Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos-despre Sfintele Moaşte


Predica Mitropolitului de Navpaktos şi Sf. Vlasie, IEROTEI (HIEROTHEOS) VLACHOS –
Iaşi, 14 oct. 2011, la Liturghia pentru Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva

- Despre Sfântul Mucenic Policarp, despre valoarea şi semnificaţia profundă a sfintelor moaşte şi despre chemarea la sfinţenie pentru fiecare dintre noi.
- Ce ne descoperă sfintele moaşte despre DUMNEZEU, BISERICĂ ŞI MOARTE?

''O predică vie despre lucruri vii (şi doar aparent moarte).
Acest mitropolit are o viaţă sfântă şi nu-l auzim vorbim despre politică, criza economică din Grecia, ci numai despre Hristos, Biserică şi sfinţenie.''



via Blogul ieromonahului Petru Pruteanu

Comentarii

Corina Negreanu a spus…
Netăgăduit că acest ierarh este omul lui Dumnezeu ce are cuvîntul viu.

Dar să știi Ramona, legat de aprecierea din ghilimele(cred că nu-ți aparține...) că nu este o calitate creștină exclusivă pentru a dobîndi sfințenia aceea de a nu vorbi despre politică, criză sau de problemele acute ale omenirii.Drept pildă îi avem în vedere pe mulți Sfinți Părinți cum sunt de ex. Sf. Ierarh Vasile cel Mare sau Sf.Ierarh Ioan Gură de Aur, Sf. Teodor Studitul,Sf. Iosif de Volokolanmsk, Sf. Ierarh Luca al Crimeei, Sf. Athanasie Athonitul, Sf. Ioan de Rila, Sf. Sava I Arhiepiscopul Serbiei, Sf. Simion Nemania, Sf. Nifon Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, Sf. Ierah Filip al Moscovei ucis de Ivan cel Groaznic etc. etc. care, nu s-au sfiit și au spus lucrurilor pe nume ceea ce i-a și costat cu prețul vieții pe cei mai mulți și n-au trăit doar într-o contemplație.E o formă de altruism înalt aceea de a te interesa soarta celorlalți de a discerne și de a avea puterea de a numi răul.
Ramona a spus…
Aşa este, dragă Corina! Mulţumesc pentru completare.
Ramona a spus…
Am găsit un fragment care ilustrează mai bine ce a vrut pr. Petru să sublinieze:
''Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie să învăţăm să ne privim în perspectivă, să ne căim şi, dacă este nevoie, să acceptăm schimbarea, transformarea. În ortodoxia istorică, criteriile autocriticii lipsesc cu desăvârşire. Ortodoxia s-a definit pe sine: împotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este întreţesută cu afirmarea de sine şi un triumfalism exagerat…
Tragedia istoriei Ortodoxiei este văzută întotdeauna în triumful răului din afară: persecuţiile, jugul turcesc, comunismul – niciodată cel din interior. Şi atât timp cât aceste convingeri nu se schimbă, sunt sigur că o revigorare a ortodoxiei nu este posibilă. Numeroasele obstacole care stau în calea acestei revigorări nu se datorează celor păcătoşi, ci îşi află originea în ceea care pare a fi esenţa Ortodoxiei: în primul rând – un fel de pietism încărcat de superstiţii şi dulcegării, inaccesibil vreunei culturi. Un pietism ce are o dimensiune păgână şi diluează ortodoxia într-o religiozitate sentimentală. În al doilea rând – o tendinţă gnostică a credinţei, care a început ca o influenţă elenistică şi a devenit un intelectualism cartezian occidental. În al treilea rând – dualismul format de pietism şi teologia intelectuală, care a înlocuit în viziunea creştină asupra lumii eshatologia ei primordială. În al patrulea rând – cedarea ortodoxiei în faţa naţionalismului, cu aspectele-i păgâne autoritare şi negative. Această combinaţie este oferită drept „ortodoxie” şi orice încercare de examinare a ei este condamnată imediat ca erezie. Nimic nu este mai periculos decât apărarea fanatică a Ortodoxiei.
„Jurnalul părintelui Alexander Schmemann”,
Memoriu din 25 septembrie 1974,
trad. Felicia Furdui, Alba Iulia 2004, pp. 107-108.

Şi mai departe spune:

Din punct de vedere istoric, Ortodoxia a fost dintotdeauna mai mult decât o Biserică – şi anume – o lume ortodoxă, un fel de univers ortodox. Orice schimbare de situaţie generează în această lume o reacţie negativă, o negare a schimbării, o reducere a ei la rău, la ispită şi la constrângere demonică. Această reacţie nu se datorează loialităţii, credinţei sau dogmei – care rămân aceleaşi indiferent de schimbări. În realitate, lumea ortodoxă nu mai este atât de interesată de dogme sau de conţinutul credinţei. Este mai degrabă o negare a schimbării ca mod de viaţă. O nouă situaţie este rea tocmai pentru că este nouă. Această negare a priori nu permite o înţelegere a schimbării, o evaluare a ei în contextul credineţi, o „întâlnire” realistă cu ea. Renunţare şi negare, nu înţelegere. Întrucât lumea ortodoxă s-a schimbat şi se schimbă în mod inevitabil, trebuie să recunoaştem drept prim simptom al crizei o schizofrenie profundă, care a pătruns mentalitatea ortodoxă: viaţa într-o lume ireală, inexistentă, caracterizată drept reală şi existentă. Conştiinţa ortodoxă n-a remarcat căderea Bizanţului, reformele lui Petru cel Mare, revoluţia (din 1917 – P.P.); n-a remarcat revoluţionarea gândirii, a ştiinţei, a modului de viaţă… Pe scurt, n-a remarcat istoria. Această negare a semnificaţiei procesului istoric n-a slujit cauza Ortodoxiei. În loc să înţeleagă schimbarea, şi în acest fel să vină în întimpinarea ei, ortodoxia s-a văzut copleşită de ea… În mare parte s-a fugit. Să fugi sau să negi este mai drastic decât să afirmi. Este mai uşor să te agăţi de vechiul calendar, de litera legii, de teamă şi de o defensivă furibundă. Această luptă cu istoria, care îşi urmează cursul în mod inevitabil, provine din incapacitatea de a ajunge la o înţelegere cu antinomia esenţială a creştinismului: „în această lume, dar nu din această lume” şi de a înţelege că lumea ortodoxă este din această lume.
Mai departe aici:
http://www.blog.teologie.net/2011/10/15/pr-alexander-schmemann-autocritica-ortodoxie/
Corina Negreanu a spus…
Sincer nu văd legătura.Păi eu tocmai susțin ideea de Ortodoxie ,,care să nu se vadă copleșită în ea” și levitație și ,,de întîlnire realistă cu ea”. În fine, hai să nu mai batem apa în piuă vorba aia ,,în una a dat și alta a crăpat”.
Ramona a spus…
Iertare. Eu n-am spus altceva.
Doamne, ajută!

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului