere

”Tot în acest cuvânt ”Domnul este cu tine!” El era dezlegătorul și nimicitorul blestemului dintâi ce apăsa asupra femeilor, căci bărbatul fusese ales să fie domn asupra femeii, iar femeia primise poruncă să se întoarcă după bărbatul său. Iar aducerea pe lume a copiilor fusese rânduită să fie în întristare și durere din pricina neascultării dintâi (cf. Facere 3,16), după cum dă mărturie proorocul: când vin durerile nașterii în ceasul venirii pe lume, ea strigă de durere. Robia, întristarea și durerea femeilor n-avea astfel capăt. Dar când arhanghelul a spus Preasfintei Fecioare: Domnul este cu tine!, duse au fost toate datoriile întristării. Domnul este cu tine și nu mai e asupra ta puterea bărbatului, nici durerea aducerii pe lume, fiindcă într-adevăr ea singură a fost fecioară mai presus de toate fecioarele, înainte de naștere și în naștere și după naștere, Fecioară Preacurată.(...)
...Îi vei pune numele Iisus, care se tâlcuiește Mântuitor, pentru că nu vei avea nimic din rânduielile și durerile femeilor, ci așa cum zămislirea ți-a fost dată fără sămânță, așa și nașterea va fi fără stricăciune și fără durere pentru mântuirea lumii întregi, și lucrul însuși va fi cunoscut plecând de la numele Său.”
Sf. Maxim Mărturisitorul

”În acea mică peşteră, în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, 25 decembrie, Preasfânta Fecioară Maria a dat naştere Domnului şi Dumnezeului nostru lisus Hristos, Fiul ei. Ea L-a născut pe Domnul fără durerile fireşti naşterii femeilor, aşa cum şi de la Duhul Sfînt îl zămislise. De aceea ea L-a înfăşat cu mîinile ei, I s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, şi L-a aşezat în iesle. Atunci Dreptul losif s-a apropiat şi el şi s-a închinat Domnului Dumnezeu, Pruncul Hristos lisus, Cel născut din pântecele preacurat al Fecioarei Maria."
Sf. Nicolae Velimirovici

”Dumnezeu a trimis însă în inima lor un gând așezat și rânduit spre a împlini, pe de o parte porunca Legii și a lăsa în același timp deoparte căsătoria, și au hotărât să o dea numai în logodnă, nu în căsătorie, unui bărbat care să nu mai fie potrivit pentru căsătorie, ci bătrân și ramolit, dar care a ajuns să dobândească împlinirea virtuții, pentru ca el să fie mai degrabă păzitorul fecioriei ei.”
Sf. Maxim Mărturisitorul

”Iosif era pe atunci în vârstă de peste șaptezeci de ani, pentru ca nimeni să nu aibă nici o bănuială asupra căsătoriei. Era văduv și sărac în avuții pentru ca în casa sa să crească cu creștere în cele materiale Cel ce S-a făcut sărac pentru noi, ca să ne îmbogățească cu Dumnezeirea Sa. (2 Co 8,9) ... Așa cum era cunoscut prin meseria sa, Iosif era cunoscut și prin blândețea, evlavia și faptele sale cele bune.”

Sf. Maxim Mărturisitorul
”Maica Domnului n-a avut dureri la nastere, caci numai ea a nascut fara dureri. Pentru ca acolo unde n-a fost inainte dulceata de nunta, nici durere n-a fost mai pe urma. Ea a nascut de la Duhul Sfant, fara durere, dar a avut dureri la rastignirea Mantuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei si de trei ori a lesinat, vazand pe Fiul ei insangerat, batjocorit si batut, stiind mai ales cine este El, Care a venit sa mantuiasca lumea si cu rana Lui sa vindece rana neamului omenesc.”
Pr. Ilie Cleopa

Hristos S-a nascut!

EVANGHELIA LA NASTEREA DOMNULUI

Evanghelia dupa Matei 2, 1-12

"Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor."

TROPARUL NASTERII DOMNULUI:

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostiintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!

Crăciunul nu e...

Tudor Chirilă

Craciunul nu inseamna cadouri, daca asta inseamna nervi. Craciunul nu inseamna imbulzeala, ci mai degraba retragere. Craciunul nu e goana irezistibila de a fi in rand cu lumea care pune bucatele pe masa "ca asa-i traditia". Craciunul nu e traditie. Craciunul nu e ghiftuiala oarba, nu e napustire hulpava dupa ce ai postit. Craciunul nu e razboi in trafic pentru familie. Craciunul nu e familie daca familia zbarnaie de tensiuni nerostite. Craciunul nu e Mos Craciun in alb si rosu. Craciunul nu e colind cu orice pret, supracantat, la ore nepotrivite. Craciunul nu e o perioada in care "ne deschidem inima ca sa intre lumina sfanta". De ce ar fi inchis in restul anului? Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Craciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsa. Craciunul nu e un program special la televizor. Si nici zambet fals nu e Craciunul. Craciunul nu e prilej de regret ca nu ai cu cine petrece sarbatorile. Craciunul nu e bilant. Craciunul nu e lumina electrica in exces sau bradul pe care te-ai luptat sa-l aduci acasa ca un erou modern. Craciunul nu e lupta. Craciunul nu e promotie. Nu-l gasesti pe rafturile care urla ca e Craciunul. Nu e cozonac, caltabos, toba, sorici sau vin rosu. Craciunul nu e ilustrata si nici fericire tampa impachetata in spoturi publicitare cu reni si Mos Craciuni pentru diferite nise. Craciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Craciunul nu e discoteca si nici fantezie sexuala de iarna. Craciunul nu e bere. Craciunul nu e nimic din tot zgomotul asta surd si disonant ca o orchestra mondiala care se acordeaza la nesfarsit fara sa mai inceapa sa cante. N-are niciun rost asa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun in fiecare an, incercand cu disperare sa inot spre marginile vartejului care ma trage la fund unde in malul vascos zac resturi de sarmale, conserve, reprosuri, un fel de mazga sufleteasca, o inertie vesteda.

Craciunul e altceva. Craciunul este momentul in care s-a schimbat TOTUL. Craciunul e momentul in care Oamenii au descoperit Speranta prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moarta. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc in deriva sa ajunga la destinatie si sa umfle panzele celor care mai au curajul sa navigheze, e nevoie sa sarbatorim Craciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne da in fiecare zi. Pentru tot ce uitam sa-i inapoiem.

As fi vrut sa inchei altfel. De fapt, Craciunul nu e nici macar ce am scris eu aici. Nu poti scrie despre Craciun in mijlocul Marii Moarte.

Bileţelul din căptuşeală. Dumnezeu în căutarea omului

Lelia MUNTEANU

Mai ţineţi minte pariul lui Blaise Pascal? De câte ori ne-am răsucit de la credinţă la tăgadă, l-am făcut şi noi cu destinul nostru: dacă Dumnezeu există şi cred în El, câştig viaţă veşnică; dacă nu există şi totuşi cred în El, n-am nimic de pierdut; prin urmare, e mai profitabil să cred.
Nu, n-o să vorbim despre Dumnezeu în termeni de bilanţ contabil, “citindu-l” ca pe un cont de profit şi pierderi. După moarte, în căptuşeala hainei cetăţeanului Blaise Pascal, care s-a luptat o mare parte din viaţă cu Cel de Sus, s-a găsit un bileţel: “Dumnezeul lui Avraam, Isac şi Iacov, nu al filosofilor şi nici al savanţilor…”

“Nu al filosofilor şi nici al savanţilor”, pe acest Dumnezeu îl invocăm astăzi. Pe Dumnezeul creştin care săvârşeşte, trimiţându-Şi Fiul să Se întrupeze, un demers tulburător: porneşte în căutarea omului. Nu a genialului matematician Pascal, ci a robului lui Dumnezeu Blaise, a cărui măreţie şi început al înţelepciunii e teama. Teama de a fi singur, teama de a-ţi petrece viaţa către un capăt dincolo de care nu mai există nimic. Acelaşi om care s-a împăcat cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu cu semenii, scrisese: “Să ne imaginăm un număr de oameni în lanţuri şi toţi condamnaţi la moarte, fiecare fiind sugrumat pe rând în faţa celorlalţi. Cei lăsaţi la urmă îşi văd propria lor condiţie în aceea a semenilor lor, privindu-se unii pe alţii îndureraţi, fără speranţă, aşteptându-şi randul. Aceasta este imaginea condiţiei umane”…

Imaginea condiţiei umane, înălţătoare, ea alta: e bileţelul cusut în căptuşeala hainei, pe care Dumnezeu ni-l citeşte în fiecare zi, asa cum ne-am priceput să i-L scriem. Imaginea înălţătoare a condiţiei umane e şi în chipurile brechtiene ale amărâţilor care adună fier de sub ruinele fabricilor în noaptea de Crăciun, şi în chipurile fericite ale celor care benchetuiesc în îndestulare alături de casnicii lor.

Cât Dumnezeu ne caută nu suntem pierduţi. Nu vom mai rătăci multă vreme…

Sursa: http://www.gandul.info/opinii/biletelul-din-captuseala-dumnezeu-in-cautarea-omului-5207039via Theologhia.wordpress.com

Crăciun cu bucurie

Icoana

Naşterea Domnului să vă aducă bucurie şi pace în casă şi în suflet. 

Colind bizantin (Lerui, Doamne, ler)

Radu Gyr

Cerul si-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
au pornit cu plugusorul
îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglinda
si de giuvaer,
toti luceferii colinda
- Lerui, Doamne, Ler -

Vântul sufla cu lumina
- Lerui, Doamne, Ler -
în buhai de luna plina
leganat în ger.

Pentru heruvimi cu gluga
alba de oier
sub feresti colinde’ndruga,
- Lerui, Doamne, Ler -

N-au venit cu grâu la poarta,
ci au rupt din cer
stele mari ca sa le’mparta,
- Lerui, Doamne, Ler -

Si’n Gustar de roade grele,
- Lerui, Doamne, Ler -
va fi câmpul cer de stele
tolanit sub cer…

Numai tu astepti în tinda,
- Lerui, Doamne, Ler -
suflete fara colinda,
si fara Prier.

Nici un cântec alb nu vine
fâlfâind pe cer
cu o stea si pentru tine,
- Lerui, Doamne, Ler.

Pastorala de Craciun 2010, IPS Justinian Chira

+JUSTINIAN

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Maramuresului si Satmarului

Iubitului nostru cler, cinului monahal,

dreptcredinciosului popor din Episcopia

Ortodoxa Româna a Maramuresului si Satmarului:

Har, binecuvântare si pace de la Dumnezeu

iar de la noi, calde urari de liniste si fericire,

pentru Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului.

"Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învatat sa se închine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie." 

Troparul Nasterii Domnului

Iubitii mei fii sufletesti,

Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu sa terminam sase saptamâni de curatenie si de post. Postul Nasterii Domnului se numeste postul bucuriei, pentru ca în acest post, spre deosebire de celelalte posturi, de la început pâna la sfârsit, tot crestinul se bucura în sufletul lui, într-o asteptare deosebit de importanta. Asa cum asteapta copiii pe tatal lor, asa cum asteapta copiii pe mama lor, asa au asteptat fiii lui Adam câteva mii de ani. Mii de ani L-au asteptat pe Mântuitorul lumii, L-au asteptat pe Mesia.

Aceasta credinta si aceasta asteptare a existat la întreg neamul omenesc. Nu numai la poporul ales, carora prin prooroci li s-a vestit venirea lui Hristos, ci la toate popoarele lumii a existat credinta în nasterea si venirea lui Iisus Hristos. Chiar si la popoarele cele mai înapoiate din inima Asiei si din inima Africii, chiar si la popoarele care au fost descoperite în lumea noua din America, si acolo exista la oameni credinta în Nasterea si în venirea lui Hristos, în Nasterea Fiului lui  Dumnezeu pe pamânt. Aceasta credinta era universala pentru ca pornea de la un protoevanghelium, adica de la o evanghelie începatoare: “Dusmanie voi pune între tine si între femeie, între samânta ta si samânta ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa calcâiul” (Facere 3,15). Atunci când Eva si Adam, înselati fiind de vrajmasul, au calcat porunca lui Dumnezeu si au gustat din fructul oprit, atunci a fost rostit cuvântul acesta, care a vestit venirea unui Mântuitor. Când stramosii nostri, protoparintii nostri, au gustat din acest fruct, au ranit adânc pe Dumnezeu. A suferit grozav atunci Dumnezeu Tatal si Creatorul nostru. Aceasta protoevanghelie, însa, aceasta veste pe care Dumnezeu ne-a dat-o dupa caderea omului în pacat, se realizeaza apoi prin Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos a schimbat întunericul de pe pamânt, a schimbat total lumea. De la Nasterea Domnului a început cultura, de la Nasterea Domnului a început lumea sa se ridice din ce în ce mai mult. Pentru ca prin Hristos s-a transfigurat nu numai omul, ci cosmosul întreg. Cerurile s-au deschis la Nasterea Domnului Hristos si de acolo au navalit, pur si simplu au navalit cetele îngeresti cântând: “Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între
oameni bunavoire!”(Lc. 2,14). Iar de pe pamânt s-a ridicat spre ceruri din partea oamenilor închinare adânca.

Iubitii mei frati si iubite surori,

În Evanghelia de astazi, în capitolul II, versetele 1-12, ne vorbeste maritul si binecuvântatul de Dumnezeu Apostol si Evanghelist Matei, care s-a ostenit si a scris Evanghelia, fara de care noi nu L-am fi cunoscut pe Hristos. Deci, acest evanghelist a scris în capitolul al II-lea, începând cu versetul 1, cum a fost Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, au venit - spune evanghelistul - de la Rasarit, trei mari crai, trei magi, trei mari învatati, trei mari cititori în stele, din adâncul Rasaritului. Nu se spune tara. A fost tara unde a fost turnul Babel, a fost tara unde a coborât Noe pe pamânt cu corabia. De acolo au venit trei crai cititori în stele. Erau calauziti de o stea. Si pâna astazi oamenii nu au înteles ce fel de stea a fost. Pâna astazi oamenii învatati se întreaba ce stea i-a calauzit pe acesti magi? A fost o cometa sau ce a fost aceasta? Si tot cei ce nu sunt luminati de Duhul lui Dumnezeu nu gasesc rapunsul. Raspunsul, iubitii mei frati, sa va ramâna si sa nu-l uitati: nu a fost un corp ceresc, nu a fost o stea materiala, nu a fost o planeta sau cometa, ci a fost o putere cereasca, a fost un arhanghel, un înger, pe care magii l-au vazut ca pe o stea, ca pe o lumina înflacarata ce ardea pe cer. Nu era un corp ceresc, un corp material, ci era o putere cereasca aceasta stea, care îi calauzea pe cei trei magi de-a lungul pamântului Orientului si care s-a oprit când a ajuns deasupra Ierusalimului. Ce s-a întâmplat când a ajuns deasupra Ierusalimului? Steaua s-a stins, steaua s-a ascuns, nu s-a mai vazut, caci asa a fost planul lui Dumnezeu ca steaua sa nu lumineze Ierusalimul si pe Irod. De aceea,cei trei crai au început sa rataceasca prin Ierusalim si sa întrebe: “Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne închinam Lui” (Mt. 2,2). Ei nu stiau de Mesia, nu stiau de prooroci, ei stiau un
lucru: ca un împarat al iudeilor se va naste, care va stapâni lumea.

„Unde s-a nascut acest împarat?”, întrebau magii. Si auzind acest cuvânt, ne spune Evanghelia, “regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul împreuna cu el” (Mt. 2, 3). Si Irod atunci a chemat pe toti preotii si învatatii de la templu care cunosteau Scriptura, care cunosteau proorociile, si i-a întrebat: “Unde trebuia sa se nasca Hristos?” Iar învatatii i-au raspuns: “În Betleem, pentru ca asa spune proorocul”. Care prooroc? Proorocul Miheia, în cap. 5,1: “Si tu, Betleeme, pamântul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic între capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Conducatorul care va paste pe poporul Meu Israel.” Au vorbit învatatii atât de înaltator despre Betleem si i-au comunicat lui Irod. Iar Irod a dat porunca ca sa fie ucisi toti copiii de la doi ani în jos.

“Unde trebuie sa se nasca Hristos?” era întrebarea lui Irod. Deci, iubite surori si iubiti frati, Irod stia ca trebuie sa se nasca Hristos. El stia ca S-a nascut Hristos. Cu toate acestea, fratilor, a îndraznit sa încerce sa-L ucida pe Fiul lui Dumnezeu. Nu din nestiinta. Ca si Iuda. Si Iuda a stiut ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu si L-a vândut. De aceea pacatul lor este nesters pentru totdeauna, ca si pacatul oricarui necredincios care nu crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Stie ca Hristos a venit, stie ca Dumnezeu a venit pe pamânt si totusi se leapada de El. De aceea, acest pacat al necredintei nu va fi iertat nici în cer, nici pe pamânt, nici în veacul de acum, nici în cel viitor, cum zice chiar Hristos. Pacatul împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta niciodata, nici în veacul de acum, nici în veacul viitor. Ce înseamna pacat împotriva Duhului Sfânt? Orice pacat împotriva credintei si mai ales necredinta.

Deci Irod stia, el cunostea ca S-a nascut pe pamânt Fiul lui Dumnezeu si de aceea a dat porunca si i-a rugat pe cei trei magi: “Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma închin Lui.” (Mt. 2,8). Era un cuvânt plin de viclesug, pentru ca Irod, acest diavol, voia sa gaseasca unde S-a nascut Fiul lui Dumnezeu si sa-L ucida. Nu vi se cutremura inima când auziti acest lucru? Un om, un om nenorocit, chiar daca era un rege, acest nenorocit, cunoscând si stiind ca Fiul lui Dumnezeu a venit, a cautat sa-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu. Rasplata care a fost? Irod a pierit. L-au mâncat viermii de viu. Aceasta a fost moartea lui Irod. Iar cei trei magi au plecat si dupa ce au iesit din Ierusalim, steaua din nou li s-a aratat si i-a calauzit, apoi steaua s-a oprit deasupra pesterii din Betleem si razele ei au început sa curga, sa curga, asupra pesterii asa cum vedem în toate icoanele cum de la stea se coboara raze care lumineaza pestera. Si îngerii se coboara si pastorii vin si aduc daruri si ei. Pastorii ne-au reprezentat pe noi, iubitii mei frati, iar cei trei crai au cazut si s-au închinat, ne spune evanghelistul Matei, si I-au adus daruri. Daruri de aur Iau adus ca la un Împarat al lumii, tamâie I-au adus ca la un Dumnezeu si smirna ca unui om muritor. Aur, smirna si tamâie, ca unui împarat, ca unui arhiereu, ca unui om. Din acest motiv se spune ca sarbatoarea Nasterii Domnului este sarbatoarea pacii, pentru ca pamântul s-a împacat cu cerul, cerul s-a pogorât pe pamânt si a ramas pe pamânt. Pamântul nu mai este al diavolului, pamântul este al lui Dumnezeu. O bolnava îndracita, când i se facea Taina Sf. Maslu, într-o manastire, iar când preotii au început slujba si au dat binecuvântarea mare cu Evanghelia, dupa cum auziti la toate Tainele, când se începe cu cuvintele: “Binecuvântata este împaratia Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh...” , din adâncul cel mai întunecat al acestei
bolnave, satana a început sa strige: “Nu a Lui, a mea este împaratia”, a strigat satana din trupul acelei femei. “A mea este împaratia, nu a Lui.” Si pâna astazi cauta vrajmasul sa stapâneasca lumea prin diferite mijloace, prin patimi. Nu va suparati. Orice lacas în care se savârsesc pacatele, betia, desfrânarile, sunt curtile satanei. Orice lacas de acest gen. Si orice lacas dumnezeiesc, toate bisericile ortodoxe, sunt curtile lui Dumnezeu, sunt palatele lui Dumnezeu, Stapânul cerului si al pamântului, cum spune un frumos tropar: “în curtile casei Tale stând, în cer mi se pare a fi.”

Iubitii mei fii sufletesti,

Ziua aceasta este ziua cea mare. Întotdeauna omul a încercat sa se ridice la cer. Întotdeauna omul a încercat si a râvnit sa zboare. Întotdeauna se uita la pasari cum zboara si a dorit si el sa se ridice, si în timpurile noastre omul a reusit sa se ridice de pe pamânt. Dar tendinta, dorul omului, a fost mereu de a se înalta, de a se ridica la cer, pentru ca Îl cauta pe Dumnezeu, acolo unde e Dumnezeu în ceruri, cum zicem asa de frumos: “Tatal nostru care esti în ceruri…” Dar daca noi nu am reusit, fratilor, sa ne ridicam pâna la Dumnezeu cu trupul, S-a
coborât Dumnezeu la noi, S-a coborât Dumnezeu între noi. Aceasta este slava Lui si a ramas între noi pe Sfintele Altare. În chip nevazut Îl avem pe Dumnezeu între noi.

Mareata este sarbatoarea aceasta, mareata este adunarea voastra a crestinilor, care, desi sunteti obositi, pentru ca v-ati facut si dumneavoastra datoria sa colindati pe un prieten sau pe un vecin, nu ati sovait, ci ati lepadat patul de odihna si ati venit sa preamariti pe Fiul lui Dumnezeu. Mareata este aceasta zi. Din suflet doresc ca în aceste zile de bucurie ale Sarbatorilor Nasterii Domnului, pentru care v-ati pregatit mult prin post si prin spovedanie, sa va trimita Dumnezeu binecuvântari peste familie, iar anul care vine rog pe Dumnezeu sa fie un an binecuvântat. Sa multumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-am primit pâna acum. Va îndemn ca, asemeni pastorilor din Betleem si crailor din Rasarit, sa-I aduceti prinosul curat al sufletelor voastre Pruncului nascut.

Anul acesta, cu ajutorul Atotbunului Dumnezeu, s-au împlinit 20 de ani de la reînfiintarea sfintei noastre Episcopii. În acest timp, cinstita preotime si diaconime, sfintitii slujitori ai lui Dumnezeu din manastirile noastre si binecredinciosul popor din Maramures si Satmar au stat cu vrednicie lânga altarele strabune, cu candelele aprinse, ca cele cinci fecioare întelepte, iar acum Hristos, Mirele Cel ceresc, a carui dumnezeiasca nastere o praznuim astazi, va întâmpina pe toti si ne binecuvinteaza munca si jertfa pe care am depus-o în aceste doua
decenii, înaltând sfinte si luminoase altare, deschizându-se multe vetre monahale, crescând un tineret luminos si foarte dornic sa pregateasca un viitor frumos pentru tara noastra iubita si binecuvântata de Dumnezeu.

La acest praznic sa nu uitam de cei ce sunt plecati si sunt departe de tara. La toti le trimitem un mesaj, un salut crestinesc si românesc si îi asiguram ca noi de aici de acasa nu-i uitam, ne rugam pentru toti cei de departe si pentru cei de aproape. Biserica noastra, Biserica strabuna, Biserica Ortodoxa, care este Biserica lui Hristos sta la datorie cum a stat si în cei cincizeci de ani de urgie, de întunecata robie spirituala si sociala deopotriva.

Valurile sunt multe, valurile vietii sunt grele si acum. Corabia lui Hristos este atacata de multe duhuri rele, dar poporul român care este tare în credinta, plin de încredere în Dumnezeu si de dragoste fata de Fiul lui Dumnezeu nu sovaie, priveste înainte, pentru ca el crede în Cel ce S-a nascut în Betleem, si ne-a dat viata prin Cruce, a gustat din paharul mortii, a sfarâmat portile iadului si a deschis usile raiului, risipind întunericul care azi ne înconjoara, iar prin lumina Lui ne aduce în suflete dumnezeiasca bucurie.

Nu trebuie, iubiti frati si întelepte femei sa uitam nici o clipa de cei plecati, de cei saraci, de cei bolnavi, de cei ce au nevoie de ajutorul nostru modest, de mila noastra, de dragostea noastra, de credinta noastra. Biserica noastra, ca dintotdeauna, nu uita sa se roage, sai ajute, sa-i întareasca în credinta pe toti fiii lui Adam.

Sunt multe popoare din lume care nu-L cunosc pe Hristos sau care si-au pierdut credinta în Dumnezeu si de aceea sunt nefericite. Au bunastare, dar n-au pace, n-au liniste, nici fericirea pe care o are poporul credincios sau omul care crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Poporul român, poporul din aceasta tara, poporul din acest colt de tara, îl are în suflet pe Hristos, are în inima evlavie fierbinte fata de Maica Domnului, are în minte încredere în Dumnezeu si-L asculta pe Cel pe Care întotdeauna L-a ascultat, adica pe Tatal nostru Cel ceresc.

Cu parinteasca dragoste va îmbratisez pe toti, cu sfintenie, gândindu-ma la voi azi si întotdeauna. Va  binecuvintez si va doresc Sarbatori fericite, ani buni cu sanatate.

 Hristos S-a nascut, bucurati-va!

Al vostru pururea rugator

+J U S T I N I A N

Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului

Crăciunul în temniţele comuniste: Cu cât era mai mare prigoana, cu atât noi ne înălţam mai sus în spiritulitate

Crăciunul înseamnă bucurie, dragoste, căldură, nădejde. Toate acestea le-am primit de la Dumnezeu prin Pruncul născut în ieslea săracă din Betleem şi suntem chemaţi să le dăm mai departe, celor din jurul nostru. Cu timpul, însă, omenirea parcă uită tot mai mult acest lucru. Crăciunul a devenit sclipici, strălucire goală, mult comerţ şi îmbuibare. Ne lamentăm, mai ales în perioade de criză, că nu avem destul pentru „a simţi sărbătorile”. Vă propun un antidot împotriva lamentării. Câteva fragmente din mărturiile celor care au petrecut Naşterea Domnului în temniţele comuniste:

La fereastra amintirii ne-adunăm

„Ajunul Crăciunului. Când se înserează, se aşterne o linişte tristă peste celular. Privesc printre zăbrele, iar dincolo de oblonul care ne închide orizontul zăresc o fulguire uşoară…
Se aude un murmur înăbuşit de colindă. Aurora Ile nu rezistă şi plânge iar, ca la Crăciunul de anul trecut. Este al doilea Crăciun pe care-l petrecem în vecinătate. Nu este puţin lucru să ai un prieten în apropiere. Oare ce-or fi făcând părinţii noştri în acest al doilea Crăciun fără noi?
După momentul de emoţie şi nostalgie, revenim la constanta noastră bună dispoziţie. În convorbirea care începe între noi, părintele Gavril Stan îşi exprimase convingerea că celălalt Crăciun îl vom sărbători acasă. Devenim brusc optimişti…
Se apropie Crăciunul. Peste Munţii Gutinului ninge ca în poveşti… Barăcile sunt îmbrăcate în haină albă, iar, pe hornuri, fumul se înalţă spre cer ca o coloană a infinitului. Peisajul este ca dintr-o poezie de Coşbuc. Totul aminteşte de Crăciunul din copilărie. Prin barăci, pe galerie, pretutindeni se colindă. O undă de nostalgie şi tristeţe colindă prin sufletele noastre. Oare câte Crăciunuri vom mai sărbători în ocnă sau în temniţă?
Ce răscolitor sună colindul prizonierilor din Siberia: «La fereastra amintirii ne-adunăm/ Cântecul de altădată, colindăm…». Cu ecoul colindelor în suflet, intrăm în anul Domnului 1954“.
Pr. Liviu Brânzaş - Raza din catacombă

Bucurii mă inundau, cerurile se deschideau

„Deţinuţii flămânzi, îngheţaţi, zdrenţăroşi, îngroziţi, păreau nişte stafii. Complet izolaţi de lume, înghesuiţi în celule mici, ne sfârşeam ultimele puteri trupeşti şi sufleteşti…
În Ajun mă mărturisisem, la semnalul dat în ţeava caloriferului dintr-o celulă unde era un preot. Acesta a făcut dezlegările pentru Sfânta Spovedanie. Fiecare se aduna în sineşi în faţa lui Dumnezeu şi se privea ca-n oglindă în goliciunea sa de humă străbătută de ispite. Gândurile sunt intense şi năprasnice în temniţa în care stai şaisprezece ore pe zi condamnat la inactivitate, fără a mai avea ce discuta cu vecinii. Aici sufletele se pipăie reciproc unele pe altele.
După ce toţi ceilalţi s-au culcat, eu am rămas rezemat de capul patului, cu pleoapele lăsate, cu capul ridicat, rugându-mă în ritmul pulsului pe care-l auzeam şi-l simţeam bine. Încercam să-L descopăr pe Iisus şi-L chemam în acea scurtă Rugăciune a inimii. Uitam de foame, ger şi teroare. Timpul se dilata, devenea lent, imens şi calm. Sufletul acoperea lumea şi evada din temniţă. Încercam să lepăd totul şi să rămân numai cu Dumnezeu. Bucurii mă inundau în cele din adâncuri, înţelesuri noi se desluşeau şi cerurile se deschideau uimitor“.
Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos

Sunteţi singuri, izolaţi, ca o pleavă aruncaţi

„La Închisoarea Târgşor, cea mai intens trăită sărbătoare a fost Crăciunul anului 1949. Cei de la izolare au prins un moment de neatenţie a gardienilor din curte şi ne-au colindat. La rândul nostru, doi flăcăi, Grigore Istrate şi Iacob Ilie din Piatra Neamţ, i-au colindat pe cei de la izolare şi Istrate le-a compus la repezeală o urare, un fel de pluguşor:
Sunteţi singuri, izolaţi, Fără părinţi, fără fraţi, Ca o pleavă aruncaţi. Nu ne temem, astea toate Le-om trece cu sănătate Căci avem un Tată-n cer Şi o Mamă tot la fel Şi un Fiu ce ne-nfrăţeşte Şi cu harul ne sfinţeşte. Umila noastră urare Primiţi-o la izolare! Nu cerem colaci, nici bani, Ci dragoste, la mulţi ani!“
Gheorghe Andreica - Reeducările comuniste


“Iisus a fost totuşi prezent în celule: în colindele murmurate, în strânsul mâinilor, în glasurile tremurânde care rosteau urarea: ‘La mulţi ani!’. Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor, a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Naşterii: ‘Îngerii cu păstorii măresc,/ iar magii cu steaua călătoresc…’
Şi la întrebarea: Cine-i? Cine-i? a venit răspunsul şoptit: Părintele Imbrescu, de la Biserica Boteanu din Bucureşti. ”
Pr. Zosim Oancea – Închisorile unui preot ortodox

Niciodată un colind nu mi s-a părut mai aproape de cer

„Pe la sfârşitul lui decembrie 1948, o mare parte din anchete erau deja terminate. Cei scăpaţi întregi din torturi îşi adunau gândurile, pregătindu-se sufleteşte pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului.
Nu voi uita niciodată clipele de duioşie şi înălţare sufletească, când, din fiecare celulă de fete, începând cu apusul soarelui şi până la stingere, ocupantele ieşeau pe rând la geamul celulei şi cântau. Nu mi s-a părut vreodată un cântec mai dulce, mai suav, mai înălţător spre cer, decât vocea acestor privighetori închise după gratii. Ceea ce a impresionat până la lacrimi pe toţi arestaţii erau cântecele de leagăn pe care le cântau mamele ai căror copii nu mai ştiau de ele.
De la subsol, de unde eram eu, nu se putea vedea ce se petrece peste zidul închisorii, însă cei de la etaj, de cum se însera, vedeau grupuri de oameni care ascultau de afară ce se cânta înăuntru.
Niciodată un colind de Crăciun nu mi s-a părut mai aproape de cer, mai simţit din adâncul inimii, mai melodios, decât cel îngânat de după gratii de fetele din închisoarea din Suceava. ”.
Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării

Nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi.

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun. Îl aşteptam cu neastâmpăr de copii. Aşa cum se întâmpla în toate închisorile din ţară, şi-n Aiud se luau toate măsurile de pază şi de aplicare a unui tratament aspru asupra deţinuţilor. În toate zilele marilor sărbători creştine sau în zilele sărbătorilor comuniste, ne aplicau un regim de teroare, cu percheziţii, suspendarea plimbărilor, mâncare slabă şi pază dublă, atât în cordonul de pază al închisorii, cât şi pe coridoarele celularului. Îşi făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba chiar mai mult, punerea în lanţuri sau izolarea în camera de tortură a celor mai periculoşi deţinuţi. Ofiţerul politic avea un cuvânt greu de spus în alegerea celor care urmau sa fie izolaţi.
Cu cât era însă prigoana mai mare, cu atât noi ne înălţam mai sus în spiritualitate şi rezistam mai mult. Cum am ieşit din fabrică, ne îndreptarăm cu mai mult îndemn spre celulele noastre cele de toate zilele. Ne pregăteam de sărbătoare, de parcă am fi fost liberi să mergem cu colindul. Înţeleşi fiind cu toţii că, după ora închiderii (21), prin alfabetul "morse", ne dăm de ştire unii la alţii, în toate cele peste 300 de celule, să putem începe colindul. Închiderea s-a făcut, uşile s-au ferecat. În sfârşit, semnalul de colinde s-a dat. Noi, toţi cei din celulă, patru la număr, cu expresia feţei din copilărie, cu inima zvâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinşi, scânteind în noapte, începem colindul "O, ce veste minunata", continuând apoi, pe aceeaşi melodie, cu "A venit şi-aici Crăciunul", versuri de Radu Gyr.
Colind sfânt, din strămoşi moştenit, vestind şi preamărind pe Noul Născut, în scutece înfăşat, Pruncul Sfânt Hristos Iisus. Colindul, la început abia auzit, apoi din ce în ce mai tare, parcă venea de peste veacuri, din glasurile strămoşilor noştri, lăudând şi preamărind pe Cel Preaînalt şi Sfânt. Era un cer senin, cu infinitul număr de stele. Cu ochii pironiţi în ele, extaziaţi, cântam colindul de care vuia tot văzduhul. Gardienii băteau disperaţi în uşi cu pumnii, să încetăm. După ora închiderii, regulamentul nu mai permitea deschiderea uşilor decât în prezenţa ofiţerului de serviciu. Ori, fiind peste 300 de celule, practic ofiţerul nu putea face nimic. În noaptea aceea nu s-a deschis o uşă. Populaţia civilă s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiţi colindul, ca la sfârşit să cânte şi ei cu noi. (…)
În noaptea aceasta de Crăciun, cu ochii înfipţi în stele, colindând, vedeam aievea chipul sfânt al mamei, cu obrazul şiroit de lacrimi, al tatălui albit şi îmbătrânit de vreme, al soţiei cu faţa brăzdată de durere, strângându-şi la piept pruncul părăsit de mine la patru luni, al bunicilor albiţi şi ei de timp, al fraţilor şi surorilor, al unchilor şi verişorilor şi al prietenilor cinstiţi la suflet. În aceste măreţe clipe, noi, cei din spatele uşilor ferecate, prin colindul nostru din mărginire, făceam saltul în nemărginire, în dumnezeire. Eram extaziaţi. Am simţit şi trăit adânc aceste momente sublime. În acele clipe, puteau să se deschidă uşile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi. (…)
Toţi aveam impresia, în noaptea aceea, că cetatea infernului, Aiudul, zbura în înaltul cerului, ca un castel fermecat, de o energie neştiută, luminat. Parcă-l purtau îngerii şi nu diavolii.
A doua zi, noi, cei fericiţi în timpul colindului, ne-am luat plata. Conducerea ne-a plătit poliţele. A început ancheta. Îi voiau pe cei care au organizat colindul. N-au găsit nimic. Ne-au suspendat plimbările. Mâncarea s-a înrăutăţit simţitor, iar noaptea, percheziţiile şi înjurăturile îşi făcuseră loc. Se dezlănţuise un regim de teroare. Înduram în tăcere. Trăiam încă acele clipe fericite din miez de noapte, de Sfântul Crăciun.
Atanasie Berzescu, A venit şi-n Aiud Crăciunul

Crăciunul la Piteşti

Dacă în unele închisori gardienii erau dezarmaţi în faţa bucuriei discrete şi a acţiunilor deţinuţilor uniţi în Har şi curaj, la Piteşti, prin „experimentul reeducării”, orice trăire firească, delicată, era înjosită. Cu prilejul marilor sărbători creştine, deţinuţii erau adunaţi şi obligaţi să participe la „ceremonii“ îngrozitoare, în care erau blasfemiate Naşterea şi Răstignirea Domnului. Mijloacele care s-au folosit acolo nu pot fi descrise în cuvinte. Teribilitatea lor nu a putut fi redată nici de cei care au supravieţuit experimentului, pentru că ele depăşesc imaginaţia umană.
Ca să nu omitem, însă, ceea ce s-a întâmplat în acest iad sufletesc, consemnăm doar o scurtă metodă de tratament al deţinuţilor. Menţionăm că este una dintre cele mai „suportabile”:
”În dimineaţa Crăciunului, îndată ce a sunat deşteptarea la ora şase, Zaharia, unul din torţionarii-pedagogi ai reeducării, a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineaţă să luăm poziţie fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină şi scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare… Doamne! Ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare!”
Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării

În inima robului Domnu-Şi face ieslea Lui

“Pe malul Trotuşului
Cântă robii Domnului,
Înjugaţi la jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferinţă multă
Şi-i cu lacrimi împletită.
În inima robului,
Domnu-Şi face ieslea Lui,
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin din ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Şi din flori picură rouă.
Stă un copilaş în zare
Şi priveşte cu mirare
La fereastra de-nchisoare.
Lângă micul copilaş
S-a oprit un îngeraş,
Ce-i şopteşte drăgălaş:
“Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare,
Unde-i Domnu-ntemniţat”.
Şi copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.
Valeriu Gafencu – Colind

A venit şi-aici Crăciunul,
Să ne mângâie surghiunul;
cade albă nea
peste viaţa mea,
peste suflet ninge.
Cade albă nea
peste viaţa mea
care-aici se stinge.

Tremură albastre stele
peste dorurile mele;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.

Maica Domnului curată
Adă veste minunată!
Zâmbetul tău drag,
înflorească-n prag
ca o zi cu soare!
Zâmbetul tău drag
îl aşteaptă-n prag
cei din închisoare.

Peste fericiri apuse,
tinde-ţi mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori,
pieptul lor suspină,
de sfânta-Ţi Lumină.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori.
Radu Gyr – A venit şi-aici Crăciunul

A consemnat Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 47 - decembrie 2010

Peace On Earth. Classic Christmas cartoon. MGM 1939

Peace on Earth is a one-reel 1939 Metro-Goldwyn-Mayer cartoon short directed by Hugh Harman, about a post-apocalyptic world populated only by animals.

Two young squirrels ask their grandfather on Christmas Eve who the "men" are in the lyric "Peace on Earth, good will to men." The grandfather squirrel then tells them a rotoscoped history of the human race, focusing on the neverending wars men waged. Ultimately the wars do end, with the deaths of the last men on Earth, two soldiers shooting each other. Afterwards, the surviving animals discover a copy of the Bible in the ruins of a church. Inspired by the book's teachings, they decide to rebuild a society dedicated to peace and nonviolence (using the helmets of soldiers to construct houses). The cartoon features an original song written to the tune of "Hark! The Herald Angels Sing". According to Hugh Harman's obituary in the New York Times and Ben Mankiewicz, host of Cartoon Alley, the cartoon was nominated for a Nobel Peace Prize. However, it is not listed in the official Nobel Prize nomination database. Mankiewicz also claimed that the cartoon was the first about a serious subject by a major studio. In 1994, it was voted #40 of the 50 Greatest Cartoons of all time by members of the animation field. It was also nominated for the 1939 Academy Award for Short Subjects (Cartoons)

Cizmele rosii de Craciun

Un dar micut celor care iubesc desenele animate:)

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-21dec-b4a14bfcb81738a7.zip