miercuri, 23 septembrie 2009

Despre cartea "Sufletul meu, temnita mea", arhim. Simeon Kraiopoulos

Raspuns pentru Cami

Voi incerca sa iti vorbesc despre ea, insa nu stiu cat de bine voi reusi sa iti explic. Cartea se incadreaza intr-o zona mare de interes, imbina viata duhovniceasca cu problemele psihologice. Se citeste cu multa atentie si e bine ca repeta unele fraze sau idei, (desi pentru unii poate va parea suparator) ca asa se pot retine mai usor si daca nu le-ai inteles prima data le intelegi intr-un tarziu.
E o carte din care poti intelege multe despre sufletul tau, poti intelege de ce reactionam noi oamenii intr-un fel si nu in altul, in diferite situatii, si care e calea cea mai buna de a scapa de ranile sufletesti sau de a vindeca ranile acumulate ani de-a randul.
Arhim. Simeon Kraiopoulos aseamana sufletul cu... dar mai bine sa iti povestesc din ce imi amintesc, cartea nefiindu-mi la indemana acum.
Omul, in opinia psihologiei contemporane, este alcatuit din trei straturi: constient, subconstient si inconstient. Sfintii au doar constient, ei nu mai au subconstient si inconstient, ei nu mai sunt surprinsi de reactiile sau gandurile lor, cunoscandu-se indeajuns de bine si avandu-L in ei pe Duhul Sfant care pe toate ale lor le lumineaza si le curata. Dar oamenii au si aceste straturi din urma, subconstient si inconstient.
In constient, omul are toate cele pe care le intelege, simte si le poate controla. In subconstient, un strat mai jos decat constientul, si in inconstient, un strat mai jos decat subconstientul, exista mult continut pe care omul nu il cunoaste, nu il stie, si reactioneaza de multe ori automat la provocarile celor din jur, mirat de ce a spus sau de ce a fost in stare sa faca.
In opinia psihologilor, numai o zecime din om este constient, noua zecimi fiind subconstient si inconstient. Acum, exemplul pe care il da arhim. Simeon e foarte pe inteles. El spune asa: sa ne inchipuim ca avem un lac a carui adancime nu o cunoastem si a carui apa nu-i deloc limpede. Punem un pepene in acest lac. El va pluti, iar partea care este in afara sa consideram ca este o zecime din pepene, iar cele noua zecimi sunt in apa. Asadar, doar o zecime se vede din pepene, restul de noua zecimi nu se vad. Facand acum o analogie cu sufletul omului, doar o zecime din suflet alcatuieste constientul, adica ceea ce vedem, ceea ce stim si controlam. Partea aceasta, pe care o cunoastem e bine sa i-o aratam in fiecare zi, in fiecare clipa lui Dumnezeu, sa-i spunem gandurile care ne vin in minte, sa-i spunem tot ce ne doare, asa cum ne doare, fara "cosmetizari", apoi, sa mergem la spovedanie, sa spunem toate pacatele pe care le-am savarsit si, la fel, sa spunem si cele mai adanci ganduri si dorinte ale noastre. Dupa ce am facut asta, vom fi uimiti sa descoperim in noi alte si alte ganduri si purtari pe care nu le stiam inainte. Aratand partea care se vede din apa, am taiat o felie din pepene. Taind o felie din pepene, acesta se usureaza si se ridica un pic din apa. Ridicandu-se din apa, se descopera o parte care nu era cunoscuta de noi, a iesit la suprafata o parte din subconstientul nostru. Acum aratam si acea parte lui Dumnezeu, care din necunoscuta devine cunoscuta. Apoi, mai taiem o felie din pepene, care se ridica iar un pic din apa, si din nou, o parte nestiuta se face cunoscuta, iese la lumina, o aratam lui Dumnezeu. Si treptat, treptat, ceea ce era necunoscut, ce era subconstient si inconstient devine constient. Acel necunoscut din noi, in care aveau loc conflicte, lupte, acel loc din adancurile fiintei noastre iese la lumina. Arhim. Simeon precizeaza ca aceste lucruri ascunse, desi nu le cunostem, le traim. Ele nu sunt in afara noastra, ci sunt inlauntrul nostru, in noi, si e nevoie sa le scoatem la lumina. Le scoatem la lumina vorbind despre ele, exprimandu-ne, aratandu-le lui Dumnezeu. In fiecare zi e bine sa punem inceput bun, in fiecare zi sa ne incredintam purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de noi si sa-i cerem ajutorul.
Imi amintesc acum un exemplu din carte. Spunea ca odata, o femeie de la tara a venit la o casa din oras si tot ceea ce trebuia sa arunce afara, adica gunoiul, ascundea in subsolul casei. In jurul ei, gospodinele duceau gunoiul afara, insa ea il ascundea inauntru, de teama sa nu spuna ceva lumea din jur sau sa isi bata joc de ea, ca e de la tara sau nu stia ea cum sa procedeze, in fine. La un moment dat, cojile de cartofi si tot ce avea ea acolo au inceput sa fermenteze, sa miroase urat si sa explodeze. Totul in jur mirosea urat. A fost nevoie sa vina oamenii sa o ajute sa scoata gunoiul afara din casa. Cam asa si cu ranile din sufletul omului. Daca le tot tine ascunse, ele, la un moment dat, vor da pe dinafara, vor mirosi urat.
In carte se mai spun multe, dar acum nu imi amintesc. O voi reciti abia mai tarziu.
Voiam chiar sa scriu cateva fragmente din ea pe blog, dar nu mi-am facut timp pentru asta.
Insa am gasit doua fragmente pe care doi prieteni virtuali si nu numai, le-au redat din carte pe blogurile lor:
Arhim. Simeon Kraiopoulos- O cursă a sinelui nostru si A pune început
Poti sa iti faci o idee.
Mie imi place mult cartea.

Cami, daca nu ai gasit-o in librarii, incearca aici: http://www.librarie.net/carti/132216/Sufletul-meu-temnita-mea
Multe idei se regasesc si in cartea "Te cunosti pe tine insuti?", acelasi autor, aceeasi editura.

PS Scrisesem la comentarii, insa nu s-a putut posta, fiind prea lung mesajul...

Ramona

4 comentarii:

Cami spunea...

Multumesc din suflet, Ramona!

Ramona spunea...

Cu mult drag.
>:D<

Un copil spunea...

http://tacereinima.blogspot.com/2009/09/eu-te-iubesc-asa-cum-sunt.html Super articol. Te astept si pe la mine!

Ramona spunea...

Un copil
Multumesc mult.
E frumos acolo la tine.