Crucea este uşa Împărăţiei cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruinţa asupra morţii spirituale, biruinţa a iubirii. “Avem adeseori o reprezentare parţială despre Cruce şi despre taina ei redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacţii. Exista însă si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranţa însă nu putem face totul pentru celalalt daca ţinem la plăcerile noastre egoiste, daca omul este legat de lăcomie, poftă de stăpânire, mândrie. Aceasta arată însă numai aspectul negativ al Crucii. Pot să mă apropii de celalalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătându-i însă că sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, mă voi duce la el, voi ramane împreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutatea, persecuţii, şomaj… Iar eu pot să port împreună cu el aceasta Cruce.Inima celuilalt poate fi mişcată daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va înţelege sensul Crucii fără ca eu să îi spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur si simplu.
Să nu le predicam doar oamenilor să-şi ia Crucea, ci să o luam noi înşine ajutându-i pe ceilalţi. Voi ajunge astfel la convingerea că aceasta Cruce nu este o suferinţa pentru mine. Sufăr pentru celalalt, dar aceasta suferinţa pentru el mă bucura, mă odihneşte, cum spune un monah de la Athos.
Dacă trec pe lângă el, daca nu rămân împreună cu el, daca nu-l ajut, voi suferi toată viata. Poate că el se va pierde pentru totdeauna. Va spune: Ce fel de preot e acesta? Ce fel de creştin e acesta? Astfel, atunci când sufăr pentru el sunt mulţumit. De aceea Hristos pe Cruce e liniştit; Sfântul Chiril al Alexandriei spune ca El a adormit”.
“Somn învietor in mormânt dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al păcatului ai sculat tot neamul omenesc cel păcătos” (Sâmbăta Mare, Prohodul, starea a 2-a).
Desigur, pe Cruce Hristos spune si cuvântul: “Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit?” (Mc 15, 34). Dumnezeu traieste împreuna cu mine, omul, faptul de a se simţi parasit de Dumnezeu. Slava Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, Care ai vrut sa împingi tăgăduirea de sine pana intr-acolo!
“Hristos a vrut sa dea oamenilor asigurarea faptului ca Dumnezeu nu vrea sa intervină pentru Fiul Sau; nu vrea sa-L răzbune. Dumnezeu e lipsit de apărare in fata respingerii oamenilor; nu Se apăra pe Sine Insusi. Putea interveni, dar nu vrea sa o facă. Vrea sa dea exemplu suferind pentru oameni, necomportându-se ca un om, nefiind supus reacţiilor.” Isi iubeşte Fiul, dar nu-L prefera oamenilor. Îl lasă în suferinţa.
Când Hristos spune: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!”, El afirma ca Dumnezeu exista, El spune atunci oamenilor: „Tatăl Meu nu vrea sa reacţioneze împotriva rautatii voastre: nu vrea sa va pedepsească nici chiar pentru a-L apăra pe Fiul Sau”. Dumnezeu prefera mântuirea oamenilor odihnei Fiului Sau.
Aceasta dimensiune a “iubirii nebune” a lui Dumnezeu pentru oameni a fost subliniata de Nicolae Cabasila in secolul al XIV. Acest autor duhovnicesc bizantin scrie ca trebuia ca Dumnezeu “sa facă sa nu fie trecuta cu vederea aceasta iubire, arătându-i nemărginirea si convingându-ne ca ne iubeşte cu o iubire neasemănata. Atunci găseşte aceasta lepădare de Sine, Se străduieşte si Se lasă sa îndure rele si încercări pentru a-i atrage, după ce i-a convins de iubirea Sa pe cei pentru care a suferit, chiar pe oamenii care fugeau de Bunătatea prin excelenta, convinşi ca erau uraţi“. (Viata in Hristos)
Oamenii cred ca Dumnezeu este indiferent, incapabil de a suferi pentru ei. Satana, care este “tatăl minciunii” (In 8, 44), Îl calomniază pe Dumnezeu în faţa oamenilor. Pentru a-Şi arăta bunătatea si iubirea Sa de oameni, Dumnezeu li se înfatiseaza lipsit de apărare si suferă pentru ei.
“Mulţi spun: exista un Dumnezeu, dar El nu este bun, pentru ca îngăduie suferinţa. E un lucru de neînţeles pentru lume. In taina Crucii se manifesta bunătatea lui Dumnezeu. El nu pedepseşte, nu reacţionează, accepta totul, chiar suferinţa, chiar moartea Fiului Său din iubire pentru oameni. Daca omul nu se mântuieşte, e pentru că rămâne indiferent la aceasta.”
Sursa: Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertare
Să nu le predicam doar oamenilor să-şi ia Crucea, ci să o luam noi înşine ajutându-i pe ceilalţi. Voi ajunge astfel la convingerea că aceasta Cruce nu este o suferinţa pentru mine. Sufăr pentru celalalt, dar aceasta suferinţa pentru el mă bucura, mă odihneşte, cum spune un monah de la Athos.
Dacă trec pe lângă el, daca nu rămân împreună cu el, daca nu-l ajut, voi suferi toată viata. Poate că el se va pierde pentru totdeauna. Va spune: Ce fel de preot e acesta? Ce fel de creştin e acesta? Astfel, atunci când sufăr pentru el sunt mulţumit. De aceea Hristos pe Cruce e liniştit; Sfântul Chiril al Alexandriei spune ca El a adormit”.
“Somn învietor in mormânt dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al păcatului ai sculat tot neamul omenesc cel păcătos” (Sâmbăta Mare, Prohodul, starea a 2-a).
Desigur, pe Cruce Hristos spune si cuvântul: “Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit?” (Mc 15, 34). Dumnezeu traieste împreuna cu mine, omul, faptul de a se simţi parasit de Dumnezeu. Slava Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, Care ai vrut sa împingi tăgăduirea de sine pana intr-acolo!
“Hristos a vrut sa dea oamenilor asigurarea faptului ca Dumnezeu nu vrea sa intervină pentru Fiul Sau; nu vrea sa-L răzbune. Dumnezeu e lipsit de apărare in fata respingerii oamenilor; nu Se apăra pe Sine Insusi. Putea interveni, dar nu vrea sa o facă. Vrea sa dea exemplu suferind pentru oameni, necomportându-se ca un om, nefiind supus reacţiilor.” Isi iubeşte Fiul, dar nu-L prefera oamenilor. Îl lasă în suferinţa.
Când Hristos spune: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!”, El afirma ca Dumnezeu exista, El spune atunci oamenilor: „Tatăl Meu nu vrea sa reacţioneze împotriva rautatii voastre: nu vrea sa va pedepsească nici chiar pentru a-L apăra pe Fiul Sau”. Dumnezeu prefera mântuirea oamenilor odihnei Fiului Sau.
Aceasta dimensiune a “iubirii nebune” a lui Dumnezeu pentru oameni a fost subliniata de Nicolae Cabasila in secolul al XIV. Acest autor duhovnicesc bizantin scrie ca trebuia ca Dumnezeu “sa facă sa nu fie trecuta cu vederea aceasta iubire, arătându-i nemărginirea si convingându-ne ca ne iubeşte cu o iubire neasemănata. Atunci găseşte aceasta lepădare de Sine, Se străduieşte si Se lasă sa îndure rele si încercări pentru a-i atrage, după ce i-a convins de iubirea Sa pe cei pentru care a suferit, chiar pe oamenii care fugeau de Bunătatea prin excelenta, convinşi ca erau uraţi“. (Viata in Hristos)
Oamenii cred ca Dumnezeu este indiferent, incapabil de a suferi pentru ei. Satana, care este “tatăl minciunii” (In 8, 44), Îl calomniază pe Dumnezeu în faţa oamenilor. Pentru a-Şi arăta bunătatea si iubirea Sa de oameni, Dumnezeu li se înfatiseaza lipsit de apărare si suferă pentru ei.
“Mulţi spun: exista un Dumnezeu, dar El nu este bun, pentru ca îngăduie suferinţa. E un lucru de neînţeles pentru lume. In taina Crucii se manifesta bunătatea lui Dumnezeu. El nu pedepseşte, nu reacţionează, accepta totul, chiar suferinţa, chiar moartea Fiului Său din iubire pentru oameni. Daca omul nu se mântuieşte, e pentru că rămâne indiferent la aceasta.”
Sursa: Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertareVezi si: Crucea-cea mai puternica arma a crestinului (Despre Sfanta Cruce - Dialog cu Maica Siluana)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu