Oameni si demoni - serile Talpalari cu Marius Iordachioaia

Extrase din cuvantul tinut la Iasi, in cadrul "Serilor de la Talpalari"

''(...)
Maica Siluana Vlad: - As vrea sa-ti pun o intrebare mai intima. Din poezie eu aud in primul rand rugaciunea. Rugaciunea te-a gasit sau ai gasit-o? Ai putea sa ne spui ce te-ajuta sa te rogi? Ai putea sa ne spui putin din experienta ta?

 Pr. Constantin Sturzu: - Asta e partea cea mai delicata. Iata maica a spus o intrebare intima, dar estecea mai intima.

 Marius Iordachioaia: - Sa vorbim despre rugaciune nu cunosc ceva mai intim, si atat. Ia, sa vedem cum o facem.... 

Maica Siluana Vlad: - Gandeste-te ca eu as vrea sa ma rog si nu stiu cum. Si citindu-ti poeziile mi-am dat seama ca te rogi. Ai putea sa ma ajuti, sa ma inveti?

 Pr. Constantin Sturzu: - Hai sa citim [poezia] "ce este rugaciunea"?

 Marius Iordachioaia: -"ce este rugaciunea". "a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i imbraca sufletul cu carnea ta/ a-i incalzi inima cu suflarea ta/ a-i hrani fiinta cu viata ta/ a-l vizita in temnita sa launtrica/ a-l gazdui peste noapte in inima ta.../ a te ruga pentru cineva/ inseamna/ a-i oferi lui Dumnezeu trupul/ cu care/ sa-l poata iubi..." 

 Maica Siluana Vlad: - Acuma intrebarea care se naste - iarta-ma ca te intrerup-: exista doua feluri de rugaciune: a ne ruga pentru altii si a ne ruga pentru noi?

 Marius Iordachioaia: - La un anumit nivel nu, nu mai este o diferenta. Dintr-un punct nu mai este. In poezia asta -eu mi-am dat seama mai tarziu- este vorba si despre împărtăşanie, si despre legatura intre rugaciune si impartasanie. In ultima vreme impartasania este subiectul pentru mine. Si am sa va spun de ce, si am sa ajung si la rugaciune. Pentru ca eu nu L-am cunoscut pe Hristos din Evanghelie, si mi-am dat seama, de curand, ca m-a condus asa Dumnezeu de la Hristos din Evanghelie la Hristos euharistic, si ca era- Doamne, Doamne! - tot ce-mi doream. Si ca a-I oferi lui Dumnezeu trupul cu care sa-l iubeasca pe altcineva e ceea ce El insusi a facut inaintea nostra, ca El este inceput si implinirea la toate. Si acuma rugaciunea mea este mai putin concentrata pe mine, ca sa zic asa. Din pricina euharistiei am inceput sa simt mai puternic Liturghia, rugaciunea de comuniune. Si le-am zis si Parintilor de la Pangarati ca traiesc niste Liturghii la mine in oras, acolo unde zici ca duhovniceste e "ca la oras"; femeile vin cum vin, stiti, chestiunile de recuzita, si alte lucruri care pe unii îi smintesc. Dar am vazut la femeile cu tinuta neprotrivita niste gesturi pe care nu le-am vazut poate la cei corect imbracati, [fiind] de o bunatate si o grija.... Asa, am facut o paranteza. Deci acuma eu sunt prins launtric in rugaciunea comunitara, in rugaciunea liturgica. N-am cerut eu asta, dar am tânjit dupa ea. Si merg la o biserica de parohie unde ma rog asa, în felul meu, cu voce tare. Mie imi place sa cânte toata lumea, sa se roage toata lumea. Când mergeam la biserica si eram foarte sfios, ca sa nu zic "evlavios", si incercam sa ma adancesc in rugaciune aveam niste chinuri grozave si eram pe langa. Acuma ma duc ca un copil, ca un copil ma duc la Liturghie, si cant din toata inima, nu doar cu vocea, ci ma rog acolo. Si stiti, cand m-am dus acuma ultima oara la acea parohie, parintele cand slujea - cand am ajuns cu grupul cu care eram, de aceeasi, sa zicem atitudine - era saracu, stiti cum se spune "ca dupa o noapte de chef", cu ochii umflati, obosit, si se ruga acolo, asa mai timid. Dar a inceput si a zis: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh" si am inceput sa dam niste raspunsuri asa din toata inima. Si dupa aia a iesit din Altar cu un alt ton, si cu o fata luminoasa si dupa aceea la sfarsti ne-a spus ca: "mai, cand ati venit si ati inceput sa cantati, si sa va rugati m-am umplut asa de viata". Si stiti, cand slujea Liturghia plutea, mergea pe apa. DeciLiturghia este dupa cum o facem noi. Si el era frant de oboseala, venise de pe drum, asa... Si la urma iradia. Si la urma m-am dus la Altar si i-am spus: "Parinte, sarutmana, blagosloviti, mi-era dor de dumneavoastra!". "-Si mie, si mie, si mie!". Si i-am pupat mana. Si stiti cum era? Iradia, plutea.Preotul daca e iubit, pluteste. Daca te rogi la Liturghie, ca si tu slujesti acolo, il vezi, capata putere, e fericit sa slujeasca. Un staret spunea ca "preotul cand slujeste e împărat. Noi îl facem împărat". Adica ajutam si noi acolo daca ne rugam, si cu o bucurie, cu o credinta, as spune asa, cu un optimism evanghelic. Si la Liturghie ai intrat, înviezi. Daca incepi sa te rogi nu cu pretenţii, nu cu fite, -asme, -isme, -trisme, ci asa copilareste, cu toata fiinta. Mai ziceam ca trupul asta nu... Lasa ca trupul asta trebuie pus la rugaciune. Sa vezi ce tremura si el de bucurie. Inainte mai "dadeam cu ata", si a fost buna si perioada aia pentru ca te ajuta sa te cunosti pe tine. Rugaciunea este cunoastere. Deci cunoastere de Dumnezeu, si Hristos este lumina. Avem lumina launtrica deci ne cunoastem si pe noi. Asta ma entuziasmeaza pe mine acuma: Liturghia, impartasania.'' [...]