Am luat examenul.
Dumnezeu a lucrat, a făcut o minune şi l-am luat.
Tare mi-aş dori ca acum să vină vacanţa...
Se afișează postările cu eticheta Uncategorized. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Uncategorized. Afișați toate postările
vineri, 31 august 2012
marți, 10 iulie 2012
luni, 11 iunie 2012
joi, 17 mai 2012
De ce Thomas Edison n-a avut noroc in viata
Diana-Florina Cosmin
Norocul nu asteapta ca o haina, pe umeras, in marimea si culoarea ta. “As vrea si eu un noroc in cariera marimea 38, va rog. De fapt dati-mi un 40, sa mai ramana loc si pentru un pic de bafta in dragoste”.
De vreo cateva sezoane incoace, fericirea nu mai este la moda. Nu mai da bine, nu se mai asorteaza cu nimic din realitatea gri din jur. Este “so passe”, pe limba designerilor de moda. Norocul, in schimb, a intrat in tendinte (nu ca ar fi iesit vreodata cu adevarat) si ne-a invadat cotidianul mai ceva ca imprimeurile leopard in anii lor de glorie. Cel mai bun argument pentru a nu fi fericit este ca n-ai avut sau nu ai noroc. Nici n-are rost sa incerci marea cu degetul pentru ca stii sigur, oricum, ca nici n-o sa ai noroc vreodata. Asta pentru ca doar altii, aceiasi care salasuiesc in ograzile din jur, convietuind in armonie cu capra vecinului, doar ei au noroc, fir-ar sa fie!
Ceea ce multi nefericiti ai zilelor noastre nu pricep este ca norocul sub semnul caruia isi pun vietile nu vine, ca hainele, in varianta “pret-a-porter”, ci este eminamente “haute-couture”: se croseteaza cu greu, cu intepaturi de ac si cu pielea batatorita de stransoarea atei in jurul degetului. Nu te asteapta, cuminte, pe umeras, in varianta ta si in culoarea pe care ai visat-o dintotdeauna. “As vrea si eu un noroc in cariera marimea 38, va rog. De fapt dati-mi un 40, sa mai ramana loc si pentru un pic de bafta in dragoste”. Nu, norocul se provoaca, se cheama, se castiga. Da, se castiga.
Imi amorteste uneori maxilarul de toate zambetele politicoase pe care le schitez ca raspuns la aceleasi constatari cu parfum de elogiu: “Ce norocoasa esti tu ca poti sa faci exact ce-ti place! Ce noroc ai avut!”. Da, sunt norocoasa. In fiecare zi a vietii mele sunt perfect constienta si recunoscatoare pentru acest noroc. Putini dintre cei care ma lauda au, insa, rabdare sau chef sa auda despre cei fix 13 ani (numar tot cu noroc, zic eu) de escaladat pervaze inainte ca usa magica sa se deschida. Norocul meu a inceput odata cu primul articol – scris de mana – adresat unei reviste si insotit de o scrisoare “stramoasa” a declaratiilor de intentie din ziua de azi: “Buna ziua, ma numesc…si vreau sa scriu la revista dumneavoastra”. Daca eu si cariera mea de jurnalist am fi fost doi indragostiti, am fi umplut demult o camera cu scrisorile “de amor” pe care ni le-am trimis in toti acesti ani. Sau, cinstit vorbind, pe care eu le-am trimis. si care uneori au primit raspuns, alteori nu, dar pe care am continuat sa le expediez cu aceeasi perseverenta, atragand tot felul de “noroace” micute, pana cand intr-o zi, am avut noroc de-a binelea. Un noroc “haute-couture”. Batatorit. Muncit. Depozitat in vreo sase cutii doldora de reviste.
Nu vorbesc aproape niciodata despre asta. De fapt chiar niciodata n-am vorbit pana acum. Nici n-are avea rost, pentru ca timpul mi-a dovedit ca oamenii – nu toti, dar cei mai multi – nu vor sa auda despre efort si greutati, despre succese muncite. Asa cum n-au rabdare sa manance pe indelete si isi trateaza bulimiile cu fast-food, dorinta de a reusi se trateaza invariabil cu “fast-success”, de Cenusareasa. Te culci cersetor si te trezesti print. Vrem sa avem “succes in 5 minute”, sa fim “manager in 10 zile”, sa devenim “expert in…orice in X ore”. Totul e cu temporizare, ca la microunde. Un succes moderat se incalzeste in 10 minute, unul fierbinte de tot in 20 iar unul care sa scoata artificii…hai sa-l lasam vreo jumatate de ora.
Am citit candva o anecdota legata de Thomas Edison, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, care a avut peste 10.000 de incercari nereusite inainte de a reusi sa creeze primul bec incandescent. Se spune ca, pe cand se afla la a 9000-a incercare, un jurnalist impertinent al vremii l-ar fi interpelat cu urmatoarea intrebare: “Domnule Edison, ati esuat de 9.000 de ori, n-ar fi cazul sa renuntati?”. Raspunsul lui Edison a fost genial: “Tinere, eu nu am esuat, doar am descoperit 9.000 de feluri in care NU functioneaza un bec incandescent. Ai idee cat de aproape sunt de combinatia norocoasa?”. si, dupa inca o mie de incercari nereusite, Edison si-a primit “norocul”: a descoperit combinatia de materiale care sa-i faca mica inventie sa functioneze.
M-a intrigat mereu cum marii castigatori la loto sau la ruleta reuseau trista performanta de a ajunge saraci lipiti in doar cativa ani de la castig. Pana cand am inteles. Norocul este un premiu. Un bonus. Ceva care apare cand toti ceilalti pasi au fost parcursi si pietrele de temelie au fost puse una peste cealalta. si, mai ales, cand stii bine ceea ce vrei. Norocul vine dupa ce ti-ai demonstrat tie insuti, prin esecuri, poticneli si schiopatari, cat de mult iti doresti un anumit lucru. Bafta oarba, pusa in bratele oamenilor care nu stiu cine sunt, ce vor de la viata si nici de unde sa apuce norocul care i-a lovit, face mai mult rau decat bine.
De curand am citit o carte care m-a impresionat. “Dumnezeu numara lacrimile femeilor” de Pia Degermark, celebra actrita suedeza care a castigat premiul Palme D’Or la numai 17 ani pentru rolul din filmul “Elvira Madigan”. Nu auzisem niciodata de ea inainte sa citesc cartea si doar dupa ce, in sfarsit, am intors ultima pagina, am tastat pe “YouTube”: “Elvira Madigan”. In lumina cartii, scena de cinci minute din film m-a zguduit pur si simpu. Pia Degermark, femeia care-si povesteste viata infernala traita intre episoade de anorexie, inchisoare, povesti de dragoste cu infractori si un copil pierdut in lume era un inger delicat, cu par blond, o incredibila expresivitate si o frumusete angelica ce parea sortita unei vieti de huzur.
Pe langa toate acestea, norocul la care altii viseaza o viata a venit, in cazul ei, prompt si deplin. Inconjurata de la 16 ani de printi, ducese, actori celebri si invartindu-se intr-o lume in care era acceptabil sa mergi la schi in Alpi cu un majordom care sa schieze cu o tava de pahare de sampanie in mana (in caz ca i se facea cuiva sete!), Pia Degermark nu era pregatita pentru norocul ei. Cum ii explici unui copil abia intrat in viata ca a avut sansa incredibila de a castiga, la 17 ani, marele premiu al festivalului de la Cannes pentru un film in care a fost aleasa din intamplare, fara sa aiba habar de actorie? Ei bine tocmai acel noroc – nemuncit si neinteles, care te bulverseaza, ridicandu-te la cer si apoi dand cu tine de pamant – a ajuns, in cele din urma, sa-i distruga viata.
Data viitoare cand te te vei gasi la Fontana di Trevi, la intrarea intr-un cazinou sau pur si simplu cu un bilet de loto in fata, nu arunca moneda, nu pasi inauntru si nu razui nimic inainte sa-ti raspunzi la o intrebare: “Daca as castiga, acum si aici, care este lucrul pe care mi l-as dori cel mai mult pe lumea asta?”. Acorda-ti un minut sa termini insiruirea de masini, case sau orice alt obiect care ar putea sa-ti vina in minte la primul impuls si asteapta sa ajungi cu enumerarea la lucrurile cu adevarat importante. Acele lucruri care ti-ar schimba lumea din temelii si pentru care ai fi dispusa sa astepti 13 ani, 10.000 de incercari si oricate impunsaturi de ac ar fi nevoie.
Mi-a luat mult timp sa inteleg ca zarurile nu sunt aruncate cand te afli in fata mesei de ruleta, ci ele se afla in aer din momentul in care stii ce vrei. si se tot rostogolesc, in gol, pana cand aterizeaza pe plusul verde al mesei de joc. Combinatia castigatoare. Iar uneori, tocmai cifra 13 poate sa fie norocul tau in viata.
Preluat de aici: Poveştile unei inimi
Norocul nu asteapta ca o haina, pe umeras, in marimea si culoarea ta. “As vrea si eu un noroc in cariera marimea 38, va rog. De fapt dati-mi un 40, sa mai ramana loc si pentru un pic de bafta in dragoste”.
De vreo cateva sezoane incoace, fericirea nu mai este la moda. Nu mai da bine, nu se mai asorteaza cu nimic din realitatea gri din jur. Este “so passe”, pe limba designerilor de moda. Norocul, in schimb, a intrat in tendinte (nu ca ar fi iesit vreodata cu adevarat) si ne-a invadat cotidianul mai ceva ca imprimeurile leopard in anii lor de glorie. Cel mai bun argument pentru a nu fi fericit este ca n-ai avut sau nu ai noroc. Nici n-are rost sa incerci marea cu degetul pentru ca stii sigur, oricum, ca nici n-o sa ai noroc vreodata. Asta pentru ca doar altii, aceiasi care salasuiesc in ograzile din jur, convietuind in armonie cu capra vecinului, doar ei au noroc, fir-ar sa fie!
Ceea ce multi nefericiti ai zilelor noastre nu pricep este ca norocul sub semnul caruia isi pun vietile nu vine, ca hainele, in varianta “pret-a-porter”, ci este eminamente “haute-couture”: se croseteaza cu greu, cu intepaturi de ac si cu pielea batatorita de stransoarea atei in jurul degetului. Nu te asteapta, cuminte, pe umeras, in varianta ta si in culoarea pe care ai visat-o dintotdeauna. “As vrea si eu un noroc in cariera marimea 38, va rog. De fapt dati-mi un 40, sa mai ramana loc si pentru un pic de bafta in dragoste”. Nu, norocul se provoaca, se cheama, se castiga. Da, se castiga.
Imi amorteste uneori maxilarul de toate zambetele politicoase pe care le schitez ca raspuns la aceleasi constatari cu parfum de elogiu: “Ce norocoasa esti tu ca poti sa faci exact ce-ti place! Ce noroc ai avut!”. Da, sunt norocoasa. In fiecare zi a vietii mele sunt perfect constienta si recunoscatoare pentru acest noroc. Putini dintre cei care ma lauda au, insa, rabdare sau chef sa auda despre cei fix 13 ani (numar tot cu noroc, zic eu) de escaladat pervaze inainte ca usa magica sa se deschida. Norocul meu a inceput odata cu primul articol – scris de mana – adresat unei reviste si insotit de o scrisoare “stramoasa” a declaratiilor de intentie din ziua de azi: “Buna ziua, ma numesc…si vreau sa scriu la revista dumneavoastra”. Daca eu si cariera mea de jurnalist am fi fost doi indragostiti, am fi umplut demult o camera cu scrisorile “de amor” pe care ni le-am trimis in toti acesti ani. Sau, cinstit vorbind, pe care eu le-am trimis. si care uneori au primit raspuns, alteori nu, dar pe care am continuat sa le expediez cu aceeasi perseverenta, atragand tot felul de “noroace” micute, pana cand intr-o zi, am avut noroc de-a binelea. Un noroc “haute-couture”. Batatorit. Muncit. Depozitat in vreo sase cutii doldora de reviste.
Nu vorbesc aproape niciodata despre asta. De fapt chiar niciodata n-am vorbit pana acum. Nici n-are avea rost, pentru ca timpul mi-a dovedit ca oamenii – nu toti, dar cei mai multi – nu vor sa auda despre efort si greutati, despre succese muncite. Asa cum n-au rabdare sa manance pe indelete si isi trateaza bulimiile cu fast-food, dorinta de a reusi se trateaza invariabil cu “fast-success”, de Cenusareasa. Te culci cersetor si te trezesti print. Vrem sa avem “succes in 5 minute”, sa fim “manager in 10 zile”, sa devenim “expert in…orice in X ore”. Totul e cu temporizare, ca la microunde. Un succes moderat se incalzeste in 10 minute, unul fierbinte de tot in 20 iar unul care sa scoata artificii…hai sa-l lasam vreo jumatate de ora.
Am citit candva o anecdota legata de Thomas Edison, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, care a avut peste 10.000 de incercari nereusite inainte de a reusi sa creeze primul bec incandescent. Se spune ca, pe cand se afla la a 9000-a incercare, un jurnalist impertinent al vremii l-ar fi interpelat cu urmatoarea intrebare: “Domnule Edison, ati esuat de 9.000 de ori, n-ar fi cazul sa renuntati?”. Raspunsul lui Edison a fost genial: “Tinere, eu nu am esuat, doar am descoperit 9.000 de feluri in care NU functioneaza un bec incandescent. Ai idee cat de aproape sunt de combinatia norocoasa?”. si, dupa inca o mie de incercari nereusite, Edison si-a primit “norocul”: a descoperit combinatia de materiale care sa-i faca mica inventie sa functioneze.
M-a intrigat mereu cum marii castigatori la loto sau la ruleta reuseau trista performanta de a ajunge saraci lipiti in doar cativa ani de la castig. Pana cand am inteles. Norocul este un premiu. Un bonus. Ceva care apare cand toti ceilalti pasi au fost parcursi si pietrele de temelie au fost puse una peste cealalta. si, mai ales, cand stii bine ceea ce vrei. Norocul vine dupa ce ti-ai demonstrat tie insuti, prin esecuri, poticneli si schiopatari, cat de mult iti doresti un anumit lucru. Bafta oarba, pusa in bratele oamenilor care nu stiu cine sunt, ce vor de la viata si nici de unde sa apuce norocul care i-a lovit, face mai mult rau decat bine.
De curand am citit o carte care m-a impresionat. “Dumnezeu numara lacrimile femeilor” de Pia Degermark, celebra actrita suedeza care a castigat premiul Palme D’Or la numai 17 ani pentru rolul din filmul “Elvira Madigan”. Nu auzisem niciodata de ea inainte sa citesc cartea si doar dupa ce, in sfarsit, am intors ultima pagina, am tastat pe “YouTube”: “Elvira Madigan”. In lumina cartii, scena de cinci minute din film m-a zguduit pur si simpu. Pia Degermark, femeia care-si povesteste viata infernala traita intre episoade de anorexie, inchisoare, povesti de dragoste cu infractori si un copil pierdut in lume era un inger delicat, cu par blond, o incredibila expresivitate si o frumusete angelica ce parea sortita unei vieti de huzur.
Pe langa toate acestea, norocul la care altii viseaza o viata a venit, in cazul ei, prompt si deplin. Inconjurata de la 16 ani de printi, ducese, actori celebri si invartindu-se intr-o lume in care era acceptabil sa mergi la schi in Alpi cu un majordom care sa schieze cu o tava de pahare de sampanie in mana (in caz ca i se facea cuiva sete!), Pia Degermark nu era pregatita pentru norocul ei. Cum ii explici unui copil abia intrat in viata ca a avut sansa incredibila de a castiga, la 17 ani, marele premiu al festivalului de la Cannes pentru un film in care a fost aleasa din intamplare, fara sa aiba habar de actorie? Ei bine tocmai acel noroc – nemuncit si neinteles, care te bulverseaza, ridicandu-te la cer si apoi dand cu tine de pamant – a ajuns, in cele din urma, sa-i distruga viata.
Data viitoare cand te te vei gasi la Fontana di Trevi, la intrarea intr-un cazinou sau pur si simplu cu un bilet de loto in fata, nu arunca moneda, nu pasi inauntru si nu razui nimic inainte sa-ti raspunzi la o intrebare: “Daca as castiga, acum si aici, care este lucrul pe care mi l-as dori cel mai mult pe lumea asta?”. Acorda-ti un minut sa termini insiruirea de masini, case sau orice alt obiect care ar putea sa-ti vina in minte la primul impuls si asteapta sa ajungi cu enumerarea la lucrurile cu adevarat importante. Acele lucruri care ti-ar schimba lumea din temelii si pentru care ai fi dispusa sa astepti 13 ani, 10.000 de incercari si oricate impunsaturi de ac ar fi nevoie.
Mi-a luat mult timp sa inteleg ca zarurile nu sunt aruncate cand te afli in fata mesei de ruleta, ci ele se afla in aer din momentul in care stii ce vrei. si se tot rostogolesc, in gol, pana cand aterizeaza pe plusul verde al mesei de joc. Combinatia castigatoare. Iar uneori, tocmai cifra 13 poate sa fie norocul tau in viata.
Preluat de aici: Poveştile unei inimi
miercuri, 28 martie 2012
Campania 2% pentru Centrul de Studii în Istorie Contemporană
.jpg)
Alegeţi să redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit (pentru persoane fizice)
sau 20% din impozitul pe profit (pentru societăţi comerciale)
şi să ne ajutaţi fără a scoate nici un ban din buzunar!
Puteţi să ne trimiteţi donaţii în lei sau în euro în conturile de mai jos:
Cont RON: RO14BRDE410SV47464544100
Cont EUR: RO10BRDE410SV47464624100
(deschise la BRD GSG Lipscani)
Vă rămânem recunoscători pentru sprijinul Dvs!
Ionuț Trandafirescu
joi, 16 februarie 2012
duminică, 30 octombrie 2011
Dragi ''femei creştine''
Am şi eu o durere (a se citi neputinţă), am stomac sensibil!
Dacă sunteţi atât de femei încât să vă gătiţi cu toate cele înainte de a merge la biserică, inclusiv rujul, fiţi atât de creştine să vă ştergeţi urmele lăsate pe icoană! Am înţeles că asta-i neputinţa voastră, buze roşii, dar nu-i greu să luaţi un şerveţel să ştergeţi urmele pupicului lăsat acolo!
Vă rog din suflet!
Dacă sunteţi atât de femei încât să vă gătiţi cu toate cele înainte de a merge la biserică, inclusiv rujul, fiţi atât de creştine să vă ştergeţi urmele lăsate pe icoană! Am înţeles că asta-i neputinţa voastră, buze roşii, dar nu-i greu să luaţi un şerveţel să ştergeţi urmele pupicului lăsat acolo!
Vă rog din suflet!
miercuri, 12 octombrie 2011
Iaca leapşa
Camelia mi-a trimis o leapşă, şi m-am pus acum să răspund, deşi nu sunt mare fan (căci am mai primit unele şi mai demult, dar n-am mai apucat să răspund la timp, apoi am uitat de ele), până la urmă m-a amuzat:)
1.Filmul pe care l-aţi vizionat de cele mai multe ori:
Sunt mai multe filme pe care le-am văzut de mai multe ori, nu ştiu dacă-mi pot aminti exact pe care anume l-am văzut de mai multe ori. Ostrov e unul dintre ele.
2.Anotimpul preferat:
Iarna, vara, primăvara, toamna. Fiecare e preferatul meu atunci când vine:)
3.Unde mergeţi vara asta?
Am fost în munţii Groşii Ţibleşului dar şi prin alte părţi am ajuns şi nu neapărat pentru că aşa mi-am propus:)
4.Cartea pe care o iubiţi cel mai mult
Numai una? :)
La fiecare vârstă am avut o carte pe care o iubeam ''cel mai mult''. Aşadar, am mai multe cărţi pe care le iubesc ''cel mai mult'':)
Numesc două mai mici în volum dar sublime în conţinut: Micul Prinţ şi Oscar şi tanti Roz.
4.Serialul la care vă uitaţi cu plăcere:
Nu am. Aveam, ştiu sigur, dar nu îmi mai amintesc care era, nu m-am uitat de mult la tv. :) O, mi-am amintit unul: era foarte, foarte demult serialul Star Trek. Îl urmăream când eram adolescentă. mda...
5.Aveţi ticuri verbale? Daca da, care sunt?
Da, gesticulez prea mult. :))
6.Dacă ar fi să vă descrieţi în 3 cuvinte…
Plictisitoare, banală, mică. (Citeşte cineva aici? :))
7.Oraşul în care v-ar plăcea să locuiţi
Cel în care locuiesc.
8.La ce oră v-aţi trezit azi şi de ce?
6.40, din obişnuinţă.
9.Fumaţi? Daca da, ce ţigari preferaţi?
Nu. De ce ?
10.Ce gen de muzică preferaţi?
Cel care mă încântă.
11. Formaţii pe care le recomandaţi.
Asta-mi aminteşte de întrebările din oracolele din copilărie.
Trei Parale, Anton Pann, Direcţia 5, Holograf. Să mai spun sau e de-ajuns ?:)
1.Filmul pe care l-aţi vizionat de cele mai multe ori:
Sunt mai multe filme pe care le-am văzut de mai multe ori, nu ştiu dacă-mi pot aminti exact pe care anume l-am văzut de mai multe ori. Ostrov e unul dintre ele.
2.Anotimpul preferat:
Iarna, vara, primăvara, toamna. Fiecare e preferatul meu atunci când vine:)
3.Unde mergeţi vara asta?
Am fost în munţii Groşii Ţibleşului dar şi prin alte părţi am ajuns şi nu neapărat pentru că aşa mi-am propus:)
4.Cartea pe care o iubiţi cel mai mult
Numai una? :)
La fiecare vârstă am avut o carte pe care o iubeam ''cel mai mult''. Aşadar, am mai multe cărţi pe care le iubesc ''cel mai mult'':)
Numesc două mai mici în volum dar sublime în conţinut: Micul Prinţ şi Oscar şi tanti Roz.
4.Serialul la care vă uitaţi cu plăcere:
Nu am. Aveam, ştiu sigur, dar nu îmi mai amintesc care era, nu m-am uitat de mult la tv. :) O, mi-am amintit unul: era foarte, foarte demult serialul Star Trek. Îl urmăream când eram adolescentă. mda...
5.Aveţi ticuri verbale? Daca da, care sunt?
Da, gesticulez prea mult. :))
6.Dacă ar fi să vă descrieţi în 3 cuvinte…
Plictisitoare, banală, mică. (Citeşte cineva aici? :))
7.Oraşul în care v-ar plăcea să locuiţi
Cel în care locuiesc.
8.La ce oră v-aţi trezit azi şi de ce?
6.40, din obişnuinţă.
9.Fumaţi? Daca da, ce ţigari preferaţi?
Nu. De ce ?
10.Ce gen de muzică preferaţi?
Cel care mă încântă.
11. Formaţii pe care le recomandaţi.
Asta-mi aminteşte de întrebările din oracolele din copilărie.
Trei Parale, Anton Pann, Direcţia 5, Holograf. Să mai spun sau e de-ajuns ?:)
sâmbătă, 8 octombrie 2011
marți, 4 octombrie 2011
O bibliotecă pentru copii
Dacă doriţi să-i ajutaţi vă rog să-i scrieţi Ancuţei pentru a afla mai multe date.
Haideţi să ajutăm la formarea unei biblioteci adevărate. Nu aruncaţi carţile copilăriei, mai bine le donaţi celor care doresc să le citească.Dacă aveţi în bibliotecă o carte de care nu vă mai folosiţi sau doriţi să faceţi o bucurie pur şi simplu unui copil, o puteţi dona bibliotecii copiilor.
marți, 6 septembrie 2011
Săpunuri naturale
Iaca inspitaţie:
Săpun natural
Săpunuri naturale
Alinadel's blog
Pasiuni de odinioară
Herbine: Săpunuri naturale
Jabones Naturales de Mayte
Jovis homemade beauty
Los jabones de Juana
Pledoarie pentru sapunul 100% natural, handmade :)
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Un ceai
Dacă totuşi a venit, să bem un ceai şi să ne obişnuim cu ea. Am auzit că e frumoasă, foarte frumoasă...
duminică, 21 august 2011
UCRAINA Sfintelor Pesteri
UCRAINA Sfintelor Pesteri
Kiev, Kitaev, Cernigov, 160 euro (4 zile/ 3 nopti)
Continuand traditia nevointei pentru Hristos in pesteri, Sf Antonie - intemeietorul Lavrei Pecerska - a mai sapat inca un asemenea locas la Cernigov. Iar in secolul al XVIII-lea, Sf Dositeea cea de neam nobil avea sa fuga de lume si sa vietuiasca pe dealurile Kitaevului, in pestera in care a vizitat-o viitorul Sf Serafim de Sarov, pentru a cere indrumare la intrarea sa in viata monahala.
Altare de chirpici, vase de lemn, credinta de aur... Viata ascetica, nevointa ascunsa, lupta duhovniceasca apriga, rugaciune firbinte, nadejde de mantuire. Iar pentru noi, cei atat de slabiti duhovniceste in framantata viata din vremurile din urma: locuri de alinare si tamaduire trupeasca si sufleteasca...
Programul se organizeaza in luna septembrie 2011, se reia lunar sau la cerere.
Durata: 4 zile / 3 nopti, cazare la hotel 2* in Kiev, pret: 700 lei ( sau 160 euro).
Veniti si veti vedea!
Detaliile programului:
http://miriamturism.wordpress.com/2011/08/20/ucraina-sfintelor-pesteri/
Toate cele bune,
Maria Chirculescu, Miriam Turism
via mail
duminică, 17 iulie 2011
sâmbătă, 16 iulie 2011
Fascinaţia femeilor pentru harem o fi de la telenovele?
-Am si eu o intrebare de ce barbatii musulmani iubesc doua femei si traiesc cu amandoua. Si la ei de ce nu-i pacat ?(Carmen)
-Carmen, barbatii musulmani nu iubesc doua femei, ei poseda doua femei sau mai multe, depinde de cat sunt de bogati si cate femei pot intretine.
E o mare diferenta!
Printre fetele românce observ, de multa vreme, o fascinatie in a face parte din haremul unui musulman.
Ce poate fi atat de atragator in a fi a doua, a treia sau a patra sotie a unui barbat care le schimba cand si cum vrea el, in asternut?
E nefiresc ca cineva sa-si doreasca sa devina sclava.
Cu ani in urma, urmarisem un documentar la tv in care se vorbea despre viata in familia unui musulman. Reporterul a luat cate un interviu fiecarei sotii.
Fiecare femeie in parte a marturisit teama de a fi iubita mai putin decat alta, frica de a nu fi respectata si admirata de sot. Nu se simteau deloc iubite.
Reporterul i-a spus toate acestea barbatului. Imi amintesc ca musulmanu` s-a aratat uimit de ceea ce i-a spus reporterul, si zambind, a spus ca el pe toate le iubeste la fel, etc.
Carmen, e imoral si e pacat.
Daca doresti sa afli raspunsul la intrebarea ta, poti citi morala religiei islamice si morala religiei crestine. Vei afla raspunsul.
R.P.
-Carmen, barbatii musulmani nu iubesc doua femei, ei poseda doua femei sau mai multe, depinde de cat sunt de bogati si cate femei pot intretine.
E o mare diferenta!
Printre fetele românce observ, de multa vreme, o fascinatie in a face parte din haremul unui musulman.
Ce poate fi atat de atragator in a fi a doua, a treia sau a patra sotie a unui barbat care le schimba cand si cum vrea el, in asternut?
E nefiresc ca cineva sa-si doreasca sa devina sclava.
Cu ani in urma, urmarisem un documentar la tv in care se vorbea despre viata in familia unui musulman. Reporterul a luat cate un interviu fiecarei sotii.
Fiecare femeie in parte a marturisit teama de a fi iubita mai putin decat alta, frica de a nu fi respectata si admirata de sot. Nu se simteau deloc iubite.
Reporterul i-a spus toate acestea barbatului. Imi amintesc ca musulmanu` s-a aratat uimit de ceea ce i-a spus reporterul, si zambind, a spus ca el pe toate le iubeste la fel, etc.
Carmen, e imoral si e pacat.
Daca doresti sa afli raspunsul la intrebarea ta, poti citi morala religiei islamice si morala religiei crestine. Vei afla raspunsul.
R.P.
marți, 5 iulie 2011
Dragii mei
luni, 27 iunie 2011
Lansarea proiectului ''Fenomenul Piteşti''
A doua zi, întreg proiectul (carte, film şi site) va fi lansat oficial la Piteşti, tot de la ora 18, în Sala Ferdinand din incinta Complexului Hotelier Victoria (Strada Egalității, Nr 21). La eveniment va participa şi unul dintre protagoniştii filmului „Demascarea”, Gheorghe Stănică - supraviețuitor al groaznicului experiment Pitești -, alături de părintele Cornel Dragoş, Ionuţ Trandafirescu (Fundaţia Sfinţii Închisorilor) şi istoricul Alin Mureşan - coordonatorul și inițiatorul proiectului.
Menționăm că în ambele orașe intrarea este liberă.
Ionuţ Trandafirescu
miercuri, 22 iunie 2011
Dacă omul ar avea minte cât o gâscă...
2.Fiecare gâscă, dând din aripi, creează un curent ascendent ce susţine gâsca din spatele ei. Astfel stolul înaintează cu 71% mai repede decât dacă fiecare gâscă ar zbura singură.
3.Când o gâscă iese accidental din formaţie, ea simte imediat rezistenţa curentului de aer şi de aceea revine imediat în stol.
4.Când gâsca din fruntea stolului oboseşte, ea nebeneficiind deloc de curentul ascendent, se retrage în mijlocul formaţiei pentru a se odihni şi o altă gâscă îi ia locul din faţă.
5.Gâştele din stol gâgâie pentru a o încuraja pe cea din faţă să menţină viteza.
6.Când o gâscă se îmbolnăveşte sau este rănită, două gâşte din stol ies din formaţie şi zboară în jos după ea pentru a o ajuta şi proteja. Ele rămân cu gâsca bolnavă până când aceasta îşi revine sau moare şi îşi continuă apoi drumul cu un alt stol.
MORALA:
miercuri, 1 iunie 2011
duminică, 29 mai 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
1. 2. Sexul în afara căsătoriei. Oare merită? (With Romanian Subtitles) People today are faced with a raging plague of sex relate...
-
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! Împăr... -
"Cum vom trăi în viața de dincolo?" - Câteva gânduri despre unitatea Creației Starețul Trifon În Biserica Ortodoxă nu e...