luni, 30 august 2010

Gheorghe Petreus - Sublimul suferintei

Pe domnul Gheorghe Petreus l-am intalnit la Botiza, in tabara organizata de A.S.C.O.R. Cluj.
Marturia lui m-a impresionat si mi-a fost o adevarata lectie de credinta si de viata.
Intr-o seara a venit sa ne vorbeasca, sa ne impartaseasca din gandurile lui, sa ne vorbeasca despre viata lui, si a inceput simplu, asa cum este si dansul, un om simplu si cu mult bun-simt. Incerc sa imi amintesc cate ceva din toate astea, chiar daca a trecut destul de mult de cand l-am ascultat...
S-a nascut in anul 1967, in 5 iunie. Ii placea sa umble pe dealuri, sa alerge, sa se joace...dar la varsta de 12 ani s-a imbolnavit de o boala grava, poliartrita reumatoida, foarte dureroasa. Boala se manifesta prin dureri la incheieturi, febra si o stare de moleseala,  te macina incet, incet pana te pune la pat, te dor toate incheieturile , tot corpul, nu mai poti face nimic.
A fost la spital, dar medicii l-au trimisa acasa, ca nu aveau cum sa-l ajute.
Acasa statea doar inauntru, timp de 3-4 ani nu a iesit deloc afara.. Mai mergea doar la spital si atat.
A dorit sa se sinucida, de doua ori. Prima data a luat mai multe medicamente, dar organismul le-a respins, le-a vomitat. A doua oara a incercat sa se curenteze, (statand in pat, asculta emisiunile de la radio)- a incercat sa se curenteze cu o sarma, dar tocmai cand a dorit sa faca asta, s-a luat curentul.
 Pentru a-i trece starea de stres, cat timp a stat in casa, a citit foarte mult, citea orice carte care ii cadea in mana, de la romane pana la carti duhovnicesti. Intr-o zi a primit Mica Biblie de la un parinte si incet, incet a inceput sa vada si sa inteleaga totul altfel. Suferinta lui avea si are un sens.
Cel mai important lucru pentru om este mantuirea, sufletul. A inteles ca fiecare om este pretios inaintea lui Dumnezeu, ca toti suntem egali inaintea Lui si ca numai cu ajutorul Lui poate trai, ca fara ajutorul Sau suntem niste farame de tarana.
Pana atunci nu stia multe despre Dumnezeu, mergea cu mama sa la biserica, cand era mic, dar el iesea in timpul Liturghiei si se juca cu alti copii in drum.Abia acum afla ca Dumnezeu il iubeste.
Un om care incearca sa se sinucida, nu stie pentru ce exista, pentru ce traieste, nu are nicio motivatie, dar el acum a gasit sensul vietii sale. Stia ca scopul vietii omului este mantuirea.
A inceput sa se roage, stand asa culcat, caci numai rezemat pe spate poate sta...si asa sta de 31 de ani.  Veneau la el prieteni si ii spuneau durerile lor...pe un tanar il parasise iubita, altul avea alt necaz, fiecare cu durerea lui, si cand il vedeau asa...ascultand sfatul sau, ori pur si simplu vazand credinta si nadejdea lui in Dumnezeu, plecau intariti. Celui pe care il parasise iubita i-a spus: tu plangi pentru o fata? Pai e plina lumea de fete, poti opri Dunarea cu ele! (am ras cand a spus asa, dar ...are dreptate :)
Un var de-al sau venea la el si ii lua cartea sau Biblia, ce avea in mana, o punea pe masa si ii spunea: ce tot citesti, ce te tot rogi, hai mai bine sa-ti cant ceva la chitara. El era ateu, nu credea in Dumnezeu.
Gheorghe il asculta cantand la chitara, si se bucura de prezenta lui, dar se ruga in gand pentru el. Asa facea de multe ori...
Intr-o zi, varul sau a venit la el avand un necaz mare, o durere imensa. Atunci Gheorghe i-a spus: hai sa luam acum chitara si sa cantam! Varul nu mai dorea acum sa cante, era necajit foarte. Gheorghe i-a spus sa mearga la un parinte, la o manastire, unde doreste el, si sa se spovedeasca, apoi sa se intoarca si sa mai vorbeasca. Varul sau l-a ascultat si s-a dus. Nu l-a revazut decat dupa foarte multi ani. A venit la el intr-o zi si ...era calugar. I-a spus ca i-a ascultat sfatul, s-a spovedit, si a intrat la o manastire in care s-a simtit acasa si s-a calugarit. Era fericit, impacat, plin de pace in suflet.
Un alt prieten de-al lui era tot ateu, dar in timp...a devenit si el calugar.
Tatal sau nu merge la biserica, decat atunci cand e vreo inmormantare in sat, la fel si fratele sau care e mai lumesc, dar Gheorghe se roaga pentru ei.
A fost invitat in diferite emisiuni la radio si la televizor. La radio avea chiar un program in care raspundea celor care-l sunau, si oameni cu anumite suferinte primeau de la el un cuvant de mangaiere, de incurajare, de folos spre mantuire. Unii ii spuneau : ei, vorbiti asa, dar nu stiti ce inseamna suferinta, eu sufar, eu stiu..., dar Gheorghe nu le spunea ca el stie ce inseamna suferinta, ca e imobilizat de atatia ani, caci nu dorea ca oamenii sa-i planga de mila. A spus doar tarziu, spre finalul emisinunii/programului respectiv.
Nu-i place ca oamenii sa-l priveasca indelung, cu mila, nu ii place ca oamenilor sa le fie mila de el. Pe cei care-l privesc asa, ii intreaba daca e ceva ce ar dori sa afle, ca el le spune :)
A fost invitat, spuneam, si la diferite emisiuni de la tv...peste tot el vorbeste despre viata sa, care e ,de fapt, o marturie vie a credintei.
Cea mai mare durere a lui a fost pierderea mamei. Moartea mamei, sprijinul sau, i-a adus o durere care l-a doborat la pamant, a fost cea mai mare suferinta a lui. A suferit atat de mult incat nu credea ca se va ridica vreodata din acea durere, dar si acum Dumnezeu a fost alaturi de el si l-a ajutat.
Cum a scris cartea? La indemnul unei tinere care l-a sprijinit mult.
La Rohia a intalnit-o pe domnisoara Ioana Lese (acum presedinte la ANPH), care l-a indemnat sa scrie tot ce a trait el pana acum si traieste, sa adune tot intr-o carte...A fost putin mirat...el, care are doar 6 clase, sa scrie o carte? Da, el!
Si asa a inceput sa scrie, astfel, anul trecut, timp de 4 luni, din februarie pana in mai, cartea Sublimul suferintei.A trimis cartea prin email unui profesor pentru corectare, care a trimis-o mai departe domnului director al Bibliotecii Judetene din Baia Mare, care a ramas foarte impresionat de cartea sa. A venit si dansul la lansarea din 6 august, de la Botiza, unde a spus ca Sublimul suferintei poate sta alaturi de cartea lui Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii.
Va recomand din inima sa cititi cartea. A scris-o la un laptop, cu o sarma in varful careia a lipit o bucata de scoci, sa nu zgarie tastatura...

A fost intrebat la un moment dat, ce ii place lui cel mai mult pe lumea asta. Si a raspuns ca el iubeste mult natura, iubeste fiecare floare intalnita, ii plac iesirile cu prietenii in natura (dupa anii in care a stat in casa, a privit altfel natura si tot ce exista in jurul sau, a privit totul ca pe un dar de la Dumnezeu).
Ii place sa stea in ploaie, ii place sa il ninga, sa mearga la padure. Prietenii il iau si il imping cu caruciorul, unii fac si raliu:)
Dar cel mai mult ii plac: imbratisarea vantului, sarutul ploii si mangaierea razelor de soare.
 Ramona Pop

2 comentarii:

Dana spunea...

Doamne, ce OM!

alina villanova spunea...

Impresionant! Nu are cum sa nu te impresioneze...
Domnul sa il ajute in continuare!