Am şi eu o durere (a se citi neputinţă), am stomac sensibil!
Dacă sunteţi atât de femei încât să vă gătiţi cu toate cele înainte de a merge la biserică, inclusiv rujul, fiţi atât de creştine să vă ştergeţi urmele lăsate pe icoană! Am înţeles că asta-i neputinţa voastră, buze roşii, dar nu-i greu să luaţi un şerveţel să ştergeţi urmele pupicului lăsat acolo!
Vă rog din suflet!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat! Am venit cu o rugăminte și mi-ați oferit o mână de ajutor, cu fapta, fizic, real! Vă mulțumesc...
-
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! Împăr... -
1. Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe şi i-a zis: mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate şi eu...
14 comentarii:
Din păcate, nu cred că doamnele rujate vor citi aceste cuvinte!
Este o mare durere, a multora dintre noi, dar unde nu este educaţie..., greu vor exista şi rezultate.
o duminică frumoasă vă doresc!
Mulţumesc, Anastasia, să dea Domnul. O duminică frumoasă îţi doresc şi eu.
(Una singură dacă citeşte şi înţelege, e deja un câştig!)
Imi doresc mult de tot ca mesajul tau sa ajunga la destinatar, chiar si altfel daca nu prin intermediul blogului, Domnul stie cum.
Slava Domnului, nu am vazut de foarte multa vreme ruj pe icoane la noi in biserica. Motiv sa multumesc Domnului si sa il rog sa nu mai vezi nici tu. Pana una alta, cred ca poti tu sa iei un servetel la tine sa stergi rujul ce-l vezi. Stiu ca e aiurea sa te uiti dupa urme inainte de a saruta icoana, dar cel din icoana iti va multumi pentru ca inlaturi rujul. Iarta-ma, poate au fost ganduri copilaresti.
Anastasia are dreptate!
Am vazut o doamna la biserica care astepta sa plece toata lumea si apoi stergea icoanele de pupicuri si nu era o femeie de serviciu a bisericii, cred ca isi luase singura bucuria de a curati icoanele.
Eu nu ma dau cu ruj si sarut icoanele chiar daca au fost persoane care le-au sarutat inaintea mea si au avut ruj pe buze.
Cred ca pana la urma problema e de la noi-ne gandim la chipul de pe icoana si ne gandim la el sau pata aceea ne ocupa gandurile .
Dana, am folosit şerveţelul, altfel n-am putut. Pur şi simplu...
Melly, Bunul Dumnezeu s-o răsplătească pe Doamna aceea! Cu adevărat ceea ce face ea e deja o jertfă. Slavă Domnului.
Monica-Daniela, nu pot. Cum spuneam, am stomac sensibil...
Nici o femeie n-am văzut să sărute un copil mic, un bebeluş lăsându-l mânjit pe faţă cu ruj. N-am văzut o doamnă sărutându-şi părinteşte părinţii lăsându-le obrajii să crape de ruşine în urma rujului lăsat acolo. Există o cuviinţă în acestea.
În schimb există doamne care-şi pun ruj pe buze şi-şi sărută soţii, iubiţii, pritenii, colegii... le lasă urme pe faţă, şi..exact, icoanele. Din ce motiv? Mă depăşeşte...
Că e chipul Maicii Domnului, că e chipul Sfântului Ioan Botezătorul, că e chipul Mântuitorului...pentru ele nu contează.
Mă doare, mă deranjează, îmi face rău!
poti face cateva biletele imprimate cu acest mesaj si discret sa le dai doamnelor care procedeaza asa sau sa il rogi pe parintele paroh ca din cand in cand sa vorbeasca despre acest subiect (cred ca aceasta a doua varianta este cea mai corecta)
- iertati-ma ca-mi spun parerea, dar ma gindesc sa nu ne judecam aproapele, sa nu ponegrim pe nimeni si sa fim blinzi, discreti si buni;
- cele mai frumoase sfaturi sint cele de mai sus, de a curata icoana, fara a face mare caz
- oare atunci cind sintem in fatza Domnului, nu ar trebui sa ne reculegem un pic si sa ne lasam invaluiti de iubirea Lui, fara sa bombanim cu ochii dupa pete de ruj?
- daca am da biletele, cum sugereaza cineva, oare nu am indeparta din Biserica un suflet care intra aici cu cine-stie ce poveri grele?
- oare nu am avea dovada clara sa judecam si osindim pe aproapele nostru pentru un lucru de nimic?
- biletelul n-ar fi, de fapt, o piatra in obrazul femeii aceleia?
- nu mai bine sa ne rugam pentru doamnele acelea, care poate saruta icoana cu o dragoste infinit mai mare decit a noastra, nerujatele?
- Domnul le stie pe toate, nu noi, care cirtim in Biserica si ne lasam preocupate de fleacuri, nu de durerile lumii si de pacatele noastre?
- si oare ce ar gindi oamenii daca preotul si-ar pierde vremea dojenind enoriasele cochete? de ce ne preocupa forma, si nu fondul?
- iertati-ma daca am suparat pe cineva...
Ioana, mama, n-o lua chiar aşa.
Nu face nimeni bileţele să le împartă prin biserică, fii pe pace.
M-ai supărat, dar, na, ce să fac, aşa cum ţi-ai spus tu păsul, aşa am făcut şi eu.
Apropo, voi transforma blogul în jurnal de scris frustrări.
Iaca tocmai am scris una: mi-e greaţă de urmele de ruj lăsate pe icoană.
Găsim înţelegere la neputinţa doamnelor de a se ruja, nu şi la greaţa celor ce vin în urma lor, nu contează că-s copii, bărbaţi, femei, bătrâni!
N-am să înţeleg niciodată de ce a spune o durere înseamnă automat a judeca!
Greu, foarte greu de înţeles!
@Ioana
E adevarat, pot fi gasite alte solutii de a le face pe respectivele sa inteleaga ca ceva nu e in regula, inclusiv (mai ales) rugaciunea.
"de ce ne preocupa forma, si nu fondul?"
Pentru ca si forma conteaza, pentru ca daca nu ar fi contat ar fi fost un fel de haos.
Desigur ca foarte important este fondul, dar priviti de ex. la Sf. Liturghie: totul se face intr-o anume ordine, nimic nu e intamplator, totul este frumos, cuviincios.
Forma este de asemenea importanta.
Trimiteți un comentariu