E atat de bine cand e liniste…
Ieri seara mi-am zis rugaciunile in fata icoanei Domnului si m-am culcat cu o carte in mana pana vine somnul. Din cand in cand primeam cate un mesaj de “la multi ani” de la rude si prieteni. Frumos e cand se gandeste cineva la tine...Ma bucuram de fiecare. La cele mai multe am raspuns prin telefon, la altele pe mess.
Inainte i-am felicitat pe parintii mei si ne-am urat toate cele bune, “la multi ani”...
Era atat de bine si de liniste...
Nici vecinii nu mai faceau de cativa ani buni “obisnuitul chef nebun" de anul nou.
Domnul Dumnezeul meu din Icoana de la capatai imi da un sentiment de siguranta si de fericire. De liniste si pace.
La miezul noptii s-au auzit primele artificii, destul de puternic. Au durat cam 10 minunte.
M-am dus cu gandul departe, in copilaria mea, cand copii si tinerii isi faceau cate un bici lung din rafie si “puscau” din el cu forta. Pocnea foarte tare (intre blocuri) ca sa “alunge spiritele rele”. Hm...de parca spiritele s-ar speria de biciul lor. Mai degraba rad de asta.
Acum nu mai bate nimeni din bici, pocnesc cu artificii. Petarde nu mai au, ca nu se mai comercializeaza. Au ramas multi oameni fara ochi sau schiloditi in fel si chip, pe intreaga viata, din cauza lor.
Or fi fascinati de luminitele artificiilor. ...
La sarbatoarea castanelor, trei seri la rand sunt aruncate foarte multe artificii spre cer, bubuind puternic...Undeva la margine stau masini de pompieri si ambulante...Cerul parea sfasiat de lumini si de bucati mici, negre, care ramaneau in urma artificiilor...Oare lui Dumnezeu ii plac artificiile astea bubuitoare? Care e rostul lor? Sa stai cu capul ridicat spre cer si sa te uimesti natang de lumina lor?
Ramona
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu