Treceți la conținutul principal

În cine ne punem Nădejdea?

Noile măsuri economice „implementate” în România sunt – aşa cum se poate observa de către oricine – mai cumplite decât cuţitul ghilotinei franceze. Dacă cuţitul ghilotinei reteza doar capetele celor condamnaţi, politicile guvernului nostru retează speranţele poporului.

Cei neutri sunt părtaşi la crimă

Vedem împrejurul nostru tot mai mulţi români pur şi simplu disperaţi de ceea ce se întâmplă şi lipsiţi de orice speranţă în viitor. Dacă unii suferă ca urmare a pierderii unui anumit confort pe care-l aveau înainte – fără însă a-şi pune problema „zilei de mâine” – sunt destui semeni care efectiv au ajuns să trăiască de pe azi pe mâine, astfel că nu e de mirare de ce sunt românii atât de lipsiţi de încredere şi mai mereu încruntaţi. E greu să zâmbeşti cu stomacul gol şi cu frigul în oase.
România de azi – dacă facem un exerciţiu de imaginaţie – e ca un tablou de-al lui Goya, pictorul surd care te obligă să fii de partea victimelor sau a călăilor din tablourile sale, refuzându-ţi categoric neutralitatea. Octavian Paler spunea că cei neutri sunt părtaşi la crimă; ei sunt de partea plutonului de execuţie.

Manipularea de sub iluzia libertăţii

Am auzit zilele trecute pe cineva zicând că măcar poate să gândească liber. Am rămas perplex! Păi de gândit se putea gândi mai liber înainte de ’89 decât acum. Nu erau atâtea posturi de televiziune şi nici atâtea ziare care să te „educe” din toate părţile cu ”adevărul portocaliu” sau „adevărul trandafiriu” sau ”adevărul galben-albăstriu” etc. Păi acum gândim mai degrabă „în culori” decât liber.
Dar şi dacă am gândi liber, tot rămâne întrebarea dacă gândim şi drept. Citeam undeva că deasupra intrării în aula Universităţii din Uppsala stă scris: ”A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e şi mai mare lucru.” Una din marile noastre probleme este tocmai aceea că ne-am pierdut „îndemânarea” de a gândi liber şi, ca atare, suntem departe de a ajunge să gândim corect.
Şi altă problemă este că nu reuşim nici acum să spunem liber ceea ce gândim. Ne temem şi acum de cei care ne conduc (fie ei şefi, fie directori, fie patroni etc.) Câţi din cei care constată că şeful lor e un incompetent o să-i spună asta în faţă? Mai ales dacă este căsătorit şi mai are şi un copil de crescut? Nu-mi răspundeţi! Şi eu sunt român. Am ajuns un popor care se îndoieşte de orice, adică un popor cu grumazul sub genunchiul diavolului, pentru că îndoiala e arma acestuia. Nenorocirea este că, dacă trăim în continuare cu această îndoială în suflet, o să ne prefacem dintr-un popor care se îndoieşte într-un popor îndoielnic. Ori asta este cu mult mai grav.

Zâmbetul în faţa nenorocirii

Ce am putea să facem în această situaţie? Răspunsul nu este nicidecum unul violent, ci unul cât se poate de paşnic. Îl găsim în cartea lui Savatie Baştovoi, intitulată „Diavolul este politic corect”. Ei bine, răspunsul este că numai creştinii pot să zâmbească în faţa nenorocirilor, numai ei biruiesc îndoiala cu arma nădejdii, care e arma lui Hristos. Creştinul adevărat nu se mai îndoieşte, pentru simplul motiv că nu-şi pune nădejdea în oameni, ci în Dumnezeu. Şi dacă diavolul îi biruieşte pe unii cu arma îndoielii, Dumnezeu îi eliberează pe toţi care se înarmează cu arma Nădejdii. Să fim deci creştini adevăraţi şi să ne punem nădejdea în Dumnezeu, zicând împreună: ”Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie!”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 45 - octombrie 2010

Comentarii

CT a spus…
In Tine Doamne imi pun nadejdea si catre tine voi striga din toti rarunchiicu credinta, si glasul meu ssi nevoia mea v-a primi rezolvare.Tu imi deschizi ochii mintii ssi imi limpezesti gandurile pentru a putea actiona pentru bine!

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.