Sfintenia tineretii

Cat sunt de importante pentru Inaltpreasfintia Voastra intalni­rile cu tinerii ?

Pentru mine orice intalnire este foarte importanta, nu numai cu tinerii, ci cu orice om. Este deosebit de importanta pentru ca eu cand ma intalnesc cu un om parca ma in­talnesc cu Dumnezeu, deoarece in fiecare om exista si o parte din dumnezeire: sufletul. Intotdeauna am sentimentul acesta, cu orice om ma intalnesc, de orice varsta, de orice stare, am aceeasi bucurie ca si cum m-as intalni cu Dumnezeu.

Intalnirile cu tinerii sunt foarte importante si din alt punct de vedere. Dupa parerea mea, cu tanarul trebu­ie sa vorbesti si sa-l privesti cu foarte multa evlavie! In vremurile noastre, societatea nu priveste tineretul in adevarata lui lumina. Il vede numai in aspectele negative. Dar nu partile negative reprezinta tineretul. Tanarul nu este ceea ce apare: zburdalnic, pa­catos, neascultator, razvratit. Nu acesta este el. In spatele acestor manifestari tineresti exista omul de maine, marele om de maine, personalitatea de maine. Acestea trec, asa cum trec vanturile de primavara - stiti ca intre martie si aprilie atmosfera este tulburata, atunci sunt "zilele babelor". Aceste manifestari trec si ramane aurul curat din tanar. In tinerete este aur curat, este cea mai frumoasa perioada din viata omului.

Tanarul trebuie sa fie constienti­zat despre ce inseamna tineretea, cat este de frumoasa tineretea, cat este de sfanta tineretea, cat este de sfant trupul tanarului. Cat timp tanarul si-a pastrat puritatea si curatenia, trupul lui este ca al unui inger, ca al unui arhanghel. Ati vazut voi un inger cu aripi batran?

Toti ingerii cu aripi sunt aratati in chipul frumos al tinerilor. Asa este? Si atunci, iata cum trebuie sa gandim si si vorbim despre tineri. Sa le vorbim ce inseamna de fapt ei, ca tineri. Oricare pedagog, oricare duhovnic, oricare tata, oricare mama trebuie sa spuna aceasta: "Dragul meu, tu esti ca Adam cand a fost in Rai, inainte de a cadea in pacate. Tu ai corpul tau sfant, ca un vas adevarat al Duhului Sfant. Si privirea ta, si ochii tai, si gandirea ta, si piciorul tau sunt asa de frumoase si de sfinte, totul este armonie!"

Tineretul are nevoie de iubire, nu sa fie judecat, nu sa fie mereu ocarat, nu sa fie condamnat. Greseli am avut toti, caci toti am fost tineri. Tineretul are nevoie de respectul intregii societati si de iubire. Ceea ce a facut tatal fiului cel ratacit face si Dumnezeu atunci cand un tanar se intoarce, se caieste si isi plange pacatele, cand acolo la picioa­rele altarului, sub umbra patrafirului isi spovedeste pacatele cu toata puterea lui si cu toata cainta lui. Deci, de iubi­re are nevoie tineretul, sa fie iubit asa cum este, dar sa fie cu adevarat iubit.

In acelasi timp, tineretul are ne­voie de pretenie. Cel mai frumos dar pe care doresti sa-l cuceresti este sa ai prieteni. Nimic nu ne este asa de pla­cut ca prietenia adevarata. Prietenia este implinirea. Apoi, fiecare tanar are nevoie sa fie ocrotit de cineva. Tanarul simte foarte puternic aceasta dorinta. Toata societatea trebuie sa-l ocroteasca pe tanar. Aceasta este datoria ceasului de fata, acesta este secretul daca nu vrem ca infernul sa ne inghita intreaga so­cietate. Si sa nu uitam ca tanarul este barbatul de maine. El se va casatori, va deveni stapan al unei familii, va avea datoria de tata, de sot, va fi barbat ca un imparat.

- Care este sensul vietii si ce tre­buie sa faca omul pe pamant ?

- Intrebarea pe care mi-ai pus-o dumneata mi-o pune toata lumea: ce sa fac ca sa fiu om? De fapt cu totii ne intrebam ce sa facem ca sa ne implinim scopul vietii noastre. Aceasta intrebare este in toata fiinta omeneasca care do­reste nemurirea, viata de veci. Asa este? Orice om pune aceasta intrebare. Poate sa aiba oricata bogatie, tot nu este fe­ricit cu adevarat. Poate sa aiba ranguri cat de mari, si tot nu este fericit. Poate sa aiba oricata frumusete, tinerete si altele si nu este fericit. Pentru ca omul stie si simte ca nu este o fiinta trecatoa­re, ci este o fiinta nemuritoare, o fiinta care trebuie sa lupte pentru nemurire, pentru fericirea vesnica. Fericirea de aici este numai o hi­mera, numai o aratare. Fericirea de aici nu este de durata, este foarte trecatoa­re. Si atunci orice om doreste fericirea vesnica, eterna. Nemurirea.

Raspunsul la intrebarea pe care dumneata mi-ai adresat-o este acesta: sa cunoasca Revelatia. Sa-L cunoasca pe Hristos. Sa cunoasca cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul lui Iisus Hristos. Sa implineasca poruncile. Si porunca cea dintai este iubirea! In dragoste, in iubire, se cuprind toate celelalte po­runci. Daca-L iubim pe Dumnezeu nu vom face pacate. Caci atunci cand iubesti pe cineva esti in stare sa-ti dai viata pentru el. Noi trebuie sa invatam sa iubim, sa ne iubim unii pe altii.

Porunca este "sa-l iubesti pe aproapele ca pe tine insuti". Nu in sens de narcisism! Dragostea de sine inseamna a-ti respecta trupul tau, osul tau, carnea ta, sa fii constient ca aces­tea sunt sfinte si ne-au fost incredintate de Dumnezeu, ca acest corp este tem­plul Sfantului Duh. In aceasta carcasa de oase si de carne se cuprinde dum­nezeirea - sufletul nostru. Si atunci concluzia este ca a-l iubi pe aproapele ca pe tine insuti inseamna sa iubesti si sa respecti creatura lui Dumnezeu, fara sa o pervertesti si sa o patezi prin pacat.

Marea nenorocire este ca omul nu intreaba pe Hristos, nu se lupta sa-L cunoasca pe Hristos. Toata lumea stie despre Hristos. Stie ca S-a nascut, ca a patimit. Dar in profunzime nu se cunoaste personalitatea Lui. Intreaga societate si, in mod cu totul deosebit, tanarul are aceasta obligatie: sa lupte sa-L cunoasca pe mentorul tuturor, pe invatatorul nostru adevarat. Numai El ne poate da raspuns la toate intrebarile adevarate. Numai El!

Aici la Baia Mare a fost un guru din China si a tinut mai multe con­ferinte la Universitate. Mult tineret a participat la aceste conferinte. Dupa o conferinta cineva s-a ridicat si a spus: "Maestre, vrem sa iti punem o intrebare. Recomandati-ne pe cine sa alegem noi mentor, pe cine sa alegem noi model?" Si acest guru chinez a la­sat fruntea in jos, ganditor. Apoi si-a ridicat fruntea, s-a uitat la tot tineretul si a raspuns: "Pe Iisus Hristos, pe El sa-L avem vesnic model. El este mentorul adevarat, al intregii omeniri." Un chinez comunist ateu L-a indicat pe Iisus Hristos. Lumea crestina este convinsa de acest lucru? Voi, tineretul, stiti acest lucru? Eu il intalnesc pe Hristos in Evanghelie, in icoana, si in Sfanta Cuminecatura. Acolo Il vad pe Iisus Hristos.

Ca sa indreptam aceasta tulburare si neliniste generala pe plan mondi­al, datoria tineretului este sa se lupte sa-L cunoasca pe Hristos. Si daca-L va cunoaste pe Hristos, sa se lupte ca Hristos sa devina un prieten al lui. Evanghelistul Ioan ne spune ca a zis Hristos: "Voi sunteti prietenii Mei", dar a continuat aratand in ce chip este posibil aceasta: "daca faceti ce va poruncesc Eu". Si astfel ajungem tot la porunci. Noi putem sa deve­nim prietenii lui Hristos, prietenii lui Dumnezeu, cu conditia sa cunoastem poruncile si sa le indeplinim.

- Cum putem fi oameni ai lui Dumnezeu in ceea ce facem ?

- Sa inveti sa fii omul lui Dumnezeu. Sa invatati toti. Sa nu asteptati numai de la altii, pentru ca si cei care conduc de la catedra sunt si ei tot oameni, oa­meni care au cucerit, mai mult sau mai putin, calitatea de om al lui Dumnezeu. Trebuie sa mergi dincolo de invatator, de mama, de tata, de profesor, si asa mai departe. Sa te intorci cu fata catre invatatorul suprem al omenirii, catre Hristos, si de la El sa inveti cum sa fii om. El este Fiul Omului, El este omul in adevaratul sens al cuvantului. Noi, ceilalti, de la copil pana la mosneag, suntem oameni cu neputinte, cu pa­timi, care avem in cap ceea ce ne-au bagat in cap cei fara de Dumnezeu.

In regimul trecut s-a promovat foarte mult ateismul prin invatatori si profesori. Si acum se plang oamenii in varsta: "M-a nenorocit invatatorul, ca mi-a spus ca eu am fost maimuta!" Iata ce rol nefericit au avut acesti dascali! N-au facut-o de bunavoie, dar totusi au facut-o si aceste ganduri au ramas in mintile multora.

Problemele religioase sunt asa de serioase, asa de profunde, incat iti trebuie un har special de la Dumnezeu ca sa le poti intelege. Poti fi mare profesor universitar, poti fi mare tehnician, poti fi mare sa­vant si totusi sa nu ai puterea credintei in Dumnezeu. Pentru ca aceste probleme, proble­ma existentei lui Dumnezeu, problema intruparii lui Iisus Hristos, problema Nasterii lui Dumnezeu pe pamant, pro­blema invierii sunt atat de inalte, atat de profunde, atat de cutremuratoare, incat trebuie un har special.

Un taran, un muncitor simplu de multe ori ne depaseste pe noi cei ci studii multe si cu multa carte. Pentru ca el aude si asculta de glasul constiintei. El aude inima ca bate in ritm cu inima universului! Ca asa-i facuta inima omului, sa bata in ritm cu universul intreg si cu inima lui Hristos.

Si aceasta trebuie sa o facem toti Sa ne plecam urechea la pulsul universului! Acest univers vorbeste despre Dumnezeu. Nu oricine este in stare si faca treaba aceasta pentru ca nu toti vor sa o faca. Spun unii: "Eu am studii multe, nu cred asa ca toata baba." Dar baba aceasta este mult mai de valoare in fata universului decat savantul care-L tagaduieste pe Dumnezeu.

- Este greu sa mentii o relatie cu­rata cu o fata pana la casnicie?

- Ai putea dumneata sa te mai uiti in ochii unei fete dupa ce ti-ai batut joc de ea, dupa ce i-ai calcat in picioa­re fecioria? Sa stiti ca numai cel care pastreaza o desavarsita curatenie in ganduri este prieten adevarat. Eu cand ma uit la copil, raman cutremurat cand vad ca se atenteaza la el. Sunt monstrii care vor sa foloseasca trupusorul copi­lului. Este o monstruozitate. Eu nu pot intelege. Un individ care se atinge de un copil, sau se atinge de curate­nia unei tinere face o monstruozitate care depaseste si pe diavolul.

Cand vad un copil eu ma sfintesc! Se trezesc in mine toate gandurile cele sfinte si mari, cand ma uit la un copil. Acelasi lucru se intampla cand ma uit la orice om - ma sfintesc, ma curatesc. Asa trebu­ie sa fie si prietenia intre baiat si fata: sa pastreze aceasta frumusete. Sigur ca exista impulsuri, pentru ca ai in spate pacatul stramosilor, pacatul stramo­sesc, si ispitele vin. Dar daca un tanar este cuminte, destept si se roaga, stie sa-si respecte prietena.

Omul se satura foarte repede de placeri si nu mai vrea sa o vada pe fe­meie si din aceasta cauza divorteaza. De aceea se sparge iubirea sufleteasca si legatura dintre barbat si femeie devine o legatura de circumstanta, de intere­se. De multe ori cand stau de vorba cu oameni casatoriti si cand le vorbesc de sot sau sotie vad ca se incrunta. Nu le face placere. S-au saturat unul de altul. Si traiesc, se forteaza sa traiasca, ca mai au copii, mai au interese materiale.

Dar nu se mai iubesc, nu se mai res­pecta. De aceea este nevoie de puritate, de curatenie, de cumpatare. Ele sunt necesare ca sa se pastreze echilibrul in viata omului si tot prin ele sunt pastra­te dragostea si armonia in viata.

- Sfantul Pavel spune in Epistola catre Evrei, la capitolul 12, ver­setul 4, un cuvant foarte grav: "In lupta voastra cu pacatul nu v-ati impotrivit pana la sange." Ce inseamna aceasta ?

- Este clar. Dar este greu de inteles pentru cel nepriceput. Noi ne plangem din cauza ispitelor. Si atunci cuvantul inseamna ca mai bine imi dau sangele decat sa calc porunca lui Dumnezeu, in cazul nostru decat sa incalc sfintenia tine­retii. Tinerii curati simt ca cea mai sfanta comoara pe care o are un barbat sau o femeie, un tanar sau o tanara, este fecio­ria. Fecioria este darul cel mai frumos si mai sfant. E cea mai frumoasa virtute. Eu cand rostesc cuvantul "feciorie" parca-mi arde gatul de frumusetea si de valoarea acestei virtuti. De aceea, un tanar si o tanara greu se decid sa renunte la acest frumos dar al curatiei, al fecioriei.

- Sunt foarte multe momente in care deznadajduim. Ce sa facem in astfel de cazuri ?

- Deznadejdea este fructul pacatu­lui. Si necredinta este fructul pacatului. Cand avem astfel de momente, Sfintii Parinti ne spun sa nu le primim. Alunga-le de la tine. Daca nu poti, du-te la un frate, la un coleg; stai la povesti cu el si uiti de deznadejde. Sau du-te la duhovnic; mai ales alearga la duhov­nic, copile! Spovedania si Impartasania ne scapa de deznadejde, ne rup si ne instraineaza de satana, de diavolul. Prin spovedanie, prin impartasania cu trupul lui Hristos, prin post ne izba­vim de deznadejde.

- Inaltpreasfintia Voastra, cum sa facem sa avem o legatura perma­nenta, vie, cu lumea cereasca, cu Maica Domnului, cu sfintii, cu ingerii ?

- Cand este intr-o tara straina, cum pastreaza un om legatura cu familia lui, cu copiii lui? Prin ce mijloace? Prin dor. Moare de dorul lor. Asa si noi pastram aceasta legatura prin do­rul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de Sfinti. Este dorul de puritate, de legatura cu cele curate si sfinte si drepte. Sa avem dor pentru legaturi drepte, nu pentru legaturile strambe si pacatoase, ci dor pentru le­gaturile drepte: fata de un prieten, fata de tara, fata de parintii tai, fata de sotia ta. Aceste legaturi sunt legatura pe care o tii cu Dumnezeu. Si, daca te invred­niceste Dumnezeu, se poate intampla ca Dumnezeu sa te onoreze, sa-ti apa­ra, poate, in vis. Dar nu trebuie sa ne dorim asta, pentru ca visurile pot fi si de la diavolul. Dar cand il iubesti pe Dumnezeu si tii legatura cu El, uneori simti o aripa de-a ingerului ca te adie cateodata. Te invredniceste Dumnezeu de aceasta. Cand se pastreaza cate un tanar curat, ce spune proorocul Ioil: "Batranii vostri vedenii vor avea, tinerii vostri vise vor visa."

- Cum sa avem o legatura vie cu Sfantul Inger, pazitorul nostru ?

- Normal ca prin credinta. Trebuie sa crezi acest lucru. Daca ni s-a spus, atunci trebuie sa credem. Daca mama ti-a spus: nu te atinge de soba ca te arzi, mai pui tu mana pe soba? Nu, pentru ca ai incredere in mama. Asa si aici, sa ai credinta, sa ai incredere in cuvantul revelat, in Scriptura. E plina Scriptura de chipul ingerilor. Fiecare om are ingerul personal. Asta ne-a re­velat noua Dumnezeu. In momentul in care un copil, in samanta, in pante­cele maicutei lui, ia chip de om, adica primeste suflet si trup, Dumnezeu ii da si un inger.

Simti prezenta duhului bun, a in­gerului. Gandurile bune, momentele de bucurie - pe care orice om le are, oricat e de necajit, toate acestea sunt inspirate de inger. Si vin si ganduri­le rele, si disperarea, si deznadejdea. Acestea sunt inspirate de satana. Prin aceasta putem sa simtim, sa experi­mentam prezenta binelui si a raului in jurul nostru.

- Care trebuie sa fie raportul nostru cu civilizatia si cultu­ra contemporana care nu este crestina ?

- Mi se pare ca aici se face o greseala. Nu cred ca se poate spune ca civilizatia de astazi nu este crestina. Oamenii nu sunt toti crestini, dar cultura si civili­zatia sunt creatia lui Dumnezeu. Cine a facut civilizatia? Animalele? Nu, omul, fiindca doar el a fost inzestrat de Dumnezeu cu ratiune. Ratiunea nu este de origine animala, este de origine divina. Nu putem invinui civilizatia, ea este un dar de la Dumnezeu, dar oamenii, cei care beneficiaza de ea pot fi straini de Dumnezeu. Odata cu aparitia crestinismului, in paralel cu el, s-a dezvoltat si civilizatia. Pana atunci oamenii au trait in starea cea mai inapoiata. Abia cand a venit lumi­na lui Hristos pe pamant, in lumina Evangheliei, in lumina invataturii lui Hristos, au inceput sa ia o amploare deosebita cultura si civilizatia.

Ideea ca civilizatia nu este cresti­na este fundamental gresita. Civilizatia este un dar al lui Dumnezeu. Materia, stiinta, au inca enorm de multe lucruri necunoscute, nestiute, care asteapta sa fie descoperite. Si daca intarzie, le intarziem noi, prin caderea in faradelegi si pacate.

- Ce importanta sa acordam carti­lor ? Ce carti sa citim ?

- Sa dati mare importanta cititului! Si scrisului! Ce zice Eliade Radulescu? "Scrieti, scrieti fratilor, scrieti, numai scrieti." Nu poti concepe ca un in­telectual sa nu aiba un caiet unde sa noteze si el cateva idei. A citit o car­te, are niste impresii; s-a intalnit cu cineva, scrie acolo... Asa iti dezvolti gandirea si iti dezvolti scrisul tau. Iar la citit nu trebuie renuntat, oricat de putin timp am avea.

- Inaltpreasfintia Voastra, o intre­bare care framanta multa lume, pe care multi si-o pun cu dure­re in suflet este de ce unii o duc bine iar altii sufera asa de mult ?

- Ce a creat pacatul? In viata sociala, haosul. Si unii si altii au sansa de a trai bine - asta in primul rand. In al doilea rand, nu trebuie sa ne tulburam prea mult de astfel de situatii. In al treilea rand, mai este un adevar: viata de aici este o viata de tranzit, foarte trecatoare. Si atunci, din moment ce un om cre­de ca viata nu se reduce la cateva zeci de ani, ci ca ea are un scop etern, atunci nu mai condamna si nu mai judeca pe Dumnezeu pentru ca unii sunt bogati si altii saraci, unii sunt fericiti si altii nefericiti.

Dumnezeu nu ramane dator. Pilda cu Lazar si bogatul este lamuri­toare. Hristos a spus aceasta pilda cu scopul sa ne arate ca viata aceasta nu se termina aici. Se poate ca cineva sa fie bogat si sa se sature cativa ani, iar cine­va sa sufere precum Lazar. Si pe urma? Iata, pe Lazar il vede intr-o stare de o fericire extraordinara, iar pe bogat intr-o stare de chin extraordinara. Bogatul cere: "Lasa-l pe Lazar cu un deget sa se atinga si sa-mi ude buzele." Limbajul Mantuitorului este metaforic, pentru ca noi nu putem sa ne imaginam sufe­rintele iadului.

Fratilor, tinerilor, noi trebuie sa fim constienti ce inseamna iadul! Este atat de oribil, incat mintea omului nu isi poate da seama de ce inseamna chinul de acolo. De unde trag aceasta concluzie? Daca Dumnezeu a hotarat si a acceptat ca sa Se rastigneasca, sa Se jertfeasca pentru noi, ca sa ne mantu­iasca pe noi de iad, atunci ne putem noi da seama ce inseamna infernul, ce inseamna chinul? Cum numeste Mantuitorul iadul? "Intunericul cel din afara, unde este plansul si scrasnirea dintilor." Nu spune ca-i foc. Nu, ci "intunericul cel din afara". Adica ceea ce este in afara Providentei, in afara ocrotirii, a mangaierii de la Dumnezeu.

Prin aceste cuvinte Hristos a incercat sa ne faca sa intelegem ce inseamna ia­dul. Te cutremuri cand vezi ce jertfa a facut Dumnezeu ca sa-l salveze pe om de iad. Atunci putem noi sa glumim, sa ni se para ca sunt lucruri neimpor­tante? Va spun inca o data: trebuie sa fim constienti ce sacrificiu, ce jert­fa a facut Dumnezeu, Tatal si Fiul si Sfantul Duh, ca sa salveze neamul lui Adam din iad. Este extraordinar!

Vorbind de viata vesnica, imi amintesc o intamplare. S-a petrecut pe cand eram staret la Manastirea Rohia. Intr-o vara a venit la noi la manasti­re fratele Alexandru din Targu Lapus. Avea 22 de ani, terminase anul 2 la Politehnica in Cluj si tocmai aflase ca sufera de o boala incurabila. Era un ba­iat inalt, frumos, si dorea foarte mult sa traiasca. Pentru el era un lucru foar­te dureros ca trebuie sa moara.

Pe urma a plecat si, pe iarna, prin februarie, mi-a venit vestea ca Alexandru ma roaga sa-l vizitez. M-am dus. N-am plecat chiar atunci in ziua aceea, ci a doua zi, ca nu era autobuz si era lapovita si vreme urata. M-am dus a doua zi, peste deal. Am ajuns la marginea Lapusului cand se lumina de ziua. Oamenii ieseau din gospodarii la treburi. Si cand m-au vazut imi zic:

- Veniti, parinte staret, la fratele Alexandru?
- Vin.
- Dar stiti ce s-a intamplat?
- Nu stiu.
-Cand a vazut ca nu exista spe­ranta de salvare de la moarte a inceput sa injure si sa blesteme pe Dumnezeu, de am fugit toti de langa el. Nu am putut sa-l auzim. Si in starea aceasta a murit. Dupa aceea a inviat si a trimis ca sa vii dumneata la el.M-am dus spre casa unde locuia. Am intrat in casa. Alexandru statea pe pat, cu spatele rezemat de perete si cu piciorul drept pe un scaunel. Era foarte senin, foarte vesel. Si, cand am intrat, ma intreaba:
- Ti-au spus ce am patit?
- Mi-au spus.
- Asa a fost. Cand am vazut ca nu este salvare, m-am razvratit, m-am um­plut de ura impotriva lui Dumnezeu. De ce-mi iei viata, Doamne? Eu vreau sa traiesc. Si deodata au venit doi in­geri, m-au luat si m-au dus pana la marginea orizontului. Si cand am ajuns acolo am vazut toata lumea aceasta ra­manand in spatele meu.Am vazut cealalta lume! Asa cum spuneati dumneavoastra, preotii, din carti. Cand a fost sa ma treaca dinco­lo de orizont, am auzit o voce, care a spus: Nu-l putem primi la Noi, pentru ca s-a lepadat, Ne-a blestemat si Ne-a injurat. Dar nu-l putem arunca nici in iad, pentru ca-i curat. Duceti-l inapoi, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca, si apoi va veni la noi. Si asa m-am po­menit dincoace.

De aceea am cerut sa ma spovedesc si sa ma impartasesc, si apoi voi pleca. Abia astept sa plec la lumea pe care am vazut-o. Uitati-va la mine, parinte! Va aduceti aminte cat eram eu de dis­perat vara trecuta? Uitati-va la mine cat sunt de vesel si de fericit, pentru ca abia astept sa ma reintorc in lumea pe care eu am vazut-o.

Eu am inceput ca toti oamenii: lasa, frate Alexandre, ca te-i face bine. Zice: Nu, nu. Te rog, iti cer sa vii sa-mi faci inmormantarea. Si zice: mai am o rugaminte. Dac-as putea, as striga sa ma auda toata suflarea de pe pamant sa nu se indoiasca de existenta lui Dumnezeu. Sa creada in Dumnezeu, sa creada in suflet si sa creada in viata din cealalta lume! Si mai ales as vrea acest lucru sa-l spun tineretului, dar sa-l spui dumneata, parinte staret, in­totdeauna, la toata lumea. Asa ca implinesc si eu aceasta da­torie, povestindu-va ce s-a intamplat.

- Puteti sa ne spuneti ceva des­pre rugaciunea mintii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul. Cum o putem rosti si cu ce ne ajuta?

- Cum sa nu. Fiecare o poate rosti. Fiecare. Exista o randuiala, dar eu nu merg dupa randuiala. Intotdeauna, po­menind numele lui Iisus, fug de tine toti dracii.Daca nu poti s-o zici toata, zi cel putin "Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma." Sau macar "Doamne, miluieste-ma." Iar daca vrei totusi sa zici, atunci incepe rostindu-o intai mecanic, cu buzele: "Iisuse Doamne, miluieste-ma! Iisuse Doamne mi­luieste-ma!" Dupa un an, doi, cand te-ai obisnuit, vine de la sine aceasta rugaciune scurta: Iisuse Doamne, miluieste-ma. Dupa aceasta nu o mai zi cu buzele, ci zi-o numai cu mintea. Apoi daca te-ai obisnuit si cu aceasta cativa ani, vine de la sine cea a inimii. Cand mintea se incalzeste si inima tresare de bucurie cand zici "Iisuse Doamne, mi­luieste-ma", ai ajuns mare rugator. Dar putini ajung la aceasta "performanta". Noi sa ne rugam cum putem.

- In incheiere, va rugam sa ne spuneti un cuvant despre fru­musetea vietii.

- "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria." Daca esti obtuz si nu vezi frumusetea naturii si nu simti in ea puterea lui Dumnezeu, ce sa-ti fac? Ce pot face unui orb care spune: "Nu exista soare pentru ca nu-l vad." Sa-l compatimesc, atat! Omul care nu vede puterea lui Dumnezeu si care nu vede frumusetea sfanta a creaturii traieste intr-o orbire spirituala mai infioratoare decat orbirea pamanteasca.

Eu, cand vad frumusetea naturii, mi se pare ca o vad pe mama. Cand ma uit la fata tarii, fata Romaniei, eu sunt asa de fericit ca si cum as vedea pe propria mea mama. Muntii nostri, florile noastre, pasarile, izvoarele, toate acestea, cerul! Cand ma uit la cerul se­nin eu intotdeauna sunt convins ca-L vad pe Dumnezeu in fata. intelegeti voi toata frumusetea aceasta a natu­rii, cat de miraculoasa e creatia lui Dumnezeu?

- Va multumim pentru aceasta intalnire!

- O astfel de intalnire este foarte importanta pentru ca nu intotdeauna ai ocazia sa te intalnesti si sa traiesti un moment de inspiratie. Va multumesc si eu din inima pentru aceasta intalnire.

Inalt Preasfintitul Iustinian Chira, Arhiepiscop al Maramuresului si Satmarului

Sursa aici