(...) viaţa persoanei adulte comportă momente în care, oricare ar fi amploarea reuşitelor lui actuale, o maladie fizică îl constrânge să se întrebe asupra copilăriei lui. Aproape toate scrisorile pe care le primesc pe site-ul meu de pe Internet povestesc acelaşi gen de istorii: „Eu nu am fost maltratat(ă), dar totuşi de multe ori bătut(ă) şi chinuit(ă). Cu toate acestea am reuşit să-mi întemeiez o familie, am copii, un job bun etc. Or, acum, sufăr de depresii, de dureri, de insomnii şi nu ştiu de ce. Este posibil ca acestea să aibă vreo legătură cu copilăria mea? Dar toate acelea sunt foarte departe, eu nu-mi amintesc aproape nimic din acea vreme.”
Nu de puţine ori se întâmplă ca oameni care îşi pun astfel de întrebări şi caută să le răspundă îşi descoperă adevăratul lor Sine, istoria copilului maltratat şi a suferinţelor lui negate. Ei încep să trăiască cu adevăratele lor sentimente fără să fugă de ele şi, de multe ori, sunt uimiţi să găsească, pe această cale, eliberarea. Ei îi dau copilului care au fost ceea ce părinţii lui nu i-au dat niciodată: permisiunea de a-şi cunoaşte adevărul lui, de a trăi cu el, de a-l admite şi de a înceta să fugă de el. Cum, în prezent, îşi cunosc adevărul lor, ei nu mai au nevoie să-şi înşele sau anestezieze corpul cu ajutorul drogurilor, al medicamentelor, al alcoolului sau al teoriilor care sună bine. Ei îşi regăsesc energiile pe care până atunci au trebuit să le mobilizeze pentru ca să fugă de ei înşişi.
Fragment preluat de aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu