Ne-ruşinare şi neruşinare. (Un text despre îngeri scris în 1997)

Mihnea Măruţă

Starea din rai a lui Adam şi a Evei poate fi definită cel mai bine prin “ne-ruşinare”. În capitolul “Despre paradis” al Dogmaticii sale, Sfântul Ioan Damaschin scrie: “Înainte de a gusta «erau goi amândoi», atât Adam cât şi Eva, «şi nu se ruşinau». Atât de impasibili a voit Dumnezeu să ne facă! Căci acesta este punctul culminant al impasibilităţii. Dumnezeu a voit încă să ne facă şi fără de grijă, în aşa fel ca noi să avem un singur lucru de făcut, acela al îngerilor, de a lăuda fără încetare şi neîntrerupt pe ziditorul” (1).

Primii oameni duceau în rai o viaţă “îngerească, uniformă, unitară şi statornică” (2) şi, deci, nu aveau ceea ce am numi o “conştiinţă a raportării la sine”. Unde nu există raportare la sine, nu există ruşine, în accepţiunea noastră de astăzi. Păcatul originar determină o pierdere a acestei stări de “ne-ruşinare” şi o “cădere în raport”.

“Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi” (Facerea 3, 7). Primul sentiment al omului după ce a gustat din pomul cunoştinţei binelui şi răului este ruşinea. Primul act de discernere al omului (deja) păcătos este echivalent cu sfârşitul ne-ruşinării.

Începutul fricii

Intervalul dintre căderea în păcat şi izgonirea din rai este un timp al fricii. Ruşinea de a fi gol determină teama. După prima raportare la sine urmează prima judecată cauzală a omului. “M-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns” (Facerea 3, 10), îi răspunde Adam lui Dumnezeu. Pasul înspre noul statut ontologic de fiinţă bântuită de frică a fost făcut. În “preajma” lui Dumnezeu, omul trăieşte sub acest imperiu. Moartea îşi intră în drepturi.

Frica bună se învaţă

În concepţia ortodoxă, frica de Dumnezeu este prima treaptă a scării care duce la mântuire. Spre deosebire însă de Adam, care avea certitudinea existenţei lui Dumnezeu, noi trebuie să credem. Numai din sâmburele credinţei poate răsări frica. Credinciosul nu trebuie să-şi impună să se teamă de Dumnezeu, pentru că frica “bună” nu poate fi un rezultat al autosugestiei. El trebuie să ajungă la conştiinţa fragilităţii sale, ca fiinţă creată de un Dumnezeu atotputernic. “Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă! Frica Domnului vă voi învăţa” (Ps. 33, 11) este versetul biblic folosit în sprijinul ideii că acest fel de frică este unul care se învaţă şi la el se referă Psalmistul când spune “începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Ps. 110, 10).

Pentru a face delimitările necesare vom folosi cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: “Nu orice frică este bună şi mântuitoare; dimpotrivă, este şi o frică vrăjmaşă (…), aceea care ne face să ne plecăm în faţa persoanelor cu rang mare. (…) Şi cel care se teme de demoni are frică vrăjmaşă în el” (3). Vom trata în continuare, pe rând, aceste tipuri ale fricii.

Grija ca ancorare în vremelnicie

Omul care trăieşte în lume şi a ales lumea aceasta, totul aici, este un “îngrijorat”. Vieţuirea în imanenţă, raportarea doar pe orizontală, înlocuirea valorilor de “bine” şi de “rău” cu acelea de “plăcere” şi “durere” sunt notele caracteristice ale “îngrijoratului”. El se teme de oameni, nu de Dumnezeu, de moarte şi nu de eventualitatea chinurilor veşnice. Altfel spus, grija înseamnă stabilirea de legături cu ceea ce trece, ancorarea în vremelnicie. Însă “motorul” grijii, o spune părintele Stăniloae, este tot frica, şi anume cea “lumească”, “de a fi lipsit în viitor de plăcere şi de a avea parte de durere” (5).

Ruşinarea demonilor

Întreg periplul omenesc prin lume este o şansă pentru regăsirea stării îngereşti a “ne-ruşinării”. Impasibilitatea din rai nu poate fi redobândită însă decât printr-o acţiune pe pământ. “Ne-ruşinarea” poate fi atinsă numai prin ruşinarea celui vinovat de pierderea ei. Acesta este motivul pentru care frica de demoni este una “vrăjmaşă”, căci acela ce se teme de adversarul său este a priori înfrânt.

Din această perspectivă, ortodoxia este o religie care propovăduieşte un curaj bine dozat de chibzuinţă. “Dacă Hristos a fugit de Irod cel trupesc, deşi era atotputernic, apoi înveţe-se cei încrezuţi să nu se arunce în ispite” (6). Lupta cu demonii trebuie asumată, însă nu urmărită ca un scop în sine. Şi revenim aici la termenul de “ruşinare”, care semnifică în modul cel mai subtil ţelul acestei lupte. Căci se spune: “Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce gândesc rău de mine” (Ps. 34, 4). În acest caz, raportarea nu mai este una pe orizontală, ci pe verticală în jos.

Neruşinarea, starei orizontalei pure

Am văzut mai sus două tipuri de frică pe care ortodoxia le înscrie în categoria celor “rele”. Pe noi, însă, ne interesează un al treilea tip, cel pe verticală în sus, al cărui model meta-fizic este “frica sublimă şi nobilă ce o au îngerii” (7). Pentru mântuire, omul trebuie să parcurgă în sens invers drumul străbătut de Adam. Astfel, trăind de la început în orizontul morţii, el trebuie să înţeleagă că urcuşul către starea paradisiacă a “ne-ruşinării” trece neapărat prin lăuntrul fricii de Dumnezeu.

Următoarea fază este ruşinea pentru sine însuşi sau, în termeni religioşi, smerenia. Ţinta care trebuie atinsă în această viaţă, pragul mântuirii, este ascultarea din dragoste sau supunerea, adică răscumpărarea păcatului originar. Iar pentru a ajunge aici, omul are înaintea sufletului tot exemplul duhurilor cereşti, căci “adevărata esenţă a naturii îngerilor este închinarea” (8).

La polul opus al “ne-ruşinării” este refuzul sau uitarea de Dumnezeu, adică neruşinarea. Ispita de a deţine puterea în această viaţă, pierderea ruşinii de sine, tupeul, îndrăzneala, dorinţa de a-i domina pe ceilalţi, iată tot atâtea denumiri pentru starea orizontalei pure. Aceasta blochează orice posibilitate a privirii pe verticală în sus. “Nimic nu goneşte mai repede din suflet frica de Dumnezeu ca neruşinarea” (9).

Sporirea fricii, modelul îngeresc

Unde se situează îngerii în acest spaţiu al fricii? Cum se poate raporta omul la puterile cereşti şi ce pot face ele pentru sufletul său? În concepţia Sfinţilor Părinţi, îngerii nu constituie doar un model al fricii, pe care omul trebuie să încerce a-l imita, ci ei şi călăuzesc pe aceia care au început să se teamă de Dumnezeu. “Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei” (Ps. 33, 7) şi “Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?” (Evr. 1, 14) sunt două dintre versetele folosite ca argumente în acest sens.

Una dintre cerinţele religiei ortodoxe care şochează raţiunea laică este această nevoie de a progresa în frică. La o primă “gândire”, pare absurd şi chiar revoltător ca scopul tău, ca muritor, să fie sporirea întru frică. Ispita de a profita din plin de “trăit” îşi găseşte cel mai bun aliat în obişnuinţă, în “trecerea” de fiecare zi. De aceea Sfinţii Părinţii afirmă că soluţia pentru ca omul să nu uite frica de Dumnezeu este aducerea aminte a morţii. Deoarece moartea este singura certitudine umană, gândul la ea poate produce în conştiinţă ruptura necesară pentru desprinderea de obişnuinţă şi pentru problematizarea unei eventuale trăiri veşnice.

“La toate corpurile apare obişnuinţa care face să înceteze mirarea. Dar la slava lui Dumnezeu nu este aşa, ci cu totul dimpotrivă. Cu cât puterile acelea petrec în privirea slavei lui Dumnezeu, cu atât mai mult se spăimântează şi-şi măresc mirarea. De aceea, de când au fost făcute şi până acum, văzând slava aceea, niciodată n-au încetat să strige cu spăimântare” (10), scrie Sfântul Ioan Gură de Aur în comentariul său la vederea lui Isaia despre îngerii care stau înaintea tronului lui Dumnezeu.

Paradoxalul “Nu vă temeţi”

“Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare” (Luca 2, 9). Pasajele biblice cum este acesta, în care îngerii li se arată oamenilor într-o formă sau alta, sunt edificatoare în ceea ce priveşte inter-relaţia cu lumea duhurilor cereşti. “Nu vă temeţi”, aceasta este expresia care defineşte atitudinea îngerilor în faţa reacţiei de înfricoşare a omului confruntat cu o altă existenţă, cu alt-ceva.

Un atent observator al construcţiilor logice ar putea afirma că tot ceea ce am spus până acum se prăbuşeşte, din moment ce înşişi îngerii, mesagerii lui Dumnezeu, ne îndeamnă să lăsăm teama deoparte. Însă aceasta este o capcană în care poate cădea numai un raţionalist. Căci “Nu vă temeţi” nu reprezintă nicidecum sfatul de a renunţa la frica de Dumnezeu, ci o liniştire a spaimei, o încercare de a-i reda omului încrederea şi, mai mult, de a-l călăuzi înspre un firesc al relaţiei cu duhurile.

Omul este o fiinţă care se zbate între ispita neruşinării şi speranţa ne-ruşinării. Cele două stări extreme sunt definite de lipsa fricii de Dumnezeu. Prima îl caracterizează pe cel care a ales să caute plăcerea; a doua, pe cel care, imitându-i pe îngeri, a depăşit frica şi a atins iubirea. Între ele este un imperiu al fricii, în care singurătatea este o certitudine şi, totuşi, o iluzie.

*

(1) Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica (ediţia a III-a), Editura Scripta, Bucureşti, 1993, pag. 68.
(2) Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Bunavestire, Bacău, 1996, pag. 91.
(3) Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 8, în Scrieri. Partea întâi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, pag. 273.
(5) Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica şi mistica, Editura Institutului Biblic…, Bucureşti, 1992, pag. 90.
(6) Sfântul Ioan Scărarul, Scara raiului, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, pag. 444.
(7) Sfântul Dionisie Areopagitul, Ierarhia cerească. Ierarhia bisericească (ediţia a II-a), Editura Institutul European, Iaşi, 1994, pag. 47.
(8) Maica Alexandra, Sfinţii îngeri, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, pag. 175.
(9) Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pag. 41.
(10) Sfântul Ioan Gură de Aur, Din ospăţul Stăpânului, Editura Adonai, 1995, pag. 41.

Cuvânt pentru Psalm - Sf Efrem Sirul

Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărţiţi, al celor învrăjbiţi împăcător. Psalmul este aducător de ajutorul îngerilor, armă întru frici de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrâniţilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită. Psalmul pe târguri le înţelepţeşte, al celor noi începători învăţătură de buchie, al celor sporiţi creştere, al celor desăvârşiţi întărire, glas al Bisericii. Acesta pe praznice le străluceşte, acesta pe întristarea cea după Dumnezeu o zideşte. Că psalmul şi din inimă de piatră scoate lacrimi.

Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfinţire a trupurilor. Pe acesta, fraţilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l: şi prin case, şi prin călătorii, şi dormind, şi sculându-ne, grăind întru înşine cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti.

Psalmul este bucurie a iubitorilor de Dumnezeu. Acesta pe grăirea deşartă o surghiuneşte, pe râs îl domoleşte, pe judecată o pomeneşte, pe suflet către Dumnezeu îl deşteaptă, împreună cu Îngerii dănţuieşte. Unde este psalmul cu umilinţă, acolo este şi Dumnezeu cu Îngerii; iară unde sunt cântările celui străin, acolo este urgia lui Dumnezeu, şi vaiul este răsplătirea râsului. Unde sunt sfinţitele cărţi şi citirile, acolo este veselie a drepţilor şi mântuire a auzitorilor, iară unde sunt alăute şi hore, acolo întunecare a bărbaţilor şi a femeilor şi praznicul diavolului. O, ce viclenie rea şi aflări ale diavolului! Cum prin meşteşug pe fiecare îl împiedică, şi îl amăgeşte, şi îl pleacă să facă pe cele rele, ca pe nişte bune! Astăzi cu părere cântă psalmi, şi mâine cu sârguinţă joacă. Astăzi sunt creştini, şi mâine păgâni. Astăzi bine lăudaţi, şi mâine elini. Astăzi robi ai lui Hristos, şi mâine împotrivitori ai lui Dumnezeu. Nu vă amăgiţi; nici un rob la doi domni nu poate să slujească, după cum este scris: nu puteţi lui Dumnezeu a sluji şi împreună cu diavolul a dănţui. Ca nişte adevăraţi robi ai lui Hristos să-I slujim Lui, Lui să ne închinăm, lângă Dânsul să îngăduim, lângă Dânsul să rămânem până la răsuflarea cea mai de pe urmă şi să nu ne plecăm balaurului, căci ca un leu răcnind înconjoară căutând pe cine să înghită, pe cine să amăgească, căruia staţi-i împotrivă ca nişte tari ostaşi ai lui Hristos, slujindu-I Lui şi dorindu-L.

Nu astăzi să cânţi psalmi, şi mâine să dănţuieşti. Nu astăzi să te pocăieşti de păcatele tale, şi mâine să joci spre pierirea ta. Nu astăzi să citeşti, şi mâine să lăutăreşti. Nu astăzi să te înfrânezi, şi mâine să te apropii aicea şi acolo împrejur purtându-te, şi de toţi batjocorindu-te. Nu, fraţilor, nu aşa să pierdem vremea mântuirii noastre, jucând şi batjocorindu-ne.

Fă-te ca un bun lucrător de pământ, lucrând şi păzind. Să nu socoteşti ca nişte rele, frate, pe merindele vieţii celei veşnice, să nu lepezi mâncarea cea uscată, să nu te depărtezi de priveghere, să nu te leneveşti de culcarea pe jos, să nu părăseşti cântarea de psalmi; că acestea şi cele asemenea acestora, la viaţă şi la bucurie şi la veselie şi la odihna veşnică te vor trimite pe tine. Iubeşte tăcerea despre vorbirea cea rea. Vorbirile mirenilor pe minte de la Dumnezeu o depărtează.

 (fragment din scrierile Sfântului Efrem Sirul -sec.IV după Hristos- mare dascăl al pocăinţei, prăznuit de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe 28 ianuarie)

Simonopetra Monastery Monks - Polyeleos, Psalm 135

Psalmul 50

Psalmul 102 al lui David

Multumesc, Alina, draga mea prietena.

De ce Îl căutăm pe Bunul Dumnezeu doar când avem probleme?

Doamne ajută!
Sărut mâna Măicuță , să vă dea Bunul Dumnezeu sănătate să ne ajutați cu sfaturile dumneavoastră.
Mă numesc Mărioara și vă scriu să știți cum m-am apropiat eu de Biserică și de Bunul Dumnezeu. În ianuarie 2008 mi-a fost arestat băiatul, singurul copil pe care îl am. Am crezut că sunt cea mai amărâtă mamă din lume. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la biserică, fiind în București aveam unde să mă duc. Au fost primi mei pași, pentru că biserica era singurul sprijin în acel moment. De ce trecea timpul observam că acei prieteni care erau toată ziua în casa mea au început să se rărească, nu găseam sprijin financiar să pot plăti avocatul. Eram distruși și eu și soțul, nu mai mâncam, fumam mult și credeam că totul s-a sfârșit. Bunul Dumnezeu mi-a trimis cu trei ani în urmă fata mea (nora), care a fost sprijinul nostru moral, financiar și care nu ne-a părăsit nici pe noi nici pe băiat, după incident. De-a lungul timpului ne-am creat un fel de prieteni (am lucrat împreună la aceiași unitate, dar în timp ne-am despărțit) dar ne vizităm, ne ajutăm din toate punctele de vedere. Mergem împreună în pelerinaje, nu lipsim de la Cuvioasa Paraschiva și celelalte sărbători creștinești, ne cinstim cum se cuvine Sfinții (acolo unde se află moaște). Acești prieteni mi-au fost aproape din toate punctele de vedere: financiar, spiritual, sfaturi și îndrumări. Dacă în ianuarie 2008 fumam, în ianuarie 2009 nu mai fumam. Părintele Arsenie Boca m-a ajutat, fără să cer, am participat cu prietenii mei la Sf. Liturghie de la Drăgănescu ( biserica pictată de părintele Arsenie Boca), am vorbit cu părintele care m-a simțit că fumez și mi-a spus ca să se rezolve problemele trebuie să mă las de țigări. Nu l-am ascultat, cum am ieșit am aprins o țigară. La nici o săptămână am fost foarte bolnavă și trei zile nu am putut să beau sau să mănânc, nici vorbă să fumez. Când m-am ridicat din pat, după trei zile, mi-am dat seama că nu am fumat dar că nici nu duc dorul. Am fost în anul 2009 la mormântul părintelui Arsenie Boca la Prislop că să îi mulțumesc pentru ajutor. Anul 2009 am colindat pe la multe mânăstiri, multe biserici, am cunoscut preoți cu har, și sunt într-o continuă căutare. Soțul meu a reușit să țină posturile, să se spovedească și să se împărtășească după mulți ani, același lucru s-a întâmplat și cu mine.
Nu am timp Măicuță să vă spun MINUNILE pe care Bunul Dumnezeu le-a făcut cu familia mea, chiar dacă fiul meu este încă arestat, suntem tot în procese de doi ani, dar nu m-ai sunt cea mai amărâtă mamă din lume. Mi-am dat seama că băiatul meu are o misiune de îndeplinit și știe și el acest lucru , este foarte calm și liniștit, a ieșit la biserica penitenciarului de mai multe ori la Sf. Liturghie, s-a spovedit și împărtășit. Tot timpul i-am spus să mulțumească Bunului Dumnezeu pentru tot cea ce ne-a oferit și apoi să se roage, să ceară. Am avut momente doar am gândit ceva și Bunul Dumnezeu ne-a ajutat. Anul trecut și eu și soțul am rămas în șomaj, eram disperați și nu știam ce o să facem, bani pentru avocat, băncile, utilitățile și să întreținem și băiatul în penitenciar... Dar Bunul Dumnezeu a avut grijă să ne descurcăm mai bine ca alte persoane care nu au problemele noastre. Nu ne mai plângem ca înainte de orice lucru minor, încercăm să fim optimiști și încrezători. De când a fost arestat băiatul am cunoscut o Măicuța de la Mânăstirea Pasărea care m-a trimis la un preot. I-am spus problema mea iar părintele mi-a dat să citesc niște acatiste ( Ac. Sf. Stelian, Ac. Grabnic ajutătoare, Ac. Sf. Ciprian). De ce vă spun toate acestea pentru că aceste acatiste au fost începutul. Tot anul 2009 am căutat biserici și preoți, fiecare dintre ei mi-au dat o „rețetă” (cum spun prietenele mele) și pe toate am încercat să le fac. De la unul din părinți am primit o rețetă care cuprindea și Psaltirea. Pentru prima dată deschideam psaltirea, nu știam ce este, și mi-a dat să o citesc de două ori în 40 de zile. În mintea mea mi s-a părut foarte mult și că nu cred că pot să o citesc. Dar în decembrie 2009 un alt părinte mi-a dat de citit psaltirea de mult mai multe ori. Dar deja o știam, deja îmi este foarte dragă și am citit-o fără greutate. Am devenit curioasă, vreau să citesc mai mult dar mă apuc de multe și nu reușesc pe toate. Uneori mă gândesc că nu reușeam să fac toate aceste lucruri dacă băiatul meu nu ajungea acolo. M-am schimbat mult și nu numai eu, ci și băiatul, nora și soțul, vedem altfel viața. La noi nu lipsește anafura, aghiazma, tămâia și candela aprinsă. Rar se întâmplă să nu tămâiem casa sau să nu aprindem candela. Vreau să spun oamenilor că întotdeauna există o soluție în orice probleme și aceasta este Bunul Dumnezeu. Dacă știi să cauți Îl găsești, dacă știi să ceri Îți va da, dar să nu uităm întotdeauna să și mulțumim. Bunul Dumnezeu există și pe toți ne scoate din necazuri atunci când și noi facem ceva și nu așteptăm să facă alții pentru noi. Măicuță mi-ar plăcea să vă cunosc personal, să vă pot spune toate minunile care le-am primit de la Bunul Dumnezeu (unele le-am primit în timpul Sfintei Liturghii), dar cred că Bunul Dumnezeu mă va ajuta să vă cunosc cândva, toate la timpul lor. Sănătate să vă dea Bunul Dumnezeu, să vă binecuvânteze să ne puteți ajuta cu sfaturi și îndrumări prețioase pentru cei ce-L căutăm pe Dumnezeu.
Doamne ajută,
Mărioara
*
Draga mea surioară în Domnul, Mărioara,

Mulțumesc mult și cu recunoștință pentru mărturia ta. Dumnezeu să te răsplătească pentru asta. În aceste vremuri de deznădejde pentru mulți oameni, este foarte important să arătăm cum lucrează Dumnezeu cu cei ce se întorc la El.
De ce doar cu cei ce-L caută și-L primesc? De ce nu-i ajută și pe ceilalți? Pe cei ce-L hulesc, Îl înjură sau ignoră? E cumva supărăcios și răzbunător (Iartă-mă, Doamne, că încerc astfel să ajung la inima celor care-și pun astfel întrebarea!)? Nicidecum! Ci pentru că ajutorul Său este o putere specială, numită har, care se află în Împărăția lui Dumnezeu care, acum, este Biserica. Cine caută și află și intră și rămâne în Împărăție primește această putere și cu ea, se înduhovnicește. De acolo vin bucuria, pacea, încrederea, înțelepciunea, răbdarea, dragostea care ne transformă atitudinile, gândurile, faptele, viața. Astfel, tot ceea ce căutăm în afară, acum se „adaugă” de la sine vieții noastre de care nu ne mai îngrijim noi pentru că are Dumnezeu grijă. Noi ne îngrijim să rămânem în Împărăție. Asta nu înseamnă că nu mai muncim sau nu gândim ce avem de făcut, ci că acestea le facem ca pe niște porunci prin care rămânem și creștem în Împărăție și nu ca pe niște activități egoiste.
De ce Îl căutăm pe Bunul Dumnezeu doar când avem probleme? Pentru că numai atunci ni se înmoaie inima împietrită de lipsa legăturii vii cu Dumnezeu și plină de toate grijile și alergarea după plăcerile cele trecătoare și răufăcătoare...
Încă o dată îți mulțumesc și-L rog pe Domnul să ducă acest cuvânt al tău la inima celor ce încă nu au gustat ca să vadă cât de Bun e Dumnezeu.
Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana

Psaltirea in rostirea ÎPS Teofan

Psalmi in rostirea ÎPS Teofan from delia on Vimeo.

Psaltirea citită de ÎPS Teofan from delia on Vimeo.

Pslamul 102

Corul Byzantion

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.

2. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.

3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;

4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;

5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.

6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.

7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.

8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.

9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.

10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,

11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.

12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.

13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;

14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.

15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.

16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.

17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,

18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui

19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.

20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.

21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.

22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

via Blogul Femeia crestina

Psalmul 50, expresie a pocaintei pentru o vina recunoscuta

Marian Moise - psalmul 50
Asculta mai multe audio Muzica »