Ce este prietenia

Fragmente din cartea “Iubirea nefericita - tratament si vindecare”,
autor Pascal Ide
Editura Galaxia Gutenberg

CE ESTE PRIETENIA ?

Vom încerca să definim prietenia şi o vom face descriind şapte etape care sunt necesare şi care sunt constitutive din cadrul prieteniei.

1. Relaţia cu celălalt
În primul rând, prietenia implică relaţia cu celalalt, o deschidere spre celalalt, dorinţa naturală a omului de a fi în compania celorlalţi. Pustnicii sunt foarte puţini, abia 500 în toată Franţa. Aristotel spunea că pentru a putea să trăieşti singur trebuie să fi ori un animal ori un zeu. În plus, ermitii sunt întotdeauna ataşaţi de o comunitate religioasă şi sunt chemaţi în această comunitate cel puţin o dată pe săptămână. Era un ermit pentru care chemarea lui Dumnezeu era aşa de grea încât în fiecare dimineaţa, ascuns după un tufiş venea să vadă lumea care lua autobuzul şi spunea: «Am văzut oameni, i-am auzit vorbind». Asta arată cât de mult are nevoie omul de relaţia cu ceilalţi. Altfel spus a dori singurătatea pentru ea însăşi şi nu pentru a găsi în ea posibilitatea de a-şi «încărca bateriile» este întotdeauna o atitudine reactivă şi este semnul unei răni existente din trecut. Omul nu este făcut ca să trăiască singur iar cartea Genezei o spune clar.
Prietenia înseamnă «a acţiona» şi nu «a face». Prietenia ţine de o etică si nu de o tehnică, pentru că avem de-a face cu o persoană si nu cu un lucru. Şi nu există o tehnică anume pentru a-ţi face prieteni. Sunt întrebat adesea : «Părinte, cum să fac?» Nu există o reţeta anume, fiecare poate să inventeze tipul de relaţie pe care este chemat să o trăiască.

2. O relaţie gratuită
Prietenia implică o relaţie gratuită. Prietenia este singura relaţie pe care o alegem în viaţă, toate celelalte relaţii ne sunt impuse. Putem să-i iubim pe părinţii sau pe fraţii noştii, însă cu toate acestea nu noi i-am ales şi câteodată am dori să fie diferiţi ca să nu mai vorbim despre vecini sau despre colegi. Ceea ce caracterizează deci prietenia este mai întâi faptul că este gratuită prin această alegere; nimic nu ne obligă să alegem pe unul sau pe altul ca prieten. Iar aceasta implică faptul că prietenia este un lucru care se decide. Aproape nimeni nu se plânge că nu are părinţi, pentru că cei mai mulţi au; însă destui se plâng că nu au prieteni; ceea ce este anormal. Nu putem să ne plângem că nu avem prieteni, pentru că prietenii sunt cei pe care îi alegem. Şi dacă i-am ales, consecinţa este să mergem spre ei. Mulţi spun : «Părinte eu îmi manifest prietenia, dar lui nu-i place de mine». Însă ceea ce este capital este ca noi să facem primul pas. Daca vreţi să aveţi prieteni, trebuie să aveţi şi inţiativa de a face primul pas şi cred că exista mereu posibilitatea de a face un pas.
Câteodată avem o manieră nu tocmai corectă de a trăi prietenia. Dacă suntem prieteni nu înseamnă că trebuie să întârziem de fiecare dată sau că nu trebuie niciodată să spunem «mulţumesc». Unui prieten nu putem mereu să-i scriem felicitările cu întârziere sau să fim mereu nebărbieriţi sau să ne aranjam pentru toata lumea mai puţin pentru prietenii noştri etc. Un cadou merită întotdeauna să fie ambalat. Sunt uimit dar de obicei, numai femeile fac ambalaje. Pentru că este o gratuitate în a ambala. Ambalajul nu foloseşte la nimic, dar este frumos; este cu adevărat simbolul gratuităţii în societatea noastră. Aţi văzut vreun bărbat care să-şi piardă timpul luând o hârtie pentru a împacheta un cadou? Niciodată !Prietenia nu este împotriva dreptăţii pentru că tocmai prietenul este cel care va face dreptate. Când spunem: «este prietenul meu, deci nu are cum să fie obiectiv» greşim. Tocmai pentru că este prietenul nostru şi ne cunoaşte va fi obiectiv. «Iubirea este un zeu cu ochii legaţi», însă prietenia este mult mai clarvăzătoare. Prietenul adevărat ştie, de exemplu că nu aţi fi în stare să faceţi aşa ceva, pentru că vă cunoaşte, vă «simte» şi va face dreptate în faţa acuzaţiilor celor care nu vă cunosc.

3. Bunăvoinţă
Prietenia se caracterizează prin bunăvoinţă. Prietenia este gratuită pentru că ne putem alege prietenii şi este una din puţinele ocazii de acest gen. În general, nu putem decât să consimţim la celelalte relaţii pe care le avem. În al doilea rând prietenia este gratuită pentru că tinde spre binele celuilalt; este ceea ce spunea Shakespeare: «Prietenia este constantă în toate cu excepţia intereselor şi a îndrăgostirilor». Ceea ce se exprimă în prietenie este bunăvoinţa sau «a dori binele», a veghea la binele celuilalt.
Înseamnă că dacă căutam binele celuilalt negam binele nostru propriu ? Gratuitatea prieteniei este un sacrificiu de sine ? As vrea doar să subliniez un fapt. Bucuria pentru noi a devenit un fel de narcisism; pentru noi bucuria înseamnă căutarea de sine şi am pierdut adevăratul sens al bucuriei. În plus, atunci când vedem bucurie suspectăm mereu ceva necurat, iar bucuria a devenit sinonimă cu plăcerea sexuală. Avem impresia că un act are importanţă numai dacă aduce plăcere. Ce este bucuria, de fapt ?
De exemplu, ascult o arie de Mozart. Urechea ascultă un sunet, iar plăcerea nu face parte din acest act. Ca să ascult un sunet este de ajuns ca urechea mea să fie adaptată pentru a recepţiona această frecvenţa. Ca să mănânc o îngheţată este de ajuns ca să am o gură şi un aparat digestiv. Bucuria nu face parte din acţiune, ea nu se află în actul propriu-zis, ci este o încoronare a actului. De fapt bucuria este dată, pe deasupra. Am putea să mâncam foarte bine şi fără să ne bucuram, papilele gustative nu sunt indispensabile nutriţiei. Cei care suferă de boli care îi împiedică să perceapă gustul nu vor scădea în greutate, decât dacă mănâncă mai puţin. Ceea ce înseamnă că bucuria nu este necesară desăvârşirii acţiunii, ea este dată pe deasupra ca un dar. Trebuie să ne fie clar că atunci când o acţiune este dusă la bun sfârşit apare întotdeauna bucuria. Şi există bucuria de a asculta, de a vedea, de a mânca, de a înţelege şi de a iubi.
Dacă bucuria apare atunci când o acţiune este desăvârşită, atunci când voinţa mea îl iubeşte pe celalalt va apărea în mod firesc şi bucuria. Prietenia este o acţiune şi creşte prin acţiuni concrete. Ceea ce mă bucură nu este faptul de a avea prieteni, ci de a-i vedea şi de a-i întâlni. «Prietenia nu trebuie căutată, visată sau dorită, ea trebuie exersată».

4. Prietenul nu judecă
O alta caracteristică esenţială este faptul că prietenul nu judecă. Un prieten nu va judeca niciodată. Un prieten adevărat poate să asculte orice fără a ne «eticheta», el ascultă cu bunăvoinţa. Cineva spunea: «Un prieten care să asculte fără să judece este cu adevărat lucrul cel mai rar de pe pamant». În plus, un prieten nu va va spune: «ţi-am spus eu» atunci când aţi făcut o greşeala stupidă. În acest fel veţi putea mereu să mergeţi spre el chiar atunci când faceţi o greşeală oricât de mare ar fi. În prietenie, iubirea unui prieten este necondiţionată. Cu toate acestea tocmai pentru că nu vă judecă îşi va putea permite să vă corecteze şi să vă spună adevărul. Prietenia este întâlnirea perfectei toleranţe şi a absolutei exigenţe.
Hermann Hesse într-o carte a sa, vorbind despre doi prieteni arată cum prietenul este acela care nu ezită să ne deranjeze pentru a ne arăta alte posibilităţi : «El îl deranja pe Narcis; el nu numai că-l îmbogăţise, dar prin el devenise mai sărac; mai sărac şi mai slab. Lumea în care trăia şi pe care o simţea a sa, viaţa sa monahală, ministerul său, ştiinţa sa, frumoasa arhitectură a gândirii lui au fost deseori bulversate şi puse sub semnul întrebării. A fost omul însă cu adevărat creat pentru a duce o viaţă reglată în care clopotul şi rugăciunea să ritmeze orele şi ocupaţiile?».

5. Simplitatea relaţiei
Prietenia este caracterizată de o simplitate a relaţiei. Este vorba de gratuitatea prieteniei în sensul timpului pierdut sau mai de grabă dăruit. În cartea ei, Kellen scria: «Aceste după-amiezi în care nu facem nimic dar care reprezintă totul». «Dacă vorbesc de prietenie nu pot să vorbesc decât de siestă, de non acţiune, de linişte, de ore care se prelungesc în noapte, de mic dejunuri lungi; dar fără îndoială prietenia este prezentă în spatele tuturor gesturilor».
În statistici se vede că francezii rezervă prietenia pentru timpul vacanţelor. Este păcat că prietenia nu-şi găseşte spaţiu în timpul serviciului.

6. În prietenie este linişte
Liniştea este un alt element al iubirii în prietenie. Ne place să ne întâlnim nu numai în cuvinte, dar şi dincolo de ele. Liniştea «jenantă» nu este o caracteristică a prieteniei. Cineva spunea: «Tăceam. Fericiţi doi prieteni care se iubesc aşa de mult, care vor să se placa aşa de mult, care se cunosc aşa de mult, care se înţeleg aşa de mult, care sunt de nedespărţit, care gândesc şi simt la fel, care gustă plăcerea de a tăcea împreună, de a tăcea unul lângă altul, de a merge împreună, de a merge în linişte pe străzi liniştite. Fericiţi doi prieteni care se iubesc îndeajuns pentru a ştii să tacă împreună».

7. Prietenia respectă diferenţele
În prietenie exista respectul diferenţelor: «Doi prieteni sunt asemănători la culoare, dar diferiţi ca şi consistenţă». În plus, cred că prietenia nu exclude pudoarea, ci o implică. Totala transparenţă este o iluzie. Îmi amintesc de o tânăra care îşi întreba şotul:
- Când ne-am întâlnit, în primele săptămâni, tu continuai să ieşi cu Caroline ?
- Cum adică, de ce mă întrebi asta ?
- Nu, dar chiar vreau să ştiu ! Eu sunt transparentă, eu pot să-ti spun că nu ieşeam cu nimeni.
- Ce mai contează, tu eşti femeia vieţii mele, punct.
Ea a insistat şi atunci el i-a răspuns:
- Dacă vrei neapărat să ştii, o să-ţi spun : da.
- Mulţumesc.
Si după «mulţumesc» a intrat într-o mică depresie. Şi tot ea spunea: « Presupusa mea transparenţă credeam că era un adevărat respect faţă de celalalt, credeam că era pentru cuplul nostru o dăruire reciprocă totală dar de fapt era o manieră de a evita încrederea în celalalt. »
O alta caracteristică a prieteniei este că în această relaţie ca şi în iubire nu putem şti niciodată dacă celalalt ne iubeşte cu adevărat. Putem să suspectam orice gest şi chiar cuvântul cel mai sincer poate fi distrus. Ceea ce înseamnă că în iubire sau în prietenie nu putem decât să avem încredere în celalalt. Iubirea nu putem să o demonstram, putem doar să o trăim. Şi care era problema acestei tinere cu transparenţa? Că nu reuşea să aibă destulă umilinţă pentru a avea încredere, dar avea nevoie să ştie cu siguranţă. Şi acesta este fondul geloziei : vreau să fiu absolut sigur că mă iubeşti, de aceea îţi vei petrece timpul cu mine…

8. Pudoare
Prietenia este caracterizată de o oarecare pudoare : prietenul aruncă valul pudorii asupra celui pe care-l iubeşte şi pe care-l respectă, dorind ca iubirea lui să o ia mereu înaintea cunoaşterii. Prietenia păstrează misterul; o persoană căsătorită de peste 20 de ani îmi spunea: «Soţia mea e încă un mister pentru mine». Un mister nu e însă un secret ( în sens negativ), ci înseamnă că exista mereu ceva în plus de descoperit. Când începem să-i spunem celuilalt: «Ştiu ce vrei să-mi spui», prietenia este deja într-un stadiu critic.
Pudoarea este deasemenea şi o atitudine delicată a inimii, nedorind să-l rănească pe celalalt. Sunt împotriva ultimei fraze din «Love Story» care spune: «A iubi înseamnă a nu avea nevoie să ne scuzam». Contrariul este adevărat căci cu cât iubim mai mult pe cineva cu atât inima noastră devine mai delicată şi cu atât mai mult începem să ne cerem iertare. Acesta este un semn valoros de prietenie căci aşa ne dam seama de multele răni pe care i le facem celuilalt.

9. Pacea interioară
Un alt semn al prieteniei este pacea interioară, cea care transfigurează persoana şi o iradiază în jur spre deosebire de suferinţa atroce care se naşte din variabilitatea sentimentelor ce caracterizează iubirea sentimentală. Un sociolog italian spunea: «Prima impresie sugerată de cuvântul «prietenie» este un sentiment de serenitate, de transparenţă, împreună cu încrederea şi apropierea».

10. Prietenia respectă intimitatea
Un ultim semn al prieteniei este intimitatea. Prietenul este cel care ştie să păstreze un secret. Atunci când iubim, totul ne îndreaptă spre cel pe care-l iubim. Atunci când încep să mă preocup de o acţiune numai pentru plăcerea pe care mi-o aduce, totul se distruge şi cad precum Narcis în propria-mi imagine. Este important să înţelegem lucrul acesta : mai devreme sau mai târziu pierd finalitatea gestului şi mă distrug pe mine însumi. Cu cât caut mai puţin bucuria cu atât mai mult o voi primi. Ce caut deci în prietenie ? Dacă voi căuta binele prietenului meu, dacă el va fi centrul prieteniei mele n-are cum să nu apară bucuria. Nu neapărat în fiecare zi, pentru că, există si momente mai dificile.
Putem însă să-l căutam pe prietenul nostru doar pentru bucuria pe care o întâlnim în prezenta lui, iubind iubirea. Şi atunci când începem să iubim iubirea suntem pe cale de a ne pierde prietenul. Când măsor iubirea mea calculând bucuria pe care o câştig din iubire aceasta bucurie se va stinge.
Sf. Fecioara Maria în Luca 1,39: «se duse în grabă în ţinutul muntos, într-un oraş al lui Iuda», pentru a o vizita pe Elisabeta. Vedem în aceasta scenă cum caritatea Mariei «aleargă», pentru că ea vine cu entuziasm şi vedem în aceasta un semn al măreţiei şi bucuriei ei.

11. Prietenia este dăruirea de sine
Dăruirea de sine este un element constitutiv al relaţiei de prietenie iar aceasta dăruire de sine este fără restricţii. A căuta binele celuilalt înseamnă a te dărui celuilalt pentru binele lui. Şi câteodată facem o oarecare dialectică între egoism şi altruism: ori mă iubesc pe mine, ori îl iubesc pe celalalt. Trebuie să alegem una sau alta dintre aceste iubiri? Aceasta dihotomie nu este decât aparentă căci iubirea de sine este indisolubil legată de iubirea aproapelui. Un copil spunea: «Un egoist este cineva care nu se gândeşte la mine». Dar de fapt egoistul nu-l iubeşte nici pe celalalt şi nici nu se iubeşte pe sine.
Voi spune că nu exista iubire pentru celalalt dacă nu exista stima de sine. Pe plan psihologic stima de sine este «soclul tuturor virtuţilor». Pe plan moral nu există diferenţă între cele două. De ce? Pentru ca omul nu se regăseşte decât deschizându-se şi dăruindu-se celuilalt. Înseamnă că omul se împlineşte dăruindu-se celuilalt.
Când spunem «Am dăruit destul celuilalt, acum o să-mi iau un timp pentru mine» nu am înţeles nimic. Cât timp rămânem cu ideea: «Ii dau celuilalt un pic de timp ca să-i fac plăcere, îmi ofer mie nişte timp ca să-mi fac plăcere» nu am înţeles nimic din logica iubirii. E adevărat că avem nevoie de timp pentru noi pentru a ne destinde, pentru a ne odihni, dar nu pentru a ne împlini. Timpul pe care ni-l luam pentru noi este pentru a ne încărca bateriile. Când înţelegem ca ne împlinim prin dăruirea de sine suntem fericiţi dăruindu-ne.
Când iubim iubirea şi atunci când comparam iubirea noastră cu a celuilalt transformăm trăirea noastră într-o acţiune narcisistă. Poate a-ti avut deja experienţa aceasta: iubiţi şi sunteţi iubiţi, însă persoana care vă iubeşte, vă iubeşte mai puţin. Când vă daţi seama de acest lucru începeţi să o iubiţi mai puţin. Acesta este un semn că iubirea voastră nu este o iubire de bunăvoinţa şi de dăruire. Dacă măsuram şi comparăm iubirea în acest fel înseamnă că, de fapt, nu-l iubim pe celalalt, ci iubim iubirea pe care el ne-o dăruieşte.Este adevărat că ne bizuim pe iubirea celuilalt, dar trebuie să-l iubim pe el şi nu iubirea pe care ne-o oferă. A-l iubi pe celalalt pentru că mă iubeşte este o iubire şi o prietenie încă imperfectă. A-l iubi pe celalalt pentru că mă iubeşte înseamnă, de fapt, a iubi iubirea celuilalt. Iubirea adevărată înseamnă a-l iubi pe celalalt indiferent dacă mă iubeşte întotdeauna şi indiferent de intensitatea iubirii lui. Am nevoie să ştiu că mă iubeşte, dar îl iubesc indiferent de mărimea actuală a iubirii lui pentru că iubesc persoana lui.

12. Prietenia implica reciprocitate
Nu exista prietenie fără reciprocitate. Un profesor de morală spunea că multe persoane îi făceau confidenţe şi afirmau despre el că ar fi un bun prieten al lor, dar el preciza: nu este aşa, pentru că eu nu le fac confidenţe. Dacă nu există reciprocitate nu există prietenie. Prietenia implică bilateralitatea sau reciprocitatea. Pentru ca prietenia să existe trebuie să existe acesta simetrie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că marea calitate a prieteniei este comuniunea. Şi dăruirea nu are sens decât dacă exista comuniune, dacă darul este primit.Când afirmăm că suntem făcuţi pentru a ne dărui nu excludem faptul că atunci când o iubire nu este împărtăşită ea devine sursă de suferinţă. Este adevărat că atunci când ne manifestam prietenia faţă de o persoana care nu răspunde sentimentelor noastre ne întristam. De ce? Pentru că apare ceva nedesăvârşit. Dar acest fapt nu determină în noi amărăciunea sau depresia. Aceasta ar apărea dacă am vrea să-l posedam pe celalalt. A se dărui celuilalt, spunând: «ceea ce dăruiesc este gratuit deci nu am ce să cer în schimb» nu poate decât să provoace tristeţe. Dacă însă cerem reciprocitatea cu orice preţ atunci se va naşte în noi ranchiuna. Iar aceste sentimente sunt foarte diferite unul de celalalt.

13. Prietenia înseamnă comuniune
Prietenia implică comuniune şi împartasire, un bun comun. A fi prieten nu înseamnă a spune «eu» copiii mei, ideile mele şi nu înseamnă nici a spune doar «tu», copiii tăi, maşina ta, afacerea ta, etc. Se poate spune că în timpul pregătirii pentru căsătorie există cu adevărat o ruptură când cei doi trec de la eu şi tu la noi. Prietenia se caracterizează prin acest noi, aşa cum spune Ioan Paul al II-lea în «Iubire si responsabilitate». Reciprocitatea ne obligă să consideram iubirea dintre bărbat si femeie mai puţin ca fiind o iubire a unuia faţă de celalalt şi mai mult ca o realitate ce există între ei. Iubirea nu este a bărbatului sau a femeii, pentru că în această situaţie ar fi vorba despre doua iubiri. Ea este unică, este cea care îi leagă.
Christian Bobin spunea: «voi logodnicii aveţi o problema, nu reuşiţi sa vedeţi cuplul, nu vedeţi doi, ci unu plus unu». Prietenia presupune deci acest bun comun. Să dam un exemplu: când luăm metroul la ora şase seara, când toată lumea pleacă de la serviciu şi este aglomerat, oamenii vor să iasă din metrou şi este aproape imposibil de ieşit. Toata lumea vrea să ajungă cât mai repede acasă şi se înghesuie, dar dacă cu toţii ar ieşi în mod ordonat ar ieşi mai repede. Însă ne gândim mai întâi la binele personal, iar binele comun este întotdeauna pe locul al doilea.
Binele comun este cel mai benefic pentru toţi. Când ascult muzică la maximum deranjez pe toată lumea, îmi face plăcere numai mie. Ori liniştea este un bine comun care este benefic pentru toată lumea. Binele comun nu se opune binelui propriu, ci binelui la singular. Pentru a explica lucrurile mai clar: când într-o relaţie de prietenie există un câştigător şi un învins înseamnă că ne aflam, de fapt, în faţa a doi învinşi. Atitudinea cea mai buna este de a ne întreba: ce este cel mai bine pentru celalalt ? Daca încercam să spunem: «asta cred ca este cel mai bine pentru tine »,iar celalalt ar răspunde: «eu cred ca asta ar fi cel mai potrivit» atunci putem discuta şi lua decizia cea mai bună.
Într-o prietenie este important să spunem şi noi care credem că este soluţia cea mai buna. Dacă, de exemplu ne întrebam reciproc ce să facem într-o seară şi unul spune: nu ştiu, zi tu, iar celălalt caută binele celuilalt fără să ştie ce îşi doreşte de fapt acesta, vom ajunge să petrecem o seara dezagreabilă pentru amândoi. Este important deci să spunem lucrurilor pe nume. Este simplu, în fond: este bine să spunem ce ne-ar face plăcere, să ascultăm ce i-ar face plăcere celuilalt şi apoi împreună să căutam soluţia cea mai bună, ştiind că întotdeauna vom face un compromis.

14. Prietenia însemnă adaptare la celalalt
Prietenia, înseamnă şi adaptare la celalalt, pentru că suntem diferiţi. Dar prietenia presupune şi un minimum de egalitate, de simetrie între persoane. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere este adevărat că părinţii noştri nu ne pot fi prieteni. Cineva spunea: este mai simplu să fi prieten decât tată. Un tată nu este un prieten pentru că exista o asimetrie. Nu o să-i dam înapoi tatălui nostru ceea ce ne-a oferit, iar prietenia implică o reciprocitate. Într-o prietenie nu vom fi întotdeauna noi cei care ascultă şi consolează, ci va trebui să avem umilinţa de a împărtăşi dificultăţile, vulnerabilităţile, pentru că toţi avem probleme şi fragilitate.
Exista relaţii în care nu există reciprocitatea despre care vorbeam, inclusiv în acompaniamentul sau direcţiunea spirituală. În acest sens pot apărea ambiguitatea. Îmi amitesc de o persoana pe care o apreciam şi pe care o acompaniam şi-mi spuneam: în timp ar putea să devina o prietenie. Într-o zi persoana m-a întrebat: «mă acompaniaţi, părinte, sau aceasta este o relaţie de prietenie?»
Pentru mine o relaţie de acompaniament sau direcţiune spirituala nu este neapărat o relaţie de prietenie, nu implica reciprocitatea, simbolurile nu sunt aceleaşi. Simbolistica fraternă nu este identic cu cea paternă. Şi am înţeles că în relaţia de paternitate spirituală nu există reciprocitate sau ea poate să apăra numai dacă există o dorinţă exprimată clar.În fine, prietenia presupune viaţă împreună. Montaigne spunea: este nevoie de atâtea întâlniri pentru ca o prietenie să se nască. Prietenia se hrăneşte din acest convivium. În concluzie putem afirma în loc de definiţie a prieteniei că aceasta este o iubire binevoitoare şi reciprocă.

Sursa: http://tainacasatoriei.wordpress.com/2007/11/07/ce-este-prietenia