"Nu ! Nu moartea a fost culmea durerilor suferite de Hristos. Nu paharul ei L-a făcut să se cutremure în grădina Ghetsimani, ci paharul răutăţilor omeneşti, a cărui amărăciune întrece până şi durerile morţii. De acum acesta era deşertat până la fund, iar moartea nu va fi decât un somn odihnitor pentru trup, în timp ce duhul « pogorându-Se, a propovăduit duhurilor care erau în temniţă » (I Petru 3,19), la care sfărâmându-i porţile a slobozit pe cei din veac robiţi acolo, apoi, reîntorcându-Se şi înviind cu trupul, îl făcu nemuritor după înviere, stricând prin aceasta rânduielile morţii şi făcându-Se totodată începătură învierii tuturor celor adormiţi."
Fragment din "Al şaptelea cuvânt, « Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu » (Luca 23, 46)", în Harul şi Adevărul, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu