Treceți la conținutul principal

Paşi pe cărarea recunoştinţei

Cristina STURZU

Există la ora actuală nenumărate studii care arată cât de importantă este recunoştinţa în viaţa noastră. Oamenii recunoscători sunt mai plini de vitalitate, de optimism şi sunt mai puţin stresaţi. Ei sunt mai empatici şi mai implicaţi în comunităţile din care fac parte. În acest articol aş vrea să vă atrag atenţia asupra a două direcţii poate mai puţin uzitate, faţă de care să vă exprimaţi recunoştinţa.

Printre definiţiile pe care le găsim la recunoştinţă este şi aceea că aceasta ar fi aducerea aminte cu dragoste şi devotament a unei binefaceri primite. Tot omul, credincios sau necredincios, ştie să mulţumească pentru lucrurile bune şi frumoase care se întâmplă în viaţa sa. Chiar şi dacă nu este credincios, îi va mulţumi aproapelui pentru un serviciu - „a mulţumi“ este una dintre primele atitudini pe care le învăţăm ca şi copii. Când ajungem la credinţă, deja ştim ceva mai mult: Sf. Apostol Iacov ne învaţă că „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor“ (Iacov 1, 17), iar Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan zice: „Vrednic eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut“ (Apoc. 4, 11). Recunoştinţa nu este doar o recunoaştere şi mulţumire pentru darurile primite, ci şi o premisă pentru cele viitoare. Mulţumind pentru ceea ce avem, devenim mai deschişi, mai atenţi, mai primitori faţă de toate binefacerile Domnului. Sf. Isaac Sirul spune că „cea care călăuzeşte darurile spre om este inima ce se mişcă spre mulţumire neîncetată“.

Reparăm prin recunoaştere

În afara situaţiilor - care au loc mai ales în prezent - în care binefacerile sunt atât de evidente ochilor noştri, încât nerecunoştinţa ar fi o atitudine de-a dreptul imorală, vă invit acum să faceţi o călătorie în trecut, în trecutul personal, şi să mulţumiţi pentru evenimentele marcante care s-au întâmplat de-a lungul vieţii voastre.
Recunoştinţa nu este doar pentru momentul prezent, ci ea ne vindecă şi trecutul. Poate vă amintiţi de situaţii în care s-au întâmplat lucruri care aţi vrea să mai aibă loc şi în prezent, dar care nu se mai întâmplă. O călătorie într-un loc special, o întâlnire cu o persoană care v-a făcut o impresie deosebită, un fel de a petrece un anume eveniment. De câte ori n-am auzit: „ei, să trăiesc eu acum evenimentul acela, altfel aş şti să mă bucur de el!“. Observându-le peste distanţa timpului, veţi putea realiza că au trecut şi n-aţi prea ştiut să le preţuiţi la adevărata lor valoare. Pentru că în acele momente în care se desfăşurau, atenţia vă era preponderent canalizată spre altceva - mai ales pe lipsuri: nu aveaţi destui bani, nu aveaţi o relaţie cu cineva, nu aveaţi sănătate şi lista poate continua. În acele situaţii marcate de lipsuri, vi se părea firesc să nu vă puteţi bucura la maximum de ceea ce trăiţi şi, mai ales, uitaţi să mulţumiţi şi să-I fiţi recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce trăiţi. Întorcându-ne în timp şi mulţumind pentru momentele din trecut, noi reparăm ceva prin recunoaşterea lui Dumnezeu prezent în darurile Sale în acele momente, iar amintirea lor punctuală ne face să recunoaştem foarte personal această Prezenţă.
S-ar putea să ajungeţi la momente care, privite „obiectiv“, „la rece“, prin ochii adultului, să nu aibă cine ştie ce însemnătate. Cineva, în timp ce făcea acest exerciţiu, a ajuns cu amintirile undeva la o vârstă foarte mică, în perioada preşcolară. Şi-a adus aminte de un brad de Crăciun şi a putut cumva să retrăiască starea acelui copil care era. Şi, brusc, şi-a dat seama că acel copil simţea într-un fel inexplicabil acum prin cuvinte prezenţa darului lui Dumnezeu. Deşi atunci, fiind micuţ, nu avea nişte concepte despre ce trăia, acum, la vârstă adultă, l-a recunoscut. Şi a rămas într-o uimire totală şi recunoscătoare faţă de darul acesta al Lui, care se găsea într-un lucru atât de mărunt.

„Doamne, binecuvintează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei!“

O altă direcţie spre care vă invit să vă canalizaţi recunoştinţa este aceea a vrăjmaşilor şi situaţiilor neplăcute prin care treceţi. Probabil că aţi citit cândva rugăciunea pentru vrăjmaşi a Sf. Nicolae Velimirovici. El spune: „Doamne, binecuvintează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!“. Această rugăciune, împlinire chiar a poruncii Mântuitorului „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă…“ (Mt. 5, 44), arată clar motivele pentru care noi avem a-I fi recunoscători lui Dumnezeu pentru vrăjmaşi. Astfel, Sf. Nicolae spune că „Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. (...) Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu. (...) Vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău. (...) Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvintează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei!“. Spaţiul publicistic nu permite o redare integrală a rugăciunii, însă aceasta se poate găsi uşor pe internet şi o puteţi folosi ca rugăciune şi prilej de meditaţie cu privire la recunoştinţă, pentru săptămâna următoare.
Tocmai pentru că motivele dureroase, de nemulţumire şi de suferinţă, par a fi mai multe decât cele plăcute, această perspectivă ne poate ajuta să ne înmulţim starea de recunoştinţă, pentru a ajunge, prin cuvintele Fericitului Augustin, să spunem: „Cum nu este niciun ceas, nicio clipă în viaţa mea, în care să nu mă folosesc de binefacerile Tale, Doamne, asemenea nu trebuie să treacă nicio clipă în care să nu Te am înaintea ochilor mei, în memoria mea, în care să nu Te iubesc din toate puterile mele“.
Şi mai ales când, copleşiţi de bucuria darului Său, nu veţi mai şti cum să-I mulţumiţi pentru toate, să faceţi precum îndeamnă psalmistul: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporului Său“ (Ps. 115). A participa la Sfânta Liturghie, a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, chemarea Numelui Său în rugăciune şi împlinirea poruncilor, iată paşii lucrători ai recunoştinţei, la care suntem chemaţi cu toţii, pentru a fi conştienţi că „Bun este Domnul“.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.