Preţul pe care-l vom plăti

Corina Negreanu

Săptămîna trecută a fost o ştire televizată cum că un adolescent şi-a omorît mama cu bestialitate, după care şi-a reluat liniştit distracţia jocurilor pe calculator. Fără resentimente. În ultima vreme, foarte multe mame distruse vin la duhovnic cu această problemă din care se nasc conflicte majore în familia lor, precum şi grave degradări ale calităţilor esenţiale în dezvoltarea caracterului copiilor . Captivaţi de jocurile interactive pe internet copiii/adolescenţii cad pradă acestora, aidoma dependenţiilor de substanţe halucinogene. Sunt gata să facă orice pentru a-şi satisface dorinţa, fie să fure de la părinţi bani sau orice obiect preţios din casă pentru a obţine bani în schimbul lor, de oriunde, doar pentru a putea continua să intre în lumea virtuală a jocurilor, evident contra cost, unde părinţii sunt parolaţi şi unde nu li se acordă accesul. În acea lume virtuală înrobitoare asupra psihicului micuţilor iniţiaţi dar şi a adolescenţilor vulnerabilizaţi, cei în cauză, îşi pot împropria orice identitate prin jocurile nocive de acest gen, pot face tot ce le trece prin cap, pot să acceadă diverselor roluri, pot să omoare(ce exerciţiu de eliminare a semenului!...) etc., etc., singurul lucru condiţionant al dublei lor identităţi create sunt banii de care au nevoie, repet, pentru a o exercita virtual. Pericolul este mare deoarece copilul va prefera identitatea creată virtual, cea reală devenind o corvoadă ce necesită eforturi de neagreat. Cînd o mamă a interzis copilului ei să se mai joace pe calculator, acesta a recţionat atît de violent, cu ochii ieşiţi din orbite, gata să muşte sau să distrugă tot din casă, încît singura soluţie plauzibilă de a ieşi din situaţie a fost chemarea disperată a salvării. Copilul ei manifesta reacţii tipice celor aflaţi în sevraj. Era de nerecunoscut şi de nestăpînit, iar acesta este doar un sigur exemplu tipic din cele ce îmi trec tot mai des pe la urechi. Sîmbătă, căutîndu-mi un CD de muzică prin mall, am aflat cu groază cîte asemenea programe cu jocuri sunt puse la dispoziţia clienţilor sau potenţialilor ademeniţi spre cumpărare, cu abonament pentru diverse niveluri de joc. Iertaţi-mă, dar încă nici eu nu m-am lămurit exact asupra acestui fenomen şi nu îi cunosc decît parţial termenii. Uluitor de multe, în magazine sau standuri, sunt la o adică, foarte, foarte accesibile. Duhovnicii se vor confrunta şi vor trebui să găsească soluţii abile, ca să nu le spun de-a dreptul harismatice (pe măsura periculozităţii noilor patimi distructibile uman), adaptate, cu eficienţă practică acestor provocări grave, de personalitate, cu impact social greu de prevăzut, la care nici psihologii nu mai fac faţă în munca lor specializată de a salva copiii de dependenţă, precum şi de echilibrare, funcţionalitatea normală a întregii vieţi de familie. Probabil că niciodată în istoria familiei şi a socieţăţii, părinţii nu au fost confruntaţi cu astfel de probleme fără precedent în impulsivitate şi violenţă infantilă, lipsă de control emoţional la copiii deveniţi foarte neascultători şi cu o manifestă voluptate a însingurării. Ei devin trişti, introverţi, iritabili pînă la săvîrşirea de crime, fie acasă, fie chiar şi în şcoli. Cum s-a ajuns aici? În societatea progresistă de consum marcată de concurenţă globală şi de un standard de viaţă decent, părinţii sunt foarte preocupaţi de obţinerea banilor, nevoiţi în felul acesta să muncească mai mult ca să aibă cele necesare traiului actual, şi în consecinţă, mai puţin timp liber de petrecut cu familia. Cu copiii. Aceştia, foarte greu mai pot fi supravegheaţi, calitatea legăturilor emoţionale dintre membrii familiei fiind şi ea grav avariată, degradată. Mai mult ca oricînd, tinerii şi copiii cad pradă uşoară a trei forţe care se dezlănţuie în prezent pe scena lumii: economică, cea tehnologică şi cea informaţională. Copilăria s-a schimbat, viaţa emoţională, afectivă a copilului suferă grave carenţe în procesul de maturizare a viitorului adult. Vremurile s-au schimbat, existenţa a devenit agitată, complicată, incitantă, extenuantă, stresantă şi deosebit de provocatoare. Copiii sunt supuşi atîtor surse de distragere a atenţiei şi de influenţe: media, de gaşcă, de modă, etc... Specialistul în psihiatrie infantilă James Comer sublinia faptul că ,,niciodată în istoria omenirii copiii nu s-au confruntat direct cu atîtea informaţii nefiltrate de către adulţii care le poartă de grijă". Părinţii la rîndul lor sunt bombardaţi de o groază de informaţii ,,specializate" despre creşterea copiilor şi pregătirea lor pentru viaţă, încît ei înşişi devin derutaţi.În acelaşi timp,văd în jurul meu mame obsedate de ideea de socializare a odraslei lor, de excesiva preocupare de a găsi un talent copilului chiar şi atunci cînd acesta e aproape inexistent, doar pentru că dă ,,bine" în faţa societăţii şi a unui eventual CV împănat... Sau, o situaţie mai degradantă, cînd copiii sunt chiar încurajaţi de către proprii părinţi să-şi cultive acele ,,calitătăţi" considerate ilicite altădată, de a face faţă economiei de piaţă prin acel ,,trebuie să te descurci în viaţă călcînd şi peste cadavre", cu orice preţ, acest tip de comportament fiind calificat în societatea românească postdecembristă, un chip al virtuţii şi al reuşitei personale. O confuzie a valorilor generată, susţinută şi încurajată de părinţi, la ,,şcoala" de-acasă. Echiparea cu o identitate impusă de către părinţi copilului va sucomba însă prin diverse decompensări. Daniel Goleman autorul unei cărţi demnă de luat în seamă Inteligenţa emoţională, explică foarte limpede de ce ca şi părinţi, preocupaţi în mod superficial însă de educaţia copiilor şi de calitatea vieţii emoţionale a familiei noastre, din n motive raţionalizate, neglijăm rolul sentimentelor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor noştri... Astăzi, şi din ce în ce mai mult mîine, plătim preţul scump ca părinţi, ca familii, ca societate, dată fiind creşterea violenţei şi a lipsei de respect. Plătim un preţ cînd, copiii deveniţi adulţi se poartă imatur afectiv atunci cînd la rîndul lor sunt părinţi şi-şi tratează bebelaşii ca pe nişte obiecte sau accesorii personale, nu de rare ori abandonul parental exercitîndu-se printr-o gamă imensă şi subtilă de forme. Plătim un preţ atunci cînd punem accentul pe dezvoltarea intelectuală şi uităm de inima copiilor noştri, de suflet. Plătim un preţ scump atunci cînd deşi le oferim atîtea obiecte (surogate ale iubirii noastre egoiste), ei sunt totuşi nefericiţi, cu tulburări din ce în ce mai grave de comportament. Şi preţul acesta va fi unul destul de mare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului