Treceți la conținutul principal

Un strop de dragoste adevarata(1)

pr. Arsenie Muscalu

De ce anume cred eu ca ar avea nevoie mai mult si mai mult tinerii de astazi?

Mai mult decat de orice, mai mult decat de aer, cred ca ar avea nevoie de un strop de dragoste adevarata. Dar si aici apar confuzii, si aici este primejdia unor amagiri care nasc dupa aceea dezamagiri si lasa sufletele ranite si pustiite. Multe lucruri inteleg oamenii sub numele de dragoste, dar eu cred ca una singura este dragostea adevarata: dragostea Lui Hristos, dragostea cu care a iubit Hristos si dragostea aceea care Il are pe El ca temei al ei. Numai aceasta este nemuritoare, este desavarsita, este de nezdruncinat, este atotcurata, este infinita, in stare sa sature setea fara de masura, setea infinita de dragoste a sufletului unui tanar.

Noi numim dragoste si dragostea parintilor fata de copiii lor, si dragostea copiilor fata de parinti, si dragostea pe care si-o poarta sotii unul altuia intr-o casnicie, si dragostea care se naste intre doi tineri care se iubesc si vor sa se casatoreasca, si aici este vorba de o dragoste fireasca, legitima, dar dragostea aceasta nu este de ajuns ca sa sature sufletul omenesc. Chiar daca nu am lua in seama faptul ca multe familii sunt intr-o stare de tulburare, de dezbinare, (sotii se cearta intre ei, copiii sunt raniti sufleteste si lipsiti de caldura dragostei pe care ar trebui sa o ofere caminul familial), chiar daca ne-am gandi ca doi tineri ar reusi sa pastreze curata dragostea lor, nemurdarita de pacate trupesti care intotdeauna – o spun de multe ori si o simt tinerii insisi – nu fac decat sa intunece frumusetea, limpezimea si curatia relatiei lor ducind la slabirea ei; deci chiar daca tinerii ar birui pacatele trupesti si dragostea lor s-ar implini intr-o casnicie fericita, totusi dragostea aceasta daca nu Il are si pe Hristos nu il va putea sustine, nu il va putea hrani pe om decat cel mult pana la mormint. Moartea desparte pe parinti de copii, oricat de curata, oricat de puternica ar fi fost dragostea fireasca pe care si-au purtat-o unii altora, desparte pe copii de parintii, desparte pe soti unul de altul, dragostea omeneasca fireasca nu are putere sa treaca dincolo de mormant, este neputincioasa in fata mortii. Or dragostea Lui Hristos, dragostea care Il are pe El ca temei al ei biruieste moartea, trece si dincolo de moarte; in Hristos care a biruit moartea dragostea aceasta trece si dincolo de moarte multumind pe deplin sufletul omenesc.

Numim dragoste si dragostea pe care si-o poarta si doi prieteni, dragostea pe care se intemeiaza o prietenie omeneasca, dar si aici, pe linga temeiurile firii, care am vazut mai inainte ca nu au putere sa sustina dragostea decat pana la mormint – iar acolo, in fata mormantului dragostea aceasta daca nu Il are pe Hristos ramine fara mangaiere, lasand in suflet gol si pustiu - deci pe langa temeiurile firii exista si alte temeiuri inca mult mai subrede, decat acestea. Unul iubeste pe prietenii sai pentru ca este iubit, adica egoismul este temeiul dragostei lui. Altul iubeste pentru ca este cinstit, adica slava desarta este temeiul dragostei lui. Altul iubeste pentru ca i s-a facut un serviciu oarecare. Altul iubeste pe temeiul vecinatatii. Altul pe temeiul tovarasiei, la o afacere reusita sau la petreceri. Dar cat de amagitoare, cat de usor de zdruncinat este dragostea care are asemenea temeiuri si inca se numeste cu numele dragoste, putem vedea, cum spune Sf. Ioan Gura de Aur intr-o omilie a lui, din pricinile care fac din prieteni dusmani si se termina cu dragostea aceasta, se intrerupe legatura intre cei care ziceau ca se iubesc, daca se isca intre ei insulte, pagube de bani, clevetire, invidie, dragoste de slava desarta sau altele asemanatoare.

Dragostea de prieteni care Il are pe Hristos ca temei al ei nu este asa. Dragostea aceea este de nezdruncinat. Cel care iubeste pe prietenii sai cu dragostea lui Hristos nu inceteaza niciodata sa iubeasca. Cel care iubeste pe prietenul sau asa cum a iubit Hristos continua sa-l iubeasca, chiar daca prietenul sau il insulta, chiar daca il vorbeste de rau, chiar daca i-ar produce vreo paguba materiala, pentru ca si Hristos tot asa a iubit. A iubit pe cei care Il ocarau, pe cei pe care Il vorbeau de rau, pe cei care i-au rasplatit cu otet si cu fiere si cu rastignire in schimbul nenumaratelor binefaceri.

Deci de nimic nu are nevoie sufletul unui tanar mai mult decat de dragoste adevarata. De dragoste si de adevar. De adevar, dar nu de adevarul stiintific sau filozofic, nu de predici despre adevar, ci de martori vii ai Adevarului Celui Viu si Intrupat al Lui Dumnezeu, martori vii care sa-i convinga pe tineri prin cuvantul si prin viata lor de frumusetea Adevarul Celui Viu. Martori vii in care sa locuiasca Insusi Adevarul Cel Viu si Intrupat al Lui Dumnezeu si care sa le arate tinerilor pe Acesta prin viata lor. Aici insa ajungem la o alta problema a lumii contemporane, care se rasfrange in primul rind asupra tinerilor. A da marturie despre dragoste si despre adevar este un lucru infricosator. Viata unui martor viu al dragostei dumnezeiesti si al adevarului dumnezeiesc trebuie sa fie straina de orice urma de egosim, de orice urma de mandrie, de orice urma de slava desarta, de orice urma de invidie, de orice urma de gelozie, de orice urma de rautate, de orice urma de necuratie si de impatimire fata de placerile trupesti. Viata unui astfel de om trebuie sa fie ca o melodie, in care nu trebuie sa se auda nici cea mai neinsemnata nota falsa, nimic nu trebuie sa sune a gol; tinerii sunt foarte sensibili la demagogie, la fatarnicie. A vorbi despre virtuti inalte fara a le practica duce la necredinta. Problema lumii contemporane care se rasfrange asupra tinerilor este lipsa sau imputinarea, fara masura as zice, a acestor martori vii ai adevarului si ai dragostei dumnezeiesti - imputinare semnalata de catre toti parintii duhovnicesti, traitori in ultimile decenii.

Sursa:Criza si salvarea tinerilor traitori in vremea nihilismului

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.