Treceți la conținutul principal

Traumele mamelor care îşi pierd pruncii

Raluca BRODNER

Când unei femei îi moare copilul, nici un cuvânt, oricât de iscusit, nu-i poate reda liniştea, şi cu atât mai puţin sufletul cel mic plecat de la viaţă. Ce-i poţi spune unei mame care a pierdut definitiv o bucată din fiinţa sa? Îşi va mai găsi vreodată liniştea? Cine şi cum o poate ajuta?

După părerea specialiştilor, mai mult de jumătate dintre românce s-au confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu pierderea unei sarcini, dependent sau independent de propria lor voinţă. Este impropriu spus că o mamă, al cărei prunc a murit în pântece, suferă mai mult decât o alta care a dat naştere unei vieţi rătăcite, la scurtă vreme, în umbra morţii. Durerea nu are grad de comparaţie, pentru că fiecare om simte în funcţie de barometrul sensibilităţii sale.

Cele mai multe dintre aceste femei, marcate pe viaţă de pierderea suferită, aşteaptă să treacă timpul - medic iscusit în bandajarea rănilor. Cât priveşte categoria româncelor cu frică de Dumnezeu, acestea iau calea bisericii şi ascultă sfaturile duhovnicului. Câteva femei, prea puţine, care dispun de resurse financiare apelează la consultanţă psihologică. Din nefericire, există şi categoria mamelor care se damnează, din cauza şocului prea mare. Aceste din urmă femei ar trebui să fie o preocupare pentru sistemul social, societatea civilă în ansamblul ei, cu atât mai mult cu cât numărul cazurilor a crescut, şi ca urmare a creşterii avorturilor, care apar, alarmant, de la cele mai fragede vârste.

"De ce Dumnezeu a hotărât aşa cu mine?"

Înainte de 1989, în maternităţi nu existau preoţi. Astăzi, ei sunt prezenţi şi în astfel de spaţii şi au misiune deloc uşoară. În măsura în care li se solicită ajutorul, duhovnicii răspund; nu insistă, nu forţează, aşteaptă şi, atât cât pot, ajută cu sfaturi de suflet. Părintele Valentin Chesaru este unul dintre aceşti duhovnici. Deşi slujeşte de numai doi ani în capela de la Spitalul Filantropia, preotul a reuşit să ducă în lumină sufletele multor mame traumatizate de pierderea pruncilor. "De cele mai multe ori, mamele vin şi cer ajutorul nostru, să ne rugăm, de fapt. Mamele aşteaptă de la noi multă mângâiere şi încurajare. Le sunt recomandate spovedania, participarea la sfintele slujbe şi discuţiile ca de la preot la credincios. Lectură duhovnicească şi multă, multă rugăciune. Felul în care aceste mame trec peste dramele lor depinde mult de mediul social din care provin, familial, cultura lor, dar şi de credinţa lor", spune preotul Chesaru. "De ce Dumnezeu a hotărât aşa cu mine?", este întrebarea pe care şi-o pun cel mai adesea mamele. Părintele Valentin Chesaru răspunde: "Creştineşte ar fi ca noi să reuşim să deschidem sufletul acestui om, astfel încât să uităm de suferinţa noastră proprie, şi să vedem suferinţa aproapelui. Abia atunci putem spune că omul face un pas spre vindecare, fapt care nu este atât de greu aici, în spital, pentru că femeile care au pierdut o sarcină, sau mai multe, sunt în salon cu alte femei care trec prin aceeaşi încercare. Există o solidaritate între aceste mame, care vin împreună la slujbă să se roage pentru copilaşii lor pierduţi şi îşi sunt, de multe ori, sprijin reciproc."

"Fiecare alege: merge la biserică sau la specialist"

Anca Braşoveanu, psiholog în cadrul Spitalului Filantropia, spune că mamele vin la consiliere, de regulă, după moartea fătului sau a copilului. De asemenea, specialistul adaugă că sunt foarte puţine mame care doresc consiliere înainte de naştere, iar în cazul în care acestea au nevoie de sfatul psihologului, în această perioadă, o pot face doar la cerere. Despre stările prin care trece o mamă al cărei copil s-a stins, psihologul Anca Braşoveanu explică: "Este o durere pe care ele o resimt ca pe o perioadă de doliu. Reacţiile unora sunt de negare, de blocaj, altele, din contră, se exprimă şi prin plâns, pe când, o seamă refuză să plângă. Depinde de tipul de personalitate al femeii, dar şi de înţelegerea situaţiei prin care trece. Fiecare alege: merge la biserică sau la specialist. Credinţa are un cuvânt foarte greu de spus. În cazurile în care avem de-a face cu o educaţie religioasă (vorbesc în mod deosebit de cea ortodoxă), unde avem familia tradiţională, extinsă, există un mare sprijin în acest cadru familial. În cazul în care nu există suportul interior al credinţei, mamele pot alege să fie sau să nu fie singure în astfel de momente. Aici apar vinovăţii, tot felul de gânduri, chiar despărţiri în cuplul respectiv. Toate aceste femei au nevoie să fie ascultate, susţinute emoţional de soţ, părinţi sau alte rude."

"Sunt nişte monştri, să fugim de ei"

Aplicat, mare parte din drama mamelor care şi-au pierdut pruncii înainte de naştere se datorează şi reproşurilor, pe care singure şi le impută, cauzate de refuzul de a-şi vedea copiii morţi imediat după naştere. S-a format în mentalul colectiv o imagine hidoasă, monstruoasă, despre aceşti copii, născuţi prematur, mulţi dintre ei în stare embrionară, deformaţi, cu membre sau organe lipsă.

"Este din capul locului o greşeală să consideri fătul un monstru. E atât de greu cuvântul… la fel de greu, după cum eu, personal, nu sunt de acord cu termenul de cadavru. Nu trebuie să te raportezi la omul care a răposat astfel, ci trebuie spus "trup neînsufleţit", este o denumire demnă de fiinţa umană", spune Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, preşedinte al Consiliului Etico-juridic al Patriarhiei Române.

"Noi îi plasăm pe aceşti copii într-o sferă teoretică, ştiinţifică, ca nu cumva să ne atingem de ei. În SUA există anumite organizaţii care îi ajută pe părinţi să depăşească o astfel de perioadă. În momentul în care o femeie dă naştere unui copil, care moare la câteva ore, îl vede şi nu i se întâmplă nimic. Mama trebuie pregătită, iar cei care au trecut printr-o asemenea experienţă, să vorbească cu ea, cu părinţii amândoi. La noi, părinţilor li se induce o teamă pentru un copil care le aparţine. Dar e om ca şi tine, e trup din trupul tău, e sânge din sângele tău! Oamenii trebuie educaţi, nu speriaţi! În astfel de condiţii, cum să nu fie discriminaţi oamenii cu handicap? S-a format deja în mentalul colectiv: "Sunt nişte monştri, să fugim de ei". Şi asta doar pentru că noi nu putem accepta lângă noi un om cu handicap, fără o mână sau fără un picior", îşi arată convingerea Larisa Iftime, preşedinta Asociaţia Provita Media, Bucureşti.

"În cei 10 ani de când asist naşteri, mie nu mi-a cerut nici o mamă copilul născut înainte de vreme. Mă mai întreabă unele dacă era băiat sau fată. Nici femeile care au născut făt mort la termen, nici femeile care au avortat la 20 de săptămâni nu mi-au cerut să-l vadă. Am încercat să le dau un răspuns cât mai aproape de realitate şi cât mai puţin traumatizant pentru ele. Dar niciodată nu mi-au cerut să îi arăt", declară Dan Deva, medic specialist obstetrică-ginecologie, Maternitatea Giuleşti.

Femeia împarte vina cu bărbatul ei

Femeia care a pierdut o sarcină, dependent sau independent de voinţa proprie, este oprită de la împărtăşanie timp de un an. Preotul Valentin Chesaru, care crede că suferinţa poate fi şi spre îndreptarea omului, spre sănătatea lui sufletească, zice: "Dacă o mamă a pierdut copilul fără voia ei, atunci nu este condamnată, dar dacă nu a avut grijă, este considerată ucigaşă. Spune Sfântul Vasile cel Mare că uciderea cu voie este oprirea de la împărtăşanie 20 de ani, iar uciderea fără voie, 10 ani. Acum, depinde foarte mult şi de pocăinţa penitentului. Duhovnicul este persoana cea mai în măsură să prelungească sau să scurteze această perioadă de pocăinţă. Bărbatul este în aceeaşi situaţie, pentru că grija lui trebuie să fie pentru copilul nenăscut şi pentru femeie. Are şi el vina lui, ca şi la avort. Oamenii condamnă femeia, pentru că se aşteaptă ca instinctul matern să fie mai puternic decât orice altă părere a celor din jur."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

Paraclisul Maicii Domnului

Rugăciunile începătoare:În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătaţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ…

Zece sfaturi despre cum să rămâi femeie între bărbaţi

I. O femeie care nu iubeşte este cel mai vulnerabil loc din Univers. O femeie care iubeşte poate schimba Universul.

Nu te grăbi sa acţionezi în vremea dez-îndrăgostirii tale, pentru că toate alegerile tale vor fi oarbe şi îţi vor atrage răni greu de vindecat.

Bărbaţii văd femeia rănită de o despărţire, aşa cum vulturii văd animalul bolnav şi îl atacă. Teme-te să fii o jertfă pentru devoratorii de carne, pentru că eşti lăsată să desparţi pe fiu de tată şi pe tată de fiu, să alegi ce este slab de ce este puternic, ce este bun de ce este rău pentru a pune ordine în lume. Nu uita că cel mai puternic bărbat poate fi îmblînzit doar de o femeie - fii tu cea care o va face.

Femeia are şansa de a alege o singură dată; dacă o ratează, obiectul alegerii devine ea.

Fii atentă să nu ajungi un lucru de umplut golul - pentru aceasta fii tu partea cea plină.

II. Dacă eşti o pasăre - păzeşte-ţi aripile, dacă eşti o căprioară - păzeşte-ţi picioarele.

Ceea ce crezi că ai mai bun în tine este slăbiciunea ta ş…