Treceți la conținutul principal

Multumesc

Vă amintiţi de Carmen, fetiţa Violetei?
M-a sunat mama ei să îmi spună plină de uimire că s-au strâns în contul deschis pentru fetiţa ei 2300 RON. Nu-şi putea crede ochilor când a mers la bancă. Mi-a zis că a rămas mult timp pe gânduri, apoi m-a sunat şi mi-a spus: „Acum am simţit pentru prima dată că există Dumnezeu. Nu credeam că în lumea asta sunt şi oameni buni care te ajută dezinteresat. Oameni care nu mă cunosc mi-au dat o mână de ajutor. Dumnezeu să le răsplătească. Chiar dacă nu se vor strânge suficienţi bani pentru a continua tratamentul din Ucraina, voi merge în continuare cu ea la tratament aici în ţară. Mulţumesc de ajutor.”
Eu, la rândul meu, vă mulţumesc vouă, celor care aţi preluat cazul lui Carmen şi celor care aţi ajutat-o cu un bănuţ sau cu o rugăciune, şi îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă răsplătească înmiit dragostea.

Puiul

Fotografia este luata de pe blogul Isabellei, care spune:
Nu am fotografii cu Iulia, Florin şi Andrei, dar pun o fotografie oarecare, a unui copil oarecare din lumea asta, născut cu paralizie cerebrală.
Cu ocazia asta, sper ca mult mai mulţi oameni să înţeleagă de ce părinţii care au copii bolnavi de tetrapareză spastică se străduiesc să îi ducă la recuperare, la clinica din Ucraina sau la cea de la Chişinău, în clinicile din Ungaria, Austria sau Germania.
Fără tratament, fără recuperare, ei ajung ca orfanii din spital...

Ramona

Comentarii

Ramona a spus…
Ca sa nu se sminteasca cineva, am uitat sa ma semnez: "Sluga netrebnica". Dar si asta poate e prea mult spus...

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.