Fiecare om poarta lumea sa in inima

Se spune că pe un om, dacă îl cauţi de bun, bun îl vei găsi, dacă îl cauţi de rău, rău îl vei găsi. Dacă în tine se află bunătate, îi vei vedea şi pe alţii buni, dar dacă în tine se găseşte invidie, răutate, la fel, le vei vedea şi în alţii. Vedem lumea prin "ferestrele” sufletului nostru. Dacă sufletul nostru este curat, îi vom vedea şi pe alţii buni, vom căuta ceea ce este bun în ei, vedem în alţii ceea ce se află în sufletul nostru. Pentru a vedea în alţii bunătate, e de preferat să ne curăţim pe noi înşine de tot ce ne face să vedem răul în ceilalţi.
Am găsit o povestioară care ilustrează, într-un fel, acest lucru.

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.
-Cred ca atunci cand te impaci cu trecutul gasesti ceva bun si in el.
Fiind seara, primul tanar se retrage la un han sa innopteze. Acolo nu mai aveau decat o camera cu doua paturi, fiind aglomerati din pricina sarbatorii din cetate, de a doua zi. Astfel, trebuie sa imparta camera cu celalalt calator, care a poposit la acelasi han. Pentru ca il crede egoist si rau, adoarme cu greu si viseaza urat.
A doua zi dimineata...
...se trezeşte brusc, din cauza razelor de soare care-i mângâiau faţa şi vede pe patul gol de lângă el un bilet.
"Ştiu că eşti un om bun şi darnic şi că mă vei înţelege. Sunt datornic unui negustor din acest oraş şi m-am împrumutat la tine cu 100 de dinari.
Când ne vom întâlni, ţi-i voi da înapoi!"
"Este exact cum am socotit şi bătrânul acela mi-a arătat! Nişte oameni ticăloşi, răi şi puşi pe căpătuială!"
Mâhnit şi împovărat de griji, omul nostru plecă spre locul adunării care era în piaţa din mijlocul cetăţii.

***
Îmi place povestioara, însă cu fragmentul ăsta nu sunt de acord: Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Sună cam fatalist. Adică, e de discutat... Esenţial este că omul poate găsi ceva bun în viitor, dacă se împacă cu trecutul său, dacă iartă ce este de iertat şi merge înainte.
Eu aş fi continuat povestea cam aşa: în cetate, primul călător, totuşi, întâlneşte pe cineva care îl face să se schimbe, îl ajută...Oamenii se schimbă, dar nu singuri.
Dumnezeu îi ajută pe oameni să se cunoască, să se schimbe în bine, să ierte, să se vindece de patimi şi să între în bucuria Lui. Iar Dumnezeu lucrează prin oameni.

Îndrăzneşte să continue cineva povestea cu cei doi călători? Să vedem ce se întâmplă mai departe cu ei în cetate. :)