Treceți la conținutul principal

Când dăm slavă lui Dumnezeu în necazuri, ne schimbăm obișnuința de a căuta vinovați și a învinovăți, de a căuta confortul cu „orice preț” și Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne mângâie și să ne învețe „să fim blânzi și smeriți cu inima”!

"Cei care nu se îndură încă să pornească pe Cale nu cred în făgăduințele Domnului și sunt dependenți de plăcerile ascunse în propriile suferințe: dreptatea proprie, orgoliul, confortul (fie și rău), frica de a „nu fi prost”, adică slava deșartă…
Necazurile sunt locuri de întâlnire cu Dumnezeu în care, cum spunea Părintele Arsenie, omul strigă la Dumnezeu: „Scapă-mă!” iar Dumnezeu strigă la om: „Schimbă-te!” Când dăm slavă lui Dumnezeu în necazuri, ne schimbăm obișnuința de a căuta vinovați și a învinovăți, de a căuta confortul cu „orice preț” și Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne mângâie și să ne învețe „să fim blânzi și smeriți cu inima”!
O, Copila mea, dacă am vedea că noi suntem părtași la tot răul care ni se întâmplă și, prin asta la tot răul din lume! Dar asta vom vedea numai în Lumina necreată! Iar cei ce se roagă de acum să-și vadă păcatele, beneficiază de această Lumină încă de acum.
Nu e vina sau neputința ta că nu-ți vezi partea de responsabilitate din răul pe care-l înduri, ci așa e „lumea aceasta” stăpânită de „logica violenței ucigașe” în care cel viclean și mincinos ne sugerează să nu vedem partea noastră, ci numai pe a celorlalți ca să-i judecăm, să-i pedepsim și chiar să-i provocăm să ne facă rău.
Domnul ne-a adus Puterea de a nu intra în această logică și de a nu ne împotrivi cu rău celui rău. Și, mai ales, puterea de a ne vedea așa cum suntem și a ne pocăi ca să intrăm în bucuria după care tânjește inima noastră.
Dar vom reuși numai dacă ne îndurăm să ieșim din logica lui: „Da’, ce? Unu’ prost și altu’ nu?!”
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.