Mulțumesc, mamă

sursa-net

Parcă a fost ieri...

Noi, copiii, ne jucam în fața blocului ori printre alte blocuri de beton, alergând pe asfalt și ferindu-ne de mașinile care treceau pe stradă. Șotron, coarda, fotbal, rațele și vânătorii și alte jocuri în care sari sau alergi...și inevitabil cazi și îți julești genunchii de asfalt. Plâns, durere, necaz pe tine...spaimă că vedeai sângele curgând... mai rupeai corăpeii sau pantalonii și mergeai așa cu genunchii însângerați acasă la mama. 

Așa pățeam când eu, când fratele meu...și câteodată amândoi deodată.

Mama te așează pe fotoliu și îți vorbește calm, cu dragoste și grijă în glas, apoi  merge la un dulăpior și ia de acolo o sticluță cu apă oxigenată și un pansament alb, apoi suflă acolo unde doare, ca o sărutare, curăță rana și te înfășoară, o leagă bine și parcă ți-a luat durerea cu  atingerea ei.

Mulțumesc, mamă.

Te iubesc atât de mult.

Ramona