miercuri, 29 aprilie 2009

Cuvinte de folos

M-a parasit! (Eşecul in dragoste)

…Offff, cat de amara este suferinţa in dragoste!... Mai amara decât fierea, si cat de amar este eşecul in iubire… mai amar decât pelinul! Numai cei care au trecut prin asta cunosc gustul acestei dezamăgiri cumplite. Inima in doua se rupe si sufletul tremura din toate încheieturile atunci când dragostea ii este rănita. Si din păcate din ce in ce mai multe suflete poarta aceste răni, de parca iţi vine sa si spui ca „Dragostea-i un război nedrept”.

Milioane de inimi zac invalide, adânc rănite si neputincioase pe întreg pamantul, si mai rău de-atât ca cele mai multe bat in pieptul tinerilor de astăzi.

Iar daca nu ar fi de-ajuns toate acestea, diavolul, ucigaş de oameni, atât aşteaptă ca sa robească cu deznădejdea si disperarea inima căzuta la pamant, pentru a arunca-o in focul cel veşnic prin poarta sinuciderii fizice si sufleteşti. Da! Exista si sinucidere sufleteasca.

Întotdeauna când eşti rănit in dragoste ai tendinţa sa-ti pierzi încrederea in oameni, si de durere cei mai mulţi fac greşeala de a-si pune lacăt pe inima, fara sa se mai gândească la Hristos. Ani de zile din viata, mulţi isi poarta sufletul in spate ca un cadavru, fara a mai fi in stare sa zâmbească, sa se dăruiască si… sa iubească. Aceasta este sinuciderea spirituala, când stai ca o frunza purtata in vânt, căutând afecţiunea doar pentru a evita singurătatea si plictiseala. Păcat, pentru ca daca nu ar fi fost Hristos atunci chiar ar avea sens sa te întrebi de ce sa iubeşti, dar pentru ca Hristos a biruit suferinţa pe cruce, lucrurile stau cu totul altfel.

După multe „De ce tocmai eu?”, spuse fara răspuns, se întâmpla ca inima sa se smerească si in sfârşit sa se roage sincer Domnului. Atunci apare si răspunsul la cauza tuturor suferinţelor tale: „Pentru ca ai încercat sa iubeşti in afara lui Hristos”. Dumnezeu este insasi iubirea, si pentru ca mulţi dintre noi am vrut sa iubim patimas, in afara poruncilor lui Dumnezeu… suferim. Suferim pentru ca fiind făcuţi din iubire si pentru iubire, totuşi trădam iubirea. Suferim pentru ca nu am vrut sa ştim cum sa iubim.

Lăsând deoparte particularităţile fiecărei povesti de dragoste, aproape toate au câteva lucruri comune ce duc la suferinţa si eşec:
In centrul relaţiei cu cel pe care îl iubim nu se afla Dumnezeu, sau se afla doar la modul teoretic. Iubirea fara Dumnezeu este trecătoare, de fapt este nevrednica sa poarte numele de iubire, întrucât iubirea are întotdeauna perspectiva veşniciei, si a mântuirii. Fie si daca numai unul din cei doi nu-l primeşte pe Dumnezeu atunci totul nu este decât o povara. Pentru ca o iubire sa dăinuiască trebuie sa urmam modelul Sfintei Treimi, adică eu, Dumnezeu si persoana pe care o iubesc. Pe scurt „adezivul” dintre doua jumătatea este Dumnezeu. Tot ce este in afara Lui piere.

Se întâmpla sa îl iubim pe cel după care suferim mai mult decât pe Dumnezeu. „Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tău din toata inima ta si din tot sufletul tău si din toata puterea ta si din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuti”. Aceasta este ordinea si nu invers. Încercând sa facem altfel ajungem iar sa suferim.

De cele mai multe ori îl iubim pe cel după care suferim intr-un mod patimas, trăind in curvie si (sau) preacurvie. Dragostea trupeasca înainte de casatori nu are niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulţi tineri trăiesc astăzi in concubinaj, refuzând responsabilităţile vieţii de familie si incearca sa „fure” doar plăcerile, dar pentru asta mai devreme sau mai târziu regreta amarnic.
O alta cauza ce duce la despărţiri sau divorţuri sunt avorturile. Aceste blestemate crime, crima propriilor copii, care sunt rodul dragostei fie ea si pătimaşa, se întorc împotriva noastră, pentru ca atunci când iţi ucizi propriul copil dai in temelia dragostei.

Dar primul pas greşit pe care îl facem este ca nu ne rugam la Dumnezeu sa ne scoată in cale jumătatea. Oooo! Cat de important este sa ne rugam Domnului ca sa ne rânduiască viitorul soţ (viitoarea soţie)! Dumnezeu este Stăpânul inimilor si El singur ştie cel mai bine care ne este jumătatea. Trebuie doar sa ne smerim si sa cerem. Mulţi dintre noi, cei tineri, nu suntem conştienţi de acest lucru… atât de simplu.

Circula o vorba ca timpul vindeca rănile, dar nu este adevărat. Mulţi tineri raman cu sechele si pornesc la drum nevindecaţi, facandu-si si mai mult rău, inclusiv persoanei pe care vor sa o iubească.

Inima nu o vindeca decât Dumnezeu, si o vindeca desavarsit, numai sa vrem. Aşadar, pentru a putea porni pe drumul casatoriei, trebuie sa cerem vindecare de la Domnul, pentru ca bolnavi si schiopatand cu inima nu ajungem departe, iar la prima încercare mai grea ne prăbuşim.
Pentru toţi cei care au suferit si suferă din dragoste, arătând stăruitor către Hristos, as scrijeli pe largul cerului „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră si invatati-va de la Mine, ca sunt blând si smerit cu inima si veţi găsi odihna sufletelor voastre”.

„Doamne Iisuse Hristoase, nădejdea, iubirea si iertarea noastră, revenindu-mi in fire ca fiul risipitor, strig din stafundul inimii mele si din toata puterea mea: Nu mă lăsa Doamne, nu mă lăsa! Vindeca-mi durerea cea grea si amarul inimii căci zac neputincios la pamant si n-am putere sa mă mai ridic. Tu singur eşti doctorul inimilor si sufletelor noastre si doar la Tine găsesc vindecare. Inima flamanda de iubire am hrănit-o cu păcat si cenuşa iluziilor, incat zac in lacrimi multe si întristare grea. Dar nu-mi pierd nădejdea si strig: Zideşte-mă din nou Doamne, zidirea ta căzuta”. Si-Ti mulţumesc, Doamne, pentru amarul pe care l-am gustat, căci m-a făcut sa mă întorc la Tine, iar acum Te rog stăruitor: invata-ma, Doamne, sa iubesc cu iubirea Ta si cu lacrimi de pocăinţa spălându-mi inima, sa primesc dragostea. Amin.”.

Bucuraţi-va!
Un omuleţ
Trimiteți un comentariu