Treceți la conținutul principal

O VORBĂ BUNĂ

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

O VORBĂ BUNĂ

Hristos e pe cruce, gol: pe cap, o cunună de spini, piroane, străpungându-I gleznele şi încheieturile mâinilor, Îl ţintuiesc pe lemn, trupul e plin de sânge şi vânătăi, secretează numai sudoare şi geamătul surd al cărnii robite.
A fost pălmuit, scuipat, îmbrâncit, lovit, batjocorit, a urcat calvarul şi nu o singură dată a căzut sub povara uneltei de chin.
Acum aşteaptă agonia şi moartea ruşinoasă, înceată, atroce, sub dublul semn al batjocurii şi al blestemului, Îl înconjoară, pe maidanul împuţit de pe dâmbul din periferia oraşului, numai oameni ostili şi un anume număr de curioşi indiferenţi, obişnuiţi amatori de execuţii capitale şi de cruzimi publice.
La dreapta şi la stânga Lui alte două cruci, fiecare cu prada ei, doi tâlhari, doi ucigaşi - doi infractori de drept comun, ca să fie obida şi mai usturătoare.
E ora amiezii, soarele dogoreşte, setea - esenţă a modului acestuia de nimicire - a început să se manifeste şi totul nu-i decât netrebnicie, înfrângere, deznădejde, durere, istovire.
Ca şi cum n-ar fi de ajuns, iată că trec scribii, cărturarii, fariseii, saducheii, irodienii, bătrâni, toată şleahta câştigătorilor; şi toţi îşi clatină înţelepţeşte căpăţânile cărunte; compătimitor şi ironic Îl sfidează, Îl iau în râs, Îl poftesc să coboare de pe cruce şi să-i convingă. Ei, pasămite, doar atâta aşteaptă: să vadă şi să creadă.
Ba tâlharul din stânga Îl apostrofează şi el, Îl provoacă, Îl ia peste picior, Îl insultă.
Cel din dreapta însă nu; cel din dreapta, deşi răstignit şi în chinuri şi-n cumplită aşteptare şi el, găseşte răgazul şi puterea de a-l certa pe cel urâcios şi mai află şi altruismul şi mărinimia şi nobleţea de a rosti cuvinte blajine şi cuviincioase vecinului său.
Nu-L poate ajuta cu nimic, nu-L poate desfereca şi scoate de pe cruce, cu nimic nu-I poate schimba groaznica situaţie, nu-I poate uşura pedeapsa, nu-I poate scurta agonia, nu poate interveni în implacabila desfăşurare a scenariului răstignirii. Nimic, nu poate face, nimic decât îndura şi el chinul până la capătul nopţii.
Şi totuşi, aşa netrebnic şi neputincios cum încă suflă, ce-i este dat să audă?
„Astăzi vei fi cu Mine în rai”.
De ce această extraordinară şi întru totul minunată făgăduinţă?
De ce oare să fie el - vinovatul, pe bună dreptate osânditul, el cel fără de putere şi mijloace de lecuire - , de ce să-i fie dat lui a intra în rai, deodată cu Stăpânul, în vreme ce dreptul Noe, patriarhul Avraam (receptorul Făgăduinţei), Moise (transmiţătorul Legii), proorocul Isaia (vestitorul venirii în trup a Izbăvitorului), împăratul David, proorocii toţi şi toţi drepţii din vechime şi toţi filosofii în care S-a sălăşluit parţial Duhul Sfânt şi înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan mai lâncezesc încă în iad?
De ce această neasemuită cinste, acest har peste har, de ce această imedialitate?
Astăzi!
Caracterul cu totul uluitor al răsplatei cum se explică? Din ce provine? Astăzi, cu Mine, în rai!
E în aceste cuvinte o urgenţă, un elan, o plinătate, un clocot care nu poate stârni decât uimirea.
Unii au căutat să înţeleagă referindu-se la calitatea de coleg de suferinţă cu Domnul a tâlharului celui bun. Da, el s-a învrednicit de onoarea fără seamăn de a fi supus aceleiaşi osânde ca şi Hristos şi de a se afla la câţiva paşi de Sfânta Cruce în ultimele clipe ale vieţii. Da, e firesc ca Domnul să fi nutrit simţăminte de milă, simpatie şi bunăvoinţă faţă de un tovarăş de pătimire.
Alţii invocă demnitatea omului, ţinuta sa resemnată şi cuviinţa în relaţie cu Hristos, spre deosebire de răcnetele şi hula celuilalt. Da, este şi aici o doză de adevăr şi logică.
Dar nu acestea mi se par a fi explicaţiile adevărate. Esenţial mi se pare altceva, o faptă (o atitudine mai bine zis) parcă menită a fi lesne trecută cu vederea şi totuşi hotărâtoare: tâlharul n-a putut face nimic, dar a putut îmblânzi şi îndulci atmosfera aceea sufocantă, doldora numai de amoniac, de răutate, de făţărnicie şi venin. L-a mângâiat anume pe Răstignitul nevinovat cu o vorbă bună!
Da, sintagma aceasta simplă, bătrânească, locuţiunea aceasta sumară specifică graiului ţărănesc angesiial constituie explicaţia cea mai plauzibilă a făgăduinţei făcute de Domnul, a plinătăţii, imediatităţii şi urgenţei ei. O vorbă bună şi a fost de ajuns! Ca un balsam tămăduitor, ca leac absolut, un orvietan, un miracol.
Acele câteva cuvinte de respect, de afecţiune, de luare de apărare, de încredere, de compătimire au schimbat dintr-o dată totul şi au prefăcut sinistrul maidan, imunda Golgotă, spaţiul otrăvit de nedreptate, cruzime şi răzbunare, în colţ de omenie, în anticameră de paradis.
Astăzi, cu Mine, în rai: pentru că şi tu acum, în acest pustiu (acest waste land, îl va numi cândva robul Meu, T.S. Eliot) al urgiei şi vicleniei ai introdus o picătură de rouă. Pentru că, trecând peste propria-ţi năpastă M-ai văzut, M-ai intuit, M-ai recunoscut şi n-ai şovăit să-Mi iei apărarea, să Mi te închini, să-Mi spui vorbe care Mi-au mers la suflet şi Mi-au strecurat miere în inimă, facându-te cu adevărat părtaş al patimilor Mele. N-ai rămas închis în tine, încuiat în durerile tale, izolat în prea firescul tău egocentrism de om fără de speranţă. Nu te-ai plâns de tine, M-ai tânguit pe Mine. Ai dibuit şi răgazul şi bunătatea şi gingăşia sufletească de a încerca să consolezi şi să alini pe un altul. Cu o biată vorbă bună tu ai prefăcut Golgota aceasta şi toate clătinările astea din cap şi toate „hu-urile” lor, toată această odioasă tărăşenie şi locul acesta spurcat în grădină. Ca şi păcătoasa, M-ai miruit cu mirul de mare preţ al milei şi luării aminte la necazul aproapelui tău. Mi-ai dat să beau – la figurat, însă nu mai puţin intens - paharul acela de apă rece despre care am spus că nu va rămâne nerăsplătit.
Aşa şi noi, se cade să urmăm pilda lui Dismas şi să pricepem ce preţ poate dobândi în unele împrejurări o vorbă bună. Aur şi argint să dăm nu avem, nici obiecte, nici mărfuri, nici un ajutor efectiv oarecare. Înseamnă că suntem sortiţi a nu face nimic, a sta ţepeni, reci, nepăsători, absenţi cu duhul, de gheaţă şi de piatră? Surzi, orbi, cu gândurile aiurea? Departe, rătăcind pe meleaguri ale singurătăţii în sine învârtoşată?
Ceva, oricând şi oriunde, în ciuda împrejurărilor celor mai neprielnice şi mai adverse, ne rămâne de făcut: năpăstuitului din preajma noastră îi putem spune o vorbă bună. Actul acesta gratuit şi neeficace (din punct de vedere, practic), „surplusul” acesta, inutilitatea aceasta nu reprezintă o vorbă goală, ci bună. Vorba cea bună a tâlharului din dreapta înmiresmează aerul vitriolat al Golgotei şi aidoma adierii line care, pe Horeb, i-a vestit lui Ilie apropierea Atotputernicului, sălăşluieşte pace şi dulceaţă în sufletul omenesc al Mântuitorului.
Constantin Noica a scos în evidenţă comorile filosofice ale rostirii româneşti. Expresia o vorbă bună ne poate fi călăuză întru înţelegerea fondului duhovnicesc al graiului nostru. Recursul acesta ne rămâne de-a pururi la dispoziţie: cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit al unui semen al nostru.
Să nu pierdem, când ni se oferă, prilejul de a şterge sudoarea de pe faţa oropsitului, ca milostivnica Veronica ori de a îndulci sufletul unui răstignit printr-un cuvânt de mângâiere şi părtăşie, aşijderea tâlharului celui bun.

Comentarii

Mariana a spus…
Dragă Ramona,e Vinerea Mare şi vin cu câteva gânduri, poate mai poetice, dar sincere, că până la urmă, ce e poezia dacă nu sinceritatea inimii îmbrăcată în cuvinte...

,,Ecouri...în Vinerea Marii Iubiri...a Iubirii necondiţionate...

Astăzi, Iubirea are culoarea jertfirii...
Astăzi, Jertfa are culoarea iubirii...

Pe un loc înalt, cel mai înalt, Iubirea îşi desface braţele
pentru cea mai largă îmbrăţişare...
şi cea mai caldă...şi cea mai înlăcrimată!...
Îmbrăţişarea care schimbă vieţi...pe totdeauna...

Astăzi Cuvântul tace...doar câte o şoaptă de iubire se aude...,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!"...
Astăzi Cuvântul tace...dar STRIGĂ IUBIREA RĂSTIGNITĂ...
strigă atât de puternic încât ecoul acesta răsună repetat în inimile golite de ,,eu"...pentru o umplere cu Hristos...

Astăzi vreau să învăţ să tac, pentru că vreau, Doamne, să vorbeşti Tu...doar Tu...doar Tu să foloseşti inima mea şi gura mea din clipa în care le vei înnoi după chipul Iubirii Tale Sfinte... pe totdeauna...

Fără Tine, cuvintele mele sunt slabe...şi goale...şi triste...

Doar ecoul Cuvintelor Tale vor mai răzbate lin, ca o adiere divină...de la o inimă la alta...inimi însetate de Lumină, mergând prin ,,noapte", căutând Lumina...urcând Calvarul împreună...aşteptând INVIEREA...

...şi dacă azi ar trebui să spun ceva, aş vrea să spun:
,,Te iubesc , Doamne, şi îţi mulţumesc! Te iubesc, soţul meu, şi copilul meu!...Te iubesc fratele meu şi sora mea!...Vă iubesc, prieteni ai mei!...Vă iubesc, vrăjmaşi ai mei, cu iubirea Lui...a mea e prea slabă...Vino , Doamne, în inima mea cu iubirea Ta sfântă!!! "
Bucuria şi lumina Învierii să îţi umple sufletul de cânt!
Ramona a spus…
Draga Mariana, e minunat si iti multumesc din suflet.
Iti doresc si eu, din toata inima, sa ai parte de "Un Paste Fericit!" in mijlocul familiei.
dyanna a spus…
Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii
Ramona a spus…
Dyanna,
Dumnezeu face inima sa bata...
Sorin M. a spus…
„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întruneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”

„Hristos a înviat din morţi
- în cel dintâi ceas al zilei,
- în cea dintâi zi a săptămânii,
- în cel dintâi anotimp al anului.

Hristos, pârga celor adormiţi ( 1 Corinteni 15, 20 );
Hristos, Cel Dintâi ( 1 Corinteni 15, 23 );
Hristos, Capul Trupului, al Bisericii;
Hristos, Începutul;
Hristos, Primul născut dintre cei morţi;
Hristos, Care în toate lucrările trebuie să aibă întâietate ( Coloseni 1, 18);
Hristos, Domnul împăraţilor pământului ( Apocalipsa 1, 5 );
Hristos, în Numele Căruia trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ ( Filipeni 2, 10 )
Hristos, Care ne iubeşte, Care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, Care a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Lui, şi Căruia I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Hristos acesta, Hristos cel ce fusese răstignit, batjocorit, dispreţuit, părăsit, mort şi îngropat pentru păcatele noastre. Da, Hristos acesta a înviat. Slavă învierii Lui!...
Acum, după ce Hristos – Garantul tuturor strălucitelor făgăduinţe – a înviat, noi, care credem în El şi în Cuvântul Său care este Adevărul, nu mai avem voie să ne îndoim de nimic. Avem poruncă nu numai să nu ne temem şi să nu ne îndoim niciodată şi întru nimic – ci să îndrăznim totul. Şi să ne bizuim deplin: Hristos a înviat şi El e viu în vecii vecilor, pentru a garanra totul pentru noi.” (Traian Dorz)
Învierea Domnului este şi învierea noastră, este sfârşitul şi cununa Evangheliei Domnului Iisus. Dacă Hristos n-ar fi murit şi înviat pentru noi, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, speranţa şi viaţa noastră, căci fără Înviere, moartea şi păcatul nu pot fi biruite. Învierea Domnului a avut marele şi negrăitul efect de salvare a tuturor credincioşilor, de trezire a întregii lumi din moartea păcatului, de chemare a oamenilor din moarte la viaţă ( Ioan 3,14; Ioan 11,25), ajutaţi de lumina Evangheliei Sale şi de harul Sfintelor Taine. Prin Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a devenit începătorul învierii celor adormiţi ( 1 Corinteni 15,20), adică a învierii generale a trupurilor la sfârşitul veacului. De aceea, El este numit Cel întâi născut din morţi ( Coloseni 1,18; Romani 8,29).
Iar despre învierea sufletească, adică învierea omului din păcat, trebuie să ştim că aceasta este mai mare decât învierea din morţi. Această înviere tainică în duh se săvârşeşte în cei credincioşi prin învăţătura Evangheliei, prin harul Sfintelor Taine şi prin faptele bune, dar mai ales prin Sfântul Botez, prin care murim şi înviem tainic cu Hristos ( Romani 6,2-8; Efeseni 2,1-6; Coloseni 2,13; 3,1-3). Fără această înviere duhovnicească, adică fără pocăinţă, nimeni dintre noi nu se poate mântui.
O asemenea înviere tainică prin moartea păcatului, vedem în pilda fiului risipitor, când zice: trebuie să ne veselim şi să ne bucuăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat ( Luca 15,32). Învierea tainică din moartea păcatului numai Dumnzeu o poate cunoaşte cu adevărat, deoarece El este acela care cercetează inimile tuturor oamenilor ( Psalmul 7,9). Prin învierea tainică şi duhovnicească, omul, încă fiind viu cu trupul, trăieşte o înviere a sufletului său prin harul şi puterea lui Dumnezeu. În acest fel, el trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în el şi poate spune ca marele Apostol Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine ( Galateni 2,20; 2 Corinteni 5,15). O, de ne-ar da preabunul Dumnezeu la toţi cei binecredincioşi o asemenea înviere tainică, prin care vom putea trăi cu Domnul în bucuria învierii veşnice!
Astăzi sunt Sfintele Paşti! Astăzi a înviat Hristos din morţi şi ne-a izbăvit de moarte, de robia păcatului şi de osânda iadului.
Astăzi iadul a fost golit şi raiul s-a deschis. Astăzi îngerii cântă împreună cu oamenii biruinţa vieţii asupra morţii. Astăzi şi noi cu toţii să ne veselim împreună cu Biserica lui Hristos că nu mai suntem sub legăturile morţii şi ale întunericului. Să lepădăm, aşadar, întristarea şi răutatea şi grijile cele trecătoare, că Iisus Hristos a înnoit lumea prin Înviere.
Deci să ne bucurăm, mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta Sfintele Paşti şi să cântăm împreună frumoasa cântare:
„Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!»”.
Hristos a înviat !
Sărbători fericite !
Bogdan-Andrei a spus…
Hristos a inviat!
Bogdan-Andrei a spus…
Hristos a inviat!
Bogdan-Andrei a spus…
Hristos a inviat!
Ramona a spus…
Adevarat a înviat !
Adevarat a înviat !
Adevarat a înviat !

Un Paste fericit va doresc, cu liniste in suflet.

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

Paraclisul Maicii Domnului

Rugăciunile începătoare:În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătaţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ…

Zece sfaturi despre cum să rămâi femeie între bărbaţi

I. O femeie care nu iubeşte este cel mai vulnerabil loc din Univers. O femeie care iubeşte poate schimba Universul.

Nu te grăbi sa acţionezi în vremea dez-îndrăgostirii tale, pentru că toate alegerile tale vor fi oarbe şi îţi vor atrage răni greu de vindecat.

Bărbaţii văd femeia rănită de o despărţire, aşa cum vulturii văd animalul bolnav şi îl atacă. Teme-te să fii o jertfă pentru devoratorii de carne, pentru că eşti lăsată să desparţi pe fiu de tată şi pe tată de fiu, să alegi ce este slab de ce este puternic, ce este bun de ce este rău pentru a pune ordine în lume. Nu uita că cel mai puternic bărbat poate fi îmblînzit doar de o femeie - fii tu cea care o va face.

Femeia are şansa de a alege o singură dată; dacă o ratează, obiectul alegerii devine ea.

Fii atentă să nu ajungi un lucru de umplut golul - pentru aceasta fii tu partea cea plină.

II. Dacă eşti o pasăre - păzeşte-ţi aripile, dacă eşti o căprioară - păzeşte-ţi picioarele.

Ceea ce crezi că ai mai bun în tine este slăbiciunea ta ş…