joi, 13 septembrie 2012

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!

Un ascet din Sfântul Munte l-a trimis o dată pe ucenicul său să-i vândă lucrarea mâinilor lui în Karyes. Acolo, ucenicul a auzit cele mai frumoase cântări în Biserica Protaton.
Într-o zi, el i-a spus bătrânului său: "Părinte, am un gând. Noi aici în deşert nu facem nimic. Ar trebui să vedeţi cum Îi cântă acolo imnuri lui Dumnezeu: psalmodiază, cântă în cor, şi alte lucruri. Aici ne rugăm doar cu un şirag de mătănii: "Doamne, Iisuse Hristoase ..."
În altă zi, bătrânul a venit la el şi i-a spus: "Hai să mergem, copilul meu, să vedem ce fac părinţii aceia. Să experimentăm tipicul lor noi înşine." Și când erau ei acolo în biserică, bătrânul s-a aplecat şi i-a şoptit la ureche ucenicului său: "Într-adevăr, copilul meu, aici ei cu adevărat Îl slăvesc pe Dumnezeu. " Dar înainte să-şi termine vorba, deodată s-a pornit un cutremur puternic; totul în jur se scutura. Imediat cântăreţii şi-au lăsat cărţile lor de muzică, precum și "teriremul", şi-au luat fiecare şiragul de metanii şi rugându-se strigau: "DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, FILUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-NE PE NOI''.
Ucenicul s-a întors spre bătrânul său şi i-a spus: "Părinte, hai să mergem la munca noastră, la isihia noastră, la chilia noastră. Ceea ce facem noi e mai preţios decât cântecele astea."
Astfel, el a fost cu adevărat convins că cea mai bună rugăciune este rugăciunea cu șiragul de mătănii (rugăciunea inimii).

 Notă: Scopul acestei anecdote este de a încuraja atât monahii cât şi laicii să urmărească rugăciunea noetică. Desi unii ar putea simţi că aceasta nu preţuieşte psalmodia/cântarea şi închinarea liturgică a Bisericii Ortodoxe, nu este aşa. Părinţii de-a lungul istoriei au fost atât imnografi cât şi cantori, și aceasta este cea mai adecvată formă de cult comun care este plăcut lui Dumnezeu, și că există un timp și loc pentru orice formă de închinare adevărată. Cu toate acestea, Părinții au recunoscut întotdeauna că adevărata rugăciune a inimii le întrece pe toate, aşa cum spune şi Sfântul Ioan Scărarul: "Omul, a cărui minte a învățat cu adevărat să se roage, într-adevăr stă de vorbă cu Dumnezeu faţă către faţă, ca cei care au urechea regelui (care este cel mai apropiat şi de încredere slujitor al său.) " 

***
An ascetic on the Holy Mountain once sent his disciple to sell his handiwork in Karyes. There, the disciple heard the most beautiful chanting, in the Church of the Protaton. One day, he asked his Elder: “Elder, I have a thought. We here in the desert are not doing anything. You should see how they hymn God there: psalmody, choirs, and other things. Here we only pray with the prayer rope: “Lord Jesus Christ...” Another day, the Elder came to him and said: “Let's go, my child, to see what those fathers are doing. Let's experience their typikon ourselves.” And when they were there in church, the Elder bent down and whispered into his disciple's ear: “Truly, my child, here they are glorifying God.” But before he could finish, a strong earthquake hit; everything was shaking. Then, immediately, the chanters left their music books and the “terirems”, and pulled out their prayer ropes, crying out: “LORD JESUS CHRIST, SON OF GOD, HAVE MERCY ON US!!!” The disciple turned to his Elder and said: “Elder, let's go to our work, to our hesychia, to our kalyve. That which we are doing is higher than chanting.” Thus he was truly convinced that the best prayer is the prayer with the prayer rope.

 Note: The purpose of this anecdote is to encourage both monastics and laymen to pursue noetic prayer. Though some might feel that this demeans psalmody/chanting and the liturgical worship of the Orthodox Church, this is not so. The Fathers throughout history have been both hymnographers and chanters, and feel that this is the most appropriate form of common worship that is pleasing to God, and that there is a time and place for every form of true worship. However, the Fathers have always acknowledged that true prayer of the heart surpassess all, as St. John of the Ladder writes: "Men, whose mind has truly learned to pray, indeed converse with the Lord face to face, as those who have the ear of the king (that is his most close and trusted servants.)” (http://www.orthodoxytoday.org/view/unceasing-prayer-bibilography-and-notes)

Sursa: Holy Fathers

Traducerea şi adaptarea Ramona Pop
Trimiteți un comentariu