Si tu?

Era o bãtrânã cocoşatã şi urâtã, hâdã, care cãuta în gunoaie dupã resturi alimentare. Fufa o numeam, Doamne, îmi aduc aminte numele sau porecla ei.
Locuia retrasã într-o casã care ni se pãrea tot timpul sumbrã, zvãpãiaticilor care alergam prin lumea copilãriei.
Circula în legãturã cu ea o legenda cum cã explozii sau o explozie anume o înnebunise. Se mişca încet, covârşitã, cu spinarea aplecatã, printre blocuri, printre tomberoane. Apariţia ei provoca în aproape toţi copiii de cartier comunist o mobilizare spontanã de adunare în jurul ei în cerc.Unul venise cu ideea sã strige Bum! şi de atunci, de fiecare datã când apãrea, grupul nostru striga Bum! Fiecare strigãt îi provoca o spaimã incredibilã care o fãcea sã ridice mâinile şi sã urle cât o ţineau plãmânii. Nu era milã în nici unul dintre noi.

Îmi aduc aminte cã m-am apropiat oarecum rezervat de toatã aceastã scenã. Priveam alergãtura lor în jurul ei şi aveam o reţinere, ceva nu-mi plãcea, dar îmi spuneam cã suntem doar copii, cã nu facem nimic rãu. Dupã câteva clipe de ezitare, mi-am spus: "Oare cum ar fi sã strig şi eu o datã bum?", sã vãd cum e, toţi o fãceau, de ce nu aş fi fãcut-o şi eu? Pãreau cã se distreazã cu toţii atât de bine, râdeau pe seama ei, erau entuziasmaţi, ba chiar unii mai curajoşi se apropiau de ea din spate şi strigau bum! de aproape, iar efectul spaimei ei era maxim. Şi am fãcut-o. Am ieşit din reţinerea şi din rezerva mea, şi am început şi eu sã alerg în jurul ei şi sã strig bum!

Doamne, ce s-a întâmplat atunci!? S-a oprit, şi cum avea capul aplecat în faţã, l-a întors spre stânga, cãtre mine, m-a privit cu o privire stranie şi mi-a zis: "şi tu?" M-am oprit. Am simţit o stare de revoltã incredibilã! I-am strigat: Da! şi eu! CE? Eu n-am voie? Eu sunt mai prost? Toatã lumea se distreazã şi se simte bine, iar eu nu? Mã observase, Doamne. Incredibil! Eram absolut convins cã nu avea cum sã observe cã mulţimii de copii care se agitau în jurul ei se mai adãuga unul. Dar ştiuse tot timpul ce e în sufletul meu, iar acel şi tu nu a fost unul de acuzare, de reproş, ci unul de suferinţã şi resemnare: "Pânã şi tu, pânã şi tu?" Şi îmi pãrea doar o bãtrânã retardatã şi nebunã, mizerabilã şi incapabilã de a înţelege ce se întâmplã în jurul ei.

Doamne! Erai acolo, atunci. Şi erai mai deplin în ea, în mijlocul acelei batjocuri, decât, poate, în multe biserici în care am intrat sã Te caut. Şi eram cu toţii doar nişte copii, aparent inocenţi. Şi eu... eu voiam sã mã distrez şi eu. Sã Te scuip şi eu. Sã Te batjocoresc şi eu. Sã-ţi strig BUM! şi sã te chinui!
C

***
Dragii mei copii, dragi,
Tare m-aş bucura dacã voi, cei care trãiţi durerea acestui copil care scrie cele de mai sus, v-aţi aduna şi aţi învãţa sã fiţi prietenii celor pe care nu-i iubeşte nimeni! Sunt aşa mulţi în clasa voastrã! În blocul vostru! Pe strada voastrã! Ei sunt singuri şi batjocoriţi! Şi Domnul e acolo!
Cu drag şi nãdejde,
M. Siluana

Doamne, erai acolo, atunci