Treceți la conținutul principal

Invinuirea ca noi nu avem sfinti este falsa - P.S. Justinian Chira


Din cartea Justinian
Autor Bogdan Eduard
Editura Dacia, 2006

Sistemul era diabolic, nu oamenii. Sistemul nazist, materialist, comunist s-a compromis în vecii vecilor pentru că în mod absurd au omorât oameni nevinovaţi. A umplut temniţele de la Piteşti cu cea mai frumoasă generaţie tânără : elevi de liceu şi studenţi, pe care i-a pervertit şi i-a violat într-un mod de neconceput. Cu ce scop? Asta nu o pot ierta niciodată.
Cu ce-ţi justifici monstruozităţile cu care ai batjocorit acest tineret de la Piteşti? Cu ce-ţi justifici monstruozităţile cu care ai batjocorit toată intelectualitatea, toţi oamenii de mare valoare ai ţării ? Acestea sunt lucruri ieşite din comun. Nici nebunii nu erau în stare de aşa ceva. Au fost atitudini mai mult decât diabolice. A fost mai mult decât demonii ceea ce s-a întâmplat atunci. Dumneavoastră nu ştiţi, că şi dumneata erai destul de tânăr, iar voi, tinerii, nu aţi putut conştientiza atmosfera în care am trăit noi, sub o teroare permanentă. Mă culcam seara, dar mă culcam cu hainele lângă mine, pentru că nu ştiam dacă mă scol sau mă trezesc în altă parte. Noi am trăit un regim fără Dumnezeu. S-a dovedit şi arătat lumii întregi. Din nefericire, numai noi avem aceasta experienţă, numai noi ştim. Francezii mai cochetează şi acum cu comuniştii, partidul comunist-francez, italienii şi alţii, pentru că habar nu au ce înseamnă comunismul aplicat în realitate. Ei cunosc comunismul după cărţi, pentru că acolo este extraordinar de frumos. Aplicat, este iad, este infern. Omul e desfiinţat ca om.

Şi, totuşi, în aceste condiţii de teroare, cultura română a avut o formă de rezistenţă. În puşcăriile comuniste s-a rezistat prin credinţa. Am vorbit cu foarte mulţi deţinuţi politici şi foarte mulţi dintre ei au avut viziuni atunci. Ştiau când vor fi arestaţi sau când vor muri. Pe de alta parte, se spunea că noi, românii, n-avem sfinţi. I-am spus odată acest lucru unui deţinut politic. Mi-a răspuns: “daca ai fi venit la Aiud să vezi urmele lăsate în ciment de genunchii unei femei întemniţate n-ai mai vorbi aşa.”

Când am vorbit sever la adresa regimului nu m-am adresat oamenilor, ci sistemului, care este în veci compromis pentru un om cu mintea limpede. Nu am condamnat oamenii, ci pe aceşti monştri, paznici la acele puşcării, cărora nimeni nu le comanda să maltrateze, să chinuie, aşa cum făceau ei cu deţinuţii. Nu era aceasta în program, din pornirea lor drăcească făceau atâtea grozavii. În acelaşi timp, comunismul nostru a fost românesc. Nu rus, nu bulgar, nici albanez. La noi, vrând-nevrând, ni se vâra carnetul roşu în buzunar şi trebuia să se cânte aşa cum zicea muzica.

Un mare învăţat spunea că “În spatele unui mare rău se află un mare bine”. Aşa rânduieşte Dumnezeu şi asta trebuie să reţinem. De multe ori în spatele unei suferinţe, mai există o iluminare, exista un câştig extraordinar, de cele mai multe ori spiritual, aşa cum s-a întâmplat cu toţi cei închişi în puşcării. Toţi au devenit nişte martiri, nişte sfinţi. Se pregăteşte acum o carte, un martirolog, cu cei care au murit în puşcărie. Chiar acum câteva zile a fost o discuţie în Sinod. Şi m-am ridicat şi am strigat cu putere: “Toţi”. “Câţi au făcut şi un ceas de puşcărie să fie trecuţi în martirolog. Sunt martiri toţi”. Nu am continuat, că dacă o făceam le-as fi spus că tot poporul român a fost martirizat şi toţi trebuie trecuţi în rândul sfinţilor. Aşa vad eu. Nu am avut sfinţi, spun mereu acest lucru. Mereu învinuiesc biserica noastră pentru că a fost prea modestă. Ungurii şi-au făcut sfinţi din toţi prinţii şi prinţesele. Sfântul Ştefan e trecut în rândul sfinţilor, deşi regele ungur Ştefan n-a avut nici un merit pentru Evanghelie. I-a încreştinat pe maghiari şi a devenit sfânt. Ladislau la fel. Germanii au o mulţime de sfinţi, francezii aşişderea. Nu mai vorbesc de ruşi, italieni şi bulgari.

Noi am fost un popor modest, iar biserica ortodoxa o biserică dreaptă. Nu a scos sfinţi pe bandă rulantă, deşi am avut destui. Cimitirele noastre sunt pline de sfinţi. O mamă care şi-a crescut copiii cu frica lui Dumnezeu e o sfântă. Un bărbat care a fost bărbat adevărat şi care a iubit biserica e un sfânt. Au fost pline mănăstirile noastre de sfinţi, cuvioşi si călugări. Am avut intelectuali care au fost ca nişte sfinţi prin scrierile lor. Să-l dam de exemplu pe Nechifor Crainic, care este un stâlp al teologiei romaneşti. Are câteva carti fundamentale. Din nefericire, străinii bisericii noastre şi a credinţei noastre îl învinuiesc că ar fi trădat, că a declarat că nu crede în Dumnezeu. Numai cei ce caută să ne umbrească ar fi putut scorni aceasta. Odată, la o masă dintr-un local, era unu` care susţinea vehement aceasta teză că Nechifor Crainic nu este marele teolog pentru că s-a lepădat de Dumnezeu, în puşcărie, pentru un blid de mâncare. Unul care trecuse prin infernul închisorilor comuniste i-a spus celui care se dădea atât de viteaz condamnându-l pe Nechifor Crainic: “tu ai fost acolo?” “Pai, n-am fost.” “Ai fost în situaţia în care a fost Nechifor Crainic?” “Pai, n-am fost.” “Atunci taci din gură! Ce ştiţi voi, cei care n-aţi fost acolo? Noi ştim cum ne-am purtat”. Învinuirea că noi nu avem sfinţi este falsă, dar suntem toţi vinovaţi. Că nu ne-am recunoscut la timp sfinţii.

Sursa foto: 1, 2.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.