Treceți la conținutul principal

Copilul si mirul

Sărut mâna, Măicuța mea!
Reciteam pe site din ce s-a scris, din ce am scris... Vroiam să vă rog dacă puteți pune la „Luați aminte la mintea copiilor” ce v-am povestit atunci de Andrei și mirul, e aici povestea: http://sfintiiarhangheli.ro/node/712
Știți că am un frate mic-mic, are doi ani și puţin şi e cea mai năzdrăvană persoană pe care o cunosc. Încă nu vorbeşte, obişnuieşte să ceară ceva prin mârâituri, plânset, urlet, sau te ia de mână şi te duce lângă ce vrea sau are nevoie. Aşa că în dorinţa mea de a-i mai potoli năravurile când eram doar noi doi acasă, îl luam, îl puneam pe pat şi-l dădeam cu mir: pe frunte, pe piept, pe spate, pe mânuţe şi pe picioruşe. Cred că am făcut aşa de vreo două, trei ori când am observat prima întâmplare. Când intra la mine în cameră, se punea de voie în pat aşteptând să-l miruiesc, el care nu stă locului un minut, aleargă într-una sau se învârte în cerc.
Apoi, într-o altă zi când am rămas iar cu el, eu eram la bucătărie şi observ că dispare. Își strică ceva, iar m-am supărat, iar m-am dus să-l caut strigând după el.

Îl găsesc la mine în cameră iar eu intrasem nervoasă tare, strigând la el: iar strici, iar faci prostii? Până mi-a venit o idee să-l las un pic să văd ce face totuşi, că era în faţa locuşorului unde am icoanele şi-mi ţin candela.
Văd că ia o cutiuţă, cutiuţa în care ţin mirul şi tămâia. Se chinuie un pic s-o desfacă, vede că nu poate şi mi-o dă mie. O desfac, i-o dau înapoi. Ia mirul din ea, îmi dă cutia mie, apoi se chinuie să desfacă sticluţa de mir. Iar nu poate, iar mi-o dă mie, eu i-o desfac şi i-o dau iar lui, din curiozitate să văd ce face, dacă se joacă, sau... O ia, se trage de bluziţă şi mima că se dă cu mir pe piept... Măicuţă... am rămas... ca trăsnită... I-am luat sticluţa de mir şi am continuat să-l dau eu, ca de obicei în toate locurile şi parcă ştia. Mi-a întins pe rând câte o mânuţă, apoi (!!!) s-a întors şi cu spatele să-l dau şi acolo... Pentru mine asta e o minune... Pentru că Andrei este un băieţel foarte, foarte, foarte îndărătnic, nervos, neastâmpărat şi alintat, şi să-l văd micuţ aşa cum voia singur să se dea cu mir m-a lăsat fără cuvinte!

Și vin cu o completare. A trecut mult timp de atunci, au trecut multe și prin mine, chiar și fluctuații ale credinței. N-am mai avut chef sau răbdare, sau mai știu eu ce, să-l miruiesc pe Andrei... Până de curând. Eram acasă, cu fricile mele, le știți, și când sunt acasă Andrei doarme cu mine. Și mă gândeam cu teamă că iar de abia o să adoarmă, poate iar o să facă pipi în pat, eram plină de griji... Plus că Andrei de când s-a mărit parcă în loc să aibă o independență emoțională, a devenit și mai atașat de noi. Nu mai adoarme decât dacă stai lipit de el, eventual cu mâna pe după capul lui. Și am zis: hai, stau cu el până adoarme, deși eu nu aveam somn și chef de stat în pat și... mi-a venit ideea: hai să-l dau cu mir - după mai bine de... un an, aproape doi! Desfac sticluța, îl dau pe frunte, îl dau pe mânuțe, el deja se uita lung la mine cu un zâmbet pe toată fața. Îl dau pe piept, îl dau și pe spate, apoi el îmi zice - vorbește acum destul de bine - și pe picioare!? Am rămas mască... Acest copilaș, după aproape doi ani în care nimeni nu l-a mai miruit, a ținut minte că eu îl dădeam cu mir și pe picioare... Am primit atunci o lecție pentru nepăsarea mea... Acel copil încă ținea minte, probabil încă voia, iar eu... Pe urmă îmi cerea să-l mai miruiesc și-mi arăta el unde să-l dau. A vrut și pe ochi, și pe gură... Împărtășind unei rude povestea mi-a spus că în altă seară când a dormit ea cu el i-a făcut cruce înainte de somn și el i-a zis: mai vreau și i-a mai făcut una, el: mai vreau, și i-a făcut multe cruci de îi amorțise mâna...

Povestea mea de acum se încheie așa: după ce l-am miruit, după ce mi-am pus o mână pe lângă el, palma mea ajungând în dreptul feței, el mi-a luat palma și mi-a dat un pupic pe ea...

Sărut mâna!

Sursa: Despre Andrei

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.