Treceți la conținutul principal

Vreau să mă eliberez acum de durerea pe care mi-ați provocat-o

Sărut-mâna, doamna învățătoare,

Cu siguranță vă miră scrisoarea mea, probabil nu ați mai primit niciuna de la vreun fost elev. Știu că vă amintiți de mine, știu că m-ați iubit mult, am fost mereu unul dintre elevii dumneavoastră preferați. M-ați considerat foarte inteligent, și trebuie să vă mulțumesc pentru asta. M-a ajutat lucrul asta, mi-a dat multă încredere în mine și rezultatele bune pe care le-am avut la școală (până la facultate inclusiv), vi se datorează într-o foarte mare măsură și dumneavoastră.

Vă mai mulțumesc pentru dragostea și căldura pe care le-am simțit venind din partea dumneavoastră, lucru foarte prețios pentru formarea mea.

Totuși, motivul principal pentru care vă scriu este altul. Vreau să vă aduc în memorie unul din momentele în care ați greșit, rănindu-mă puternic, iar consecințele s-au întins până târziu în viața mea.

Este vorba despre scrisoarea de dragoste pe care eu i-am scris-o în clasa a doua, lui M., și pe care părinții ei au descoperit-o. Au venit la dumneavoastră cu scrisoarea, iar dumneavoastră ați citit-o cu voce tare în fața clasei. M-ați acuzat atunci, împreună cu părinții lui M., eu neavând nicio vină. Eu o iubeam pe M. O iubeam cum numai un copil de clasa a doua poate iubi. Copilul care eram atunci nu avea de unde să știe că dumneavoastră și părinții ei greșiți. Am luat-o de bună, v-am crezut, mi-ați transmis direct și indirect că a iubi o fată e un lucru de care trebuie să mă rușinez. Și mulți ani m-am rușinat de faptul că iubeam fetele. Știu că nu ne-ați numit atunci când ați citit scrisoarea, dar din detaliile scrisorii, colegii și-au dat seama că e vorba despre M. și că eu o scrisesem. În seara acelei zile am plâns. Am plâns de durerea provocată de o dragoste interzisă. Nu, dragostea mea nu trebuia condamnată și pedepsită. Trebuia încurajată și eventual supravegheată.

Deși e târziu vreau să vă mai spun că plesnirea palmei cu rigla în fața clasei a unui copil e o experiență foarte umilitoare și deloc folositoare.

Închei spunându-vă că mă gândesc adesea la dumneavoastră, că sunteți una din persoanele importante ale vieții mele, că vă iubesc și respect. Încă țin minte multe din lucrurile pe care ni le povesteați. Vă știu încă și povestea vieții. Mi-aș dori să ne mai întâlnim o dată.
Domnul să vă mângâie bătrânețea și să vă pregătească pentru o bucurie veșnică.

Al dumneavoastră elev,
X.

Vă scriu vouă: vecini, prieteni, colegi, cunoscuți și necunoscuți, domnilor profesori, și vouă tuturor celor care m-ați umilit, m-ați jignit, râzând de defectul meu.
Încep cu voi, prieteni și vecini, care nu îmi spuneați pe nume, ci îmi puneați tot felul de porecle care mă făceau să mă simt umilit. Ați pus în mine, fără să știți și fără să vă pese, multă frustrare. Am fost mereu complexat. De câte ori vă auzeam strigându-mă „Iepuraș”, „Viezuraș”, „Șobolan”, „Șoarece” izvora în mine o durere pe care copilul ce eram nu o merita.

Vă scriu și vouă, colegi care mă necăjeați și vă răzbunați pe mine ironizându-mă, umilindu-mă. Îți scriu ție, C., care m-ai agresat mai mult decât toți ceilalți. Îți caut scuze, erai doar un copil. Aș fi făcut cu siguranță la fel în locul tău. Dar asta nu contează acum. M-ai rănit mult și vreau să mă rup din umbra durerii. Nu știu de ce, mă gândesc la tine acum mai mult decât la ceilalți colegi, și mai cu
drag. M-am bucurat să te revăd în toamnă, deși a fost doar un salut. Chiar îmi doream să te văd.

Vă scriu vouă, domnilor profesori, care în fața colegilor mei m-ați umilit, scoțând în evidență defectul meu. Nu pot să vă uit domnule profesor de sport, și mai ales pe dumneavoastră doamna profesoară de română, care m-ați poreclit gratuit „Colț-Alb”. Nu vă imaginați cu siguranță ce era în mine. Vă spun acum că trăiam o dramă. E ca și cum dumneavoastră ați avea un secret foarte important, o taină pe care vă doriți să o păstrați departe de ceilalți, iar eu vin și brutal dezvălui tuturor cu plăcere crudă taina dumneavoastră. Iar eu eram un adolescent atunci. M-am bucurat să vă revăd în biserică. Vă țin minte și pe dumneavoastră domnule profesor de engleză... vă consideram un prieten și m-ați tratat cu dispreț umilindu-mă în fața colegilor.

Și totuși cel mai mult îmi doresc să vă scriu vouă, necunoscuților. Celor pe care i-am întâlnit întâmplător pe stradă sau în alte locuri, copii, adolescenți sau adulți, și care m-ați umilit scoțând în evidență defectul meu. Durerea care mi-ați pricinuit-o voi am resimțit-o mult mai puternic decât cea provocată de ceilalți. Ce nesiguranță cumplită simțeam când un necunoscut îmi adresa cuvinte înjositoare. Aveam impresia că toată lumea mă cunoaște și că e o întreagă conspirație împotriva mea. Toată lumea vorbea în casele lor despre mine. Râdeau de mine și nu se fereau să îmi arate și mie asta.
Îmi doream întotdeauna să dispar, să nu mai exist. Ce vină aveam eu că mă născusem așa? Că dinții mei arătau în felul ăla? E cumplit să fii umilit atunci când ești copil. Copiii sunt mereu cu brațele deschise, sunt vulnerabili. Ei așteaptă dragoste și mi se pare cea mai mare nedreptate să umilești un copil. Asociez imaginea asta cu o persoană legată la ochi care așteaptă să primească un cadou și în schimb primește o lovitură puternică și cuvinte de amenințare. Ce șoc și ce lovitură surprinzătoare.
Asta trăiam eu domnilor profesori, prieteni, vecini, colegi, cunoscuți și necunoscuți.
Vreau să mă eliberez acum de durerea pe care mi-ați provocat-o.

Doamne, binecuvintează!
X

Comentarii

clara a spus…
m-a lasat fara cuvinte...
asa era in trecut, pe vremea mea.. cred ca a suferit enorm
, si eu am copil la scoala de 9 ani si..... si.... cine stie ce-o mai fi!?1?1
MM a spus…
emotionant.
alina villanova a spus…
Emotionant si dureros..

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.