vineri, 6 aprilie 2012

Altfel

Mi-a plăcut ''Şcoala Altfel''. A fost... altfel :)
Am făcut un atelier de Cruciuliţe împletite la care au participat peste 90 de copii, în două zile. Nu mă aşteptam şi m-am bucurat mult de deschiderea lor şi de dorinţa de a participa.
Ne-am uitat la Ostrov şi am participat şi la un proiect Antidrog.  Eu am vorbit despre unicitatea fiecaruia şi despre frumuseţea trupului cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, despre iubirea Lui necondiţionată pentru noi, dar şi despre efectul alcoolului asupra familiei, despre codependenţă - relaţiile dintre membrii familiei când în sânul ei este un alcoolic. Discuţia a fost destul de animată şi colegele şi elevii au fost extraordinari :)
Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!
Am fost în excursie în Maramureşul istoric, am mers la Măn. Bârsana şi la Mân. Săpânţa Peri, la Memorialul Durerii din Sighet, la Cimitirul Vesel de la Săpânţa (care nu-i deloc vesel, dimpotrivă), şi la Şuior unde am urcat cu telescaunul. (De reţinut: când vă spune cineva să nu vă uitaţi la Frozen, să nu vă uitaţi! Serios!)

Şi aici ceva pentru cunoscători :)

Niciun comentariu: