Curajul (2)

Care este efectul principal al fricii ? Îndepărtarea de Hristos. Relatarea de la Luca 8,37 e pe deplin edificatoare: după ce scoate duhurile din omul demonizat iar porcii se arunca în lac, mulţimea din ţinutul Gherghesenilor “ e cuprinsă de frică mare”. Urmează consecinţa: “ L-au rugat pe El toată mulţimea să plece de la ei”. (Matei 8,34 si Marcu 5,17 zic: L-au rugat să treacă-sau: să se duca-din hotarele lor). Legătura de cauzalitate e limpede: îi cer să plece pentru că le este frică. Frica aşadar aduce cu sine ruperea de Hristos.
Dacă “nu vă tulburaţi” e echivalentul lui “nu vă înfricoşaţi”, la fel si „nu va îngrijoraţi”, căci îngrijorarea este tot o formă a fricii. Probabil ca Marta a fost certată si din pricina aceasta, Domnul ştiind ca îngrijorarea zămisleşte simţăminte si stări ale mintii străine învăţăturii Lui.
La faptele Apostolilor apar mereu aceleaşi poveţe: îndrăzneşte, îndrăzneşte Pavele, iar el (ei) îndrăznind...
De asemenea, în mai toate epistolele Sfântului Pavel: “De aceea nu ne pierdem curajul” (II Corinteni 4, 16); “Îndrăznind deci totdeauna” (II Corinteni 5,6); „Fără să vă înfricoşaţi întru nimic” (Filipeni 1,28): “căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii” (II Timotei 1,7) frica, aşadar, e de la diavol, ca si păcatul, ca si moartea; textul acesta e capital, ne da posibilitatea sa desprindem adevărata sorginte a fricii). Apostolul, creştinilor, mai înainte de orice le cere sa fie îndrăzneţi: “Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus” (Evrei 10, 19). Tot el adopta în repetate rânduri stilul si tonul cel mai militar cu putinţa: “În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge (Evrei 12, 4; David, Hanibal, Cezar, Napoleon nu le-ar fi vorbit altminteri ostaşilor lor). “Lupta-te lupta cea buna a credintei, cucereşte viaţa veşnică...” (Timotei 6,12); “Luptă...ca un bun ostaş a lui Hristos Iisus” (II Timotei 2,3)
Textul de la Efeseni 6,11 si urm. e plin de cuvinte cu iz ostăşesc:... întăriţi-va întru putere...îmbrăcaţi-vă cu toate armele...luaţi toate armele...toate biruindu-le staţi deci tari...având mijlocul vostru încins...îmbrăcându-vă cu platoşa...pavăza credinţei...luaţi coiful mântuirii si sabia Duhului... S-ar zice ca răsfoim un regulament militar, ca citim un ordin de zi al unui căpitan de oşti.
Exista in Noul Testament un stil imperativ al curajului, obârşia căruia se afla in porunca dată lui Avraam: “Ieşi din pământul tău, din neamul tău si din casa neamului tău”(Facerea 12,1)-si Avraam asculta, plin de curaj, neştiind încotro merge si unde se va opri, ca un bun ostaş ce se afla (vezi si Evrei 11,8). Stilul evanghelic militar se manifesta si prin verbe “active”, verbe îmbolditoare, imperioase, răsunătoare ca: stăruiţi, întrebaţi, vegheaţi, privegheaţi, treziţi-vă, cuceriţi, priviţi cu luare aminte, fiţi gata, mergeţi, cereţi, căutaţi, bateţi, încingeţi-vă.
Acestea toate din partea Mântuitorului si Sfinţilor Săi Apostoli. Dar si creştinul având buna îndrăzneala, răspunde in acelaşi mod, in aceeaşi tonalitate a neînfricării: “Nu mă voi teme!” (Evrei 13,6). De ce? Pentru ca ştie doua lucruri: mai întâi că: “partea celor fricoşi ...este iezerul care arde cu foc si pucioasa” (Apocalipsa 21,8)-(înşiruirea osândiţilor începe cu fricoşii, ei mai întâi; necredincioşii, spurcaţii, ucigaşii, desfrânaţii, fermecătorii, închinătorii la idoli si mincinoşii sunt menţionaţi in urma lor)-iar apoi, si mai ales, ca “ în iubire nu este frică, căci iubirea desăvârşita alungă frica” (I Ioan 4,18) . În felul acesta curajul ajunge a fi alături de dragoste, singura virtute nepieritoare.
Domnul ne scoate din robia păcatului si totodată ne liberează de tirania fricii. Ne dăruieşte cele doua nestemate: libertatea si curajul.
Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumba îndatoriri mai sfinte si mai de seama decât a iubi libertatea si a-si dovedi curajul. [...]
Drept concluzie as cere voie sa afirm: dacă vechea Lege a putut fi rezumată în două porunci: să iubeşti pe Dumnezeu si să iubeşti pe aproapele tău (Matei 22,37; Marcu 12,30-31; Luca 10-27), Legea noua poate-sub aspectul ei operaţional-fi conspectata astfel: crede, iubeşte si nu te înfricoşa. Frica: păcat urât în ochii Domnului, curaj: virtute mult plăcută Lui si consubstanţială situaţiei de creştin.

Ieromonah NICOLAE DELAROHIA (Curajul, Duminica a 23 dupa Rusalii, Fragment)