Mama si copilul-PS Justinian Chira

PS Justinian Chira
Episcop al Maramureşului si Sătmarului

Căci prunc S-a născut noua, un Fiu S-a dat noua, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui, si se cheamă numele Lui: Înger se mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor; Domn al păcii, Părinte al veacului ce va sa fie. (Isaia 9,5)

Anul trecut v-am vorbit despreMama Pruncului, iar acum, cu smerenie si cu bucurie mare, doresc sa va vorbesc despre Pruncul Mamei, despre Dumnezeiescul Fiu al Mariei, si, in lumina Naşterii Lui, sa va grăiesc despre fiii cei trupeşti, care sunt destinaţi sa devina “fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8,16)
Mama si copilul sunt doua fiinţe care nu pot fi despărţite. Cine nu cinsteşte pe mama, întristează si răneşte adânc pe fiul mamei. Cine iubeşte pe fiu, aduce cea mai mare bucurie mamei. Aşa este in viata noastră a tuturor. Aşa este si in viata cea dumnezeiasca, in viata cea cereasca. Cinstea pe care o dam Maicii Domnului, in mod cu totul deosebit, bucura pe Fiul ei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Pe drept cuvânt, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, de la facerea lumii nu s-a întâmplat o minune mai mare decât Naşterea Domnului. Naşterea fiecărui copil este de asemenea o mare minune. Îngerii se bucura si preamăresc pe Dumnezeu când se da viata unei noi făpturi omeneşti, sporind prin aceasta lumina in univers si risipind pustiul si întunericul, pe care vrăjmaşul lui Dumnezeu incearca sa-l reverse pe pamant. Mai presus de orice naştere este Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, căci fara Naşterea Fiului lui Dumnezeu in lume, aceasta ar fi fost lipsita de lumina si de har, de viata dumnezeiasca din care izvorăşte lumina si viata cea adevărata.
Toţi copii care s-au născut din femeie, din fiicele Evei, ar fi fost condamnaţi la moarte, la nefericire, la osânda veşnica daca nu s-ar fi născut din Fecioara Maica Domnului nostru Iisus Hristos, care este „…Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va sa fie,” după cum ne-a descoperit Dumnezeu prin proorocul Isaia. (Is.9,5)
După ce ne-am bucurat de Naşterea Domnului, sa ne întoarcem acum cu faţa spre copiii noştri, care si noua si lui Dumnezeu Ii sunt atât de dragi; iar Domnul nostru Iisus Hristos ne cere tuturor: „Lăsaţi copiii sa vina la Mine si nu-i opriţi…” (Lc. 18,16)
In casa unui creştin am întâlnit un copil care parca era un înger, Eu cred ca daca copiii nu s-ar fi născut cu păcatul strămoşesc ar fi fost mai presus de îngeri in faţa lui Dumnezeu. După cum spune un mare teolog: „Îngerul e numai slujitor al lui Dumnezeu si al omului, pe când omul e si stăpânitor. Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, nu e numai pentru aceea mai mare ca îngerii, ci si pentru ca are puterea susţinătoare si roditoare de viata.”

Copii au trup si suflet, in timp ce îngerii sunt doar duhuri puternice, slujitoare, nemuritoare, create prin cuvântul lui Dumnezeu.
Copiii fac parte din creatura pe care Dumnezeu a făcut-o „după chipul si asemănarea Sa” (Fac.1,26-27)
Îngerii nu cresc si nu se înmulţesc aşa cum a rânduit Dumnezeu oamenilor, cărora le-a zis: „Creşteţi si va înmulţiţi si umpleţi pământul.” (Fac. 2,28) Starea îngerilor este acum mereu aceeaşi, in timp ce omul este înzestrat de Dumnezeu cu voinţa si dorinţa de a se desăvârşii, aşa cum Cel desăvârşit, Fiul lui Dumnezeu ce S-a întrupat pentru mântuirea noastră, a poruncit tuturor celor născuţi din Adam: „Fiţi dar voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este.” Mt. 5,48)
Model al desăvârşirii noastre ne-au fost daţi copiii, după cum ne învaţă cuvântul lui Dumnezeu, care zice: „De nu vă veţi întoarce si nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărătia cerurilor” (Mt. 18,3) Iar ca împlinire si mai înaltă, Mântuitorul zice: „Lăsaţi copiii să vină la Mine si nu-i opriţi, ca a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu.” (Mc.10,14) Dar ceea ce trebuie sa cunoaştem toţi este cuvântul pe care l-a spus Iisus Hristos, zicând: „Cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe mine Mă primeşte.” (Mt. 18,5) De acest cuvânt se mira si îngerii, pentru ca prin acest cuvânt Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit tuturor ca El, Mântuitorul lumii, se identifica cu toţi copiii de pe pământ. De aceea, ca un avertisment, Domnul, având in vedere in primul rând copiii, zice: "Cine va sminti pe unul dintre aceştia mai mici, care crede in Mine, mai bine i-ar fi lui sa-si lege o piatra de moara la gat si sa se arunce in adâncul marii.” (Mt. 18,6) Si continua mai departe Domnul: „Vedeţi sa nu dispreţuiţi pe unul din aceşti mici, căci zic vouă: îngerii lor pururi vad fata Tatălui Meu care este in ceruri.” (Mt. 18,10)
Pentru a înţelege si mai mult cinstea înalta pe care Iisus Hristos a acordat-o copiilor, sa ascultam incă un cuvânt pe care Domnul l-a rostit când cei 72 de ucenici s-au întors: „cu bucurie zicând: Doamne, si demonii se supun in numele Tău”. In acel ceas-zice Scriptura- El S-a bucurat in Duhul Sfânt si a zis: „Te slăvesc pe Tine părinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si de cei invatat si le-ai descoperit pruncilor” (Lc. 10,17,21)
Din toate acesta vedem cat de mult iubeşte Dumnezeu copiii, cat de mult ii preţuieşte Iisus Hristos, cat de multa si mare grija poarta Fiul lui Dumnezeu copiilor. Căci Mântuitorul de dragul fiilor lui Adam a acceptat sa vina intre noi ca un copil plăpând. Dar in trupul acele firav si minunat, dintr-o peştera întunecoasa, era El, Cel ce a existat din eternitate, Cel ce împreuna cu Tatăl a făcut cerul, pământul si pe om.

Prin Naşterea Domnului vedem in fiecare copil strălucind chipul lui Dumnezeu si cunoaştem ca ei, copiii, sunt comoara cea mai sfânta si cea mai scumpa pe care o primim de la Dumnezeu. De aceea este firesc sa avem o grija deosebita de această comoară dumnzeiască, de acest dar ceresc, de acest mugur ce luminează pământul. Copilul când se naşte, umple de bucurie familia si casa, sporeşte puterea părinţilor si mângâie bătrâneţile noastre.

Când se naşte un copil si cerurile se lumineaza si se bucura. Îngerii pregătesc un locaş si pentru sufletul noului născut, iar arhanghelii, după porunca lui Dumnezeu trimit un înger păzitor care sa-i apere pe mama si făptura cea noua, pruncul, pe care mama l-a purtat la sânul ei noua luni.
Dumnezeu, la naşterea unui copil, ia parte, pentru ca o naştere este o noua geneza. O noua lume a apărut in sânul universului. Copilul nou-născut este o făptura mica din punct de vedre fizic; dar prin sufletul lui, prin scopul lui, prin ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit, el este un univers, o lume mai importanta si mai de preţ decât lumea întreaga, după cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu Care zice: „Ce-i va folosi omului daca va câştiga lumea întreaga, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”(Mt. 16,26) Un suflet de om, un om in totalitatea lui, înaintea lui Dumnezeu este mai important, mai de preţ decât tot universul, decât „lumea întreaga”, cum aşa de minunat se exprima Domnul nostru Iisus Hristos.
La naşterea unui copil toata făptura se minunează si se întreabă: „Ce va fi oare cu acest copil?”(Lc. 1,66) pentru ca noul născut, care este înzestrat de Dumnezeu cu suflet si voinţa libera, poate deveni un savant, un erou, un sfânt, adică un om desavarsit, sau un demon. Poate deveni un mare binefăcător al omenirii sau un tiran, care sa aducă pe pământ mult rău, multe nenorociri, multe dureri, multa suferinţa si moarte după cum se va folosi de marele dar care este voinţa libera pe care omul a primit-o de la Dumnezeu, prin care poate face bine sau rău, poate respecta sau dispreţui poruncile lui Dumnezeu urmând indemnul diavolului, care incearca mereu sa-i facă pe fiii lui Adam sa se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu.
De aceea, la naşterea unui copil toate puterile cereşti se aduna împrejurul mamei care naşte si in jurul leagănului ca in jurul unui altar, in care o noua făptura se afla, si se întreabă si ei: „Ce va fi pruncul acesta?” Dar, mai mult decât toata lumea, sunt datori părinţii sa se întrebe: „Ce va fi pruncul acesta?” Aceasta întrebare trebuie sa si-o pună naşii si preotul care botează si Biserica si şcoala si societatea, pentru ca toate si toţi vor răspunde in fata lui Dumnezeu de sufletul copilului, de viata si mântuirea noului născut.

Iubim copiii! Cine nu iubeşte copiii? Si Dumnezeu si îngerii si oamenii iubesc copiii. Dar noi, oamenii, începând cu părinţii copiilor si cu toţi cei ce sunt însărcinaţi de Dumnezeu cu o răspundere in lumea aceasta, trebuie sa nu uitam ca prima datorie a tuturor este sa avem grija de copii. Sa creăm copiilor condiţii pentru a creste frumoşi si sănătoşi cu trupul si cu sufletul, după cum zice Scriptura: „Îngrijiţi de copiii voştri si îi creşteţi intru învăţătura si cercetarea Domnului.” Daca mama este cel dintâi dascăl pentru copil, atunci toţi avem sarcina sa creăm mamelor condiţii ca sa isi poată face datoria de mama. In mâna lor, în mâna mamelor, sta viata sau moartea copiilor. Insa ele au nevoie de ajutorul tuturor. Fiecare bărbat trebuie sa fie un stâlp pe care se reazămă toată familia. Fiecare tată este un zid de cetate, un scut ce apăra si mama si copilul. Cel mai strălucit exemplu care ne arata tuturor ce sfânta sarcina, ce rol important are bărbatul în casa si familia lui, este sfântul si dreptul Iosif, care, deşi Maica Domnului nu era femeia lui, deşi Iisus Hristos nu era copilul lui, deşi el nu era decât logodnicul si îngrijitorul Mariei si al pruncului Iisus, nu o paraseste, ci o ocroteşte ca un adevărat părinte, dar si ca soţ si tată. Pentru ca fiecare este, in primul rând, pentru familia lui, îngrijitor, dar si părinte ocrotitor, care are de la Dumnezeu sarcina sa-si apere familia, sa-si cinstească casa, sa iubească cu sfinţenie mama copiilor lui, sa nu uite niciodată ca din mâinile lui va cere Dumnezeu sufletul copiilor lui.

Când un copil, când un tânăr sau o tânăra greşesc si sunt chemaţi în faţa justiţiei aici pe pământ, pentru a fi pedepsiţi pentru fărădelegile pe care le-au săvârşit, pentru păcatele în care au căzut, după dreptate ar trebuia să fie chemaţi în fata judecătorilor in primul rând părinţii acelor tineri, preotul care i-a botezat, naşii care i-au primit în braţe când au fost încreştinaţi. Când copii noştri se prăbuşesc în prăpastia păcatului, Dumnezeu le striga părinţilor si noua: „Ce aţi făcut cu darul Meu? Ce aţi făcut cu copiii voştri? Ce aţi făcut cu aceşti tineri, care la început au fost mai frumoşi decât florile câmpului si decât stelele cerului? Eu, zice Domnul, i-am chemat la viata si le-am pregătit un loc în cer, i-am înzestrat cu suflet si le-am dat porunca sa meargă pe calea vieţii, iar voi i-aţi lăsat să meargă pe calea morţii.”

Ce aţi făcut cu copiii voştri? Ne va întreba Domnul la Dreapta Judecată! Toţi suntem răspunzători pentru copiii lumii, care s-au născut să fie fiii luminii, fiii zilei, fiii lui Dumnezeu (I.Tes.5,5) O mare răspundere revine oricărei societati pentru soarta copiilor chiar si din motive pământeşti, lumeşti, trupeşti, dar adevărata răspundere îşi are izvorul in Legea lui Dumnezeu. Dragostea, respectul, mila si dreptatea, pe care suntem datori să le acordam omului, sunt de natură divină.
Dumnezeu le-a aşezat pe toate acestea, iar daca omul nu le respecta, îl batjocoreşte pe Dumnezeu si va răspunde pentru toate acestea in faţa dreptăţii Lui.
Aşadar, nu numai din motive umanitare ne porunceşte Biserica lui Hristos sa avem grija de copii, ci pentru ca aşa cere dreptatea lui Dumnezeu si pentru ca aceasta este dorinţa cea mai mare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care, văzând pe cei ce nu-i lăsau pe copii sa vina la El, „S-a mâhnit si le-a zis: Lăsaţi copiii sa vina la Mine si nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Imparatia lui Dumnezeu” (Mt. 10,14)

Omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, iar îngerii au fost si rămân cei mai fideli slujitori ai lui Dumnezeu si cei mai puternici si mai buni prieteni si ocrotitori ai oamenilor. Ar fi un mare pericol pentru un copil daca nu ar avea un înger păzitor. O grija deosebita acorda îngerii copiilor, de aceea si copiii iubesc foarte mult pe îngeri si mereu îi roagă zicând: „Înger, îngeraşul mau, ce mi te-a dat Dumnezeu, totdeauna fi cu mine şi mă învaţă să fac bine. Eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare; şi-n tot locul mă-nsoţeşte şi de rele mă fereşte.”

Mama si copilul,
Baia Mare, 2008

Editat de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului si Sătmarului